tag:blogger.com,1999:blog-21825391423887083272024-03-14T06:26:50.195+02:00AberaţiiIrinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.comBlogger109125tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-68348128388877604172016-12-08T21:46:00.000+02:002017-10-14T06:40:50.042+03:00Tratat fără substrat despre substrat<div style="text-align: justify;">
- Fii atent. Eu îți spun că vreau să mă las de fumat. Tu fumezi în continuare. Cum reacționezi?</div>
<div style="text-align: justify;">
Se uită puțin la ea, neînțelegând de ce ar trebui să aibă o reacție specială. Așa că ea adăugă:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Îți scoți o țigară din pachet și ți-o aprinzi. Ce faci, îmi oferi una și mie? Faci o glumă legată de cum nu voi rezista? Îmi explici cum viața mea nu va mai fi niciodată la fel și îți aprinzi țigara așteptând să te rog să îmi oferi una?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Acum că îmi oferi un set de opțiuni, mă întreb sincer de ce ar trebui să îmi pese. Am și alte lucruri care să mă preocupe. Just sayin'... și zâmbi. O văzu serioasă, așa că reveni: zi-mi tu, cum ar trebui să reacționez?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mmmpăi... ar trebui să fie cam așa. Îți aprinzi țigara și îmi arunci o privire care zice: " Ție nu îți ofer, dude, stai în banca ta!" Apoi eu e posibil să zic în mintea mea „O.K., ce ar fi totuși să mai fumez una. Una și atât?” Și te întreb dacă îmi dai o țigară. Iar tu spui ”Nu!”. Dar eu chiar vreau una și chiar cred că nu e grav. Dar tu nu cedezi. Pentru că știi că e mai important planul meu pe termen lung, pentru mine, decât slăbiciunea mea curentă. Că ce vreau acum e mai bine să nu fie împlinit pentru că am un scop mai important pe termen lung. Și termenul lung se împlinește din suma mai multor termene scurte respectate.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Unde bați mai exact?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Intențiile bune se văd în susținerea cuiva în chestii mari. În a îmi pune pe tava un refuz mie, celei slabe, pentru a susține o altă parte din mine care caută să devină mai puternică. Desigur, pornim de la premisa că ești de acord că e un lucru bun pentru mine să mă las de fumat. Iar dacă e vorba de altceva, ce nu poate fi încadrat nici în bun, nici în rău, important e că tu știi că pentru mine contează să mă țin de cuvânt față de mine. Nu contează în legătură cu ce. Numai să nu fie ceva rău pentru mine sau pentru ceilalți. Atunci, dacă e ceva cu beneficii discutabile sau chiar potențiale efecte negative, îți poți băga pula, să nu te intereseze și să nu mă încurajezi. Voi fi de acord. Într-un final.</div>
<div style="text-align: justify;">
Își mângâia ciocul ascultănd-o:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Deci eu ar trebui să fac chestia asta. Cu încurajarea unei anume părți din tine, de care ai nevoie... De ce? o întrebă cu revoltă și amuzament. Cum am ajuns să discutăm niște reguli, pentru mine, în ziua mea liberă? Sunt liber azi de orice regulă. Încercă să își aprindă imediat o țigară, fiind în sufragerie. În general, nu era recomandat. </div>
<div style="text-align: justify;">
Ea nu protestă. Înțelegea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Aaa, nu încerc să îți prezint un set de reguli. Nu era vorba despre tine. Vezi că bricheta aia nu e bună. Ia-o pe asta, și îi întinse una transparentă, prin care se vedea clar că mai era suficient gaz. Te-am folosit ca exemplu, atât. Voiam să îți văd părerea. De fapt, oricum aveam ceva în minte ce doar voiam sa organizez puțin. Încerc să îmi clarific ce înseamnă interacțiuni umane valoroase. Și înseamnă o sumedenie de lucruri. Ăsta e un aspect, în schimb, care mi-a venit acum în minte ca fiind important. Intențiile umane. Aici, intenția mai valoroasă e nu cea de a-ți păstra tu un partener de fumat ci cea de a încuraja o alegere sănătoasă a cuiva din exteriorul tău. Mă rog, cred că exemplul meu nici măcar nu pare important. Dar e, adăugă zâmbind.</div>
<div style="text-align: justify;">
Cred că, continuă ea după o scurtă pauză în care fugi la bucătărie și opri focul de la cafeaua din ibric, de multe ori, intenția face diferența între doi sau mai mulți oameni: pot face fix același lucru, sau pot spune fix aceeași chestie care îți este defavorabilă, dar unul o poate face din greșeală, altul având niște intenții bune pe care nu știe să le pună în practică iar altul fix pentru că voia să te lovească. La fel cum intenția poate face diferența între niște oameni care fac o chestie faină. Să zicem că se implică într-o acțiune de întrajutorare a nu-știu-cărei comunități defavorizate. O pot face din convingere, o pot face din plictiseală sau doar pentru C.V. Autenticitatea adaugă valoare gestului.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Intențiile nu sunt ceva care să fie declarat de obicei, o întrerupse George. Intențiile se citesc. Aici te lovești de o problemă: cum știi că le citețti corect? După ce criterii le citești? Ele pot fi trucate la urma urmelor. Îți place ție să te joci cu dedesubturi, dar în viață în final ceea ce ai de confruntat, sau pur și simplu trăit sunt fapte. Fapte reale. Nu intenții. Cu rezultatul faptelor ai de operat. Ai adunat suficienți oameni pentru o acțiune de plantat? Perfect. Ai rezultatul unor chestii palpabile. Cu câtă convingere au venit oamenii sau nu? Asta nu se știe de la început. Și oricum poate convingerea lor se amplifică sau, dimpotrivă, se pierde pe parcursul acțiunii. O.K., sunt de acord - probabil aici bați - că o mentalitate sănătoasă generează acțiuni sănătoase. Sau că sunt mai multe șanse să le genereze decât o mentalitate... nici nu știu cum să o caracterizez... nu poți spune că o mentalitate e rea. Prea nu spune nimic asta. În fine. Sunt mai multe șanse să o genereze decât o mentalitate formată dintr-o multitudine de prejudecăți, nepăsare, intenții agresive etc. Dar diferența de care spui nu știu dacă e mai importantă decât acțiunile în sine. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Dude, dacă doi oameni fac un gest fain, îl voi aprecia de la ambii, de acord. Dacă intenția cuiva e dubioasă, voi ține cont de asta totuși. Bine, nu e de ca și cum mă aștept ca oamenii să aibă intenții rele, și căpătă un ton cu care declara că se contrazice puțin pe ea însăși. Chiar e o variantă la care mă gândesc prea puțin. Dar în intenții dubioase includ și gesturi ce se pot lega în vreun fel de frici ale lor, de frustrări ale lor, de complexe, de vise personale și alte de-astea. Înțelegi?</div>
<div style="text-align: justify;">
George o fixă cu privirea a ”da”.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, înțeleg. Intenția te afectează diferit, funcție și de cauza ei.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, exact. Pot înțelege multe chestii. Mă rog, nu înseamnă și că le accept. Și mai e o ceva: cred că de multe ori în oameni pot coexista intenții de foarte multe feluri și naturi. Sunt multe intenții potențiale și se expirmă, se activează pe rând. Iar dacă tu ai încredere, intenția potrivită se va activa în acea persoana. Va fi ”chemată”.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sauuuu... va avea potențial mai mare de a se activa. Dar background-ul omului și planurile lui nu pot fi schimbate de atitudinea ta. Te întâlnești cu intenții... insalubre, să spunem așa. Și nu reușești să le ”dezactivezi”. Ce faci?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi. Așa ceva nu prea ar trebui să se întâmple. Oamenii chiar au intenții bune pe care vor să le scoată la suprafață și să le materializeze. Poate au uneori doar nevoie să li se amintească asta. În plus, pentru orice intenție insalubră ar trebui să-mi asum parte din vină: o parte e la purtătorul intențiilor, o parte e în karma mea. Dar.. karmă sau nu. Suspectez intenții nepotrivite? Aștept să văd dacă am dreptate. Mi se confirmă? Te calc pe față!</div>
<div style="text-align: justify;">
George se lăsă pe spate, afundîndu-se în spătarul canapelei, cu un aer surprins. Apoi izbucni în râs.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Măi, eu care credeam că ții aici o prelegere frumoasă despre pacifism și puritate, și continuă să râdă, surprins de contrast. </div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza ridică din sprânceană,</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Chiar asta voiam. Dar să fim serioși, uneori și survival mode mai trebuie activat. </div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-69438596781371821712016-11-16T23:54:00.000+02:002016-11-17T00:11:00.686+02:00Șah translucid<div style="text-align: justify;">
- Imaginează-ți următoarea chestie: îți cumperi o bucată de teren și vrei să o cultivi. Presupunem că nu ai utiliaje. Ai nevoie de doi cai, să spunem, ca să ari pământul. Ai nevoie deci de doi indivizi care să întreprindă o anume activitate atunci când tu vrei: să plimbe furca aia prin pământ, sau cum s-o chema. Apoi mai ai nevoie de niște oameni care să lucreze fix după cum ai calculat că e potrivit în raport cu momentul din an în care e optim să cultivi, cum e optim să culegi, cum e optim să mângâi plantele.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine. Viața la țară. Asta trebuie să îmi imaginez.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, George. Trebuie să îți imaginezi un sistem. Să zicem că un cal nu poate lucra într-o zi. E bolnav. Calculele tale trebuie refăcute: trebuie să redistribui munca în calendar altfel, sau să găsești un cal de împrumut cu ziua. O.K., totul pănă aici e în regulă: îți asumi că pot interveni niște elemente neprevăzute. Dar să spunem că ai un cal nărăvaș. Visul lui este să zboare. Fuge de pe câmp să caute jăratec, să îl manânce și să prindă forțe să devină un cal care să zboare din ținut în ținut. Mai ai vreo doi oameni care azi, în special azi, vor să facă altceva: vor să stea cu familia; sau vor să viziteze tărgul din orașul apropiat; sau vor să stea în grădină să cânte. Tu știi că nu se poate: ai un plan. Dar ei au conștiință de sine și vor și altceva de la viață decât strict sarcina pe care ai ales tu că o vor avea și și-au asumat la urma urmelor că or să o aibă. Și-au asumat, dar cu niște limite. Ai belit pula.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pentru ei e bine. Poate găsesc o soluție să lucreze alternativ când pe un pământ când pe altul, dar între ture să facă ce le dictează inima.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pentru individ e bine - deși și asta e discutabil, dar să zicem că ar fi bine. Individul e conștient că mai are ceva de dezvoltat și de trăit și asta să zicem că e bine. Pentru tine, cel care a dezvoltat acest mic sistem e ca pula.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, vorbim despe situații ca pula.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu. Nici despre asta. Mă gândesc așa... și luă o pauză să își adune puțin gândurile. Ai un stat care are diferite piese, fiecare cu rolul ei. Cât timp își fac rolul fix după descrierea postului, ai oarece șanse ca totul să fie bine. Totul de aici încolo e greu de prezis totuși pentru că apar situații neprevăzute care țin, spre exemplu, de vreme sau de leadership-ul tău. Ai un stat. Și opt pioni, doi cai, două ture și așa mai departe. Cât timp niciun pion nu o ia razna, raportat la planul tău, și nu vrea altceva decât să își îndeplinească rolul de pion, tu nu tebuie să te gândești decăt strict la planificare și strategie. Lucruri care țin de tine. Am ajuns la tabla de șah, deci a sărit până și vremea din schemă. Mai ai factori externi care să creeze neprevăzut doar dacă iei în calcul... nu știu, că cineva lovește masa și piesele cad random pe tablă. Rezolvă problema asta neprevăzută și înghite în sec.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine. Vorbim despre...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Despre cum până la un anumit punct e nevoie ca pionul să știe că e pion și va fi bine și pentru tine și pentru el: pentru că își îndeplinește scopul existenței și consideră asta important. Dar dacă începe să își redefinească scopul? Tu ce faci? Ai...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Am înțeles. Ai...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Apoi mai pune un alt proprietar în calcul. Cu teritoriul lui. Dar are nevoie de ceva ce doar de la tine poate lua. Însă nu vă puteți înțelege. Se declară război. Ai partea ta, cu albii să zicem, și un oponent, cu negrii. Fiecare are același tip de structură internă: aceleași roluri le au pionii și nebunii și la el, ca și la tine. Dar trebuie să profitați fiecare de slăbiciunile de strategie ale celuilalt și de slăbiciunile rolului fiecărei piese: fiecare piesă are atât o putere prin skill-ul ei, cât și o slăbiciune dacă e prinsă într-un context în care nu își poate pune în practică skill-ul. Vrei să muți calul într-o poziție din care ar atăca nebunul oponentului: tough luck, locul ăla e ocupat de un pion de al tău. Sau e păzit de o altă piesă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eliza, eu tot nu știu despre ce vorbim!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Foarte bine. E vorba despre 1. un sistem are nevoie de reguli, dar indivizii au capacitatea de a se dezvolta și în afara regulilor. Acceptă regulile, dar energia lor cere să mai fie consumată și altfel. Ce faci? Le blochezi conștiința de sine? E bine pentru sistem pe termen scurt. Pe termen lung însă poate ar fi O.K. ca toți să aibă libertate să se dezvolte după bunul plac. Chances are că se va dezvolta un nou sistem poate mai bun, sau măcar altfel și atât. Cât să spui că nu ai stagnat.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E o variantă care presupune asumarea unei instabilități dureroase până la momentul în care s-ar stabiliza noul sistem.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Exact! Cum e corect? Să strunești, pentru că ai o imagine de ansamblu pe care pionul și tura și nebunul nu le au? Imagine în care oricum iei în calcul binele fiecăruia: pe cât posibil, nu vrei să pierzi nicio piesă. Sau să lași libertate? Iar dacă le strunești, oricât de bine le-ai vrea tuturor, tot vei sacrifica la un moment dat un pion, sau chiar și un cal. Indivizii ăștia, pionul și calul, ar trebui să aibă conștiință de sine și să se salveze, sau doar conștiință colectivă. și să își asume sacrificiul pentru scopul final: să câștige tabăra lor?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi dacă scopul final e protecția unei comunități aflate sub observația ta, ca lider, ar fi în regulă sacrificiul pentru colectiv. E situația în care consideri că ai încredere în lider că ceea ce face el face pentru binele comun. Dacă liderul nu e lider ci doar un agricultor care se gândește la el și atât, la binele propriu pentru care îi folosește pe ceilalți, atunci ar fi cel mai bine ca ăștia să capete dracului conștiință de sine și, cum ai spune tu, să își bage pula.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Exact... spuse Eliza încet și oftând. Problema e că e dificil să știi din ce fel de sistem faci parte și ce fel de intenții are liderul. Îl poți lasă să îți dea orice fel de directivă atâta timp cât ai încredere în cauza pe care o susține, în principiile pe care le urmează și în scopul urmărit. Dar dacă nu e un lider pe care tu l-ai ales conștient și asumt, în care te încrezi, ci doar unul care te-a ales să îți dicteze pentru scopurile lui personale, atunci trebuie sa-i fuți una în coaie. Ce vreau să spun e că uneori nu știu cum poți să îți alegi liderul. Și nici măcar nu mă refer doar la președinte sau pe care profesor să îl asculți. Deși mă refer și la ei, căci doar de la ideea de sistem am pornit. Dar lideri vei avea în tot felul de situații simple de viață. Ți-am mai spus: există muzică pe care te miști stingher, pentru că nu o simți ca fiindu-ți personală, și muzică pe care nu îți dai seama că te miști: o lași pe ea să te miște cum vrea. Pentru că ai încredere în ea, ai ales-o ca lider care te reprezintă. Eu cu mine am problema asta: care parte din mine să-mi fie lider? Și îmi dau seama că la baza problemei sunt niște elemente comune cu elemente/mecanisme deja existente în societate. Și am spus că vorbim despre un sistem care are nevoie de reguli. Ei bine, dacă îmi aleg liderul potrivit, voi avea și reguli de bun-simț pe care să le respect, fără deci să am motiv să opun rezistență. That should make me happy to comply with any rule, right? Și ajung la 2 - despre ce mai vorbim? - despre șah. Omul este o tablă de șah. În care părți diferite din el luptă între ele, fiecare având aceleași mecanisme interne. Dar dacă nu ar mai lupta unele cu altele? Dacă si-ar uni forțele pentru o cauză comună?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai avea o altă tablă de șah: cei albi și negri de dinainte ar deveni o singură echipă, echipa gri. Dar ar lupta cu alți factori, poate externi, deși nu neaparat: să spunem că ai avea un set de piese... albastre cu care ar lupta. Ar fi aceeași chestie, doar altfel.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Asta mă frustrează. Vreau un joc de șah interior care să fie ca o paralelă cu varianta aia de Monopoly în care jucătorii nu câștigă decât dacă colaborează. Nu mai știu cum îi spune, Un șah interior care să nu fie șah și în care emoționalul, raționalul, partea care supraviețuiește și partea care visează să nu fie în antiteză sau una hăisa și una cea, ci să colaboreze. În pula mea.</div>
<div style="text-align: justify;">
George așteptă puțin, știind că mai urma ceva.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Imaginează-ți acum faza asta: mergi mult și ești dracului în pustie. Să zicem că mergi de trei ore prin pădure. Ce simți?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Uhmmmm.. George nu se aștepta să fie nevoie să intervină. Probabil mă dor picioarele?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Poate și respiri un pic mai greu. Dar ce faci? Îți cruți picioarele și riști să rămăi în pădure? Tu ești sistemul iar picioarele niște pioni. Dar pionii ăia nu există fără sistem. Atunci nu îi cruți, mergi înainte. Și nici ei nu vor milă. Pentru că au nevoie să ajungă undeva împreună cu întreg sistemul. Încep și brațele să ți se miște mai puternic înainte și înapoi, doar-doar să îți mai iei avânt. Situația asta mi se pare fantastică: cea în care toate elementele colaborează natural pentru întreg sistemul, îndeplinindu-și rolul de bază. Și în care, la urma urmelor, sistemul va răsplăti pionii: ieși din pădure și te vei opri, acum că a trecut greul, să îți odihnești picioarele. Când ajungi acasă te arunci pe canapea, cu picioarele ridicate pe brațul canapelei, ca ele să își revină. Ești un sistem care își prețuiește pionii. Asta vreau. Un sistem intern, incluzând aici mental, spiritual, emoțional, în care toate elementele colaborează natural pentru sistem iar sistemul are grijă de fiecare oricum. Pentru că le e tată și le e fiu lor în același timp. Și nu numai, Vreau să știu la rândul meu, sistem mic ce sunt, în ce sistem mare mă potrivesc și cum, Cu ce rol? Iar apoi spun că nu contează. Că mai important decât a mă gândi la ale mele este să folosesc paralele astea stupide ca poate-poate să înțeleg ce se întâmplă în jur. Și ce sisteme exterioare merită respectate și care altele pot fi ușor ignorate, pentru că nu funcționează după niște principi decente. De ce e important poate ca fiecare să aibă rolul lui exact definit și de la ce punct încolo e mai corect ca fiecare să aibă individualitatea lui și conștiința lui de sine ca... ca asfel, shinning his own light, să participe la sistem într-un mod care să îl reprezinte. Și eventual într-un mod în care el ar putea schimba sistemul. În ceva, sperăm, mai bun. Mai bun cum? Cum definești mai bun? Sau doar altfel? Uneori e suficient să fie doar altfel? Doar ca jocul să nu fie același la nesfârșit ci să se schimbe și astfel noi lecții să fie învățate și de sistem și de individ. Pula mea... </div>
<div style="text-align: justify;">
George se uită la ea empatic și nu mai adăugă nimic. Știuse de la bun început că ea voia să aibă un monolog.</div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-44721028947146894652016-10-21T21:10:00.000+03:002016-10-21T21:10:33.478+03:00Amintire fără haiduci<div style="text-align: justify;">
