Cum sa te mai distrezi in Iasi

Tudor Vladimirescu, campus studentesc, o aglomerare de baruri, pub-uri, terase, cluburi.
Dar nu despre astfel de distractii voi vorbi. Statia de autobuz poate fi la fel de distractiva. Te postezi frumos pe trotuar, intri in modul asteptare si te uiti dupa autobuz. Dupa o vreme apare un tramvai: e perfect, scrie mare pe el ca te duce acolo unde vrei. Ca sa te urci insa in tramvai trebuie sa mergi 5 metri de-a lungul trotuarului, sa cobori, sa traversezi, sa parchezi pe refugiu. Dar mai ales sa astepti culoarea verde la semafor. Astepti culoarea verde... astepti... tramvaiul a plecat. Verde! Te uiti frumos dupa autobuz in zare... nu se vede. "Bun, voi merge totusi cu tramvaiul". Traversezi, iti faci loc pe refugiu si astepti. Privind in continuare in zare observi autobuzul. Desigur trebuie sa urmezi pasii mentionati anterior, in ordine inversa: traversezi, urci pe trotuar, mergi 5 metri de-a lungul trotuarului, te urci in autobuz. Dar mai ales astepti culoarea verde la semafor. Stai, stai, stai... autobuzul a plecat. Verde!
P.S. Ar trebui spus ca inainte refugiul nu era acolo si ca in respectiva statie puteai astepta lejer autobuz, maxi, tramvai si sa te urci in primul care "sa ti se potriveasca".

Ce-am avut si ce-am pierdut

Dupa cum ii spuneam Laurei azi, se zice des ca nu stii ce ai pana ce nu pierzi. De cele mai multe ori e referitor la relatii: "nu mi-am dat seama ce bine era pana nu te-am pierdut". Prea putin se pune accentul si invers: "daca nu se termina (si nu deschideam astfel ochii catre restul lumii) nu-mi dadeam atat de bine seama cat de eronat a fost totul". Dar pe mine nu ma preocupa partea de relatii, era doar o introducere.
Adevarul asta e general valabil: poti sa pierzi un job si sa-ti dai seama ca, pe cat de mult te stresa, pe atat de mult iti placea; poti sa pierzi un prieten si sa-ti dai seama ce rol important avea in viata ta; poti sa pierzi o parte din tine si abia asa sa realizezi ca era acolo. Invatasem candva la logica despre cele n tipuri de definitii care exista si observ ca uneori, oricat am sti niste lucruri, formularea definitiei lor conteaza mult cand e vorba de cat de bine le percepem sensul. O definitie de tipul obisnuit "E bine ca am/stiu/sunt etc" s-ar putea sa nu aiba destul impact, in timp ce "Nu e bine ca nu am/nu stiu/nu sunt", o definitie negativa a unei stari, s-ar putea sa fie mai bine inteleasa. Ca si cum cel mai bine intelegi (uneori cel putin) ce inseamna cald, daca spui "cald e atunci cand nu e frig".

A victim stays a victim

Se spune mult ca "Esti ceea ce crezi ca esti", "Poti fi orice vrei sa fii" si alte lucruri pozitive. Ce se intampla atunci cand ceea ce crezi sau vrei nu e... de bine? E ciudat cum o persoana slaba poate deveni si mai slaba daca nu-si gaseste puterea interioara la timp. A fi victima o data si a nu lupta atrage alti agresori, incat rolul de victima nu se schimba. Oamenii au un simt animalic al vulnerabilitatii. Unii au reflexul de a sustine pe cel slab, altii de a profita de asta.
Ma intrebam la un moment dat de ce cainii tind sa latre mereu dupa oameni ai strazii. Exista multe variante: le simt rautatea unora; e doar o intamplare - important e ca persoanele in cauza sunt singure la momentul respectiv; importanta nu era persoana ci ritmul ei de mers. Varianta pe care am preferat insa sa o aleg este ca acei oameni, slabi cum sunt in fata tuturor, sunt slabi si in fata cainilor. E noapte, cainii sunt agitati, vor sa se impuna: in fata cui sa se impuna mai bine daca nu in fata celor slabi? Nu in fata lor iti demonstrezi cel mai bine puterea? Nu am citit literatura de specialitate, nu stiu prea multe despre caini, deci e posibil sa gresesc. Daca insa nu se intampla asta, ajung unde vroiam sa ajung: cu cat cineva este mai vulnerabil este foarte probabil ca alegerea celorlalti cea mai la indemana sa fie cea de a profita si cea mai peste mana de a ajuta. Esti slab si nu te ridici: te vor mentine slab!

"Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face"

E o zicală foarte bună, am fost o susținătoare înfocată a ei o vreme. Dar, ca orice lucru, privit din niște unghiuri dupa dorințele personale, poate devia și ajunge într-un punct greșit.
Se întamplă să aud oameni mai mult decât revoltați pentru că anumite lucruri nu se fac într-un anumit fel. Motivul revoltei: "Dacă eu nu fac așa, ei de ce fac?". Pare drept la prima vedere, dar dacă lucrurile în cauză nu sunt norme morale bine știute, nu sunt reguli de bun simț acceptate de oricine ci... preferințe personale? De ce ar trebui să știe toți ceea ce preferi? De ce ar trebui să fie de acord ca preferințele tale sunt bine de urmat? De ce a nu se face după preferința ta este greșit? Greșit... în sensul de "obiectiv vorbind este greșit"? Nu, a nu se confunda ceea ce vrem cu ceea ce e bine, a nu se confunda ceea ce e greșit cu ceea ce nu ne place. A nu fi judecați oameni fără niciun rost pentru preferințe nerespectate. Și a nu se ințelege greșit "dacă eu nu fac asta, nu fă nici tu asta!" și a se accepta lejer în consecință "dacă eu greșesc așa... te mai ințeleg când o faci și tu". Fiecare după puteri: unii nu vor face greșelile tale, dar nici nu vor respecta doleanțele tale; tu nu vei face greșelile pe care tu le consideri de nefăcut... dar vei face alte greșeli, de nefăcut în ochii lor; tu nu vei face greșelile lor, dar nici nu le vei respecta doleanțele.
Lumea nu se raportează la o singură persoană, cea pe care o putem "accesa" cel mai ușor, adică propria persoană. E mai simplu să vedem printr-o singură pereche de ochi... dar putem încerca să ne mai imaginăm câteva perechi în plus măcar ocazional, nu?

La bloc

Nu am mai scris de demult pentru ca... lenea e grea... si pentru ca nu aveam calculatorul la indemana de cele mai multe ori cand mai simteam ca as tasta ceva... nu prea are farmec sa scrii dupa ce ti s-a stins elanul.

