Man on the moon

- Mergeam având în continuu senzația că persoana din spate îmi era parteneră de drum. Avea același pas cu al meu și se menținea la o distanța constantă. Nu plecasem împreună, dar deja era în urma mea de minute bune și îmi puteam imagina cum arată: o femeie la 35-40 de ani, 1.65, vreo 70 kg, tocuri groase, geacă de piele puțin uzată și pantaloni tip costum care făcuseră genunchi puțin. Unii oameni îți pot fi parteneri de drum fără să fii conștient de asta și fără să îi alegi.
- Da... cred că pe cei mai importanți ”parteneri de drum” nu mi i-am ales, doar mi-au ieșit în cale și deodată mi-am dat seama că au rămas acolo. 
- Exact. Cunoști un om în mod neașteptat în nu-știu-ce împrejurare. Nu îți dai seama din prima că va rămâne acolo. Deodată, după un timp, realizezi că ți-a devenit ”partener de drum”, fără să fi existat vreodată vreo invitație ”la plimbare” din partea vreunuia dintre voi. Ilinca se opri puțin iar privirea îi fugi în sus, părând că își amintește ceva. Nu te-am întrebat dacă ai văzut eclipsa.
Petru dădu din cap a ”nu” și a lipsă de interes.
- Nici nu îmi propusesem să o văd. A fost înnourat oricum, nu are sens să mă întrebi.
- S-a ghicit puțin din spatele norilor. Se vedea că e doar o bucată de soare în spatele lor la un moment dat. În fine, nici eu nu am văzut-o decât în poze. Și live pe net. Cine nu are viață, să facă rost de ea online. Anyway, a fost fain un moment anume.
- Așa...
- Un moment în care soarele, acoperit parțial de lună, avea fix forma unei luni în seceră. Înțelegi unde bat?
- Ceva cu forme...
- Era echinoctiul, da? Una dintre cele două zile din an când ai în mod egal soare și întuneric. O zi de echilibru și care instigă la echilibru. Și fix în ziua aia am văzut soarele devenind lună. Simbolul patern luând forma celui matern, cunoașterea realității și cunoașterea magică ajungând să își schimbe forma între ele. E un fel de schimb intercultural între soare și lună. Rezultatul e un punct de echilibru. De la care pornești înapoi în dezechilibru. Bine, fără conotații negative. 
- Bine, dar există și zei lunari și zeițe solare. Asta cu maternul și paternul nu ține.
- Foarte bine, există și inversul variantei spuse de mine. Schimbul rămâne, doar se schimbă sensul.
- Fie.. și cum e cu dezechilibrul ăsta?
- Păi intri în perioada în care soarele e mai puternic. E o perioada propice cunoașterii, acțiunii în exterior, de accent pe extraversie mai degrabă decât pe introversie, de accent pe creație și acțiune practică.
- Păi mai e un echinocțiu în an. Și îi urmează.. scăderea intensității soarelui.
- Da. După echinocțiul de toamnă urmează perioda propice introversiei, cunoașterii magice și.. an appropriate time for learning how to let go of stuff. Nu găsesc un echivalent bun în română for ”letting go„.
- Și totuși când e echinocțiu de primăvară la noi, în sud e cel de toamnă...
- Da, fiecare cu alt ritm. E necesar pentru ca totul să rămână într-un oarece echilibru: când se întâmplă ceva într-o parte, se întâmplă opusul în alta. Spun ”oarece echilibru” pentru că va fi mereu un echilibru imperfect care de fapt să asigure contuitatea luptei între alb și negru, zi și întuneric.
- Tu știi că vorbești degeaba?
- Foarte posibil, nu zic ”nu„..
- Vorbești degeaba, pentru că stai să te gândești la echilibrul din natură și la cum ar trebui să se reflecte în noi, în timp ce rușii fac exerciții militare de amploare. Cât te chinui tu să înțelegi Universul, se întâmplă realitatea. Iar ei nu-i pasă de soare și de lună și de spirit. Dacă vine războiul la ce o să te mai gândești?
- Poate totuși vine pacea...