Râdea abia respirând când se opri, uitându-se spre Eliza, și o întrebă:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Să nu-mi spui ca nu îți mai amintești!</div>
<div style="text-align: justify;">
Se uită la el nedumerită, ridică ușor din umeri și-i răspunse ușor amuzată:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ca să fiu foarte sinceră, George, te ascult și nu îmi dau seama. Parțial îmi amintesc faza de care spui, pe de o parte însă parcă ar fi nouă. Mai degrabă îmi amintesc <i>că îmi aminteam</i> de asta cândva. Era o chestie pe care o povesteau mulți atunci, imediat ce ne-am întors de la festival. Dar... e puțin ștearsă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu pot să cred! A fost cea mai tare chestie din toată drumeția!</div>
<div style="text-align: justify;">
Încordă din sprâncene a acord:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Până și asta știu, George! E ușor amuzant. Cred că știu ce s-a întâmplat. Fii atent! Memoria funcționează după tot felul de reguli, care probabil nu au fost încă identificate întru totul. Lista e lungă în articole și în cărți, dar cu siguranță mai sunt unele mecanisme încă neidentificate. Nu vreau să fiu exhaustivă oricum. În cazul de față, eu spun așa: pe măsură ce povestești și repovestești un lucru, începi de la o dată la alta să nu îți mai amintești ce s-a întâmplat, ci mai degrabă povestirea spusă anterior pe acel subiect. Asta știu sigur că am și citit-o undeva.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Taci, că tu nu citești! o întrerupse pseudorăutăcios.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Drept. Daaaar, cineva a scris despe asta iar eu nu am citit, dar știu. Să spunem că ar fi așa. Zâmbi, acceptându-i intervenția și intrând în joc. Anyway, pe măsură ce povestești, începi să uiți cum te-ai simțit atunci. Ori memoria emoțională e foarte importantă. Se narează povestea, fiecare adaugă ceva la vibe-ul ei, îl mai expui și tu pe al tău, dar pe parcurs vibe-ul pe care l-ai avut tu atunci devine în mintea ta un amestec de vibe propriu si vibe al celorlalți participanți. Ceea ce e grozav pentru comuniunea omului cu semenii lui, pe care nu îi place. Se opri puțin, vrând să testeze dacă era atent.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E-vi-dent! spuse lung. Că nu îi place, completă rapid.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și se povestește și e fain iar în mintea ta povestea se reactualizează și se completează ca atmosferă și ești acolo în tot spectacolul ăla mental, dar... la un moment dat începi să uiți, în consecință, sentimentul pe care l-ai avut fix atunci. După care, daca adaugi și faptul că un timp nu mai vorbește nimeni despre asta, inclusiv tu, deci nu mai folosești respectiva informație - ca atunci când ai uitat cum se face un exercițiu cu limite, in ciuda faptului că știai la un moment dat asta foarte bine. Bine, nu vorbesc despre tine. - dacă adaugi asta devine și mai ușor să uiți. Și vine careva și încearcă să-ți amintească, câțiva ani mai târziu, dar tu asculți de ca și cum ar fi o poveste a altcuiva. Vag simți, subliniez: <i>simți</i>, mometul în care ai fost acolo.</div>
<div style="text-align: justify;">
O ascultă atent, dar deveni bucuros că părea a fi încheiat concluzia pe care încerca să o expună:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Interesant ceea ce spui acolo, dar nu prea sunt de acord. Cred că mai degrabă e necesar să povestești ca să poți să nu uiți.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu spun nu.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Maaaamă, m-a întrerupt deja! și își lovi măinile de picioare.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Hîhîhî, mă scuzi. Mai râse puțin, aruncând o privire naivă în tavan, și apoi continuă. Reactualizezi informația povestind. Dar la un moment dat, s-ar putea ca în poveste să rămână mai mult cuvintele decât emoția trăită atunci. Îți amintești întâi cum s-a povestit ultima oară, iar abia apoi cum s-a întâmplat, și astfel îți schimbi reperul. Și uiți. Așa cred că ajungi să ai chestii în minte despre care să nu mai știi sigur dacă ți s-au întâmplat ție, sau le-ai văzut într-un film, sau dacă două evenimente s-au întâmplat simultan sau la o distanță de un an între ele și așa mai departe.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, nici eu nu spun că nu ai avea dreptate, fată hăi. Dar cred că funcționăm diferit. Nu noi, aici de față, ci oamenii în general. Pentru unii nevoia de a povesti este mai mare și poate de mai mare ajutor în același timp, iar pentru alții este mai puțin importantă. Au nevoie să povestească și au și conexiunea cu emoționalul lor propriu mai puternică decât unii ca... ca tine, spre exemplu. Și povestind, nu uită cum s-au simțit, pentru că actualizează pe deplin de fiecare dată. Iar dacă își amintesc ce au povestit ultima dată, își amintesc cum s-au simțit când au povestit, iar cum s-au simțit când au povestit e fix cum s-au simțit când au trăit respectiva chestie. Problema cred că nu este de povestit în sine, ci de capacitatea de a simți. Iar pentru alții... a povesti și a reține cuvintele și momentele punctate în povestire e o problemă, pentru că le deviază puțin atenția de la cum s-au simțit. Treptat, dar... eficient, să spunem. Orișicum, la fel cum a reciti articole pe o anume temă te face să te reconectezi la acea informație, la fel a povesti un eveniment, te face să te reconectezi la el. Cred că de fapt problema ta, în cazul de față, e că ce spuneam eu acum s-a întâmplat acum vreo șase-șapte ani. E pur și simplu o problemă de timp. Plus una de conectare la fapte mai mult decât la emoții.</div>
<div style="text-align: justify;">
Oftă puțin a nehotărâre.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai și tu dreptate... actualizarea e importantă. Cum simți depinde de dezvoltarea ta emoțională. Povestitul e ca recititul... făcea în fapt o recapitulare pentru ea, pentru a reuși să tragă linie și să se oprească la o concluzie. Mdaaa... bine. Oricum, am o problemă legată de a-ți aminti. Asta e de fapt ideea. Și în fapt nu are probabil nicio legatură cu povestitul, ci cu retrăitul. Asta însemnând nu a repeta un același eveniment, ci a trece repetat prin evenimente similare, cu emoții similare. Mi-am dat seama că am început să uit răbdarea. Și puțin empatia. Și puțin ascultatul. Și nu știu cum să îmi amintesc toate astea. Știu sigur că trebuie să îmi amintesc cum se simțeau toate astea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Se simțeau nasol. Le era frig și foame. Și când spun asta, încerc să spun că mie îmi este frig și foame. Ce-ar fi să dai drumul la calorifer naibii iar eu să verific ce ai în frigider.</div>
<div style="text-align: justify;">
Privi în gol rămasă pe ideea ei, și ignorându-l intenționat.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cred că de fapt nici măcar nu e o chestiune de memorie. Ci de unde îți pui atenția în fiece moment. Pe exterior și pe cum filtrezi ceea ce vine din exterior, sau pe interior, un interior care încearcă să ignore exteriorul. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Îhhmmmmm! spuse lung și intrigat, facând-o pe Eliza să devină atentă la ce avea de adus ca și observație. Cam cum mă ignori tu acum! și deschise frigiderul. Maaaamă, ai bere.</div>
<div style="text-align: justify;">
Dădu din umeri amuzată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, am bere. Știi cum se spune, o casă nu e casă dacă nu ai pâine și bere iar oamenilor nu le vine să se descalțe după ce îți trec pragul. Și na, nu am pâine și nu ai fi primul om care nu s-a descălțat, dar măcar am bere. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Ține, cheers!</div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-80400790593214361692016-06-11T14:57:00.001+03:002016-06-11T17:47:08.669+03:00Copii, voi îl cunoașteți pe Moș Gerilă?<div style="text-align: justify;">
- Haha, eu alerg mai repede! zise fetița alergând la deal și mișcând cu greu din mâini ca să își mențină avântul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- <i>Și eu</i> alerg mai repede! Asta spuse băiețelul, cu vreo trei, patru ani mai mic decât ea. Ea avea probabil vreo opt.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ajunseră în vârful dealului și o luară puțin la pas, ba spre stânga, ba spre dreapta.</div>
<div style="text-align: justify;">
Nu se știe cum au ajuns iarăși la baza delușorului. Începuseră iar să înfrunte dealul în fugă și erau gata-gata să ajungă în vârf. Mă rog, pe platou.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Am obosit puțin, zise fetița.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eu, spuse gâfâind, eu nu am obosit. Tăcu puțin forțându-se să mai urce. Ba și eu am obosit puțin.</div>
<div style="text-align: justify;">
Să recapitulăm: el <i>nu </i>a obosit. Momentul de competiție. Era nevoie ca ceva să îi diferențieze, ceva care pe deasupra să îl favorizeze pe el. Apoi își recunoscu totuși oboseala. O <i>recunoscu</i>? Serios? Poate doar avu un moment în care simți că <i>nu</i> trebuie să se diferențieze de ea. Un moment de solidaritate. Un moment în care, spunând că ar fi în aceeași situație cu ea, ar fi încurajat prietenia. Pentru că erau la fel. Sau poate doar a spus ceea ce credea că <i>trebuie</i> spus. Să fim serioși, la patru ani s-ar putea să spui că ești obosit doar pentru că așa înțelegi tu de la alții că e firesc: alergi deci obosești. Poate dacă nu ar învăța asta, nu ar obosi niciodată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sau poate ar obosi, se contrazise singur în mintea sa. Are un corp totuși care vorbește în felul lui. Bineînțeles că ar putea obosi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, da, Moș nebun, dar obosește mai repede dacă el înțelege că ăsta e procesul natural.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Prostii, nimic nu e natural. Înțelegi că există niște limite trasate printr-un proces colectiv și ajungi să crezi că sunt reale. Pot fi. Dar nu neaparat. Tu nu te uiți la mine? Mi s-a spus atât de mult timp Gerilă încât, deși nimeni nu mai știe de mine, eu tot așa mă văd în oglindă: un Moș îmbrăcat în albastru care pe 25 decembrie așteaptă să vadă oamenii dimineața plecând la lucru. Aștept să treacă zilele până pe 31. Ca să ies cu sacul meu, nu? Și se uită în oglindă, așteptând de la celălalt o privire prin care să-i arate că îl înțelege. Se liniști puțin și continuă. Dar oamenii stau în case! Au brad și au deja cadourile sub el. Privesc spre ei și realizez că nu mai are sens să ies. Din an în an - știi, ca în colinda aceea ”Din an în an sosesc mereu” - din an în an nu mai știu pe ce lume sunt... Hainele îmi sunt albastre în continuare. Din an în an mai șterse. Și tot aștept - ca atunci când ești la școală iar învățătoarea strigă catalogul iar tu aștepți să strigi ”prezent”. Așa aștept.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa aștepți cum? </div>
<div style="text-align: justify;">
De bună seamă își pierduse gândul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Aprinse un chibrit. Și apoi altul. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa. Aștept... aștept să fiu strigat și să răspund ”prezent!”. Da, asta voiam să spun. Mă numesc Gerilă dar nimeni nu mai știe. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi cine e Gerilă?</div>
<div style="text-align: justify;">
Își așeză bărbia în piept temându-se să se mai privească în oglindă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Gerilă... știu sigur că am mai avut un nume cândva. Dar nu e nimeni să îmi spună care. Oricum... orice nume aș fi avut, neajunsul nu e că nu îl știu pe <i>acela</i>. Își așeză bărbia în palmă: neajunsul e că nimeni nu mă strigă după numele pe care îl știu eu acum. Păi am un nume pe care îl știu dar nu contează. Și un nume pe care nu îl știu, iar dacă l-aș ști, iarăși nu știu dacă ar conta. Rămân același în mijlocul a total altceva, așa că nu mai știu nici ce înseamnă ”același”. Păi... păi dacă pui o floare de munte în pământ roșu, de la sud, păi nu crește. Ce dacă își știe numele, dacă nu e locul ei acolo? Care mi-e locul? </div>
<div style="text-align: justify;">
- Care ți-e timpul?! își răspunse singur și ridică din sprânceană privindu-se în oglindă.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://2.bp.blogspot.com/-WfnmbhwUKOs/V1v3amGGEaI/AAAAAAAAABg/FWkD80nC4L4tdGo1tPuLYceTXLfTfvJxwCLcB/s1600/gerila.png" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="400" src="https://2.bp.blogspot.com/-WfnmbhwUKOs/V1v3amGGEaI/AAAAAAAAABg/FWkD80nC4L4tdGo1tPuLYceTXLfTfvJxwCLcB/s400/gerila.png" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">ilustrație realizată de Cătălina Ababei</td></tr>
</tbody></table>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, da, mi-a spus cineva odată. Cred că un copil. Zice că: ”Mie mi-a spus doamna învățătoare să pun întrebarea corect!” Eh, a zis și ea. Voia să spună, dar poate nici ea nu își dădea seama ce voia să spună de fapt... că trebuie să pui întrebarea <i> corectă.</i></div>
<div style="text-align: justify;">
Aprinse un chibrit. Și apoi altul iar. Precum copilele ce rup petalele florilor întrebându-le lucruri. Aprindea chibrituri, uitând mereu să le arunce peste lemne ca să aprindă focul. Fiecărui chibrit parcă îi adresa o întrebare. Dar se aprindeau și se stingeau la loc. Nici unul nu stătea aprins până ca el să îi priceapă lumina și răspunsul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eu am auzit că există un <i>altul. </i>Are aceleași atribuții ca și noi. Dar el încă <i>se trăiește.</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- </i>Păi de unde altul?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Uite așa bine. Eram <i>tot noi</i> de fapt. Apoi am fost noi <i>altul decît el</i>. Dar <i>el</i> a continuat. În același timp. Nu știu cum îi spune, dar dacă ne-am aminti am continua și noi, ca el. Nu am șade aici ai nimănui, luptându-ne să fim! Luptă pierdută de mult. Dar câte bătălii nu s-au încheiat iar oamenii au rămași ascunși în păduri pentru că n-au știut? Destule, îți spun eu. Suntem un ofițer care își pierde stelele de pe epoleți. Iar dacă le-am găsi, nu ar avea sens să rămânem același ofițer oricum. Nu mai e timpul lui.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi.. și nu trebuie să ne aducem aminte numele? Nu așa ziceai?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ba da, dar nu al ofițerului, al cărui timp a trecut. Al <i>celuilalt</i>!</div>
<div style="text-align: justify;">
Își îndreptă spatele, se sprijină în brațul așezat pe genunchi și privi în oglindă:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Există două căi. Ba nu, trei! Nu știu care e bună oricum. Ascultă. Ori ne spune cineva cum ne cheamă de fapt. Ca să știm și noi. Ori, spuse șoptit...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ori?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ori trebuie să ne știe cineva drept Gerilă. Dacă nu ne știe, Gerilă nu are sens. Un Gerilă singur ar putea nici să nu aibă nume. Și.... se opri căutându-și firul gândului...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și a treia: ne trebuie un nume nou! I se lumină privirea în timp ce se uita la un chibrit care de această dată parcă nu voia să se mai stingă. Un nume nou...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Un nume nou...</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: center;">
- a doua provocare a Cătălinei: scrie după ilustrație! -</div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-63302372321510123472016-06-03T18:32:00.000+03:002016-06-03T18:48:55.109+03:00Cică viața-i greu<div style="text-align: justify;">
- Păi ăștia nu știu dom'le ce e greul! Ei n-au știut niciodată ce e lipsa!</div>
<div style="text-align: justify;">
O spunea cu un ton de reproș, apăsat și tare. Muta niște produse expuse în fața tonetei, vorbind în timpul acesta cu vânzătoarea de la toneta alăturată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai auzit? spuse Eliza către Liviu în timp de traversau piața. E incorect să-ți meargă bine. Dacă Doamne ferește unui om îi merge bine, trebuie să se simtă vinovat.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păăăi, spuse lungind cuvântul, mi se pare corect. Mai ales copiii trebuie să învețe lecția asta. Eu dacă aș avea copii le-aș spune: ”Șșșșșșșșt!” dacă ar râde. Și i-aș închide în casă când e soare. I-aș lăsa afară numai iarna. Și doar dacă ar fi ger.</div>
<div style="text-align: justify;">
Se uită la el lung, reținându-și un zâmbet.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Corect, completă Eliza. Nu poți să-i lași afară dacă temperaturile nu sunt sub zero grade. Nu ar fi etic.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și-ar fi și patetic.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Căldura este pentru cei slabi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eeeeei, nu aș spune asta, o întrerupse Liviu. Este pentru cei bine îmbrăcați. O spuse pe un ton și mai serios decât până acum, drept pentru care Eliza de data aceasta râse.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Anyway, Liviu, știi care e faza? Ca să poți obține lucruri și depăși un nivel sau altul, trebuie să te expui puțin. Să faci ceva în ciuda faptului că nu știi încă cum se face, să explorezi un loc total nou, să alergi când ești obosit. Dacă simți că faci un efort, înseamnă că se schimbă ceva în tine. Ca atunci când faci flotări: dacă nu e puțin greu, nu ți-ai solicitat mușchii suficient cât să se dezvolte suplimentar. Deci da, senzația de dificultate poate fi ceva O.K. În același timp, poți face ceva care presupune implicare, timp, energie și totuși să nu resimți asta ca și efort și dificultate și iarăși e O.K. și rămâne valabil și că într-un fel sau altul prin acea acțiune vei crește, vei construi ceva. Sau vei participa măcar la mentenanța propriei vieți cu succes. Spuse asta amuzată puțin de cuvântul ”mentenanță”, neconsiderându-l total potrivit în context. </div>
<div style="text-align: justify;">
Liviu profită și interveni:</div>
<div style="text-align: justify;">
- ”Mentenață” e un cuvânt cu o sonoritate nu foarte plăcută. Îmi provoacă fiori pe șina spinării. Îmi aduce aminte de ziua aia în care a căzut net-ul jumătate de zi. I-am sunat pe ăștia să aflu care-i treaba. ”Ne cerem scuze, inginerii noștri sunt pe teren și întreprind operațiuni de mentenanță a sistemului ce au generat câteva probleme neașteptate.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Liviu era gata să continue.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Serios, vrei să spui întreg discursul?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Haha, nu. Oricum, am traume. Cuvântul ”mentenanță” mă face să simt un gol în stomac.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E de la faptul că ai băut cafea pe stomacul gol. Cu accent pe ”stomac gol”. </div>
<div style="text-align: justify;">
Liviu se îmbrățisă singur, compatimindu-se parcă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Anyway, și își reluă iarăși ideea, cumva generațiile mai vechi, cei care au acum 50-60 de ani, fac o <i>mândrie</i> din a le fi sau a le fi fost greu. Mai mult, fac o <i>datorie</i> din asta. E imposibil să îți fie bine și să existe vreo formă de strădanie din partea ta pentru asta. Dacă îți este bine, sigur te faci vinovat de ceva. Binele în sine este o vină.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Aici problema este, Eliza, că și-au dezvoltat personalitatea într-un timp în care și dacă ar fi vrut să lupte cu sistemul, nu ar fi putut. Nu era la îndemână să faci asta ca și individ.</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza era suprinsă că începuse să vorbească serios.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Atunci, a accepta fix cât li se oferea, fie că era suficient, fie că era puțin - vei găsi pe mulți spunând că le era bine în comunism, la fel cum vei găsi pe mulți care vor recunoaște lipsurile trăite - era o necesitate. Și din necesitate a devenit virtute. Brusc schimbă tonul: ”Aaaau, spank me!” Get it?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nicely said. Da. Cam ăsta ar fi un motiv. Iar când toți sunt în aceeași oală parcă e mai ușor. Te simți parte dintr-un grup și așa frustrarea individuală se mai șterge. Se împarte în comunitate și e mai ușor de dus. Ți-e greu, mi-e greu, let's be friends!</div>