Trecand la subiect, toata lumea a vazut blocuri, sunt niste "asezari" umane pe verticala compuse din, functie de inaltimea si latimea paralelipipedului, 16, 20, 60 de familii. Nu stiu cum e cu managementul la un bloc de 60, dar la 16, frate, nu-i usor. E destul de interesant/amuzant sa vezi cate poti invata despre membrii acestui habitat si al intregii natiuni atunci cand au ceva de facut impreuna. Sa spunem ... un termosistem:
1. Cativa oameni vin cu ideea
2. Catorva altor oameni le place ideea
3. Cativa oameni alearga sa gaseasca oferte pe piata
4. Se gaseste o oferta cat de cat convenabila
5. Incetul cu incetul majoritatea cade de acord: ne facem bloc... de firma
6. Se monteaza schelele: se aud primele voci potrivnice - "fara schele peste tavanul meu"
7. Se aduna muncitorii.. 2-3 la numar
8. Unde-s muncitorii? Sa vina muncitorii!
9. Vin muncitori in plus
10. Consultam net-ul, globul nostru de cristal cel de toate zilele. Termosistemul se pare ca se face in mod normal... altfel!
11. Inginerul este inlocuit de noi sefi de santier, care lucreaza in ture - vecinii
12. Muncitorii incearca sa scape de vecini - prea stau cu ochii pe ei
13. Paranoia: "Materialele alea de sub bratul necunoscutului aluia nu-s ale noastre???". Nu, nu-s ale noastre
14. Numaratul zilnic, dimineata si seara al materialelor. Nu de catre muncitori, de catre vecini
15. Muncitorii se revolta: "Domn' inginer nu ne-o dat banii, noi nu mai muncim!"
16." No, bine, da' vine iarna! Noi ce vina avem?"
17. Inginerul se achita de datorii
18. "Schelele alea se mai muta? La mine la balcon mai ajung anul asta?"
19. Firma cu schelele e responsabila, nu noi
20. Unde e inginerul?
21. Da' de ce s-au schimbat diblurile? Da' de ce n-au pus plasa asa? Da' de ce ....? Da' de ce?...
22. Inginerul ala.. ala de nu vine pe santier sa coordoneze munca.. este cu adevarat inginer?
23. "Mata stii ca barbatu' dumitale vorbeste despre femei in loc sa munceasca?" - de la vecina la sotie
24. "Da' la aia de peste drum de ce merge mai repede?"
Sunt cateva lucruri dragute si altele triste de vazut pe parcurs. In prima categorie intra ajutorul oferit de un binevoitor unei vecine care nu-si permitea investitia; lucrul in echipa al vecinilor initial. Din a doua categorie: "Astazi avem control, trebuie sa dam hamuri si cate o casca de protectie la fiecare muncitor." Desigur, doar azi. "Doamna, noi venim de la tara.. nu putem dormi si noi in boxa asta, intre cutii, sa nu mai batem atata drum, ca mai e si scump transportul?...". "Doamna, nu ne-o platit!" "Doamna, dar n-o muncit!" Plus baietii de pana in 17 ani de pe schele.
Nu stii de unde se trage mersul eronat al lucrurilor: unul nu organizeaza, altul nu e de cuvant, altul nu e motivat, altuia nu-i plac poate vecinii.. Ce e ciudat e ca eu, dupa mintea mea, nici nu m-as fi gandit sa urmaresc lucrul: ei is specialisti, ei stiu. Se pare ca nu e asa.
Cat despre bloc: de mult n-a mai fost atat de plin de viata:)

Principii vs normalitate

Normalitatea este ceea ce se intampla in jur cu o frecventa ridicata.. nu ceea ce e bun, nu ceea ce e de dorit. Exista legi spre exemplu si am putea gresi si spune "normal este sa respecti legea". Nu e tocmai asa, de cele mai multe normal este sa nu o respecti. A zice "ar trebui sa fie normal sa respecti legea" e OK. Eii.. atunci cand te confrunti cu legea si cu normalitatea, cum faci sa alegi? Exista legea si masa care o ignora. A o respecta ar putea insemna ca esti singurul (sau na, al doilea si ultimul:P ) care pierde un avantaj si care nu are nicio sansa sa "faca primavara" prin renuntarea sa... ar putea insemna conformarea cu niste reguli care oricum sunt considerate eronate de catre multi... desi, cine e in masura cu adevarat sa critice o lege? ar putea insemna uneori ca dintr-un numar de n care au incercat sa profite de ea, singurii care au castig de cauza sunt cei care o meritau chiar mai putin decat cel care incearca sa fie corect si renunta. A fi corect inseamna a introduce o schimbare in lucruri, schimbare care se poate "inmulti"? Cand a renunta este un sacrificiu pentru o cauza nobila si cand doar un mod de a-i lasa pe cei mai corupti sa castige (poate nu pe alti beneficiari, poate chiar pe cei care au ales-o anume incat putini sa se bucure de ea)? De unde porneste corectitudinea si unde se termina? Atunci cand poate o regula in sine nu e corecta dar tu o respecti pentru ca asa simti ca trebuie, te numesti "corect"? Cand sa te simti mai rau, cand ai "jonglat" sau cand ai pierdut un beneficiu care nu e prea mult de cerut oricum? Ce e prea mult, ce e optim, ce e prea putin?
Se pot spune multe despre corectitudine, pacat ca am doar un singur exemplu in minte dupa care sa ma orientez in momentul de fata.

"Teren arabil"

De ce unele chestii ii doboara pe unii si pe altii nu? De ce unele chestii ii corup pe altii si pe altii nu? De ce ii schimba pe unii in intervalul (-infinit,0] iar pe altii in [0,+infinit)? E important pentru ca asa iti dai seama de ce fiecare om trebuie abordat altfel, de ce o cauza nu atrage mereu acelasi efect, de ce a spune "si altii au trecut prin asta si nu au facut asa" nu rezolva mare lucru. Desigur, ultima varianta poate fi utila in masura in care o folosim drept exemplu de urmat pe viitor, dar nu in judecarea in sine a situatiei.
Diferenta consta desigur in "teren", pe care de cele mai multe ori il ignoram. Unii sunt tari pentru ca au fost educati sa fie, unii sunt pentru au avut multe "bobarnace" educative pana la evenimentul de analizat, altii sunt slabi din acelasi motiv; unii sunt tari ca urmare a unui control de sine natural, dintr-o intelepciune.. stiti voi, aia de demonstreaza ca ai trecut prin multe vieti inainte:), sau dobandita in viata curenta desigur:), unii pentru ca, in ciuda faptului ca au mai trecut prin alte situatii similare, au avut pe cineva sa ii ridice sau au beneficiat oricum de o "deraiere" de la drumul care i-ar fi dus in directii eronate. Intotdeauna conteaza momentul si persoana.. ambele sunt variabile.. o persoana va reactiona diferit la un stimul functie de moment.. uneori va lupta, uneori va ceda, uneori va face haz de necaz, uneori va "doini", uneori va ceda unor impulsuri si alteori va tine cont de ratiune.

