Mergând fără să știe de când sau de unde venea, ajunse în dreptul unei oglinzi și se opri. Privi lung și cu mirare.
- Știi, trebuie să ai grijă ce îți place pe lumea asta, spuse oglinda. Dacă îți plac paradoxurile, numai de ele vei avea parte, dacă îți plac dramele, numai de ele vei avea parte, dacă te încrezi în iubire curată, te vei bucura de multă, iar dacă te încrezi în iubire posesivă... la fel. Ai grijă ce îți place și în ce crezi cu adevărat, pentru că nu vrei de fapt să trăiești tot ceea ce îți place sau ce crezi că e posibil și probabil.
- Păi... făcu o pauză încercând să se hotărască dacă într-adevăr era cazul să răspundă. Vedem la urma urmei doar lucrurile despre care credem cu adevărat că există, restul sunt invizibile pentru noi. Și... migrăm inconștient către ceea ce iubește sufletul. Dar, la fel de drept e că migrăm inconștient către temerile sufletului.
- Întocmai.
- Totuși... și ridică mâna gânditor la bărbie, totuși cu paradoxurile e cu putință să fie altfel. Dacă le vrei... ei bine, paradoxal ar fi să nu le trăiești deloc. Și... trăiești paradoxul, netrăind paradoxuri absolut deloc.
Din oglindă se privea pe sine gânditor și cu un aer mult mai intelectual decât de obicei. Nici nu știa dacă se vede pe sine cu adevărat.
Trecând nu se știe cât timp și mergând nu se știe pe unde, ajunse la o oglindă cu ramă aurită, decorată cu măiestrie în stil baroc.
- Arăți ca scos din cutie. Trebuie să ieși în oraș azi neaparat, să cunoști și tu o domnișoară.
- Da, desigur, desigur. Chiar... m-aș invita pe mine în oraș, zise privindu-se lung în oglinda în care sigur îi plăcea să se recunoască, deși încă nu era sigur că el era cel de acolo.
- Hai, nu mai fi timid, faci rost de un număr de telefon înainte să treci pragul localului, îți garantez!
Zâmbi încrezător și începu să își imagineze ce mare succes ar avea dacă ar fi chiar acum la... dar până a i se termina gândul se afla în fața unei noi oglinzi.
- Îmbracă-te mai repede, e meci, mă, ce dracu'! Sunt 20 de beri puse de mult la rece, iar tu abia ieși din casă? Hai, că ăștia șutează cu talent și doar pe tine te așteaptă să vii să-i urmărești ca să își dea cu adevărat în petec.
- Da, coaie, vin acuma, mă închei la șireturi și vin. Doamne ferește, poate se termină berea înainte să ajung.
Oglinda asta nouă era deosebit de sobră.
- Ai terminat proiectul? Cum e?
- Trebuie să recunosc că am depășit deadline-ul și chiar și ce a fost acoperit până acum mai are nevoie de multe retușuri. Ar fi fost bun încă un om în echipă ca să ne descurcăm onorabil. Nu dorm bine noaptea tot căutând strategii pentru eficientizarea pașilor proiectului.
- Știu, știu, nu te flagela prea tare, dar accelerează puțin treaba totuși. Hai, că poți! Orice ar fi, să știi că am încredere în tine.
- Și totuși ce să fac, să o caut?
Oglinda cu ramă verde era mult mai luminoasă decât celelalte.
- Nu pot să îți spun eu asta. Tu simți și tot tu o simți. E un răspuns pe care singur trebuie să ți-l dai. Tu vrei să faci asta? Ia spune, ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai suna-o chiar acum? Și ce ai simți?
Începu să răspundă din inimă, când se trezi în fața unei noi oglinzi, cu ramă ruginită și imagine deformată. Se făcu tot mai întuneric, pereții în jur începeau a prinde mucegai și pânze de paianjen se așternură în toate colțurile încăperii, deși nu se afla tocmai într-o încăpere și nu existau cu adevărat colțuri.
- Tu să te duci dracului, auzi? Marș, mă! Fugi în pula mea, că te ...
Și oglinda începu a se crăpa încă înainte de a-și încheia cu furie propoziția. El păși încet spre înapoi privind cum oglinda se făcea bucăți, timp lung în care simțea că inima îi batea tot mai tare. Se liniști treptat pe măsură ce întreg spațiul se lumina iar toate oglinzile se vedeau acum la un loc. Era din ce în ce mai nedumerit văzând că fiecare oglindă devenea altcineva: un prieten, un coleg, un alt prieten, un oarece necunoscut. Se plimbau agale și fără țintă prin lumina tot mai intensă, apropiindu-se cu toate astea de el.
Se trezi cu un singur gând: ”eu sunt în toți și toți sunt în mine...”