<div style="text-align: justify;">
- BFFs.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, așa spuneau și pe atunci, confirmă ea sec. Cel căruia <i>nu</i> îi este greu sigur are o șustă. Și mai sunt factori, dincolo de contextul economic creat de un context politic. Normele religioase prea stricte. Dacă ești bucuros, probabil păcătuiești. Sigur nu poate să aibă legătură cu o liniște interioară atinsă prin depășirea luptelor interioare, iertare de sine și de ceilalți, gratitudine sau mai știu eu, chiar ținutul unui post. A ține post trebuie să fie, desigur, greu. Dacă nu te doboară și nu te doare, sigur nu îl ții bine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Dacă ești vesel, sigur ești obraznic. Probabil ai fost în curtea vecinului, unde nu aveai voie sa intri, și ai furat din zarzărele pe care oricum el nu le culegea niciodată. Tuși puțin și completă: numai George era obraznic. Eu nu stăteam cu George deloc. Mi-era cel mai bun prieten în copilărie, dar asta nu se pune la socoteală, desigur, încheie aranjându-și cravata imaginară.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, știm, aprobă Eliza neștiind cine era George. Problema tipului de la tonetă e că păstrează un superego care în continuu îl aplaudă când îi este greu și-i face cu degetul a mustrare când îi este bine. Așa că îl lasă să adopte aceeași atitudine și față de vecinul căruia, vezi Doamne, nu îi este greu și nu știe ce e greul...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Aaaa, SuperEgo. Ăsta era personajul meu preferat din The Avengers, spuse Liviu cu entuziasm.</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza râse în timp ce făceau ultimii pași până la ușa blocului.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Am ajuns. Sună tu la interfon. Și dă-mi să țin eu berea. Când intrăm le voi spune că am cumpărat-o singură și că tu nu ai adus nimic.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Desigur, poftim. </div>
<div style="text-align: justify;">
Îi întinse PET-ul și sună la interfon în timp ce fredona o înșiruire de note ce aducea a film de acțiune. Genericul de început. Pentru că era vineri și trebuia să fie acțiune. Și mult SuperEgo.</div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-12186283666816068172016-05-15T16:29:00.001+03:002016-05-17T00:39:40.372+03:00Dar cine spală vasele?<div style="text-align: justify;">
- Știi, există două moduri de a face un lucru: întâi crezi într-un concept asociat și apoi întreprinzi o acțiune asociată lui. Sau întâi faci acel lucru și treptat descoperi conceptul din spatele său.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da... deși poți face o mulțime de lucruri fără a le asocia cu un concept. Fără a le teoretiza. Știi, mai spun unii ”Nu gândi viața, trăiește-o!”</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ăsta era un grafitti pe un zid. Citezi de pe ziduri?</div>
<div style="text-align: justify;">
- De pe ziduri adunate... și pereții vorbesc bine, de ce nu?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, categoric. ”A vorbi ca la pereți” e o expresie ce ar putea să nu existe. Pentru că și ei pot vorbi. Doar că nu știu dacă îți vor răspunde neaparat la ce zici tu. Or să spună ce vor ei.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Dar, Eliza, nu ai spune chiar tu că o să vezi mesajul potrivit la timpul potrivit? Pe principiul ăsta, peretele pe care scrie ceva ce poate fi important pentru tine de fapt nu zice pur și simplu. Ci îți răspunde.</div>
<div style="text-align: justify;">
Maria avea dreptate. Eliza se gândi puțin, dădu din cap a aprobare și reveni la firul pe care începuse să-l deruleze inițial.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ei, dacă faci un lucru dintr-o credință...</div>
<div style="text-align: justify;">
Maria zâmbi, observând încăpățânarea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Atunci ai chestia aia în care întâi e gândul și apoi acțiunea. Ceea ce demonstrează că un gând într-adevăr creează, chiar dacă e imaterial. Dar dacă faci un lucru... să spunem că ai o sticlă de Cola în casă. Tu nu prea consumi Cola, decât foarte rar. Dar colega de apartament ia Cola vreo trei zile la rând. Și bei și te obișnuiești. Iar a patra zi iei tu, pentru că obișnuința asta deja te face să crezi că o sticlă de Cola poate fi o alegere personală.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Încerci să-mi spui că nu ar trebui să mai iau Cola?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Încerc să spun că poate continui o acțiune doar pentru că a fost începută deja pentru mine iar nu pentru că îmi stă în fire.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Stai așa, Eliza, dar tu nu ai bea dacă nu ai fi O.K. cu sucul ăla. Să stabilim asta.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, ești O.K. cu acel suc, dar nu și înclinat către el, exact, să subliniem. Ești O.K. cu acea acțiune, dar nu și înclinat către a o face. Dar ajungi prin repetiție să crezi că ești înclinat spre a consuma Cola. Și continui. Apare o întrebare.</div>
<div style="text-align: justify;">
Maria dădu din umeri a ”Evident!”</div>
<div style="text-align: justify;">
- Faptul că ajungi tu să cumperi și să consumi e pentru că mintea ta a fost păcălită să creadă că dacă face un lucru, acest fapt e susținut de o crendință în acel lucru, în acea activitate? Ajungi să crezi că e ceva personal, dar în fapt nu e? Sau faptul că ajungi să cumperi și să consumi se leagă de o nouă descoperire? Pe principiul pofta vine mâncând? Ai descoperit că e ceva care într-adevăr ți se potrivește. Și poți vedea conceptul din spatele activității după ce ai început activitatea. Și descoperi că e un concept care te caracterizează. Așa că tu poți continua liniștit acea activitate care devine și una repetată cu o anume frecvență?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Fii atentă. Există două răspunsuri opuse și în mod egal adevărate aici: 1. Da, mintea ta a fost păcălită. Se poate folosi ca tehnică de manipulare lejer. Și funcționează și pentru că merge mână în mână cu instinctul de supraviețuire. Ești paznic la un lagăr de concentrare. Nu ți-ai ales să ajungi acolo, sistemul te-a trimis. Faci ceea ce ți se cere până când ajungi să crezi că ești de acord cu asta. Că e ceva în care crezi. Tu poți să te revolți din start și asta îți pune viața la risc. Sau poți face ceea ce ți se cere un timp. Înghițind în sec. Ca să supraviețuiești gândului că faci ceva ce nu vrei să faci trebuie să te convingi că vrei să faci acel lucru. Da, O.K., rămâne un conflict interior undeva în spatele sufletului. El țipă în continuu, dar nu îl auzi pentru că ai fost nevoit să îl acoperi cu zeci de perne, I-ai construit o cameră antifonată în care l-ai închis. Și dacă nu-l auzi, crezi că nu există. Dar există și se manifestă. Și faci cancer sau mai știu eu ce. Dar orișicum, continui să faci și ajungi să crezi că faci acel lucru pentru că tu crezi în conceptul care i-a dat naștere.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Exemplu tău e foarte... brutal.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, nu este. Și de altfel despre astfel de manipulări vorbeai oricum. Nu vorbeai despre Cola în niciun caz.</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza era de acord. Mai luă o gură de Cola cumpărată de Maria, uitându-se undeva în dreapta ei în gol. Așa spunea că aprobă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sau... 2. Da, ai descoperit ceva. Ești invitat la un concert. Nu i-ai ascultat niciodată pe băieții ăia care or să cânte dar îți plac oamenii care te-au invitat și mergi de dragul prezenței lor. Încep dracii să dea din chitări. Și maaaamă, ce bine sună. Nu te așteptai. Mergi acasă și îi cauți pe Youtube, desigur. Ți se potrivesc. Au rezonat cu tine. Dar nu știai că se va întâmpla asta. Nu ai ales să-i vezi. Ai fost acolo în schimb și da, ai descoperit că sunt construiți pe un concept care ți se potrivește. Pana mea, nici măcar nu e un gen despre care să fi știut că există. Și totuși el exista și era pentru tine iar tu nu știai. Nu știai că îl poți căuta.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Dacă nu știi ce cauți ori n-ai direcție ori găsești din greșeală ceea ce îți trebuie cutreierând în derivă...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Exact. Revenind, da, ambele posibilități se pot manifesta în mod egal. Așa sunt toate lucrurile, să fim serioși, niște posibilități care la un moment dat devin realități. Nu înseamnă că sunt unicul adevăr ci doar că sunt posibilități care au devenit reale dintr-o mulțime de multe alte posibilități dintre care unele nu s-au materializat. Ca atunci când plantezi niște semințe iar unele devin plante iar altele nu cresc. E o chestie parțial random dar parțial ține de alegere. Și de cât ești tu de prezent în ceea ce faci, întrebându-te dacă ceea ce faci este o manifestare autentică a ta. Și de câtă voință ai să pui în practică doar ceea ce este autentic pentru tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și de câtă înțelepciune ai, o întrerupse Eliza relativ brusc. Cum dezvolți înțelepciunea de a ști că ceea ce faci îți este personal și te face autentic? Dar mai ales că ceea ce te face autentic chiar e bun? Poate trebuie naibii să faci ceva ce nu te caracterizează pentru că pe o scară a valorilor atemporală e mult mai bun decât ceea ce ai face tu în mod normal și îți este propriu.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Trial and error. Și mai alege-ți bine și punctele de reper și evaluatorii în a căror părere să te încrezi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pfffff, păi iar ai tone de subiectivitate care te pot duce către ceva greșit. Ca să-ți alegi corect reperele trebuie să ai deja o oarece doză sănătoasă de înțelepciune.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, o completă repede Maria, nu o să știi niciodată. Autentic? Bun? Lider de încredere? Valori eterne? Nu știi. O să trăiești într-un etern dubiu. Nu știai asta până acum, sau ce?</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza strâmbă din buze puțin dezamăgită:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ba da, futu-i pizda mă-sii... zise apăsat. Daaaar... revenind, cum știi dacă în ceea ce faci ghidajul tău e pe primul principiu: te-ai păcălit că e ceva propriu ceea ce faci dar nu e, sau pe al doilea: ai descperit ceva ce nu știai că îți este propriu dar îți este, tocmai făcând acel lucru?</div>
<div style="text-align: justify;">
Maria izbucni în râs aproape isteric:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Vorbesc ca la pereți needucați care nu știu să răspundă la ceea ce au fost într-adevăr întrebați: nu știi! Ăsta e răspunsul! Nu știi! și își izbi palmele de genunchi și continuă să râdă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza izbucni și ea, puțin mai liniștit totuși și aratând ușor debusolată:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Hai să trecem la lucruri serioase. Cine spală vasele?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eu duc gunoiul! răspunse foarte prompt și cu multă importanță Maria, de ca și cum tocmai ar fi declarat că ea va salva lumea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, adjudecat, eu spăl vasele.</div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-69252576171148524212016-03-19T15:54:00.000+02:002016-04-07T22:06:50.441+03:00Scufița Roșie și cele 7 chakre<div style="text-align: justify;">
- Știi ce mi se pare interesant în ”Scufița Roșie”?</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza se uită spre ea ținându-și cafeaua cu ambele mâini și aștepta răspunsul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Că bunica are nevoie de vin ca să își revină. Poftim soluție... și dădu din cap oftând.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Nu țin minte. Bună treabă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Oricum. Cel mai important e următorul lucru: că unde era nevoie de dreptate, a apărut vânătorul. Nu a fost nevoie să îl cheme nimeni. A venit singur. Și că lupul a căzut de la greutatea pietrelor din burtă. Teoretic, Scufița i le-a îndesat acolo. Practic, cred că lupul se simțea vinovat. Din pricina Scufiței. De asta se simțea greu. A venit vânătorul și cât lupul era ”în somn”, Scufița și bunica au fost eliberate. Și înlocuite cu pietre. De fapt ”somnul” e subconștientul lupului, care îl macină.</div>
<div style="text-align: justify;">
Eliza se uită lung fără să spună nimic. Ada așteptă. Știa că urmează ceva.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Fii atentă. spuse Eliza, lupul e lup. Știi povestea cu scorpionul și broasca?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu sunt sigură...</div>
<div style="text-align: justify;">
- E așa. Scorpionul roagă o broască să îl treacă râul. Ea îi spune: ”Nu cred că vreau să fac asta, dacă mă înțepi?„ ”Nu, zice scorpionul, am nevoie să ajung pe partea cealaltă. De ce aș face asta?” Iar broasca acceptă. La mijlocul râului, fii atentă, scorpionul o înțeapă. Și încep să se ducă amândoi la fund. Iar broasca mai apucă totuși să întrebe: ”Spuneai că nu mă vei înțepa, de ce ai făcut-o?”. Iar el spune simplu: ”Așa mi-e firea...”.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa deci...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Fix la fel, lupul e lup. Scufița nu se pricepea la lupi, nu avea de unde ști că așa îi era firea. Dar era orișicum un lup... </div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, fii atentă, interveni Ada. Eu cred că dacă Scufița îl invita pe lup la masă, lupul ar fi început să se poarte frumos. Scufița nu s-a gândit așa departe, era în ale ei. Așa, povestea s-a consumat după fire, după port. Dar lupul are mustrări de conștiință la final.</div>
<div style="text-align: justify;">
- De ce ar avea? El a trăit toată viața în cu totul alt spirit. De unde să-i vină mustrările dacă nu fusese învățat vreodată că nu ar trebui să mănânce oameni? Să fi fost învățat în sensul ăsta, poate ar fi avut mustrări, să zicem...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu știu, de undeva din conștiința universală. Așa cum Scufița resimte neliniște când intră la bunicuța. Nu simțea asta de obicei. A simțit doar atunci. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Pentru că a găsit ușa deschisă, de asta a simțit neliniște, spuse Eliza apăsat.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mda... Ada își dădea seama că trebuia să îi dea dreptate aici. Dar... dar poate nu numai.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, fie, conștiința Planetei a intrat în joc! Personaj secundar invizibil dar prezent. Great, spuse ironic.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Oricum, Scufița câștigă, reveni Ada. Metaforic sau practic, ea câștigă. Întrebarea e de ce?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Poftim? Ai schimbat ”filmul”... Pentru că povestea e pentru copii. Iar ei trebuie să învețe că dacă sunt atenți cu cine vorbesc, totul va fi bine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, evident. asta e clar. Întrebarea e de ce trebuie să fie mereu bine în basme la final? Eterna dezbatere de la școală. De fapt, ce dezbatere? De acolo afli că trebuie să învingă Binele și atât. Dar nu de ce... Eu cred că e așa: realist vorbind, în orice bătălie vor câștiga pe rând ori Binele ori Răul. Dar copiii trebuie să rămână cu ideea ca bătalia finală e a Binelui. Ca să nu fie demoralizați iar când cresc să-și bage pula și să spună: ”Îmi bag pula, va fi rău la final oricum...” Și se uită spre Eliza parcă simțind că e nevoie să sublinieze: normal că așa trebuie să înceapă propoziția. Despre asta e vorba, nu? Și dădu din umeri.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Avem nevoie de copii optimiști ca să poată să crească. Să lupte. Bine...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, dacă ai senzația că ești în lipsă de orice fel de soluție, s-ar putea să cedezi. Dacă trăiești cu credința - subliniez: Credința - că se mai poate rezolva ceva, atunci mintea ta nu se va opri din a căuta soluții. Mintea, subconștientul, intuiția, una dintre ele sau poate toate laolaltă. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Aici nu te contrazic, Ada, cel mai important e încotro privești. Ca să ajungi undeva, întâi trebuie să te uiți în sensul ăla. Ca să poți face primul pas, trebuie să știi unde vrei să ajungi. Te uiți în jos: cazi. Te uiți înainte: înaintezi. Te uiți în sus: s-ar putea să urci. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine că măcar aici suntem de acord. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa. Și de ce Binele? Că la asta voiai să ajungi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Aaa, eram sigură că nu te interesează.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu prea mă interesează, dar azi e ziua în care mă port frumos cu lumea. Tăcu și zâmbi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Am mai avut discuția asta odată cu cineva. Mă mai întorc aici din când în când. Fii atentă: Frumosul, Binele, Fericirea au același tip de energie. They're like in the same ZIP code!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Man! Yo! o completă Eliza de amuzament.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ada dădu din cap a înțelegere și continuă:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Urâtul, Răul, Tristețea, Mizeria au iarăși același tip de energie una cu alta. Ambii poli sunt necesari mișcării.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Te repeți...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, știu. Ambii poli sunt necesari dacă ceva e să se miște în lume. Dar cum fiecare e în altă zonă de energie.. acțiunile te pun într-o anume stare. Iar basmele vor să te încurajeze că există fericire și de aceea la finalul lor câștigă Binele. Chiar dacă cei care le-au dat drumul în lume știu că nu e mereu așa. Și de altfel chiar nu se feresc să arate că știu asta: mai rămâne și eroul rănit după vreo bătălie cu zmeul, flămând și singur în pădure și de-astea. Finalul însă face diferența. Acolo voinicul rămâne în picioare.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, finalul după care oricum se întâmplă lucruri, doar că nu le știm. Sunt condensate generic în ”Și au trăit fericiți până la adânci batrânețe”. Dar dracu' știe prin câte și mai câte trec. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Ooo, sigur mai au bătălii din care ies înfrânți în tot timpul ăla condensat în formula asta simplă. Dar, per total, probabil le e bine. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Dar... dacă tot am intrat pe firul ăsta, pentru că azi sunt drăguță, Urâtul, Răul și așa mai departe, nu au fericirea lor? Mi se pare imposibil să nu aibă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ada se gândi puțin... și zise puțin confuză:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mândria presupun... Dă un sentiment de bine. Dă un sentiment de putere. De stabilitate. Na, e la liberă alegere ce fel de fericire te face fericit, să zic așa.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Preafericirea te face cel mai fericit!</div>
<div style="text-align: justify;">
Ada râse:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa am senzația că ori: 1. Preafericirea e o stare căreia nu îi putem face față și care ne-ar doborî, ăsta fiind motivul pentru care nu îi zice Foartefericirea, ci Preafericirea ori că: 2. E starea aia care te face să nu mai fii compatibil cu Lumea și dispari. În Nirvana. De aia e ”prea„, adicătelea prea multă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi.. e amândouă simultan: nu mai faci față. Nu mai faci față Lumii. Și te duci în pula mea, naiba știe unde. Dar îi spune Nirvana. Apoi Eliza continuă: iar tristețea Binelui care e? Să nu uităm să ne uităm și pe partea asta...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Îhmm.. trebuie să mă gândesc. Stai așa... m-ai luat prin surprindere.</div>