Detinutii si Penitenciarele din Romania

Uneori dupa un film ce urmareste o situatie limita la finalul careia unul dintre personaje poate fi considerat erou ma intreb cum va fi viata lui mai incolo.. genericul filmului este derulat, povestea incheiata, viata personajului neterminata. Odata cu noul sau statut, cel de erou, se mai poate intoarce pur si simplu la viata lui asa cum era inainte? Asteptarile celorlati de la el nu au crescut? Asteptarile sale de la el insusi nu sunt si ele altele? Probabil ca, cel putin o vreme, va fi urmarit de gandul ca el trebuie sa faca mai mult, ca are responsabilitatea de a salva toate situatiile problematice in care va mai fi implicat de acum incolo. Dar nu e asa... nu are mai multe obligatii decat au ceilalti... daca va putea redeveni erou va fi desigur aplaudat.. nu are insa obligatia de a mai fi.
Cum e insa pentru cei care devin intr-un moment al vietii personaje negative? Raman asa pentru totdeauna? Trebuie sa ne asteptam mereu de la ei sa joace acelasi rol? In momentul in care o persoana paraseste inchisoarea libertatea nu mai e la fel ca inainte de a intra in penitenciar. Asteptandu-ne ca aceasta sa joace acel rol, noi nu ii mai oferim aceeasi libertate, poate chiar nu i-o mai oferim deloc.
De felul nostru suntem obisnuiti sa ne orientam in societate folosindu-ne de categorii, asa cum intr-un oras ne orientam folosindu-ne de cartiere. Categorii, etichete.. o persoana ce a savarsit o pedeapsa are inscris pe eticheta... un pret redus... dar, nu e ca in mall, nu ajunge sa fie la mare cautare cu ocazia asta. Problema increderii celor din jur este oarecum de inteles... mecanismul increderii e clasic: cineva greseste, celalalt nu mai investeste la fel de multa incredere in el a doua oara. Despre asta insa am mai vorbit: despre faptul ca omul depinde intotdeauna de contextul sau, ca acesta il stimuleaza intr-un anume fel, ca a-i schimba contextul poate insemna ca el va avea automat alte reactii sau ca poate fi invatat sa reactioneze diferit acelorasi circumstante. Poate fi discutat in continuare subiectul, dar cu alta ocazie. Trecand peste incredere as vrea sa ajung la scopul pedepsei in sine... Cand copilul alearga prin toata casa mama ii spune sa se linisteasca. Copilul o aude insa alearga in continuare. Jocul sau se opreste atunci cand a spart o vaza, mama il cearta si ii interzice sa mai iasa afara dupa-amiaza... De ce? Pentru ca mama vrea ca fiul/fiica sa sa inteleaga ca a gresit si vrea de asemenea sa-l/sa o motiveze sa nu mai iasa din cuvantul ei a doua oara. Dupa ispasirea pedepsei copilul isi contiua traiul in acelasi mediu si este asteptata noua lui atitudine fata de reguli. Atunci cand cineva este pedepsit cu inchisoarea scopul ar trebui sa fie acelasi: persoana revine in mediul din care a plecat si trebuie sa arate ca a invatat ceva din pedeapsa. El insa va fi marginalizat, deci exclus din mediu... Fiindu-i chiar mai greu decat inainte sa-si gaseasca un job, un cerc de oameni noi, mai cuminti, sa-si construiasca o familie, el va recidiva...
Cauza insa nu e una singura... avem pe de o parte societatea... pe de alta inchisoarea. Pe rand insa: societatea. Societatea ar putea sa fie mai deschisa fata de acesti oameni si sa le permita sa se reintegreze. Pentru a ajuta societatea in acest sens, ar putea fi facute parteneriate prin care unele firme sa asigure loc de munca unui numar de n fosti detinuti - cu sprijinul statului, supravegherea autoritoritatilor etc, important e ca un numar sigur de locuri de munca sa existe... treptat isi vor putea gasi o pozitie decenta in multime. Poate nu e usor sa convingi niste oameni sa-i invite pe acesti fosti detinuti intre ei.. dar, odata adusi in mijlocul lor, cu increderea in masurile de protectie luate, mentalitatile lor ar fi mult mai usor de schimbat.
Problema cea mai mare insa nu e societatea ci inchisoarea in sine... incerc sa-mi dau seama cum a aparut conceptul de inchisoare... tind sa cred ca nu din ideea de a schimba un om ci din ideea de a-l tine pe cel periculos departe de posibile victime... pentru asta exista pedeapsa pe viata, pentru acei ce reprezinta intr-adevar un mare risc pentru societate. Cand e vorba de ceilalti ar trebui sa se puna mare accent pe reeducare, consiliere psihologica, dezvoltarea de aptitudini. Ma refer in special la cei care au ajuns sa traiasca in afara legii pentru ca nu au terminat o scoala, nu au fost ghidati spre a-si alege in viata modele demne de urmat, nu li s-au oferit perspective si nu inteleg concepte precum respectul, responsabilitatea, drepturi, obligatii.. Pornind de la aceste obiective probabil ca multi dintre detinuti nici nu ar trebui sa se afle dupa gratii ci poate doar sa lucreze in folosul comunitatii... dupa ce au atentat la binele ei ar trebui invatati sa lucreze in folosul acesteia.
S-a pus problema gratierii unor pedepse si exista o petitie in acest sens: http://www.petitieonline.ro/petitie/noul_proiect_de_lege_privind_gratierea_unor_pedepse_si_inlaturarea_unor_masuri_si_sanctiuni_initiat_de_deputatul_nati_meir-p46270046.html Personal sunt curioasa cum arata proiectul de lege, ce masuri si sanctiuni se doresc a fi inlaturate si ce anume le va inlocui... Mi-ar placea sa fiu informata cu privire la delictele pentru care se pot lua pedepse pana in 5 ani pentru a-mi da seama daca intr-adevar gratierea e acceptabila sau nu. Am citit spre exemplu un articol despre o femeie care a fost inchisa pentru ca nu a platit pensie alimentara sotului si pentru ca a furat curent.. o asteptau 2 copii acasa dar nu a fost gratiata... sunt sigura ca atunci cand va iesi din inchisoare va avea destule notiuni ce ar putea fi incadrate in "Manualul spargatorului de banci incepator". Cu alte cuvinte inteleg ca in cazul unor oameni ar fi mai intelept sa isi ispaseasca pedeapsa in libertate iar aceasta sa fie una constructiva. As vrea insa sa stiu mai mult decat 1-2 exemple inainte de a semna petitia. Pe acei dintre voi care considerati ca puteti lua o decizie mai usor decat mine, va invit sa o semnati.
In incheiere as mai spune doar ca m-as bucura sa aflu ca apare un "Proces Bologna" al educatiei in inchisoare. (desigur sistemul Bologna din Universitati merge imbunatatit daca tot am adus vorba, dar sa ne concentram momentan doar pe conceptul de schimbare:) ) Educatie, schimbare de orizonturi, schimbare de rol...
P.S. Un site legat de detinutii din Romania si problema schimbarii situatiei lor: Blogul detinutilor: http://natimeir.blogspot.com/

Cuvinte

Culmea, chiar azi am vazut o reclama la Cosmote (cred ca de la ei era...) pe aceeasi tema.
E uimitor cum unii oameni nu aud nimic, cum altii aud tot si totusi pentru ambele categorii uneori mii de cuvinte se uita imediat iar altele pot "fierbe" materia cenusie, "rasuci" miocardul ore, zile, luni.. uneori chiar ani. Un singur cuvant sau o propozitie simpla poate ramane mai adanc intiparita in cineva decat zeci de povesti. Uneori cuvantul e bine ales de cel ce il retine.. e intr-adevar important, chiar ascunde ceva in el.. alteori insa se intampla ca acel/acele cuvint(e) sa fi fost o eroare a emitatorului... sa fie rezultatul amplificarii momentane si chiar al distorsionarii unui sentiment sau unei idei... sa nu fie, asa cum pare la prima vedere, dezvelirea adevarului pur.. ci o eroare... atitudinea corecta drept raspuns... greu de ales

Dar stii destul?

Cum iti dai seama cand stii destul pentru a avea o convingere? Sunt unele lucruri care pot fi despicate in atatea mii de fire incat ar fi necesari multi ani de studiu a problemei inainte de a lua o hotarare - in ce crezi si in ce nu crezi? Totusi majoritatea elementelor importante din "credinta" unui om, acele elemente care il ghideaza, sunt cele despre care nu stie decat cateva lucruri vagi.. pe de alta parte unele cercetari ar putea schimba parerea persoanei inainte de vreme.. cercetezi, crezi ca ai descoperit ceva si adopti o noua convingere, oprindu-te din "intrebat"... si asta ar putea fi o mare greseala.. pentru ca alte n cercetari ti-ar mai putea schimba directia de cateva ori... si cine stie, cand ai putea spune ca ai epuizat subiectul, ai putea sa ajungi de unde ai plecat.
Cred ca ceea ce ma intereseaza aici cel mai tare e religia. Exista oameni ce au o credinta puternica fara sa fi pus vreodata vreun semn de intrebare dupa ceea ce li se spune.. si altii care renunta la a crede dupa doua descoperiri senzationale.. care ar trebui aprofundate spre a ajunge la concluzia finala, poate total opusa celei pe care au adoptat-o, doar ca nu li se pare ca mai au de ce sa o faca..