<div style="text-align: justify;">
Își mai turnă o gură de cafea din ibric:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Probabil melancolia. Nostalgia. Sau poate starea de vină, fără a fi vinovat. Pentru că trăim sub imperiul ori al vinei ori al inconștienței. Și oricum există atâtea zone gri. Nu ești niciodată doar la un pol sau doar la celălalt, să fim serioși.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ori vină ori inconștiență. Echilibru nu e?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Echilibrul se face... Fii atentă, nu știu cum pula mea se ajunge la echilibru, dar pe principiul: „If you're having a bad day, here's a fox"</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-m_YCIfK30mk/Vu1Zfo6yf2I/AAAAAAAAABQ/P4dlP7WJ_lcgdxzXfpsOVQieaf9rEINkA/s1600/Here%2Bis%2Ba%2Bfox%2Bfor%2Ba%2Bbda%2Bday.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="300" src="https://1.bp.blogspot.com/-m_YCIfK30mk/Vu1Zfo6yf2I/AAAAAAAAABQ/P4dlP7WJ_lcgdxzXfpsOVQieaf9rEINkA/s320/Here%2Bis%2Ba%2Bfox%2Bfor%2Ba%2Bbda%2Bday.jpg" width="320" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
cică există instrumente, gen ăsta... și plecă la computer să caute ceva. Ăsta... stai să dau play:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe allowfullscreen="" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/JhtFG9VRtP0/0.jpg" frameborder="0" height="266" src="https://www.youtube.com/embed/JhtFG9VRtP0?feature=player_embedded" width="320"></iframe></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-43760656816804633532016-03-05T14:42:00.001+02:002016-03-05T14:42:08.992+02:00Iaurt de băut, 10% grăsime<div style="text-align: justify;">
- Fii atent, ăștia vând Sfinți simpli. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Nu știu când se mănâncă ăștia, nu-mi dau seama dacă îi vând în extrasezon.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Habar n-am. Important e că îs simpli. Nu e un pleonasm?</div>
<div style="text-align: justify;">
George se uită la ea cu o sprânceană ridicată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi sfinții nu sunt simpli oricum? Trebuie să ajungi la maximă simplitate ca să devii sfânt. Total neatașat de orice. Total lipsit de ”brizbizuri” - la nivel de personalitate mă refer - de așteptări complicate, de dorințe de diferențiere față de ce te înconjoară, de orgoliu, de... pula mea, înțelegi tu. Deci îs simpli oricum. E pleonasm.</div>
<div style="text-align: justify;">
- De ce lipsiți de dorințe de diferențiere?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Se leagă de ce am spus imediat după: orgoliu. Oricât ar fi ei de diferiți de ceilalți, nu sunt așa pentru că au avut ca scop să fie speciali. S-a întâmplat și atât. Anyway, în mintea lor totul e mai limpede - îmi imaginez că nu e o agitație continuă care să le facă mintea o mare în valuri și cu nisipul mereu răscolit - iar în suflet totul e așezat: fără emoții contradictorii și lupte interioare ca să găsească o emoție bună, corectă să zicem. O au de la sine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, fato, am înțeles. Să merg să le spun ăstora să schimbe hârtia? Să scrie doar ”Sfinți”?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, te rog. Și spune-le să scrie sub ”2 LEI” și ”pentru că nu dau 2 bani pe-un sfânt”. See what I did here? și zâmbi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, ai spune că nimănui nu le pasă de ei, dar de fapt sunt valoroși. Right?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pentru ei înșiși.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ei hai, nu crezi asta! Eu cred, dar tu vorbești aiurea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, ai dreptate. Nu doar pentru ei înșiși. Stârnesc un val de energie pozitivă. Deși nu sunt tulburați! ținu să îi amintească. Și de la ei se poate propaga la cei ce îi înconjoară, la natură... și așa mai departe. Mă uitam la un moment dat pe un plic de ceai. Era acolo nuș' ce zeitate. Un fel de Shiva să zicem.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://3.bp.blogspot.com/-QL5WGxKNzvQ/VtrMbVE5jmI/AAAAAAAAABA/fK0jWLmYjGc/s1600/Shiva.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://3.bp.blogspot.com/-QL5WGxKNzvQ/VtrMbVE5jmI/AAAAAAAAABA/fK0jWLmYjGc/s320/Shiva.jpg" width="238" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
Mă rog, nu era chiar el. Dar imaginează-ți o zeitate, cu ochii închiși, în a cărei minte se simte că se întâmplă ceva - dar super lin, fără agitație, da? - care pare absentă dar e incredibil de prezentă. Pentru că nu există în sinea ei. Doar propagă o anume energie. Iar cei din jur o pot capta sau nu. Și apoi canaliza sau nu. Ca atunci când ai zece oameni care ascultă o melodie. Unii o dansează, alții nu. Iar unii o dansează și știi că o trăiesc. Sfântul poate să nu facă nimic în sine. Dar e o sursă de energie și înțelepciune. Rolul lui nu e să facă. Ci să facă pe alții să facă. Dacă îi canalizează energia pe care o emană.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Vezi că de când am intrat in magazin am trecut de trei ori pe raionul ăsta. Și pun pariu că ai uitat ce cauți, dar știi că ai ceva de căutat aici și de asta mă tot întorci.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
Ada se uită la el cu ochii micșorați, înțelegând că voia să bată undeva. George continuă:</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Mai trebuie să fii și cu picioarele pe pământ, nu crezi?</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
Ridică din umeri și luă un recipient de iaurt.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Fii atent. 20% reducere. There must be a catch.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Probabil expiră în două zile.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
Ada se uită pe ambalaj și începu să râdă.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Nu pot să cred! Scrie ”Valabil azi”. Fii atent. Doar azi. Să-ți bagi piciorul, sunt atâtea lucruri care au termen de valabilitate doar într-o anume zi. Dacă ar scrie pe toate, gen să aibă și promisiunile, posibilitățile, oportunitățile, stările și așa mai departe o etichetă din eter - sau din ce-ar putea să fie - și pe care să scrie termenul de valabilitate... maaaamă, ce multe s-ar simplifica.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Mda. Dar nu ar deveni sfinte. Sau purtătorii lor sfinți.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Da, s-ar face mai ușor, dar nu neaparat corect. Adică s-ar aborda mai ușor, cu mai multă siguranță, dar nu neaparat corect.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Da, dacă ceva e pe stoc limitat, lumea se grăbește să-l cumpere. Așa și aici: dacă știi că ceva e valabil doar azi. chiar îți dai un ghiont să valorifici acel lucru azi. Sau dacă e nasol, știi sigur că trece repede. Problem solved.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Da, problem solved pentru că îți corectezi atitudinea față de problemă. Și știm - nu-i așa? - că nu există probleme ci doar atitudini față de așa-zise probleme. Iar atitudinea e de fapt problema.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Dacă ai face și tu un efort să rezolvi probleme sau na, atitudini față de ”așa-zise probleme” nu ar fi mai O.K. decât să teoretizezi? Se uită la ea puțin a mustrare. Zic și eu, și dădu din umeri.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Băi, dacă nu ar exista metafore, viața ar fi seacă.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Dar ele nu sunt esențiale totuși.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Neaaaah! zise ea lung și neîncrezătoare. Sunt esențiale. Fii atent: am visat odată un câine alb. Am căutat evident ce înseamnă. Știind că ar putea însemna cu totul altceva, dar doar așa. ca și guideline. Și opri puțin șirul cuvintelor.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Și?</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- E ceva legat de prieteni. Dacă câinele din vis e alb, e de bine, și se uită la el încercând să își dea seama dacă înțelegea.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- O.K., go on.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Și mergeam într-o zi pe stradă. In real life, vreau să spun. Și m-a mușcat din senin un câine. Un câine negru. M-a mușcat, s-a uitat la mine și s-a retras.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Și nu însemna că trebuia să mergi la doctor, deloc... spuse George dând din cap puțin dezamăgit.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Evident că nu! Mi-a spus ceva Universul. Dar nu știu ce.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Și vrei să știi?</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Nu sunt sigură. Eu doar mă bucur că îmi vorbește. </div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
- Săracul Univers... vorbește singur, spuse el și o luă înaintea ei sperând că dacă ar fi ieșit din magazin mai repede ar fi putut schimba în sfârșit subiectul.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-68630354949996591502016-02-23T00:07:00.001+02:002016-02-23T00:07:59.507+02:00Libertatea. Fata de la pagina 5.<div style="text-align: justify;">
- Libertatea e fragilă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Se uită la ea întrebător:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Vrei să spui că oricând îți poate fi furată?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, nu. Vreau să spun că nu e chiar un parc de distracții. Știi, dacă ai un câine pe care îl ții în curte... păi el învață că trebuie să stea acolo. Poate nici nu se gândește vreodată să plece, nu i-a trecut prin cap. Se mai uită uneori peste gard cu curiozitate, dar e obișnuit să stea acolo. Are adăpost, interacțiune constantă, mâncare, apă și chiar și ceva spațiu. Să spunem că pleacă. Se opri puțin să își aprindă țigara.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa... pleacă...</div>
<div style="text-align: justify;">
Ada continuă:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pleacă și descoperă libertatea de a cutreiera ulițele toate, de a fugi prin pădure - spunea gesticulând larg - de a se opri să cerceteze ce îi vine și când îi vine - și își învârti capul de două ori. Dar se lasă seara și are de căutat un culcuș confortabil. Apoi mâncarea trebuie să o găsească singur. Trebuie să îi renască un simț de vânător poate uitat. Iar dacă sunt alte haite în zonă care vor să își protejeze teritoriul, ei bine, trebuie să învețe ori să se integreze ori să se apere.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E pe cont propriu, da.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, e liber. Dar e cu atât mai responsabil. La curte... libertățile erau îngrădite, erau numărate. Dar responsabilitățile de asemenea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Tu vrei să îmi spui că de asta e nevoie de societate. Și de ceva reguli.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, dar nu numai, nu vreau să repet discuția asta acum. O.K., regulile pot fi justificate. Și chiar dacă îți pun piedici de multe ori, alteori te susțin. Dar mai vreau să spun și fix cu ce am început: că e fragilă. Ca să ți-o poți asuma, e nevoie să îți poți asuma și responsabilitatea. Față de tine și față de orice situație pe care trebuie să o administrezi tu, iar nu stăpânul. E plăcută, dar nu e o simplă joacă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Just dar... Eliza se opri puțin și ridică din sprâncene. Dar... câinele e la curte și are mai puține responsabilități față de el însuși, dar are altele față de stăpân. La final alegerea între cele două e o alegere între două tipuri de responsabilități.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Înnnntrebarea e dacă poți oricând și oricum să faci față oricărui set de reponsabilități. Pentru unii e mai ușor de administrat un anume set, pentru alții celălalt. Nu pentru toți e ușor să jongleze cu cele două seturi și rezultatele să fie la fel de bune de fiecare dată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Esențial e să înțelegi când ești fericit, completă Eliza.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi.. pentru unii găsirea libertății e fericire. Iar pentru alții abilitatea de a fi responsabil.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu spuneai tu că libertatea vine oricum cu responsabilități?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da... diferența e între responsabilități primite și responsabilități alese.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ada, nici în pădure cîinele nu își alege responsabilitățile! Iar acolo pot fi mereu altele, total neprevăzute.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ada se gândi puțin.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine... deci nu e o alegere între libertate și responsabilitate. Dar libertatea rămâne fragilă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- La fel și responsabilitatea, continuă Eliza, de acum chiar prinsă în firul desfășurat. Și responsabilitatea e fragilă dacă nu e una care să ajute câinele să se dezvolte. Și să fie fericit.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și fericirea cum se găsește? În cele două situații... e o diferență între fericiri?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Am mai discutat despre asta. Fericirea nu se găsește. Nu se caută. Și nu e nici „fericirea e drumul, iar nu destinația„ cum se prea spune. Fericirea nu e un scop. E o unitate de măsură care te ajută să știi mereu dacă ești unde trebuie sau nu. Ca atunci când mănânci un fruct și te simți ușor energizat. E pentru că fructul e bun în general și e bun pentru tine acel fruct în particular. Na, nu-mi vine un exemplu mai bun. Ideea e că un slogan de tipul ”fructul este fericire” e inutil. Nu vei începe să cauți fericirea mâncând fructe. Dar fiecare stare bună pe care o ai făcând un oarecare gest apare doar ca tu să știi că acel gest e bun pentru tine. Nu trebuie să definești foarte fix ce gesturi trebuie să faci pentru acea stare. Starea nu e scopul. E măsura. Vei vrea să se repete. Dar asta ca să poți ști că ești pe drumul bun. Porți o conversație care te neliniștește: problema nu e neliniștea, ci conversația. Înseamnă că nu decurge bine. Că trebuie să schimbi ceva în ea. Te simți treptat mai bine? Înseamnă că ai corectat-o. Nu poate fi corectată defel? Închei-o și pleacă! Neliniștea e semn că nu ești unde trebuie.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Deci.. starea e o măsură. Dar începem să o tratăm ca pe un scop.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E perfect natural și de înțeles. Eliza se uită la paharul ei cu bere: mai scurtcircuitezi sistemul. Provoci starea și crezi că totul e bine. Și poate e. Nu întoadeauna starea de bine trebuie să fie justificată, argumentată de un gest. Dar în final gesturile potrivite sunt esențiale. Pentru că dacă scurtcircuitezi prea mult sistemul, îl poți defecta.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu cred că există ”scurtcircuit perfect”, so to say. Paharul tău cu bere va faulta sistemul de care spui. Dar va genera și gesturi esențiale. Ele vor da în final starea, nu berea singură.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da... nu există limite clare între lucruri. Între stare și gest. Între măsură și scop. Cum nu există limită clară între artist și arta lui. Între Dumnezeu și creație. Și ce mai vrei tu.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu știu cum dar... azi mi-e greu să trag orice concluzie. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Viața nu e atât de interesantă dacă tragi mereu concluzii. Eu spun că uneori sunt suficiente întrebările.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ooo da, întrebarea în sine e importantă, nu răspunsul! spuse tare Ada, neîncrezătoare și amuzată. Trebuie și un răspuns, continuă șoptit.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Procesul de descoperire, alea-alea, spuse Eliza râzând. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Drumul nu destinația!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nuuu, am zis că asta nu, haha! Deși na, e validă și asta până la urmă, recunosc, doar că nu voiam s-o folosim.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Azi sigur nu vor fi concluzii. Probabil n-am formulat corect întrebarea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- N-ai formulat chiar nicio întrebare mai exact. Ada, eu tre' să plec. Tu ia și te gândește la întrebare. Libertate, fericire, alea-alea, poate ai o revelație în somn. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Mda....</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-38887048885940148162016-02-20T13:24:00.002+02:002016-02-20T13:44:49.329+02:00De la roșu la violet<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://3.bp.blogspot.com/-vNIiqgcuBac/VshK5NphH5I/AAAAAAAAAAw/LTKGiT39kVI/s1600/Catalina%2B1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="320" src="https://3.bp.blogspot.com/-vNIiqgcuBac/VshK5NphH5I/AAAAAAAAAAw/LTKGiT39kVI/s320/Catalina%2B1.jpg" width="320" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">by Cătălina Ababei</td></tr>
</tbody></table>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu are importanță! </div>
<div style="text-align: justify;">
De câte ori Ouroboros vorbea, Vulcanus voia să adauge în față un „poate”.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Poate.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu are. Totul este recirculat, totul se schimbă și ai spune că este important... dar ce importanță are dacă e trecător? Important e doar procesul tranziției.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E foarte neimportant procesul tranziției dacă punctele intermediare nu sunt importante.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ești foarte prezentă, nu-i așa? spuse Ouroboros intrigată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Important este doar să fii atent la ce faci atunci când faci. Ai un scop și îl umărești cu consecvență.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mă pierd. Viața este o cărare pe care mergi și tot îți vine să te avânți în dreapta și în stânga prin pădure să culegi flori. Urmărești cărarea, dar pe ocolite.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Asta ți-e problema. Ieși de pe cărare până când uiți de ea. Ajungi la mama naibii în pădure, lângă un lac, te oprești și privești lebedele. Vorbea apăsat, a supărare. Frumos, n-am ce zice. Dar după te întrebi unde și cine ești și nici măcar nu știi de ce. Cum de ce? Ai plecat de pe cărare. Viața nu e pentru trăit la întîmplare.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sunt perfect de acord, o întrerupse Ouroboros, deși se putea și fără rimă. A ba nu, e mai bine cu rimă! Revenind, în același timp nu sunt de acord. Să pierzi cărarea înseamnă să nu mai ajugi la oraș, decât poate prea târziu și plin de confuzie. Just. Dar poate ajungi în alt oraș decât cel pe care credeai că trebuie să-l cauți. Cum poți fi sigur că știi cu adevărat unde trebuie să ajungi? Poate de fapt nu poți descoperi decât din mers. Fiind atent la luminișurile pe lângă care treci. În fiecare poți să descoperi ceva ce te schimbă. Îți redefinești scopul pe drum. Nu poți ști că îl poți ști din start.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Fii atentă, Prinde-Fluturi, îi spuse și-i așeză o mână pe umăr, ce spui tu nu înseamnă redefinire. Înseamnă să nu ai scop.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ourobos se uită puțin speriată în propria-i minte la auzul cuvintelor. Își dădu brusc seama că știa asta deja dar evitase să își spună. Vulcanus era mulțumită de sine. Îi clătină sistemul. Asta era marea ei bucurie de altfel: să producă efecte.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sunt oameni care trăiesc pentru a produce. Trebuie să vezi ceva clar ieșind din mâna ta, vor spune. Și oameni făcuți pentru a contempla procesul. Ouroboros își mai reveni puțin. În fond și la urma urmei viața e o spirală, nu? Am mai vorbit despre asta doar. E o spirală tocmai pentru că în timp ce o forță produce, o alta redirecționează. O forță e concentrată în fix punctul pe care îl creează. O alta contemplă posibilitățile următoare. Una produce, una se bucură. Nu e niciuna greșită. Se susțin reciproc fără a ști asta. Dar în tot timpul ăsta se ceartă pentru a demonstra că doar una are dreptate.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Fără coerență nu ajungi nicăieri!</div>
<div style="text-align: justify;">
- La fel și fără incoerență. Prin coerență poți foarte bine să stai pe loc. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Prin incoerență produci haos și atât!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Haosul e făcut din mici insule de organizare. Dacă ar fi toate organizate în același fel, ar fi ordine perfectă. Dar nu s-ar întâmpla nimic. Fără haos nu se întâmplă ni-mic! spuse accentuând silabele. Uneori trebuie doar să fugi în continuu după propria coadă și să nu o prinzi niciodată. Dacă o prinzi e doar pentru a repeta lucrurile. Să treci din nou prin tine de la coadă la cap. Dar <b>altfel</b>. Pentru că ai impresia că știi unde vrei să ajungi dar de fapt nu poți ști.<br />
- Vezi tu... și organizarea e făcută din mici insule de haos. Să spunem că accept <b>haosul</b>, Cuvâtul cheie rămâne oricum însă ”<b>organizare”</b>. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Ana nu mai înțelegea. Oricât ar fi fost de prezentă nimic nu se lega. Oricât ar fi fost de absentă nimic nu era greșit. Își dădea cu stângul în dreptul căutând să se hotărască. Avea nevoie de un scop și în același timp nu avea nevoie de niciunul. Iar în tot timpul ăsta se străduia să pară că are de fapt ochii deschiși.</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
<div style="text-align: center;">
- Provocarea Cătălinei: scrie o poveste după imagine! -<br />
<br />
Să adăugăm și o piesă:<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe width="320" height="266" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/gwu43CKqqcw/0.jpg" src="https://www.youtube.com/embed/gwu43CKqqcw?feature=player_embedded" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
<br /></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-57177102470059186202015-10-17T15:14:00.000+03:002015-10-17T19:25:18.807+03:00Dintotdeauna pentru totdeauna- Băi, deci fii atent: totul este ritm!<br />
- Da, exact. Gen: ”În ritmul ăsta nu ajungi nicăieri!”<br />
Larisa îi ignoră ironia și continuă serios:<br />
- Exact. Nu ajungi nicăieri sau ajungi peste tot, ambele opțiuni sunt în mod egal valabile. Și știi când sunt ambele valabile?<br />
Sandu încercă să-i intre în joc:<br />
- Când?<br />
- Când există un ritm, oricare ar fi el. Iar ritm există oricând. Ce vreau să spun e că un ritm monoton te poate duce și nicăieri și oriunde în mod egal. Un ritm alert la fel. Chiar nu contează. Doar că pentru fiecare ”nicăieri„ și ”oriunde” pot însemna altceva, fiecare.<br />
- Bine, hai, dezvoltă, fato...<br />
- Ai o piesă chilluță-așa, de fundal. Un Nuages - Dreams, de exemplu. Te duce într-o plutire-undeva.<br />
- Vrei să spui ”cumva”.<br />
- Plutire-cumva, corect. Și apoi ai un Chase and Status. Hai un End Credits. Te pune în mișcare, îți vine să alergi. Și mai bagă un Rage Against the Machine și în același timp un Florence and the Machine, pentru două stări total diferite. Fiecare ritm și stare îți este util/utilă la un moment dat. Da?<br />
- Ce vrei să spui cu asta?<br />
- Păi, există oameni care alternează stările și ritmurile astea constant și oameni care sunt mai degrabă consecvenți într-un anume ritm. Monoton sau accelerat. Constant accelerat. Se preferă accelerație în societate, construiește mai rapid. Dar și cu un Nuages construiești ceva, doar că altceva, de altă natură.<br />
- Natură moartă...<br />
- Nu, aparent moartă. De fapt se mișcă. Doar că nu ea în sine, ci prin cel pe care îl mișcă.<br />
- Mișcă pe cineva? Trebuie să fii foarte monton ca să te miște așa ceva. Mă refer la natura moartă, nu chiar la Nuages.<br />
- Clar. Dar ai dreptul să exiști oricum. În final, chestia aia monotonă tot folosește cuiva. Imaginează-ți un grup de oameni. Și un DJ. El impune ritmul. Unii îl acceptă și se pliază pe el. Alții spun: ”Îmi bag piciorul, mă mut în barul de alături!”. Găsesc alt DJ. Alt ritm. Și pe ăla îl acceptă. Chiar apreciază. Fiecare pe ritmul lui urmează ceva. Iar apoi creează ceva.<br />
- Creează un dans. Pentru că „God is a DJ„.<br />
- Da. Un dans. O conversație. O altă piesă în minte. O idee.<br />
- Tu vrei să spui că fiecare ritm e până la urmă O.K.? Doar că pentru altcineva? spuse el cu tonul de: ”era evident...”.<br />
- Da. Sau chiar și pentru aceeași persoană, dar în momente diferite. În final nu contează. Ele se echilibrează: fie alertul cu monotonul în viața individului, fie alertul cu monotonul la nivel de societate. Se completeză, se provoacă unul pe altul, se echilibrează.<br />
- Bine. Foarte interesant. Adică hai să vorbim despre altceva!<br />
- De asta nici nu există eternitate decât ca sumă a efemerităților, continuă ignorăndu-i lui Sandu cerința. Mi-am dat seama azi: nu există eternitate. Dar există eternitate, în același timp.<br />
- Mă îngrijorezi. Îmi dau seama că înainte credeai că erai nehotărâtă, dar acum nu ești foarte sigură.<br />
- Haha! Da, am văzut și eu chestia asta pe Facebook! Exact, nu sunt foarte sigură cât sunt de hotărâtă... Ideea e că nimic nu durează. Nu poate dura. Pentru că, precum spune piesa, ”The only constant is change„. Visele nu durează, pentru că se schimbă, relațiile nu rămân la fel pentru totdeauna, pentru că oamenii ca indivizi se schimbă, skill-urile nu rămân la fel tot timpul, pentru că se dezvoltă. Iar dezvoltarea e schimbare. Nimic nu e etern și nici nu trebuie să fie. Nouă ne pasă când dispare o specie de plantă, pentru că avem nevoie de ea în viața asta. La nivel micro contează, da. La nivel macro nu contează însă. Dispare o specie, apare alta. Planeta va crea tot timpul. Pentru ea doar continuarea existenței contează. A ei, ca planetă. Nu contează că și-a schimbat veștmântul. Există deci etern doar pentru că există efemer.<br />
Sandu era interesat, dar nu se putea abține să nu o mai faulteze o dată:<br />
- Da, și conversația asta poate fi eternă. Atâta timp cât e construită din subiecte trecătoare. Cum ar fi ăsta. Gen, chiar așa, hai să discutăm despre cum hotărâm cine cumpără următoarea bere! Mi se pare mult mai interesant.<br />
Se uită lung la el și acceptă anevoie:<br />
- La naiba... Trebuie să îți dau dreptate. Chiar este mai interesant. Deci următoarea bere mergi tu să o iei, așa ai spus, nu?<br />
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/00928305453451130455noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-37304446153790901772015-07-15T16:41:00.000+03:002015-07-15T22:51:03.299+03:00Ferice de cel ce...<div style="text-align: justify;">
- Băi, lumea vorbește prea mult despre fericire fără să știe ce este.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Lumea vorbește mult despre multe lucruri fără a ști ce sunt, de la iubire la mecanică cuantică. Suntem fascinați de ceea ce știm că există fără a ști ce este. Și cu asta, basta!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da băi, dar putem vorbi mult și despre mașini, fotbal și pocker. Și astea ne fascinează, dar măcar nu vorbim în gol, putem vorbi în date clare, cu terminologie adecvată, nu să batem câmpii. </div>
<div style="text-align: justify;">
Bogdan nu era prea entuziasmat de ceea ce nu are formă și nu poate fi măsurat. Și nici de mașini, fotbal și pocker, de altfel. În schimb îi plăceau oamenii care nu vorbesc degeaba. Iar a vorbi despre ceea ce nu înțelegi intra ușor in categoria „degeaba” pentru el.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Măi Bogdane, ție îți plac lucrurile deja descoperite și care pot fi puse ”to good use”. Le scoți din dulap când ai nevoie de ele sau îți sunt prescrise de doctor sau instalate de instalator. Altora le place să descopere, să umble aiurea până se împiedică de o comoară, să se rătăcească în pădure până descoperă o fosilă care nu folosește nimănui nici la făcut borș, nici la reparat laptop-ul, în schimb are multe de spus. Cecilia tăcu și așteptă un răspuns. Aaaaaanyway, continuă ea, dat fiind că el nu simți nevoia unei replici, despre fericire se poate vorbi mult fără să o cunoști. Faptul că începi să ghicești ce este, în schimb, chiar îți poate oferi satisfacție.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu mie, spuse el scurt. Eu dacă aflu unde se face o pizza bună, dar aflu și că e închis în momentul ăla, îmi bag piciorul și-mi înjur ursitoarele.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mie chiar îmi plac lucrurile cărora li se pot da multe definiții, dar nu știi niciodată sigur care e cea bună.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa... și una dintre multele definiții ale fericirii care ar fi?</div>
<div style="text-align: justify;">
Stătu puțin pe gânduri și ezită să răspundă. Nu dorea neaparat să-și expună definiția riscului de a fi terfelită doar pentru că el avea alte gusturi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine. O variantă, da? E așa: e atunci când auzi muzica și nu îți dai seama că dansezi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Aaașa... sunt dispus să ascult continuarea. Explică.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Știi, cică niște cercetări au scos la iveală faptul că oamenii sunt fericiți atunci când fac ceva perfect natural, fără să își dea seama cum trece timpul, fără să resimtă că ar depune efort, fără să se grăbească să termine pentru că vor să facă altceva după. Ți s-a întâmplat? Să lucrezi la un proiect și să nu ți se facă nici foame, deși în multe alte zile de lucru ai vrut să termini dinainte de a începe?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, mi s-au întâmplat și de-astea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și cum te-ai simțit?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Băi, bine. Te simți fain când faci ceva cu chef real.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Despre asta e vorba. Despre a fi atât de captivat de muzica pe care o asculți, încât mergi cu ea fără să simți că te chinuie în vreun fel să o urmărești, că îți pune piedici, că vrei să se termine piesa mai repede. Când găsești muzica asta în viață - fie că se concretizează într-un job, fie în niște oameni cu care relaționezi - ești fericit. Și probabil îți joci și rolul cât de bine poți, fără să simți că e nevoie să te chinui pentru asta. Nu există efort, doar prezență.</div>
<div style="text-align: justify;">
Strâmbă puțin din buze a ”nu sunt așa de sigur...”</div>
<div style="text-align: justify;">
- Asta se poate chema fericire sau manipulare. E cu două tăișuri. Dacă îi pui omului o anume muzică și urmărește natural frecvența ei, poate că de fapt nu are discernământ, nu a ascultat altceva niciodată, nu s-a gândit o clipă măcar că alta poate fi muzica potrivită lui. Poate e doar prea docil. Și poți fi docil și totuși tratat corect probabil, poți fi docil și fericit, dar sunt și mai multe șanse să fii docil și folosit.</div>
<div style="text-align: justify;">
Cecilia zâmbi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Manipulare. Clar, ai dreptate. De multe ori ne aruncăm după prima opțiune pentru că nu știm că există alternative sau nu ne gândim că pot fi și trebuie căutate. Sau suntem ascultători din inerție. Dar eu vorbesc totuși de o muzică asumată. Despre care simți brusc că rezonează cu tine. Fii atent: ești o celulă din corpul omenesc. Alege-ți un tip de celulă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- ... Un neuron.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eram sigură că asta îți vei alege. Să zicem că ești un neuron dar ”societatea„ de celule din organismul în care te afli îți cere să te comporți ca o celulă musculară, ca o fibră musculară striată. Asculți ”corul” de celule și chiar crezi că asta trebuie să faci. Și încerci să te comporți ca atare. Faci ceea ce în fapt <i>nu</i> ai de făcut, pe o muzică ce <i>nu</i> ți se potrivește. Depui mult efort, vrei să se termine exercițiul fizic mai repede, te gândești în alte părți în timp ce îți joci rolul care ți-a fost cerut. Crezi că am dreptate?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mda... sună credibil.. așa m-aș simți probabil. Și îmi dau seama că vorbesc totuși pe ghicite acum, ceea ce am stabilit de la bun început că nu îmi place. Dar în fine, face ceva sens.</div>
<div style="text-align: justify;">
Mulțumită de aprobare și în același timp grăbită, ea continuă repede:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și apoi imaginează-ți că ți-ai găsit comunitatea de neuroni care te cheamă înapoi la ei. Auzi ”corul” lor și brusc simți că e muzica ta. Te alături lor, îți asumi rolul pe care îl au ei. Cel care ar fi trebuit să fie de la bun început și al tău. Devine totul mai ușor? Vrei să rămâi?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mda... da, probabil că vreau. Îmi ia un timp să mă adaptez totuși, că am pierdut niște timp și sunt în urmă cu experiența, comparativ cu ei.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, da, ai dreptate aici. Durează până îți intri în ritm. Anyway, despre asta e vorba de fapt: despre a te lăsa condus de muzică în mod natural dar să simți că e <i>a ta</i>. Implică discernământ chestia asta. Dacă rămâneai cu muscularele, erai într-adevăr manipulat. Fericire e să îți dansezi dansul pe muzica ta. Dansul poate fi individual, în timp ce muzica e colectivă. Să trăiești ca un neuron între neuroni. Dar împreună cu fibrele musculare și toate celelalte celule, susții un organism. Muscularele nu îți sunt dușmani, sunt doar parte din altă echipă. Îți trăiești individualitatea și totuși simultan îți asumi rolul pe care trebuie să îl ai în echipa ta și în organism. Ești și <i>tu</i> și parte funcțională din ceva mai mare decât tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și dacă sunt un rebel?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Tu nu ești fericit, nu ești productiv, stai în calea funcționalității sistemului, vă duceți și tu și organismul pe pulă. Simplu. Zic eu... Aaadică... dacă ești rebel ca neuron între celulele musculare, e chiar un lucru bun, dacă ești rebel în echipa ta... s-ar putea ca rezultatul să nu fie o schimbare de sistem utilă tuturor, ci boală. Îhmmm... poate nu e foarte simplu totuși.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, bine, intrăm în alte complicații, cea ce e prea mult de-acum. Revenim la muzică și atât: ”those who were seen dancing were thought to be insane by those who could not hear the music.”</div>
<div style="text-align: justify;">
- E cam păcat că ne e greu să acceptăm muzica celorlalți, nu? spuse ea, ghicind că acesta era scopul citatului.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Suntem egocentrici iar asta nu știu dacă putem schimba, nici măcar de dragul fericirii.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Am impresia că ne-am înțeles până la urmă. Meriți o bere!</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-26025710359738332502015-06-13T13:39:00.001+03:002015-07-15T14:05:01.530+03:00Pasăre măiastră<div style="text-align: justify;">
- Vezi păsările alea?</div>
<div style="text-align: justify;">
Își ridică alene privirea din pământ, ridică o sprânceană neimpresionat și răspunse:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Acum că mi le arăți, da.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și ce îți atrage atenția la ele?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Că... you know, zboară...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, mă, spuse Elena entuziasmată că putea începe să își explice perspectiva, da, zboară proastele. Dar nu oricum. Pentru că nu sunt proaste. Fii atent puțin la cum stau în grup.</div>
<div style="text-align: justify;">
George scrumă din țigară și iar își ridică capul alene.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Se cheamă stol.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Faptul că îi dai un nume nu înseamnă în mod obligatoriu că ai spus ceva în plus despre ele. De multe ori poate însemna asta, dar nu acum, zic eu. Vezi dâra de vânt pe care zboară?</div>
<div style="text-align: justify;">
George se uită la ea și îi oferi o țigară, sperând să îi distragă atenția și, Doamne-ajută, să tacă. Liniștea lacului chiar îi plăcea și în fapt nu vrea decât să stea puțin să se odihnească pe iarbă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mulțumesc, chiar mă gândeam la o țigară, dar fără să îmi dau seama. O brichetă?</div>
<div style="text-align: justify;">
Îi întinse bricheta iar apoi își mai scoase și lui o țigară din pachet.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Deeeci. Fii atent. Vezi unda aia de vânt?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu. Vântul nu se vede. Făcu o pauză. Am citit eu într-o enciclopedie. Și ridică din sprânceană a ironie.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine că ești tu tot cult și interesant. Pun pariu că ai fost olimpic. La ironie-viteză sigur nu, totuși, poate doar la ironie-rezistență, că ți-a luat puțintel să scoți replica din buzunar. Vântul nu se vede, dar când le observi zborul în acord cu mișcările aerului, îi simți forma. Ca și cum ai arunca niște particule pe o boxă pentru a ”desena” undele sonore. Așa și ele te ajută să înțelegi mișcarea aerului. Și toate se orientează după o boare, dar în același timp și după celelalte membre ale stolului - mulțumesc că m-ai învățat cuvântul - și după pasărea-lider.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Vrei să ajungi undeva dacă nu mă înșel...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, mă, e fantastic cum reușesc ele să se alinieze și să se plieze pe contextul în care se află, menținându-se în acord cu suratele lor în același timp și menținându-se în acord cu propria libertate de a zbura. Nu ți-ai dorit vreodată asta?</div>
<div style="text-align: justify;">
George trase un fum și îi răspunse:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai dreptate. Toți ne dorim - poate fără să fim conștienți de asta, apropo de cum ți-ai dat seama că vreai o țigară - să putem fi noi înșine fără a fi în contradicție cu ce ne înconjoară. Dar echilibrul ăsta nu îl găsești pentru că decizi că îl vrei și începi să îl controlezi. Îl găsești când ai mediul potrivit. Și când știi fără negare cine și cum ești.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Știam eu că mă iei totuși în serios. Suntem exact ca semințele de nuș-ce-plantă care pot crește doar într-un anume sol, într-o anume climă și cu anume plante în jur. Cu plantele nepotrivite alături pot avea o creștere prin care nu îsi ating potențialul maxim. În solul nepotrivit la fel, sau nu cresc deloc. Soiurile care pot fi aclimatizate sunt de respectat, dar sunt speciale. Și nu putem fi cu toții speciali.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da... mai ales tu nu poți fi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Exact. Băi, dar dacă ar fi să nu vorbim în metafore, tu ai vrea să zbori?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Toată lumea vrea să zboare.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cunosc oameni care de teamă nici nu știu că poate undeva în sinea lor ar vrea să zboare. Apropo de țigară. Și zâmbi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, să sar cu parașuta. Aș vrea. Dar mi-ar fi greu să fac saltul. Nu să cad, ci să fac primul pas. Și aș avea emoții la impactul cu pământul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ca să nu vorbim în metafore - subliniez - vezi că așa faci în viața de zi cu zi. Orice, numai să amâni primul pas. Cât despre aterizare, asta nu există fără primul pas.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mda... Deci spre deosebire de păsări nu sunt în perfect acord cu mediul, cât să mă pot ”plia” pe ce îmi oferă, așa cum vine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Și nici cu tine. Pentru că vrei fără a vrea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și nici cu cei ce mă încoanjoară. Mai ales cu tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