Persoana sau morala

Alta dilema veche incat ar putea parea neinteresanta...
Ce alegi intre persoana si morala? Daca o persoana, draga tie, face ceva ce nu este acceptabil din punct de vedere social, etic, religios, corect e sa iti respecti principiile sau primeaza persoana? Pe de o parte nu ar fi corect sa accepti unele lucruri pentru care pe altii i-ai condamna doar pentru ca persoana conteaza. Ar trebui cu alte cuvinte judecata fapta si nu autorul. Pe de alta parte inclusiv a nu fi "fidel" persoanei nu e tocmai frumos.. adica.. daca nu incearca cei apropiati sa ierte, sa inteleaga, sa gaseasca circumstante atenuante, sa nu uite "contextul" persoanei, atunci cine? A nu respecta un principiu poate contribui la pierderea lui in timp.. a nu oferi o a doua sansa ar putea tine de niste "orizonturi inguste" ale celui care refuza sa o ofere.. ar putea..
Ei, dar daca "lungesti povestea" ajungi la coruptia ce porneste din drag si din etica:) Favoritisme facute rudelor, prietenilor, indiferent de nereguli, de drepturile altora, de circumstante obiective.. de la intratul la medic sarind peste coada la admiterea in scoli sarind peste cei cu note mari si reale si.. tot asa.. Eu am zis ca n-o sa fac favoruri nimanui, ca eu o sa tin cont de regulamente (atata timp cat nu-s absurde.. dar aici apare intrebarea: in ce masura pot eu decide ce-i absurd si ce nu?). Oare? (oare o sa am eu cum face favoruri daca ma trezesc.. femeie de servici pe undeva?:) - nu e o meserie pe care sa nu o respect, don't get me wrong here:) )

Schimbarea

M-am hotarat ca e cazul sa sterg praful de pe blog (desi nu sunt facuta pentru asta) si sa mai scriu ceva.
Ceea ce vroiam de mult sa postez aici e pe tema schimbarii (desi presimt ca amanarea mi-a sters din minte o mare parte din ce era de zis)... Schimbarea e o chestie dubioasa. Se intampla uneori ca o stare, o atitudine, un sentiment, o idee, o convingere sau un simplu statut (elev, student, angajat) sa se schimbe intr-un mod atat de "nebrusc" incat, daca nu esti atent, nici macar nu iti dai seama ca se intampla. Schimbarile pot fi chestii foarte bune, iti permit adaptarea la mediu, care si el se schimba, iti permit sa descoperi si sa te descoperi dar uneori, daca uiti drumul, s-ar putea sa ajungi undeva unde sa nu fi vrut sa ajungi.. sau oricum, sa nu fie destinatia optima. De fapt, chiar si o destinatie ok cred ca trebuie inteleasa si nu acceptata pur si simplu. Ce vreau sa spun e ca intotdeauna e bine sa nu uiti punctul de plecare si pasii.. pentru ca pe parcurs sa poti evalua schimbarea din doua puncte de vedere, mai exact din patru ochi: doi, cei de la plecare si doi, cei din punctul curent. Asa iti poti da seama, in cazul in care poti sa te identifici cu adevarat cu ambele perechi de ochi, daca erau mai corecte viziunile tale trecute sau nu, daca poti continua pe acelasi drum sau nu. Viziunea curenta insa o va incetosa pe cea veche chiar daca o vei putea identifica pe aceasta.. va fi greu sa o si simti ca si atunci cand era vremea ei..
De mult mult timp vreau sa-mi notez in jurnalul meu, care intr-un fel nu exista, niste evenimente cheie, niste viraje, asociate cu viziunea mea de atunci asupra lor, de frica sa nu le uit.. de teama ca o schimbare ar putea merge atat de departe incat sa stearga primul pas, papucul in sine:).. si ca de acolo controlul asupra mersului lucrurilor va fi oarecum doar o fantezie.
Se mai incadreaza in subiect teoria conform careia daca vrei o schimbare reala trebuie sa stergi tot.. pentru ca toate elementele se sustin reciproc.. pentru a sterge cateva ai putea incerca sa le stergi pe toate (in cazul in care stergerea individuala nu functioneaza). Dar chestia asta nu imi place, e prea drastica.. pentru ca e trist, spre exemplu, sa te gandesti ca tot ce stim noi despre o importanta fila de istorie (e.g. Egiptul Antic) s-ar pierde.. fiecare poveste lipsa e o pierdere.

Inertia

Schimbarea ca si schimbarea dar inertia.. pai inertia ridica la fel de multe probleme. Exista oameni care sunt atat de consecventi incat uita pe ce si-au cladit acele convingeri, idei, sentimente ce rezista atat de bine in fata timpului. Ajung in acelasi punct: odata uitata radacina, evaluarea starii curente e supusa esecului. Daca nu mai stii "de ce?" s-ar putea sa nu-ti dai seama ca nu mai ai dreptate... nu mai ai fie pentru ca atunci cand totul s-a cladit nu erai destul de matur, nu stiai destule, nu intelegeai lumea destul de bine (dar acum ai putea vedea lucrurile altfel daca ti-ai da seama ca trebuie sa iti acorzi din nou timp sa le privesti) sau nu mai ai pentru ca, odata cu schimbarile de mediu, "cladirea" ta ar trebui adaptata noilor conditii.
Uneori tind sa cred ca a fi consecvent inseamna a ramane "tu" pana la capat.. alteori insa imi dau seama ca acest "tu" nu e ceva static.. nu e precum roca unui munte.. ci precum apa marii: in continua miscare..

Bucurestii Ralucai

Dupa ce mi-a povestit cu mult patos problema ei cu job-urile, Raluca mi-a zis, mai in gluma, mai in serios, sa dedic un post revoltei ei pe blog. Chiar scriu despre asta pentru ca a fost oarecum amuzant... vorbind despre toti dracii posibili si imposibili Raluca era enervata, pe de o parte, de cei care nu-si asuma riscuri. "Cum adica, nu pleci la Bucuresti pentru ca ti-e frica? Ca o sa fie greu e normal, dar te duci naibii si incerci".. De.. daca ai o oportunitate profita, nu sta sa te impiedici de cioate: unde stai, cum te descurci printre straini, cum te descurci cu banii.. Partea draguta e ca eu o vedeam vorbind cu ea insasi, nicidecum cu toti fricosii pe care i-a cunoscut sau nu.. stiu Raluca, n-ai tupeul, vrei sa-l ai si incerci sa-ti dai singura sutul in fund propulsator.. succes din partea mea.. sa ajungi acolo si sa fii victorioasa. Eu una cred ca in prima luna o sa-ti fie frica. Mai cred si ca o sa-ti treaca! (ma mai gandesc de fapt...) De, sigur gasesti magazine de cosmetice faine in Bucuresti, nu?:) Poate ma fac si eu fata faina si raspund mai usor la telefon cu ocazia asta si poate iti fac si o vizita, mai stii?