Trase din țigară și așteptă un răspuns. Elena privi din nou spre stol și dădu din cap a ”da”. Ori lui, ori lor.</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-62447497536407929102015-05-16T12:33:00.000+03:002015-05-16T12:33:46.698+03:00Trenul acesta nepierdut- Domnule controlor, îmi cer scuze că vă întreb, doar nu este vina dumneavoastră. Totuși, ce e cu vagoanele astea? Data trecută erau vagoane mai bune, curate. Priviți și dumneavoastră vă rog, îmi cer scuze că vorbesc așa, dar vagoanele acestea sunt efectiv jegoase.<br />
Puțin încurcat, îi răspunse:<br />
- Știți, erau alte vagoane. Da. Dar le-au... știți, le-au dus la reparat pe alea. Le-au dus... și dădu din umeri... și nu știe nimeni când îs gata. Știți cum e. Durează.<br />
Ceva mai târziu, o tânără cu evident retard mintal se opri în dreptul ușii compartimentului:<br />
- Dați-mi și mie ceva de mâncare. Hai, vă rog, mi-e foame! Foaaame!<br />
- Nu avem, ne pare rău.<br />
Se îndoi spre spate, privind cumva de sus și strâmbându-se:<br />
- Eh, de-asta vine cutremuru'! Că nu sunteți atenți la oameni, de-aia!<br />
Și plecă.<br />
Doamna profesoară de pe bancheta din față, colțul de la geam - femeie pe la vreo 60 de ani - rămase pe gânduri.<br />
- Domnișoară!<br />
Privii cu așteptare în ochi. Părea că își caută în minte o idee importantă.<br />
- Uneori mă întreb dacă oamenii ăștia care par a avea o întârziere mintală - păcat de ei - nu sunt de fapt oameni foarte inteligenți. Mici genii care se prefac. Și îți vorbesc și mimează foarte bine că sunt altceva decât sunt.<br />
- Și de ce ar face așa ceva?<br />
- Asta e problema. Că nu știu.<br />
Privi în gol, căutând o nouă idee. Puțin zadarnic.<br />
- Băi, George, dar eu am înțeles atunci! Se aplecă peste masa din barul destul de zgomotos, ca să poată fi auzită mai clar.<br />
- Ei, ia zi! George zâmbi a îndoială. De fiecare dată se îndoia. Cred și eu, parcă eu nu m-aș îndoi de mine.<br />
- Ar putea disimula doar pentru că pot! Pentru că sunt atât de deștepți, încât ar putea fi oricine cu ușurință! Oricând, după propriul plac.<br />
- Saaaauuu.. sau pentru că vor să fraierească oameni. Cu ai căror bani pleacă într-un moment prielnic. Îți distrag atenția cu strâmbături și gesturi ciudate și pac! portofelul ia-l de unde nu-i.<br />
- Băi, George, eu ți-am spus să nu mai fii plictisitor. Credeam că vorbim serios aici. Zâmbii, știind că înțelege.<br />
- Bine, continuă. Hai mai repede, înainte să mă aud vorbind iar.<br />
- Ar putea fi oricine. Știu prea bine cum ar fi să fie și ei înșiși și total alte persoane. Au prea multe idei, prea multă înțelegere a atitudinilor tuturor. Și când se plictisesc, încearcă să joace rolul altei persoane.<br />
- Ar putea să devină actori. It would be more legit.<br />
- Păi ar putea fi și actori, de ce nu? Dar nu se pot abține să nu fie așa și în viața reală. Anyway, știu că nu pare, dar de fapt mă doare în pulă de ce fac ei și ce sau de ce disimulează. Eu altceva vream să spun.<br />
Dădu din cap a ”Ia zi!”<br />
- Așa a apărut lumea. Era Dumnezeu, Unu', materia condensată înainte de Bing Bang, sau ce-o fi fost. Și avea în miezul ăla atâtea posibilități: bun, rău, drăgălaș, sarcastic, erou, dictator, stea, copac, bacterie, sens, lipsă de sens, fotoni, energie neagră, protoni, electroni, sentiment, rațiune și milioane de alte lucruri descrise prin cuvinte care încă nici nu există. Și se plictisea, domnule!<br />
Izbii cu mâna peste masă și așteptai puțin. Nu părea că ar conta ce zic, dar ce contează! Deci continuai:<br />
- Asta a fost tot. Le conținea pe toate, dar erau într-un echilibru care făcea ca nimic să nu se întâmple. Și-atunci a zis: gata! Trebuie să exprim toate lucrurile astea. Dar nu se poate dacă le țin împreună într-un mare Unu'. Și s-a spart în milioane de milioane de bucăți, spirite, particule și așa mai departe. Și - o să mă refer la oameni, că e cel mai la îndemână - printr-un om își exprimă altruismul, prin altul egoismul. Printr-unul emoționalul - și e rac, posibil - prin altul rațiunea - și o fi capricorn, posibil. Printr-unul tendința spre acțiune și prin altul tendința spre pasivitate. Printr-unul spiritul pașnic și printr-altul spiritul de războinic. Și de fapt e același El peste tot. Dar împrăștiat. Pentru că se plictisese să nu se întâmple nimic și să rămână neexprimat. Așa că disimulează cât poate. Pentru că poate.<br />
George oftă, nefiind sigur dacă într-adevăr trebuia să înțeleagă ceva din acest discurs. Dădu din umeri și spuse:<br />
- Amin!<br />
Pauză.<br />
- Exact!<br />
<br />Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-17310724206675947992015-03-30T03:54:00.000+03:002015-03-30T03:54:57.457+03:00Man on the moon<div style="text-align: justify;">
- Mergeam având în continuu senzația că persoana din spate îmi era parteneră de drum. Avea același pas cu al meu și se menținea la o distanța constantă. Nu plecasem împreună, dar deja era în urma mea de minute bune și îmi puteam imagina cum arată: o femeie la 35-40 de ani, 1.65, vreo 70 kg, tocuri groase, geacă de piele puțin uzată și pantaloni tip costum care făcuseră genunchi puțin. Unii oameni îți pot fi parteneri de drum fără să fii conștient de asta și fără să îi alegi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da... cred că pe cei mai importanți ”parteneri de drum” nu mi i-am ales, doar mi-au ieșit în cale și deodată mi-am dat seama că au rămas acolo. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Exact. Cunoști un om în mod neașteptat în nu-știu-ce împrejurare. Nu îți dai seama din prima că va rămâne acolo. Deodată, după un timp, realizezi că ți-a devenit ”partener de drum”, fără să fi existat vreodată vreo invitație ”la plimbare” din partea vreunuia dintre voi. Ilinca se opri puțin iar privirea îi fugi în sus, părând că își amintește ceva. Nu te-am întrebat dacă ai văzut eclipsa.</div>
<div style="text-align: justify;">
Petru dădu din cap a ”nu” și a lipsă de interes.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nici nu îmi propusesem să o văd. A fost înnourat oricum, nu are sens să mă întrebi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- S-a ghicit puțin din spatele norilor. Se vedea că e doar o bucată de soare în spatele lor la un moment dat. În fine, nici eu nu am văzut-o decât în poze. Și live pe net. Cine nu are viață, să facă rost de ea online. Anyway, a fost fain un moment anume.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Așa...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Un moment în care soarele, acoperit parțial de lună, avea fix forma unei luni în seceră. Înțelegi unde bat?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ceva cu forme...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Era echinoctiul, da? Una dintre cele două zile din an când ai în mod egal soare și întuneric. O zi de echilibru și care instigă la echilibru. Și fix în ziua aia am văzut soarele devenind lună. Simbolul patern luând forma celui matern, cunoașterea realității și cunoașterea magică ajungând să își schimbe forma între ele. E un fel de schimb intercultural între soare și lună. Rezultatul e un punct de echilibru. De la care pornești înapoi în dezechilibru. Bine, fără conotații negative. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Bine, dar există și zei lunari și zeițe solare. Asta cu maternul și paternul nu ține.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Foarte bine, există și inversul variantei spuse de mine. Schimbul rămâne, doar se schimbă sensul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Fie.. și cum e cu dezechilibrul ăsta?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi intri în perioada în care soarele e mai puternic. E o perioada propice cunoașterii, acțiunii în exterior, de accent pe extraversie mai degrabă decât pe introversie, de accent pe creație și acțiune practică.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi mai e un echinocțiu în an. Și îi urmează.. scăderea intensității soarelui.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. După echinocțiul de toamnă urmează perioda propice introversiei, cunoașterii magice și.. an appropriate time for learning how to let go of stuff. Nu găsesc un echivalent bun în română for ”letting go„.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și totuși când e echinocțiu de primăvară la noi, în sud e cel de toamnă...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, fiecare cu alt ritm. E necesar pentru ca totul să rămână într-un oarece echilibru: când se întâmplă ceva într-o parte, se întâmplă opusul în alta. Spun ”oarece echilibru” pentru că va fi mereu un echilibru imperfect care de fapt să asigure contuitatea luptei între alb și negru, zi și întuneric.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Tu știi că vorbești degeaba?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Foarte posibil, nu zic ”nu„..</div>
<div style="text-align: justify;">
- Vorbești degeaba, pentru că stai să te gândești la echilibrul din natură și la cum ar trebui să se reflecte în noi, în timp ce rușii fac exerciții militare de amploare. Cât te chinui tu să înțelegi Universul, se întâmplă realitatea. Iar ei nu-i pasă de soare și de lună și de spirit. Dacă vine războiul la ce o să te mai gândești?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Poate totuși vine pacea...</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-69033576407781742452015-02-22T19:24:00.000+02:002015-02-22T19:24:44.427+02:00Timișoreana la PET- Mi-am ținut respirația pentru o săptămână.<br />
- Și cum a fost?<br />
- În mod surprizător, mai bine decât atunci când am respirat liniștit. Mi-am ținut respirația și am înotat pe sub apă. Știam că trebuie să ajung neaparat undeva ca să îmi permit să respir. Când eram la suprafață și respiram liniștit, nu mă grăbeam nicăieri. Și nu ajungeam nicăieri.<br />
- Ai fi vrut să ajungi undeva?<br />
- Aș fi vrut să vreau. Stinse țigara și se uită către Petru cu o sprânceană ridicată. Știi?... Mi-am mai dat seama de niște lucruri.<br />
- Cum ar fi?<br />
George se lăsă pe spătar într-o pauză de gândire.<br />
- Păi... de exemplu: știi cum spunem mereu că atunci când nu ne dorim ceva, ni se întâmplă? Eh, ai spune că Universul este ironic și se joacă cu tine din amuzament. Dar nu e așa. Problema nu e că ceva nu îți dorești, ci că te gândești mai mult la asta decât la ceea ce îți dorești. Placebo-Nocebo, it's that simple.<br />
- Și poți face ceva în privința asta? Gândurile nu sunt ușor de controlat.<br />
- Poți, poți, tocmai. Când devii conștient de asta, poți începe să îți controlezi gândurile, să ți le direcționezi unde simți că e mai rentabil să le direcționezi. Și pun accentul pe <i>direcționare</i>, pentru că e ușor ca Universul să te vireze înspre <i>nu, </i>dacă tu nu îi oferi ca alternativă vreun <i>da. </i><br />
<i>- </i>Și n-are Universul nicio dorință proprie vis-a-vis de tine? Îi ești subordonat și totuși el face doar ce vrei sau nu vrei tu?<br />
- Păi... oarecum da.. bine, gestionează dorințele tuturor și pot apărea conflicte de interese care să nu poată fi soluționate în favoarea ta. Apoi mai sunt și alte voci pe care trebuie să le asculte, care nu sunt umane. Vocile râurilor, copacilor, pietrelor. Și, revenind la tine, vocea subconștientului tău sau pe a Sinelui tău. Și astfel se face că uneori îți oferă ceva ce pare că nu ți-ai dori, dar este fără doar și poate în favoarea ta.<br />
- Cum ar fi?<br />
- Cum ar fi tot felul de piedici, boli, despărțiri, inimi frânte. În niciun caz nu ți le-ai dori. Dar sunt necesare pentru a fi trezite niște lucruri în tine. De care ai nevoie treze, încheie George.<br />
- Deci astea nu sunt pedepse? Înainte de cea finală, lovitura de grație, Iadul?<br />
- Dar tu nu crezi în Iad...<br />
- Nu cred, dar multă lume se raportează la el.<br />
- Oricum în discuția asta Iadul e... un intrus. E rătăcit în fimul ăsta, dar ar trebui să fie în alt film. Sau... sau nu.<br />
- Tu ai fost vreodată hotarât? îl întrebă Petru nemulțumit.<br />
- Fii atent: ai Iad și Rai, Mama Pământ și Tatăl Cer. De fapt Raiul nu se supără vreodată pe tine pentru așa-zisele păcate. Nu ți se spune să nu păcătuiești pentru că ajungi în Iad. Adevărul e un pic diferit, din perspectiva mea: dacă ești prea concentrat pe ceea ce ține de materie - a se citi Pământ și chiar Iad - e inevitabil că nu vei mai vedea Cerul. Pentru că de multe ori nu vedem lucrurile spre care nu ne uităm ca și alegere. Dacă mă uit la o panoramă și mie îmi atrag atenția mai ales casele, n-o sa văd vacile din peisaj deși sunt în fața mea.<br />
- De ce ai pus vacile în peisaj? O panoramă spre un canion pustiu nu puteai să îți alegi? Aș fi preferat asta...<br />
- Râdem, glumim, dar fix despre asta e vorba: despre puncte de interes și alegeri. Când ți se spune să stai departe de ispită e doar pentru că există riscul să devii atât de atașat de materie, încât să nu mai vezi Cerul. Și să nu-l mai ”crești” în tine. De asta ajungi în Iad... nu ca pedeapsă, ci ca urmare a alegerii tale. De fapt, cred că important e doar să te ții departe de exces: să îți găsești echilibrul între Pământ și Cer, să fii mereu cu ochii pe amândouă. Să te crucifici.<br />
- Auzi?.... spuse Petru amuzat. Să nu îți faci vreo sectă, te rog. Hai să rămână totul o discuție la bere. Sper ca mâine să uiți...Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-50611417823507393122014-12-25T19:54:00.000+02:002015-01-02T20:43:15.464+02:00La pătrat<div style="text-align: justify;">
- Fiecare sunet se împrăștie în jur și ia câte o bucățică din mine către toate zările în care fuge. Înțelegi? Un sunet... pe locuri, fiți gata și la start se multiplică în mii de exemplare care se disipă care încotro. Și fiecare exemplar ia un exemplar din mine cu el. Ioana vorbea cu gesturi largi și puțin uimită ea însăși de ceea ce spunea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Un exemplar sau o bucățică din tine?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Îhm, bună întrebare, era să nu remarc că nu am spus practic același lucru. Într-un fel, ambele răspunsuri funcționează. Dacă e să fie câte un exemplar din mine... înseamnă că și eu m-am multiplicat la start. Dar nicio copie nu seamănă perfect cu originalul. Pentru că de fapt nici nu există un original unic. Orice individ are mii de fețe și mii de straturi. Ele sunt cele care pleacă de mânuță, câte doi în șir, cu câte un sunet. E multiplicare și totodată nu e. Saaau. Sau câte o bucățică de față și câte o bucățică de strat își iau zborul. Și atunci funcționează al doilea răspuns.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ce spui tu e genul de lucru pe care nu îl înțelegi când cineva îți vorbește despre esența lui, ci doar atunci când îl simți, spuse Daria puțin nelămurită. Cum e cu iubirea. Ți se poate povesti despre ea mult și bine și chiar crezi că înțelegi ceva din ceea ce ți se spune. Când începi să crezi că ai prins-o de-un picior, când începi să te surprinzi pe tine prin faptul că o simți, abia atunci însă o înțelegi. Abia atunci una din multele idei pe care le-ai auzit despre ea poate fi aleasă ca ecuson al ei, după care știi sigur că o vei recunoște când o reîntâlnești. Abia atunci îți și dai seama că, dacă până atunci credeai că o înțelesesei, de fapt te înșelai.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Exact. Ioana o aprobă, simțind că intervenția Dariei o ajuta chiar să înțeleagă mai bine ceea ce ea însăși spusese. Nici eu nu înțelegeam sunetele înainte, continuă ea, deși credeam că o fac. Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegeam. De exemplu, că un sunet și o culoare pot umple același spațiu. Și, deși nu vezi sunetul, îl poți simți vizual ca și o culoare.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu înțeleg, spuse scurt Daria, neștiind cum să explice de ce s-a blocat în descrierea ascultată.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu pot explica oricum. Precum spuneai, doar dacă ai simți asta vreodată, ai putea înțelege. Într-o zi vei realiza cu stupoare că multe dintre cele care par separate unele de altele, de fapt se întrepătrund sau chiar se suprapun. Înapoi și înainte coexistă. Ele sunt separate doar când privești timpul printr-un filtru special pentru timp. Dacă se dereglează filtrul, înapoi și înainte în timp sunt de fapt același lichid din aceeași cană. Pe care uneori îl simți dulce, iar alteori mai puțin dulce, deși cantitatea de zahăr din el e aceeași. Nu e nimic diferit înăutru, doar degustătorul e diferit. Posibilități sunt mult mai multe decât gândim că e posibil. Simplul fapt că există cuvântul ”posibil” arată că noi nu suntem conștienți de cât de multe sunt posibile, de aceea avem nevoie de un nume generic pentru ele.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sunt unele lucruri mai posibile decât altele?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Categoric. Sunt și altele mai imposibile decât altele. Asta privind cu filtru, dar și fără filtru.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ioana se întrerupse singură pentru a sorbi încet din paharul cu vin, privind în jur și înăuntru în același timp. Continuă apoi:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Știi, toată viața lucrăm la a învăța să separăm lucrurile, să le diferențiem unele de altele, pentru că avem nevoie să ne purtăm diferențiat cu ele. Cu fiecare, altfel. Și pentru a schița acest ”altfel”, trebuie să clarificăm esența pentru ”fiecare”. Fiecare esență e un buton. Odată apăsat butonul, tu devii cumva. Apeși un alt buton, devii altcumva. Te porți într-un fel cu un câine și altfel cu un calculator. Apoi diferit cu fiecare altă rasă de câine, dacă te pricepi cel puțin. Cu fiecare altă rasă de câine altfel, dacă exemplarul e singur sau dacă e în haită. Dacă e zi sau dacă e noapte. Și totuși, dincolo de câine, rasă, singur-nesingur, momentul zilei, el e un animal. Și mai nespecific, e o vietate.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Într-un fel te raportezi deci la câine atunci când îl consideri doar o vietate între alte vietăți, ceea ce îl portretizează, ca să spun așa, foarte vag, și altfel când știi mai multe detalii despre el, care îl separă de alte vietăți. E util să faci diferența între lucruri și uneori chiar vital.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da. Până în ziua în care îți dai seama că cercul poate fi pătrat și invers. Contează filtrul prin care privești. Pentru că altfel, ca esență, au aceeași rădăcină. Undeva în trecutul lor istoric ele sunt același lucru.</div>
<div style="text-align: justify;">
O privea cu nedumerire. Nu pricepea unde vrea să ajungă. Înțelegând că trebuia să mai adauge ceva, Ioana încercă să mai explice:</div>
<div style="text-align: justify;">
- Plutești într-un timp care se agită domol, amestecând <i>atunci</i> și <i>acum</i> până sunt același lucru, <i>în toate locurile</i> și <i>într-un singur loc deodată</i>. Trăiești o viață căutând diferența între lucruri și brusc îți dai seama că poate ceea ce trebuie să cauți e asemănarea. E vital să înțelegi diferențele și totuși e o pierdere și chiar o limitare să nu înțelegi asemănările. Iar dacă te aventurezi în căutarea asemănării.. la un moment dat diferențele nu își pierd doar sensul. Ci dispar cu totul. </div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-20974771314237712442014-11-18T02:17:00.001+02:002014-11-18T16:57:14.632+02:00Biletul, cât e biletul?<div style="text-align: justify;">
Nu era tocmai fresh, dar nu îi era nici rău. Totul era absolut neutru. Nu echilibrat, doar neutru. Ajunse după vreo 10 minute la pas în fața automatului de bilete. Apăsă pe ecran. Selectă: un bilet cu o călătorie. Plăti. Așteptă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Hai, măi, nu fi nebun! Căută biletul în ”sertărașul” aparatului ca un obsesiv-compulsiv: o dată, de două ori, de trei, de fiecare dată nefiind sigură că știa ce făcuse în data precedentă. Biletul nu era acolo. Nu știa dacă să se îndoiască de ea sau de aparat. Cu coada ochiului simți oameni la rând.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Vă rog! și îi făcu semn unui domn să treacă în locul ei la aparat. Să știți că eu nu mi-am primit biletul, s-ar putea să riscați puțin.</div>