People change one another

Iar rezultatele sunt uneori mai mult decat de rahat. E foarte important sa-ti dai seama care sunt oamenii langa care poti sta mult timp, care sunt cei cu care poti comunica doar profesional, care cei cu care poti impartasi un hobby si atat etc. Unii oameni au potentialul de a fi faini.. dar faini doar in anumite medii. Cei care reusesc sa fie faini in toate si pe termen lung sunt.. sfinti?
Asta imi aduce aminte de un tip de afirmatie pe care l-am auzit pentru mult timp si nu l-am aprobat: "Oamenii nu stiu ca X cand e pe tarla e un taran pentru ca atunci cand se intalnesc cu el in bar e numai lapte si miere" (nu astea sunt cuvintele exacte, e doar un model). Faptul ca X se comporta naspa in niste situatii si foarte bine in altele nu inseamna nici ca X e naspa nici ca e bun. Inseamna ca anumite medii il stimuleaza intr-un fel iar altele in alt fel. Inseamna ca amestecul/compozitul rezultat intre el si mediu (fie ca e vorba de un grup/un om, fie ca e vorba de un loc, fie de o activitate) e intr-un fel. Omul nu prea e in niciun fel. Omul are doar un potential.. atat unul de a avea calitati cat si unul de a avea defecte.. e drept ca unii oameni isi vor mentine calitatile si in conditii de mediu grele si foarte grele.. intervine.. nu stiu exact ce.. controlul de sine, cunoasterea de sine, aspiratiile personale (privind definitia propriei persoane), echilibrul, puterea cu care crede in anumite standarde/principii, intelepciunea.. mai ales ultima probabil.. E drept ca atunci cand un om greseste sansele sa greseasca din nou si in special in acelasi mod sunt mari.. dar nu e un lucru obligatoriu.. nici faptul ca omul face un lucru bun nu arata in mod obligatoriu ca va mai face multe altele.. Dupa mine a caracteriza o persoana e un lucru extrem de dificil.. In plus cred ca o persoana poate fi caracterizata pe varste.. poate avea n calitati in tinerete care sa se transforme in antonimul lor la o alta varsta.. si invers.. alteori atat calitatile cat si defectele pot fi constante.. existenta lor intr-un anumit moment demonstreaza potentialul persoanei de a le avea.. dar circumstantele potrivite/nepotrivite i le pot devia in timp.. faptul ca le-a avut candva arata, zic eu, potentialul persoanei de a le avea, deci de le recapata.. dar garantii nu exista. Nu stiu inca ce e mai important: sa fii constant sau sa fii flexibil.. mult timp am crezut ca a fi fidel tie insuti e cel mai important.. nu mai sunt foarte sigura.. depinde cine acest tu insuti e la un moment dat... oricum, e foarte important sa fii constient (desi nu stiu daca se poate) de cine a fost "tu insuti" ieri, cine azi si cum a ajuns dintr-un punct in altul... voi reveni in alt post mai pe larg..
O alta expresie din filme care mereu m-a pus pe ganduri e: "nu te mai recunosc", consecinta fiind ruperea legaturii persoanelor.. mult timp mi s-a parut ciudata desfiintarea perceptiei asupra unei persoane, uitarea faptului ca omul a fost cumva candva.. probabil ruperea aceasta e naturala, pentru ca schimbarile pot duce la pierderea compatibiliatii.. atat doar ca, la final mi se pare ca perceptia asupra persoanei nu poate fi una singura: nu poti spune "esti asa"; perceptia trebuie sa fie impartita in a)"ai fost asa, felicitari/shame on you" b)"esti asa, shame on you/felicitari".. apoi "am crezut ca esti altcineva".. sunt acele situatii cand omul se preface perfect constient, perfect premeditat.. dar tind sa cred ca sunt rare.. orisicum, excluderea devenirii nu mi se pare corecta..
In acelasi timp, gandindu-ma tot la filme.. inainte nu intelegeam de ce un om se poate schimba foarte mult.. acum inteleg..

Build and destroy

Da, nu "seek and destroy" cum era de asteptat... e vorba despre lucruri pe care le construiesti cu greu.. poate total natural, fara a fi un proces constient, dar orisicum, caramizile se aseaza prin investire de timp, grija, munca etc, depinde de ce construim.. si totusi.. mai apoi.. e atat de usor sa distrugi acel ceva.. un castel de nisip nu se inalta usor, dar si un val il poate da jos.. uneori o facem intentionat.. fara a sti de unde vine intentia si fara a intelege de ce exista.. uneori pur si simplu se-ntampla.. poate din neatentie.. intotdeuna insa e mai greu sa repari decat sa cladesti..

As time passes by

Se petrec multe schimbari in oameni odata cu timpul... desi cred ca esenta ramane in mare aceeasi, cel putin se poate vorbi despre accentuarea unor calitati/defecte. De fapt nu e timpul de vina, ci evenimentele si interactiunile umane din cursul vietii. Exista persoane pe care as fi foarte curioasa sa le cunosc asa cum erau acum 20 de ani. Sa vad cum anumite persoane/evenimente le-au marcat personalitatea. Apoi sa pun pariuri, sa ghicesc cum ar fi fost ele daca ar fi facut alte alegeri.
Uneori facem alegeri care nu sunt gresite, sau nu par, dar nu sunt cele optime. In timp se va vedea impactul lor negativ (in jumatate din cazuri cel putin; cealalta jumatate se va bucura de norocul de a se adapta la/a aprecia si mai mult anumite lucruri pe parcurs). De fapt e vorba de diferenta intre a gandi pe termen scurt si a gandi pe termen lung. Exista decizii despre care crezi ca sunt cele mai bune pentru tine si pentru cei din jur.. pentru ca apoi, dupa ani si ani, sa vezi ca e exact invers.
Exista la urma urmei in orice lucru o parte buna si o parte rea...

Perspective

Nu stiu exact de ce, dar azi am ajuns sa ma gandesc la cum unele lucruri sunt importante pentru unii si altii nu-si dau seama nici macar ca ele exista (nu e aceeasi perspectiva ca in post-ul cu little things). Sunt gesturi, vorbe, lucruri mici semnificative pentru unii si aproape inexistente pentru altii, implicati in acelasi proces.
Ca sa dau si un exemplu: momentul in care treci pe langa un omulet batran cu un cantar, ii arunci o privire si treci mai departe: nu te intereseaza serviciul pe care ti-l ofera. Batranul insa.. poate te-a vazut din departare cum te apropii.. nimeni nu s-a oprit la el de o ora si isi pune sperantele in tine. Iti surprinde privirea si-si spune: "ma vede! se va opri cu siguranta, nu pare ca vrea sa ma ocoleasca". Dar.. il ocolesti.. pentru tine sunt cateva clipe goale... pentru el cateva pline de tensiune.. apoi ramane mult timp cu sentimentul ca e ignorat si ca la finalul zilei va pleca cum a venit.

Praf

Cu ocazia maretului eveniment cunoscut sub numele Sters Praful am descoperit adevaratul scop al promovarii consumismului. Odata cu durerea de cap provocata de substanta magica de curatat praful mi-am dat seama: trebuie sa consumam pentru ca asa inevitabil ne indopam cu E-uri, inspiram tot felul de chestii neurotoxice si pana la urma ajungem la neuroni in minus. Neuroni in minus pentru mase inseamna un mai bun control pentru capi.
Concluzie: probabil nu imi place sa sterg praful.