<div style="text-align: justify;">
Domnul îi zâmbi a ”eh, încerc și eu și om vedea!”. Domnul își primi biletul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sigur nu ați primit două? sperând că și al ei fusese emis cu întârziere.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, nu, iar domnul îi arătă biletul său. Doar unul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Încă o domnișoară la rând. Face comanda, introduce banii. Primește biletul.</div>
<div style="text-align: justify;">
”Bine, mai încerc o dată.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Reveni în fața aparatului. Făcu comanda pentru un bilet cu o călătorie. Introduse banii. Așteptă. Verifică ”sertărașul”. Nimic. A doua oară. Nimic. Nu își primi biletul. Stătu câteva clipe nedumerită. Dădu din cap a mirare și a revelație. Era cumva ca-n viață: nu întotdeauna primești dacă plătești. Ajunse la concluzia asta în cel mai elegant mod posibil, desigur:</div>
<div style="text-align: justify;">
”Băga-mi-aș pula în aparatul mă-tii, fute-m-aș în biletul vieții!” După o pauză: ”Da, corect, al vieții... se mai întâmplă de-astea. Plata în avans, produsul... cine știe când și dacă!” Era revoltată și totuși, cumva nici-vie-nici-obosită fiind, nu avea destulă energie să se revolte cu adevărat. Sună la numărul înscris pe automat. Nu o puteau ajuta în niciun fel. Ori mai cumpăra un bilet, ori risca o amendă urcându-se în autobuz.</div>
<div style="text-align: justify;">
”Eeeeei, l-am plătit deja de două ori. Părerea mea.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Urcă în autobuz, privind oamenii cumva dezorientată. Uneori mulțimile erau o masă uniformă și le lua ca pe o oarece unică entitate vecină cu ea. Alteori vedea indivizii din mulțime. Unii triști, alții doar plictisiți. alții zâmbind la un mesaj citit de pe telefon fără a-și da seama că sunt observați. Când îi vedea pe fiecare în parte se simțea uneori copleșită de toate emoțiile lor și de lipsa lor de emoții în același timp. Ori râmânea să îi contemple pierdută, ori își arunca privirea pe jos, fiindu-i poate mai familiar să se gândească la ale ei.</div>
<div style="text-align: justify;">
”Adevărul e... adevărul e că am primit și multe lucruri fără a ști când și dacă le-am plătit cu adevărat vreodată. Adică... OK, mai plătești din când în când fără să primești comanda... dar de câte alte ori nu ai primit lucruri fără comandă și fără plată?” Zâmbi puțin prin ochi, a recunoștință. Revelația gri de mai devreme începea să prindă culoare iar ea puțină viață. Ieșea în sfârșit din starea neutră a întregii zile, cam pe la apus.</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-72988465178859887492014-10-14T02:13:00.001+03:002014-10-14T11:55:08.730+03:00Lumină caldă<div style="text-align: justify;">
- Tu nu înțelegi, spuse rar și calm. Iar problema e că eu înțeleg că nu poți înțelege. E perfect natural. Dacă mă uit la o pădure de undeva de lângă marginea ei, iar tu te uiți la ea din elicopter, e natural să ai o altă perspectivă. Respiră adânc și își continuă vorbele. Diferențele astea de viziune nici măcar nu pot fi judecate. Dar dacă există, reacționezi la ele, te porți cumva... în consecință.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eu înțeleg foarte bine de fapt. Tu ești negativistă și vezi un mare gri în față. Dar nu îți trebuie decât puțină forță și voință să transformi griul ăsta în culoare. Iar pe astea le găsești în tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, nu... nu sunt negativistă, zise ceva mai ferm. Cred în puterea griului de a prinde culoare. Sau în puterea ta de a-l colora. Dar... nu orice gri poate... poate intra sub controlul oricui. Ăsta nu e griul meu. Nu e griul pe care eu să pot să-l transform. Aleg să plec, să-l las în urmă. Nu se va transforma. Dar se va evapora.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu ești dispusă să lupți.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu e lupta mea, atâta tot. Fiecare are potențialul lui de a duce anume tipuri de lupte. În unele se irosește inutil. Nu îl vor face să crească, nu îl vor face mai puternic, mai vrednic sau mai înțelept. Doar îl vor eroda. Uneori problema nu e de a lupta versus a ... a fi laș. Uneori trebuie să știi să îți alegi lupta. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Nici măcar nu e atâta gri în față pe cât crezi că vezi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Auzi, știi ceva? Nu îmi mai spune atâta ce ar trebui să văd și ce nu! Spre deosebire de tine, înainte de a spune ce văd stau mult și mă pun singură la îndoială, nu trebuie să vii tu să faci asta pentru mine! Dacă am spus că asta văd, înseamnă că am concluzionat asta după ce chiar am pus în balanță niște lucruri. Tu ești un impulsiv, nu ai voie să îmi dai tu astfel de sfaturi! </div>
<div style="text-align: justify;">
- Și cine să ți le dea dacă nu cineva care te cunoaște?!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cum? Ce? Cum adică cine să mi le dea? Nu înțelegi că nu am nevoie să mi le dea niiiimeni?! Mai ales tu! Uite, vezi, despre asta vorbeam! Eu înțeleg de ce nu înțelegi dar asta nu mă oprește să mă înțeleg pe mine. Vorbea repede și foarte apăsat. Ești într-un total alt mind frame decât mine. Atât de fixat pe cât de ne-gri e totul, pe cât de mult orice poate fi îmbunătățit dacă vrei, încât nici nu auzi cu adevărat ce spun eu. Pentru că ce spun eu e absurd pentru sistemul tău în care ți-ai ordonat lumea. Iar eu înțeleg asta! Și totuși mă înțeleg și pe mine. Și pe cine ar trebui să aleg? Ghici cu cine stau tot restul vieții mele? </div>
<div style="text-align: justify;">
- Ce vrei să spui?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cu mine! Înțelegi? Cu mine! se răsti. Trebuie să mă aleg pe mine, e vital. Dumnezeule, dacă e să ai rabdare cu lumea, neaparat trebuie să nu ai răbdare cu tine. Să vii tu în fața ta să spui: ”Băi, fato, dar tu vrei lucrurile altfel. Înțelegi o dată, de cinci, de zece ori, dar dacă nu se schimbă nimic, poate ar ...” ”Taci, taci odată! Sunt ocupată să înțeleg.” Și să continui, tu în fața ta: ”Păi asta vroiam, să te ajut să înțelegi”. Și să-ți răspunzi: ”Dar nu vreau să te înțeleg pe tine, mă încurci! Ori pe tine, ori pe ei, ambele concomitent nu se poate! Du-te și te culcă sau ceva!”.</div>
<div style="text-align: justify;">
Tresări brusc când auzi o bușitură puternică. Tot firul gândurilor i se rupse deodată. Întoarse capul înapoi, de unde venea sunetul. Două mașini se ciocniseră. Rămase o clipă să își dea seama cât era de grav și dacă era ceva de făcut. Nu, mașinile au tras încet pe dreapta și nu păreau deloc boțite. Doar o sperietură, fără urme grave.</div>
<div style="text-align: justify;">
O clipă se simți rece pe interior. Continuă în pas mult mai lin drumul pe trotuar, pe sub copacii umbroși.</div>
<div style="text-align: justify;">
”Cred că ar trebui să îmi mai cumințesc gândurile. Îți amintești o replică, îi răspunzi într-o nouă formă, adaugi altele trei vechi și altele trei noi. Și iată că în sufletul tău explodezi și strada se cutremură iar mașinile se ciocnesc.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Râse, încercând să ascundă asta față de trecători. Nu asta vroia să spună. Se lua singură peste picior. Dar adevărul e că era sigură de ceva: dacă își permitea să fiarbă în interior, ajungea să se intersecteze cu alte situații unde ceva fierbea.</div>
<div style="text-align: justify;">
”Ai grijă ce atragi. copilă proastă, liniștește-te nițel. Mâine-poimâine te trezești că te muți într-o zonă cu risc major de a fi lovită de uragan numai pentru că nu-ți mai ajunge...”</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Birou. E-mail. Documente. Două telefoane. Un retuș creativ. O bază de date anostă. O piesă cu vibe bun în căști. Pe repeat. Până spre final de program era din nou liniștită.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
- Îmi pare rău...</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pentru? îi răspunse blând și privind cu nedumerire la ea și prin ea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Aș putea face un exercițiu mai realist de a mă pune în locul tău. De fapt... de fapt poate că mă amăgesc că te înțeleg.... sau... sau cum să spun. Înțeleg, dar nu simt. Știi ce vreau să spun? Nu simt lucrurile la fel ca tine. Îți iau ochelarii, mi-i pun mie pe ochi, văd imaginea cum o vezi tu, dar nu am același sentiment în fața ei ca și tine. Și doi pictori puși în fața aceluiași peisaj, în același moment, sub același soare, s-ar foarte putea să picteze diferit: unul în culori pastelate și cu multe unde circulare pe lac, iar unul monocrom, făcând abstracție de florile multiculore din față, și accentuând puternic unghiurile ascuțite. Pentru că simt altfel. Așadar... îmi pare rău că nu pot simți la fel. Dar te rog să accepți că cel puțin încerc să te înțeleg. Însă mă înțeleg și pe mine...</div>
<div style="text-align: justify;">
Respira încet și vorbea calm. Se simțea mult mai ușoară decât la amiză.</div>
<div style="text-align: justify;">
Un sunet prelung de claxon o bulversă. Scrâșnet de roți, o oprire bruscă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Întoarse capul înapoi, de unde venea sunetul. O mașină albă era oprită la doar câțiva centimetri de o alta roșie. Erau să se ciocnească.</div>
<div style="text-align: justify;">
”Erau să se ciocnească.... erau....”</div>
<div style="text-align: justify;">
Continuă în același pas lin drumul pe trotuar, pe sub felinarele cu lumină caldă.</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-34260356357664138412014-09-13T18:54:00.000+03:002015-03-22T01:52:50.824+02:00Dimineața, marea...<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="RO">Dimineața, marea era agitată. Valurile se umflau treptat, unul mai tare ca
altul, apoi se spărgeau în mii de stropi haotici când digul le punea piedică.
Un val mai molcom, apoi unul mai puternic și după un oarece șir urma unul care
parcă aduna în el energia tuturor celor de dinainte plus încă puțin. Viguros și
hotărât, se întâlnea cu pietrele într-o explozie albă. Nici măcar nu era
nervos. Doar consuma energii care prea se adunau una peste alta până ce nu mai
incăpeau în aceeași mare.<o:p></o:p></span><br />
<span lang="RO">- Te-ai supărat?</span><br />
<span lang="RO">- Nu, dar am nevoie să mă consum.</span><br />
<span lang="RO">- Să te consumi?</span><br />
<span lang="RO">- Sau... să mă pun în ordine.</span><br />
<span lang="RO">- Credeam că ești mereu în ordine. Fiecare strop își găsește locul singur.</span><br />
<span lang="RO">- Eeeii... în parte și-l găsește singur. În parte are nevoie de un imbold. Nu pot sta toți stropii împreună fără ca suma lor să aibă ceva de spus.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="RO"><br /></span>
<span lang="RO">Dimineața, ea era agitată. Se uita la mare și nu înțelegea cum de îi
răspunde. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="RO">- Ce ai visat aseară, oare? Ce gânduri nu ai mai putut ține sub control?<o:p></o:p></span><br />
<span lang="RO">Iar marea îi șoptea:</span><br />
<span lang="RO">- Eeeeii... am mai vorbit despre asta noi...</span><br />
<span lang="RO"><br /></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="RO">Spre amiază, marea se liniștea pe nesimțite iar soarele devenea tot mai mângâietor. Ba chiar, marea și soarele deveneau una. Nu înțelegea cum era
posibil, dar era soare în apă și, ca urmare, apă în soare. Era atâta lumină în
apă și pe luciul ei, încât soarele și apa desigur fuzionaseră. Un echilibru
delicat din care se evapora liniște. Ea își așeza gândurile unul căte unul, le
cumințea pe cele revoltate, clarifica motive, scopuri, amintiri, netezea
colțurile fiecărei idei și emoții care îi înțepau sufletul. Cu puțin realism,
inimă și contemplare, până la finalul zilei în ea totul era pace. Suma ei stârnea valuri și tot suma ei le liniștea. Totul era
clar, nu mai era nevoie de explicații și de circumstanțe atenuante. Înțelegea
totul, accepta totul și găsea în toate straturile ei numai senin. Putea veni
apocalipsa, iar ea o îmbrățișa cu inima ușoară. ”În noi toți vine apocalipsa de
câteva ori în viață. E timpul uneori să acceptăm schimbări majore. Întâi totul
se dărâmă, apoi construim peste. Întâi apocalipsa, apoi renașterea. De ce n-ar
veni o apocalipsă și pentru societate și Pământ? O fi necesară. Ceva nou se
cere instaurat după.” Ea era împăcată. Iar marea era liniștită.<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="RO">Apoi urma somnul de noapte. Iar dimineața, marea era agitată...<o:p></o:p></span></div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-22297286462407999122014-09-05T02:03:00.000+03:002014-09-05T02:38:32.126+03:00Ține minte trei cuvinte (?...)<div style="text-align: justify;">
- Cum adică se mișcă?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Se mișcă ceva... undeva în chakra a patra. Dracu' știe ce-i aia... Se învârte, răsucește, apoi treptat se extinde. Împinge coastele în afară până aprope se rup. Dar nu se rup niciodată, și totuși se eliberează.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ce se eliberează?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cum adică? Ce spuneai?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Eu nu spuneam nimic, tu spuneai!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ți se pare. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
*</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sunt perfect de acord. Cu toții ar trebui să plecăm într-o călătorie ca în <i>The Darjeeling Limited. </i>Să plecăm plini de bagaje și să ne întoarcem fără niciunul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Le arunci uitând că ți-a păsat vreodată de ele. Cel mai important e să prinzi trenul.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
*</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu știu. Nu l-am văzut.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Dar de cât timp ești aici?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu am nici cea mai vagă idee. Din fericire mi s-a descărcat telefonul și nu știu cât e ceasul.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Bei un shot?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sigur...</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
*</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai fost la concert?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu, i-am văzut de suficiente ori în concert, nu mai eram entuziamată că vin. Am preferat să ajung aici la final de concert.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și unde ai fost înainte?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Peste tot. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
*</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cea mai bună cafea e aia pe care o bei dimineața nu pentru că te-ai trezit devreme, ci pentru că nu te-ai culcat deloc.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Băi, și eu care credeam că astăzi nu vă întâlnesc. Dar sunteți aici! Fantastic!</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
* </div>
<div style="text-align: justify;">
Dimineața se trezi puțin în ceață. Cu fiecare încercare de a se ridica din pat îi veneau în minte frânturi de seară. Până după-amiază încercă să le ordoneze. Apoi își dădu seama: ”La urma urmei, de ce aș ține minte?...”</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-3706168562364695182014-08-30T16:33:00.000+03:002014-08-30T16:49:56.014+03:00Zece motive pentru care e mai fain să ai 30 de ani decât 20<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span style="font-size: 14pt;">Dintr-un
motiv sau altul, trecerea la o vârstă rotundă e considerată mai importantă
decât celelalte nouă treceri mai recente. De ce? Chiar nu contează. Dar chiar
se schimbă ceva de la o vârstă rotundă la alta? Am selectat zece idei care m-au
lovit în ultimii ani și pe care le consider suficient de importante pentru a fi
meritat să cheltui câțiva ani de zile pe ele. E mai fain să ai 30 pentru că
știi:</span><br />
<br />
<ol>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că oamenii cred că știu ceva despre ei
înșiși dar arareori chiar știu. E foarte eliberator să știi asta (și... oare
chiar știi? J ). Înțelegi astfel că atunci când cineva se plânge de o
problemă, în realitate e măcinat de alta. Ești supărat că Gigi a trecut pe
roșu? Neah... ești supărat pentru ce ți-a spus Elena mai devreme. Oamenii pot
spune lucruri gândindu-se în sinea lor la alte lucruri. Atât de în sinea lor,
încât nici măcar ei nu știu asta. Poate asta te motivează să ai puțintică
răbdare.</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că
oamenii, lucrurile și chiar valorile se schimbă în mod continuu. Nu fi supărat
că promisiunea de anul trecut nu mai este respectată. A fost făcută de alt om,
cu alte vise și așteptări, cu altă părere despre viață decât omul de astăzi. De
fapt... cel mai sigur este să nu faci și să nu ceri promisiuni. Dă-ți voie ție
și dă-le voie celorlalți să se schimbe. Doar așa acorzi șansa la creștere.</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... și
înțelegi chiar mai bine decât la 20 că filmele alea romatice în care ea e Totul
pentru el și invers prezintă nu doar ceva ireal ci chiar puțin absurd. Fiecare
om din viața ta are un anume rol. Unii acoperă o plajă mai largă de roluri
decât alții și devin oameni multi-rol. Dar nimeni nu poate și nu ar trebui să
acopere Tot. La fel, nu aștepta să fii tu un Tot. Unii îți asigură liniște,
alții veselie, alții idei și așa mai departe. Și e foarte bine așa. Nu cere Tot
de la nimeni. Fii cuminte!</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că o
despărțire nu înseamnă că unul dintre cei doi e nașpa. Nătâng. Răpciugos. Mă
rog... înseamnă că doi oameni frumoși își au locul fiecare în altă parte.
Bradul are mediul lui, nufărul are mediul lui. Niciunul nu e greșit. Respectul pentru
frumusețea fiecăruia merită păstrat fie că împărțiți același mediu, fie că nu.</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că
aceeași dramă poate fi trăită în multe feluri. Fiecare simte altfel,
orientându-se după alte repere, vise, credințe, așteptări și fiind capabil să
atingă alte intensități ale emoțiilor decât alții. Așadar, nu aștepta o anume
reacție sau un anume timp de reacție de la ceilalți. Și așteaptă-te să găsești
drame acolo unde tu nu vezi nicio problemă. Nu fi șocat degeaba...</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că
problemele mărunte pot fi majore. Odată am stat o săptămănă fără ca tasta „a”
să fie funcțională la laptop. E incredibil cât de dificil poate fi să te
obișnuiești cu lipsa doar a unui „a”.</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că
uneori, ceea ce simți și ce gândești nu ți se întâmplă pur și simplu. Chiar
gândurile și emoțiile/sentimentele pot fi doar alegeri. Știu, nu îți poți ține
în frâu furia sau bucuria. Depresia de toamnă nu mai trece iar visarea de
primăvară nu te mai lasă să te trezești. Primul impact al gândului/emoției e
greu de controlat. Menținerea gândului/emoției e insă controlabilă. Tristețea
și bucuria sunt alegeri. Da, uneori nici eu nu mă cred. Dar alteori aleg să mă
cred...</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că
organizarea și haosul sunt ambele necesare. Fiecare are farmecul și rolul ei.
Și ambele pot fi constructive. De altfel, orice lucru poate fi orientat
distructiv sau constructiv, după cum alege cel care ține frâiele în mână. E
bine să nu simți că e necesar ”să împăturești totul la muchie”, dar și să poți
să ”calci, apretezi„ la nevoie...</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că
frumusețea exterioară nu e niciodată doar exterioară. Dacă o percepi, automat e
undeva în interiorul tău reflectată. Pe măsură ce alegi să te încarci cu
frumos, înveți să dai naștere la frumos.</span></li>
<li><span style="font-size: 14pt; text-indent: -0.25in;">... că nu
e important să ai dreptate. Dumnezeul tău vs al meu, partidul tău vs al
meu, stilul de muzică pe care îl asculți vs cel pe care îl ascult...