Into the wild

Yesterday I saw the movie "Into the wild". Regardless of the true message/messages of the movie, what is of interest to me now is my enthusiasm when seeing the young boy going into wilderness on his own, just him, himself and the nature, no one else. There I was thinking of my own plan.. well, vision... maybe I shouldn't call it plan since it was just a thought and not really something I seriously decided to do or seriously thought I could actually do. My thought was of a life where radical changes came every 10 years so that my experiences would be as various as possible: changes in what I would have for a job that is, different domains, different kinds of involvement (medical bioengineer (really?), psychologist, archeologist so on). My last 10 years would then be spent on a mountain in meditation, maybe in several kinds of monasteries (of different religions) so that, with my gathered social experience, my scientific view on the world and that spiritual experience I could leave the world with some sort of answer.. Anyway.. watching the movie I envisioned a life where my run away would come sooner. Away from answers I cannot give to people, away from questions I cannot clear for myself. Away from things I cannot explain, messes I don't wanna cause yet messes that I'm living with, things I cannot do, see, feel and so on. Of course.. I would not be as brave as our Alexander Supertramp.. and no matter what my problems related to society would be, I may not be able to live far from it for too long... maybe not even longer than a week.. or a day... but who knows, once there in the wild, with every new experience I might get adjusted... too well... or maybe not at all...
Some may say it's an easy way out.. solving nothing.. or only solving problems for myself and not for those surrounding me also.. I would agree...
Of course, if I were to take one of the messages of the movie into account... "happiness is only true when shared"... I should not be enthusiastic of the idea of leaving at all.. then again, in life "you should measure yourself at least once"
And now, something I found on the net while searchig for "Into the wild" related stuff:
"Relieved that he had again evaded the impending threat of human intimacy, of friendship, and of all the messy emotional baggage that comes with it... flitting out of their lives before anything was expected of him" (Jon Krakauer)
--- Oh, boy, this is a journal like post ---

Ticuri verbale

Este bine sa scrii in viteza si apoi sa citesti pentru ca asa descoperi ca ai ticuri verbale.. si poti incepe sa le controlezi.

It's the little things

Oarecum fara prea mare legatura, sa-i zicem totusi partea I:
"You can burn my house
You can cut my hair
You can make me wrestle naked
With a grizzly bear
You can poison my cat
Baby I don't care
But if you talk in the movies
I'll kill you right there
It's the little things
It's just the little things
Aw it's the little things
It's just the little things
Yeah it's the little things
That drive me wild"
(Alice Cooper - "It's the little things")

Partea a II-a
Sunt unele lucruri care sunt, domnule, atat de naturale si de simple. Simple, banale, majoritatea nici nu le constientizeaza in cursul unei zile... dar care pe altii ii omoara.. e ca si cazul unor fobii: vad un paianjen, ma apropii cu un papuc de el si l-am nimicit; nu si cel cu fobia: vede un paianjen, e la cativa metri departare creatura si nici nu se misca dar, simtindu-i prezenta, omul nostru incepe sa hiperventileze. Este incredibil cum sunt multe alte lucruri simple la modul absolut (facand o medie) si totusi foarte complicate raportate la anumiti indivizi. Ma-ntreb daca exista insa o compensatie incat pentru acestia din urma sa se gaseasca mai multe lucruri complexe, general vorbind, care pentru ei sa fie banale...

Acum ca ma uit mai bine partea I poate fi usor integrata in partea a II-a sau invers... le las totusi separat pentru ca in mintea mea se pot separa usor la o adica.

Revolta

Cand ai voie sa te revolti? Sunt situatii in care candva nu as fi reactionat in niciun fel.. nici pe interior nici pe exterior.. dar in ultima vreme.. cum sa spun, soarele a cam fost prost aspectat:)
Sunt situatii in care odata cu revolta apare ideea (fie ca vine de la tine fie ca iti este pusa sub ochi de altii) ca "sunt atatia care trec prin asa ceva".. te gandesti atunci ca poti sa accepti, cot la cot cu ei.. niciunul nu e mai breaz decat celalalat sa fie mai afectat decat ei si mai lovit decat ei cand situatia e aceeasi.. apoi m-am mai gandit un pic si-am zis: nu conteaza cati trec prin asta, daca nu e ok, nu e ok, punct. Inteleg ca uneori acea situatie nu poate fi schimbata... si-atunci accepti.. dar sunt dati cand toata lumea tace pentru ca traiesc in aceeasi oala dar oala aia nu a aparut din neputinta ci din reavointa cuiva. Si-atunci: revolta-te! Daca stii ca lucrurile pot fi altfel, nu le accepta asa cum sunt! Revolta-te cum stii.. dar pe cat posibil pasnic.. pentru a nu strica lucrurile mai mult...
In acelasi timp in toata revolta mea ma gandeam la principiul budhist al lipsei dorintelor.. in baza lui revolta nu e ok.. pentru ca esti mai fericit daca inveti sa accepti lucrurile cum sunt si daca nu esti sclavul propriilor mofturi mai mult sau mai putin "imposibile".. Totusi asta contrazice uneori ideea de progres... oare?... sau, cand e vorba de "asupritori" permite unora sa profite de altii, permite deci perpetuarea unei greseli...
Intr-un fel imi pare rau ca acum nu mai sunt revoltata pentru ca asa nu mai pot dezvolta prea mult subiectul.. pe de alta parte asta ma face sa-mi dau seama cat de neconfortabil e sentimentul de revolta.. pe cat de mult te-ar putea motiva sa rezolvi o problema, pe-atat de mult te macina.. mda, energii negative..

A sti

Exista ceva mai important decat a sti: a simti ceea ce stii. Asta te mobilizeaza.
Ex. simplu, dar nu cel mai relevant: eu stiu ca am examen azi si ca e important sa invat. Dar nu simt acel "e important sa invat". Asa ca nu actionez decat cu 30% din energia, atentia si timpul disponibile.

Obiectivitate

Exista, in opinia mea, cateva solutii pentru o lume mai buna, ca sa zic asa (stiu ca e noua expresia "ca sa zic asa" in limbajul meu, stiu si de unde am luat-o, mama, cum iti sare pe limba fara sa-ti dai seama): psihoterapie pentru toata lumea:) ; obiectivitate; echilibru. Cred ca mai sunt.. is de-ajuns astea pe moment. Daca tot le-am enumerat sa spun doua vorbe la toate desi numai una este de interes in acest post:
Psihoterapie - pentru ca daca nu ai conflicte interioare, nu ai frustrari, nu ai un trecut nerezolvat sunt sanse mari sa nu fii agresiv, sa nu vrei sa calci pe cadavre, sa nu fii lacom, invidios si asa mai departe, lista aia lunga de lucruri care dauneaza grav societatii. Spun asta pentru ca in cazul catorva dintre cei cunoscuti mie se poate uneori vedea usor cum o izbucnire, o rautate, o banuiala (dintr-acelea ce nasc conflicte) se leaga de ceva ce-i macina si i-a macinat mult si inainte. Deci nici lor nu le e bine.. nici celor din jurul lor..
Echilibru - e destul de clar: daca stii sa mentii mentalul, afectivul, spiritualul in armonie, daca stii cat sa vrei, daca stii cine esti etc vei simti.. pace.. da, suna cam liric, iar ce e cam liric poate fi uneori .. cam mult, sa zicem. Dar e un cuvant bun. Revenind la cele de mai sus: exista oameni carora nu le e bine dar, prin echilibru, se mentin la un nivel deasupra celui "al marii" si se integreaza si frumos in lume.
Obiectivitate (in sfarsit):
a) Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Trece un an. Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Trece un an. Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Trece un an. Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Mai trece un an. Azi, dupa 4 ani, un pahar a cazut de pe masa. Se pare ca Fiinta 1 era sprijinita intr-un anume fel de masa incat Fiinta 2 s-a lovit de ea intinzand mana dupa cheile din colt, a ricosat in pahar, paharul a cazut si s-a spart. "Daca n-ai sta degeaba toata ziua, ba la masa, ba motaind in pat, nu s-ar fi spart paharul meu preferat!" "Daca n-ai umbla toata ziua fara rost, daca n-ai cumpara numai porcarii, daca, daca, daca!". Deci.. s-a spart un pahar? Si alti 4 ani odata cu el.. totusi.. era un pahar.. dar pentru ca n-a fost doar atat acum, la anu' se va sparge iar, infundat in cei 5 ani. Obiectiv vorbind: problema zilei de azi nu era doar un pahar?
b) Te duci la scoala. Esti grabit. Ai uitat ceva. Te intorci. "Vai, de ce-am uitat cartea tocmai acum?". Ai gasit-o, iesi repede pe usa. Fugi repede pe scari. Vecinii tai mai in varsta coboara agale. E normal, la varsta lor tu s-ar putea sa fii si mai lent. In sfarsit, afara din scara. Fugi. Te-mpiedici. "Cine-o pus bordura-n drum?!!". Incetinit de oboseala, inaintezi in ritm mai domol. Te-opreste un nene politicos si te intreaba cat e ceasul: "E tarziu, dom'le, ce intrebare mai e si asta?!!!". Batranul e derutat. Se simte prost. Nici nu stie de ce. Plecase vesel de acasa, racoarea diminetii ii facea bine. Acum insa parca nu mai e asa frumos afara... Obiectiv vorbind.. era batranul vinovat pentru o carte, niste vecini, o bordura? Dar te-ai gandit la asta mai devreme?
(efecte multiplicatoare: batranul, mai plictisit acum, merge si intalneste pe .... dar... - continuati voi)
Raspunzi azi pentru ieri, lui pentru altceva si adiearea nu se opreste ci devine furtuna.
Obiectivare... pentru o societate mai libera de tensiune...
P.S. Imi pare rau ca nu stiu sa compun istorii usor de vizualizat cu mintea, placut de urmarit cu gandul, ar fi mult altfel post-ul.. nu mi-s Creanga..
P.S.2 Nu sunt Fiinta 1. Nici Fiinta 2. Nici grabitul spre scoala (orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare, pe bune:)) ). Nici batranul. Nici batranii.
Sau poate nu stiu eu.

Din nou in cercul vicios

Revin la o idee veche care e numai buna dupa post-ul aproape proaspat cu cercurile vicioase. Daca din punctul A ajungi in B si din B ajungi in A, atunci poti forta aparitia cauzei incepand cu efectul? Stiu ca am avut exemple pana acum, dar nu-mi vine decat unul in minte pe moment: se presupune ca pentru a zambi trebuie sa te simti bine. Dar, daca iti educi zambetul, daca te stradui sa zambesti mai mult decat simti, nu se poate sa ajungi la o stare de mai bine si pe interior? Cred ca te vei simti mai inviorat si putin pozitiv, suficient de pozitiv cat sa lupti mai puternic cu ceea ce te tine departe de starea de bine. De fapt cred ca asta e principiul gandirii pozitive: intai crezi si apoi se-nfaptuie ceva si nu neaparat invers.
Pe de o parte tind sa spun tot eu: total eronat, e ca un tratament simptomatic, acum il simti si-apoi te-ntorci de-unde-ai plecat.. da, cam asa e.. nu poti, cel putin in exemplul dat, sa ajungi cu adevarat din B in A.. e o solutie temporara, ca si cafeaua care te intremeaza pe moment - oboseala nu ti-o taie, dar o uiti macar atunci cand e urgent sa faci asta.
Si ajung iar la negare, cea care te salveaza uneori.. dar te distruge daca te lasi prea mult in mrejele ei. Totusi n-am vorbit despre ea aici. Alt' dat'.
Dupa cateva ore de somn editez articolul, s-ar putea sa fi gasit un exemplu bun: ca sa te intelegi bine cu o persoana trebuie sa-ti placa. Daca o persoana nu-ti place, nu te intelegi bine cu ea. Asta inseamna ca n-ai o atitudine faina fata de ea, ca aveti tot felul de discutii in contradictoriu pentru ca tu ai in tine acel "nu-mi place". Totusi.. daca pornesti invers si incerci sa te intelegi cu persoana: sa asculti mai atent ce are de spus fara a refuza sa recunosti ca pe-alocuri macar are dreptate; daca-i raspunzi frumos chiar daca o dezaprobi, dar macar asa nu instigi la cearta; daca-i dai ragazul de a se exprima pana la capat pentru ca asa s-ar putea sa ajunga la un punct care iti place.. nu cresti sansele sa descoperi ca acea persoana e mai ok decat ai stabilit tu candva ca e? Ma lovesc iar de obiectivitatea de mai sus: daca judeci momentul si nu persoana, te scutesti de nervi/frustrare (si alte sentimente negative) si ai sansa sa descoperi puncte in care te poti intelege cu respectivul/respectiva.

Adevarul

Traim intr-o lume in care e extrem de usor sa fii pacalit, extrem de usor sa creezi variante ale aceluiasi fenomen, toate variantele sa aiba detalii care sa le demonstreze validitatea, si totusi nicio varianta sa nu poata coexista cu cealalta. Sa ti se spuna ca X e un lucru bun. Sa ti se spuna ca X e un lucru rau. Ambele sa para reale. Iar sursele sa fie de incredere. Ambele. Iar motivele de a nu crede intr-una din surse sa vina din terta parte despre care nu poti sti niciodata daca e in parteneriat cu vreuna din ele sau nu, daca vrea sa o discrediteze pe una si sa o sustina pe cealalta sau nu (in interes personal, nu din motive obiective, nu pentru a face un bine ascultatorului). O lume in care imaginea poate ascunde in loc sa dezvaluie continutul, o lume in care a crede poate fi oricand riscant. (Exemplu: 11 septembrie 2001)
Apoi mai e ceva... acel ceva pe care cineva il spune. Ai toate motivele sa-l crezi. Si el il crede, nu incearca sa te-nsele. Si toata lumea aplica acel ceva. Si pare ceva de-a dreptul genial si solutia multor probleme eventual. Pentru ca peste ani cineva sa iti spuna ca e gresit. Si chiar asa sa fie. E un subiect care ma irita mai mult zilele astea si de-asta apare aici. M-a mai iritat si alta data, si a iritat pe multi altii, si toti il stim.
Un exemplu simplu si discutabil: inventia antibioticelor, despre care au crezut cu totii ca sunt o mana cereasca. Si care sunt contestate, de un grup restrans de oameni ce-i drept (dar toti le cunoastem efectele secundare). Ei spun ca s-au inventat antibioticele cand s-a descoperit ca bacteriile sunt sursa multor boli. Dar ca solutia nu era distrugerea bacteriilor ci intarirea organismului si cautarea cauzei pentru care organismul devine vulnerabil in fata lor. Cu alte cuvinte bacteria nu e o cauza ci un efect. Si a distruge bacteria nu e o solutie ci oarecum asigurarea persistentei cauzei. Discutabil, dupa cum spuneam, dar ridica un semn de intrebare: cate din lucrurile in care credem cu tarie sunt rezultatul unor erori?
Pe ideea de principiu pe care il urmam pentru ca il consideram bun cand el de fapt ne blocheaza in greseala ajung in alt domeniu, ceva mai sensibil, tot pentru exemplificare: credinciosul ortodox vrea sa Il urmeze pe Domnul, sa traiasca drept si nepacatos. Dar el foloseste icoane, care sunt respinse de alte religii crestine. Nu stiu inca daca ortodoxul greseste sau nu.. dar daca o face, nu e trist ca el crede atat de ferm ca ceea ce face e bine? E trist ca a face diferenta dintre rau si bine nu e un lucru atat de simplu pe cat e in basme, unde albul e alb si negrul e negru si stii dintr-o privire asta.