Neimportant. Ce contează e cum te alimentează pe tine ca om credința ta sau
preferința ta, cum te încurajează să acționezi. Nu întotdeauna contează filmul,
ci privitorul. Pentru că fiecare îl poate înțelege altfel. Și folosi altfel.</span></li>
</ol>
</div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span style="font-size: 14pt;">Pentru că
realizez că zece sunt puține, plusez cu încă cinci pentru cei care nu s-au
plictisit încă. Deși se poate plusa și cu mai mult, desigur.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span lang="RO" style="font-size: 14pt;">11. ... că trebuie să fii recunoscător și pentru bune și
pentru rele. Don</span><span style="font-size: 14pt;">’t hold
grudge</span><span lang="RO" style="font-size: 14pt;">. It will eat you alive. Tot ce ai trăit te-a format.
Capul sus și joc de glezne, nu mai plânge pentru nota 4 luată într-a șaptea
pentru că profului nu-i plăcea culoarea bluzei tale. <b>Azi</b> ce
faci?</span><span style="font-size: 14pt;"><o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span style="font-size: 14pt;">12. ...
că trebuie să te oprești din când în când să arunci o privire la tot ce ai
învățat. Să fii un copil care a primit o mașinuță și o desface curios.
Demontează tot ce știi, verifică principiile de funcționare, evaluează dacă mai
e necesară acea cunoaștere sau nu. Dacă e, remontează mașinuța. Ceva nou sigur
îi adaugi oricum. Dacă nu, arunc-o. În plus, ceea ce ți se spune la o vârstă,
ți se spune în acord cu nivelul tău de înțelegere la acea vârstă. Mai târziu,
același adevăr poate fi mult îmbogățit. Sau poate fi anulat.<o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span style="font-size: 14pt;">13. ...
că nu îți este util să faci generalizări. Da, generalizările pot crea
scurtături pentru decizii. Dar te pot arunca și în a trage concluzii pripite.
Odată m-a mușcat un câine. A alergat de la vreo 50 m distanță spre mine doar
pentru asta. O altă dată, șapte câini pe care nu îi cunoșteam m-au condus
prietenește în mijloc de noapte cale de vreo 15 minute până la ușa scării.<o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span style="font-size: 14pt;">14. ...
că unele lucruri nu le înțelegi când crezi că le-ai înțeles. ”Come what may!” e
o expresie simplă pe care aveam senzația că am înțeles-o atunci când am auzit-o
prima dată. Mult timp mai târziu a căpătat o nouă dimensiune. Pe măsură ce vezi
și înveți, ceea ce cunoști poate căpăta noi sensuri. Cea mai frumoasă parte e
că, în consecință, îți dai seama că tot ceea ce e vechi poate deveni oricând
nou. Monotonia își poate pierde monotonia chiar și când nimic cu totul nou nu
se întâmplă.<o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span style="font-size: 14pt;">15. ...
că ești mai conștient de ceea ce vrei și ce gândești cu adevărat decât atunci
când erai un copil timid și speriat de 20 de ani (na, valabil pentru cine a
fost...). Și începi încet-încet să îți dai seama că îi iubești (paranteză: „a
iubi” - verb pe care mult timp l-am considerat a fi prea cheesy pentru a fi
acceptabilă folosirea lui) pe toți cei care te-au ajutat să te descoperi. Pe
unii în mod special.<o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="margin-bottom: 0.0001pt;">
<span lang="RO" style="font-size: 14pt;">Pam pam!</span><span style="font-size: 14pt;"><o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal">
<br /></div>
</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-21244282525562824612014-08-19T21:20:00.000+03:002014-08-19T21:42:17.672+03:00Oglindă, oglinjoară<div style="text-align: justify;">
Mergând fără să știe de când sau de unde venea, ajunse în dreptul unei oglinzi și se opri. Privi lung și cu mirare.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Știi, trebuie să ai grijă ce îți place pe lumea asta, spuse oglinda. Dacă îți plac paradoxurile, numai de ele vei avea parte, dacă îți plac dramele, numai de ele vei avea parte, dacă te încrezi în iubire curată, te vei bucura de multă, iar dacă te încrezi în iubire posesivă... la fel. Ai grijă ce îți place și în ce crezi cu adevărat, pentru că nu vrei de fapt să trăiești tot ceea ce îți place sau ce crezi că e posibil și probabil. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi... făcu o pauză încercând să se hotărască dacă într-adevăr era cazul să răspundă. Vedem la urma urmei doar lucrurile despre care credem cu adevărat că există, restul sunt invizibile pentru noi. Și... migrăm inconștient către ceea ce iubește sufletul. Dar, la fel de drept e că migrăm inconștient către temerile sufletului.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Întocmai.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Totuși... și ridică mâna gânditor la bărbie, totuși cu paradoxurile e cu putință să fie altfel. Dacă le vrei... ei bine, paradoxal ar fi să nu le trăiești deloc. Și... trăiești paradoxul, netrăind paradoxuri absolut deloc.</div>
<div style="text-align: justify;">
Din oglindă se privea pe sine gânditor și cu un aer mult mai intelectual decât de obicei. Nici nu știa dacă se vede pe sine cu adevărat.</div>
<div style="text-align: justify;">
Trecând nu se știe cât timp și mergând nu se știe pe unde, ajunse la o oglindă cu ramă aurită, decorată cu măiestrie în stil baroc.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Arăți ca scos din cutie. Trebuie să ieși în oraș azi neaparat, să cunoști și tu o domnișoară.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, desigur, desigur. Chiar... m-aș invita pe mine în oraș, zise privindu-se lung în oglinda în care sigur îi plăcea să se recunoască, deși încă nu era sigur că el era cel de acolo. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Hai, nu mai fi timid, faci rost de un număr de telefon înainte să treci pragul localului, îți garantez!</div>
<div style="text-align: justify;">
Zâmbi încrezător și începu să își imagineze ce mare succes ar avea dacă ar fi chiar acum la... dar până a i se termina gândul se afla în fața unei noi oglinzi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Îmbracă-te mai repede, e meci, mă, ce dracu'! Sunt 20 de beri puse de mult la rece, iar tu abia ieși din casă? Hai, că ăștia șutează cu talent și doar pe tine te așteaptă să vii să-i urmărești ca să își dea cu adevărat în petec.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, coaie, vin acuma, mă închei la șireturi și vin. Doamne ferește, poate se termină berea înainte să ajung.</div>
<div style="text-align: justify;">
Oglinda asta nouă era deosebit de sobră.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai terminat proiectul? Cum e?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Trebuie să recunosc că am depășit deadline-ul și chiar și ce a fost acoperit până acum mai are nevoie de multe retușuri. Ar fi fost bun încă un om în echipă ca să ne descurcăm onorabil. Nu dorm bine noaptea tot căutând strategii pentru eficientizarea pașilor proiectului.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Știu, știu, nu te flagela prea tare, dar accelerează puțin treaba totuși. Hai, că poți! Orice ar fi, să știi că am încredere în tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și totuși ce să fac, să o caut?</div>
<div style="text-align: justify;">
Oglinda cu ramă verde era mult mai luminoasă decât celelalte.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu pot să îți spun eu asta. Tu simți și tot tu <i>o </i>simți. E un răspuns pe care singur trebuie să ți-l dai. Tu vrei să faci asta? Ia spune, ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai suna-o chiar acum? Și ce ai simți?</div>
<div style="text-align: justify;">
Începu să răspundă din inimă, când se trezi în fața unei noi oglinzi, cu ramă ruginită și imagine deformată. Se făcu tot mai întuneric, pereții în jur începeau a prinde mucegai și pânze de paianjen se așternură în toate colțurile încăperii, deși nu se afla tocmai într-o încăpere și nu existau cu adevărat colțuri.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Tu să te duci dracului, auzi? Marș, mă! Fugi în pula mea, că te ...</div>
<div style="text-align: justify;">
Și oglinda începu a se crăpa încă înainte de a-și încheia cu furie propoziția. El păși încet spre înapoi privind cum oglinda se făcea bucăți, timp lung în care simțea că inima îi batea tot mai tare. Se liniști treptat pe măsură ce întreg spațiul se lumina iar toate oglinzile se vedeau acum la un loc. Era din ce în ce mai nedumerit văzând că fiecare oglindă devenea altcineva: un prieten, un coleg, un alt prieten, un oarece necunoscut. Se plimbau agale și fără țintă prin lumina tot mai intensă, apropiindu-se cu toate astea de el. </div>
<div style="text-align: justify;">
Se trezi cu un singur gând: ”eu sunt în toți și toți sunt în mine...”</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-169096026165442602014-08-17T14:05:00.000+03:002014-08-17T16:39:14.290+03:00Timpul din baltă<div style="text-align: justify;">
În depărtare se vedea o cireadă de vaci împrăștiată pe dealuri. Vacile păreau a nu se mișca, și totuși își schimbau vizibil poziția din timp în timp. Acum erau într-un punct, apoi în altul, dar dacă priveai atent și așteptai să le surprinzi mișcarea, priveai în zadar. Ca atunci când dai zoom in până când vezi cum o dreaptă devine milione de puncte, separate de fapt unele de altele. Ca un joc pe calculator de pe vremuri în care mișcarea personajului nu e fluentă. O mișcare dintr-un punct într-altul fără a se vedea dreapta ce le unește.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Iar plouă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Poftim?</div>
<div style="text-align: justify;">
- N-ai simțit? A picurat.</div>
<div style="text-align: justify;">
Clepsidre micuțe cădeau firav, dând startul ploii.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sunt curioasă cât timp pierdut are sa cadă astăzi. Data trecută a plouat suprinzător de mult timp folosit.</div>
<div style="text-align: justify;">
Când se făcea timpul potrivit, clepsidrele începeau să cadă din ceasurile mari ce creșteau încet-încet pe cer, într-un soi de reciclare a timpului. Era trăit, sau doar trecut peste, se aduna încetul cu încetul și apoi era dat înapoi, spre refolosire. Clepsidrele cu nisip colorat aveau în ele timp folosit. Nu conta cum fusese pus la lucru, dar cert e că era un timp ce nu fusese ignorat și trecut cu vederea. Clepsidrele cu nisip gri marcau timpul pierdut de cine știe cine. La fiecare ploaie puteai să privești atent clepsidrele și să faci statistici legate de cât de mult prețuiesc oamenii timpul. Sau de cât de fericiți fuseseră oamenii în ultima vreme. Culorile palide arătau că timpul din clepsidră fusese trăit, dar fie trist, fie pur și simplu fără entuziasm. Culorile vii marcau momente sau perioade fericite. Uneori chiar și griul putea reflecta fericirea: clepsidrele gri-argintiu păreau că au steluțe în ele. Aveau în ele timp pierdut, dar pierdut cu împăcare și cu liniște. Griul-ciment era dat de un timp greu: pierdut și regretat. Adevărul e că puține clepsidre purtau în ele steluțe.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mă deranjează puțin clepsidrele.</div>
<div style="text-align: justify;">
- ?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Uite, iei una de pe jos, îi dai voie să curgă și face timpul incredibil de vizibil.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Păi nici nu trebuie să îi dai voie nisipului din ea să curgă pentru asta. Nu e destul că vezi atâtea căzând?</div>
<div style="text-align: justify;">
Se gândi o clipă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, dar devii cumva și mai conștient de timp când îl privești cum se consumă în clepsidră. Începi să îl vezi cu adevărat.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Îl vezi și dacă privești mișcarea secundarului la ceas.</div>
<div style="text-align: justify;">
Se mai gândi o clipă.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da, dar când te uiți la ceas nu percepi la fel de bine că se adună. Uite, se scurge din incinta de sus, și vezi cum, tot scurgându-se, se adună în incinta de jos. Vezi clar că pe măsură ce trece, se adună.</div>
<div style="text-align: justify;">
Făcură un schimb de priviri din care se înțelegea că au căzut cumva de acord. Începea să plouă mai tare și deja se făcuseră câteva bălți. Unele clepsidre rămâneau întregi când ajungeau jos, dar la fel de multe se spărgeau. Se spărgeau și timpul unora se unea astfel cu timpul altora, utilul se unea cu inutilul și fericirea cu nefericirea.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Știi ce sper eu?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ce? îi răspunse ea fără grabă, urmând apoi încă o pauză până la răspunsul lui.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Sper că... uite, dacă timpul ăla folosit se unește în bălți cu cel nefolosit... sper că învață unul de la altul. Învață timpul de la timp și utilizatorul de timp direct de la timp, dacă nu prin gândirea lui de ulizator conștient. Și încet-încet, va ploua cu mai multă viață decât cu nimic.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Doar știi că se neutralizează unul pe altul. Creeză un blank gata de inscripționat. Dar na, de dragul ideii, mă alătur speranței tale inutile. Mda, încet-încet.</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2182539142388708327.post-5784367006927500342013-11-19T23:10:00.000+02:002013-11-22T03:41:30.528+02:00Clișeu fără tablă de șah<div style="text-align: justify;">
- Nu știu cum să-ți explic... m-am simțit brusc blocată. Mi se părea că sunt în fața unei bariere. Iar în spatele barierei eram tot eu. Eu uitându-mă la mine și ținând bariera aia închisă, ca să nu pot înainta.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Deci... erai pe-o bancă într-un parc și în loc să te uiți la porumbei, frunze câzând din copaci și bărbați, tu te vedeai tot pe tine. Cam egocentrist, nu crezi?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Hai, măi, ăsta e un moment bun să mă iei în serios! Tocmai - paradoxal oarecum - nu e egocentrist deloc. Pentru că nu eram eu <i>pentru</i> mine, ci eu <i>contra</i> mine.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E clișeic. Și faptul că erai „contra” și nu ”pentru” nu face această... acest ”eveniment”, să spunem, mai puțin egocentric. În centrul întregii acțiuni erai tu. Deci e egocentric. Sau egocentrist? Cum e corect?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Ai dreptate. Dar faptul că ai dreptate nu mă ajută în secunda asta cu nimic.</div>
<div style="text-align: justify;">
- ?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Pentru că îndepărtezi discuția de la ideea pentru care am pornit-o! Dacă eu îți vorbesc despre proprietățile laptelui, iar tu începi să-mi spui unde ciobanii îs mai blânzi cu vacile lor pe lumea asta, simplul fapt ca laptele, vaca și ciobanul au o legătură unii cu alții nu înseamnă că noi vorbim despre același lucru. Îmi dai voie să continui? </div>
<div style="text-align: justify;">
- Ok.</div>
<div style="text-align: justify;">
- E egocentric poate, dar vreau să ții ”vaca„ în afara discuției puțintel.</div>
<div style="text-align: justify;">
Se opri și privi în gol căutându-și firul logic al gândurilor. Și îi era greu să-l găsească, pentru că de fapt nici ea nu știa foarte bine ce vroia să spună. Dar vroia să spună neaparat.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Uite ce e, Dana, mi-am dat seama că există undeva în subconștientul meu o egală dorință de schimbare și o egală rezistență la schimbare. E ceva inerție în mine care face o parte din mine - să-i spunem X - să fie nemulțumită de schimbare. De fapt... nici măcar ”nemulțumită” nu e cuvântul potrivit. Se simte jignită și atât. Ignorată. Uitată. Nu știu exact. Sau încăpățânată și atât, poate. Partea cealaltă - să-i spunem, total aleatoriu, H! - hahaa, ai crezut că o să spun Y! Și se uită la ea râzând, asta parcă dându-i curaj să continue. H e OK cu schimbarea. În sfârșit! Parcă-parcă începe să miște. Parcă s-a prins că <i>mișcarea generează mișcare</i> iar <i>statul generează stat</i>. Parcă înțelege că trebuie să se mențină într-o continuă mișcare - chiar și ”agale” - doar ca să nu se oprească de tot!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Mișcare pentru ce?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Off... să zicem așa... dacă vrei să te dai în scrânciob tare-tare, cineva trebuie să-l împingă continuu și puternic, nu? Dacă vrei să se oprească: ori trebuie prins puternic și oprit, ori trebuie lăsat în voia lui, fără ”motor” care să-l alimenteze. Și dacă nu-l mai împinge nimeni, se oprește singur. Înțelegi?</div>
<div style="text-align: justify;">
- ?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Se oprește de tot. Dacă însă e împins încetișor, dar constant, scrânciobul se tot leagănă. Nu tare, dar se leagănă. Măcar nu stă. Eiii, H pare ”echipat” și pregătit pentru schimbare, adică pentru mișcare. Schimbare care începe deci cu o mișcare ”agale”, dar constantă. Asta nu înseamnă neaparat că până acum a stat. Știi?<br />
- Nu... îi răspunse dând din umeri, înțelegând că Sara voia oricum să explice mai departe. Nu avea sens să încerce să răspundă altceva...<br />
- Uneori și să faci mereu același lucru înseamnă să stai. E ca și cum lași scrânciobul să se legene în voia lui. Inevitabil, la un moment dat se va opri. H e pregătit deci să se miște, chiar dacă nu știe clar încotro. Pentru că doar așa instigă la mai multă mișcare, în loc să instige la oprire. Daaar... dar l-a descoperit accidental pe X. Nu știa că mai e acolo. Știi ce-a făcut X? A avut grijă să întârzii azi la interviu. Eram așa nervoasă pe drum - nici nu-ți imaginezi! Se întâmplau zeci de chestii mici care, în ciuda faptului că mă grăbeam - ca tot omul care se grăbește - făceau ca timpul să treacă împotriva mea. Chestii mici: te speli pe dinți și - așa cum nu ți s-a întâmplat decât de două ori în viață, cel puțin după ce se consideră că ai învățat să mânuiești periuța - îți zboară pastă de dinți fix pe cămașă. Și te-ai gândit trei zile până ai ales cămașa aia pentru interviu!</div>
<div style="text-align: justify;">
- Și acum trebuie s-o schimbi.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Exact! Apoi nu-ți găsești șosete care să fie din aceeași pereche și nici măcar pantofii. Care pantofi? Fix ăia pe care îi porți mai des și pe care în mod normal ar trebui să-i găsești cel mai ușor. Înțelegi?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Înțeleg că ți s-au întâmplat chestii ca în comediile simpluțe model Stan și Bran, dar fără Stan și Bran, deci mai proaste.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Doar că e o comedie în care joacă X și H. Și că e o comedie care nu e comedie. Iar X știe ce face... faptul că s-a pătat cămașa, că nu erau de găsit pantofii și până și faptul că trei tramvaie din patru mergeau la depou - toate astea nu sunt un accident. Pe toate le-a făcut X! </div>
<div style="text-align: justify;">
- X....</div>
<div style="text-align: justify;">
- Da! Și H a rămas puțin șocat. Credea că X e în hibernare. Poate chiar mort. Dar nu e.</div>
<div style="text-align: justify;">
- Nu văd ce treabă are X cu tramvaiul...<br />
- Crede-mă că nici eu nu știu, dar sigur are! Tot din cauza lui nu a ajuns tramvaiul la timp. Asta face lucrurile și mai ciudate...<br />
- Bine, bine... și cum a fost la interviu? </div>
<div style="text-align: justify;">
- Hm?... Asta nu e important. Adică e, dar nu chiar la fel de important. Să spun acum de interviu e.... e ca și cum ai vorbi despre ce vei face cu banii câștigați la un pariu pe o cursă de cai înainte să fie gata cursa. Înainte să se vadă care cal e mai eficient.... de fapt, înainte ca cineva să antreneze caii... Deci, zi-mi... cum se împacă H și X?</div>
<div style="text-align: justify;">
- Cum se împacă? Te duci la doctor. Sau la preot. Deși momentan pare că te duci naibii și atât.</div>
Irinahttp://www.blogger.com/profile/04730739832578730720noreply@blogger.com2