cercuri vicioase

Exista un mers al lucrurilor intr-un cerc care parca e aproape regula: pornesti de la ceva, ajungi la ceva bun, din acel ceva bun ajungi in ceva mai putin bun.
Exemple: omul a constatat ca se imbolnaveste.. daca a constatat asta a inventat licori, tincturi si a ajuns la pastile in diferite forme, mai precis a luat nastere industria farmaceutica. Cumva insa, desi aceasta industrie s-a nascut ca sa-l ajute pe om, ea are nevoie de om sa fie neajutorat ca sa existe. De aceea nu intereseaza pe nimeni daca omul se face bine sau nu, important e ca el sa cumpere ce e in reteta.
Armele au fost inventate pentru ca oamenii sa se apere. Sau sa atace... Razboiul era un mijloc si nu un scop in sine. Astazi insa, conform unor teorii pe care nu le pot verifica, s-ar putea spune ca exista razboaie menite sa sustina industria de arme. Deci ai nevoie de un mijloc, il creezi, iar apoi devine scop..
Casatoria. Iei doi oameni, facuti unul pentru altul, cred ei... se iau ca si consecinta a iubirii... iar dupa ani si ani, pentru ca sunt casatoriti si de, birocratia e grea, gurile vorbesc, incearca sa-si gaseasca iubirea pentru a-si motiva casatoria si a o mai tine in picioare.
Sunt sigura ca exista exemple de lucruri si mai mici si mai neinsemnate in care cercul se invarte.. si de altele si mai mari si mai insemnate care respecta principiul. Ma intreb daca nu exista o solutie pentru a sti cand sa ne oprim si a nu devia de la scopurile initiale...

Dupa vorba, dupa port

Dupa port si doar atat de fapt. E curios cum ajungi intr-un loc care e aproape de tinta ta si vezi la un moment dat un personaj, doua si iti dai seama, dupa aspectul lor fizic (includem vestimentatia, mersul, gesturile), sau dupa locurile in care i-ai mai vazut, ca merg unde mergi si tu. Ce spun e ca exista o categorie de oameni care asculta o anume muzica, se imbraca intr-un anume fel si stii ca exista sanse mari sa fie interesati de anume alte lucruri. N-au in comun doar un loc, doar o atitudine, doar un stil de a se prezenta, doat o pasiune, le au pe toate:) Toate se leaga. Desigur, exista si altii care se incadreaza dar nu stii de la prima vedere si de asemenea altii care nu le au in comun pe toate. Nici nu ar fi bine de fapt sa le aiba in comun chiar pe toate, diversitatea are totusi mai mult farmec.

Intre a vrea si a putea

Exista un mecanism care pe mine ma intriga: cel ce leaga ceea ce vrei de ceea ce poti. Din nou e intrigant faptul ca ma intriga in contextul in care am auzit de mica in jurul meu spunandu-se ca daca vrei poti. Totusi.. se-ntampla uneori sa vrei.. si sa nu poti - turul 1. Se-ntampla mai apoi sa vrei si sa nu poti (aceeasi tema, acelasi gen de situatie) - turul 2. Dupa cateva etape de tipul asta ceea ce se-ntampla nu e ca incepi sa poti ci ca incepi sa nu mai vrei.. Se mai intampla si sa vrei, sa ti se permita si totusi sa nu poti.. dar nu ne complicam in detalii, esential e ca finalul e acelasi: nu mai vrei. Desigur, varianta in care ai cazut o data, te-ai ridicat si apoi, avand dorinta de a nu mai cadea si mai nou si stiinta, vei ramane in picioare e la fel de adevarata. Dar nu e subiectul discutiei:) Problema mea e ca am intalnit oameni care, trecand prin cicluri precum cel mai sus mentionat au uitat ce vor. Au mai trecut ei si printr-un ciclu sa-i spunem invers: au putut dar nu au vrut. Au realizat ieri ceva desi nu a pornit dintr-o mare dorinta de-a lor de a face asta, au mai facut si azi, ca de, s-a intamplat, circumstantele si-au spus cuvantul. Finalul: si-au dat seama de ce pot, a inceput sa le placa faptul ca pot si nu-si mai pot da seama daca inca nu vor, daca n-au vrut niciodata, daca vor vrea..
Din varianta 1 si varianta 2 ceea ce rezulta sunt oameni care nu mai stiu ce vor, nu mai stiu de unde au pornit si unde vor ajunge, nu mai stiu nici ce nu vor si pe ce sa fie revoltati.. ei exista pur si simplu si asteapta sa se lumineze.. le urez succes.. intre timp sunt tare curioasa cum, separand neghina de bob (asa e expresia?) s-ar putea face curatenie in ei si gasi/regasi calea.

Educatie si dezeducatie

Voi folosi un cuvant pentru care cred imi trebuie brevet de inventie:) Mi-am dat seama azi de un fenomen care pentru mine e culmea: societatea te educa, societatea te dezeduca. Nu ar trebui sa fie culmea pentru mine, iar faptul ca e ar trebui considerat tot culmea la urma urmei. Stiam doar de mult ca "nu trebuie sa faci ce face popa ci ceea ce spune popa".. totusi e ciudat cum tot ceea ce societatea se straduie sa te invete cand esti mic e foarte putin din ceea ce face efectiv.. e trist pe de o parte ca poti sti cum trebuie facute lucrurile dar nu poti gasi resortul interior care sa te determine sa le si faci cum trebuie.. si apoi mai e trist ciclul caruia suntem supusi: azi invatam ca X e ceva bun; maine invatam cum sa facem X; poimaine invatam ca X se poate face de fapt si sub forma X prim; raspoimaine ca nici X si nici X prim nu exista. Ar trebui totusi sa dau exemple: copilul este invatat de adulti ca a vorbi urat este fara doar si poate un lucru urat. Treptat copilul descopera ca adultii vorbesc totusi urat. Copilul descopera ca unele cuvinte urate sunt totusi mai putin urate decat altele. Le foloseste. A crescut, nu mai e copil.. Adultii in jurul lui vorbesc.. urat. Si.. treptat.. nici pentru el nu mai e o crima sa faca asta. (acest vorbit urat include atat cuvinte ce nu apar in dictionar cat si cuvinte simple spuse pe o tonalitate agresiva)
Stiu ar trebui sa tin cont de faptul ca cei care te invata bine nu sunt aceiasi cu membrii societatii care te invata rau (nu mereu cel putin). Totusi valorile pe care le am in minte le asociez cu valori pe care intreaga societate le recunoaste ca fiind bune...

Introducere

Aceasta este prima mea postare pe blog... blog-ul exista de mai bine de o luna si e in proiect de cam 2 ani... asta inseamna ca a doua postare pe blog ar putea sa fie facuta.. la anu':) .. sau poate nu. Ce trebuie precizat e ca as vrea ca acest blog sa nu devina un jurnal. Singura problema e ca in momentul in care as dori sa vorbesc despre ceva, acel ceva ar fi cel mai probabil inspirat de un alt ceva din experienta mea, experienta ce uneori se cere prezentata pentru mai multa claritate.. astfel riscul de a capata caracter de jurnal.
De ce nu vreau sa aiba caracter de jurnal? Pentru ca nu vreau sa se plictiseasca cei ce l-ar putea citi accidental fara a sti ca nu sunt public tinta (asta imi ridica o mare intrebare ce-i drept: am public tinta? nu stiu inca..) si alte motive precum instinctul de autoaparare:) Plus faptul ca desi blogul este menit sa creeze iluzia ca Irina vorbeste din cand in cand.. pai stai.. daca am spus iluzie nu mai trebuie sa completez:D