Detinutii si Penitenciarele din Romania

Uneori dupa un film ce urmareste o situatie limita la finalul careia unul dintre personaje poate fi considerat erou ma intreb cum va fi viata lui mai incolo.. genericul filmului este derulat, povestea incheiata, viata personajului neterminata. Odata cu noul sau statut, cel de erou, se mai poate intoarce pur si simplu la viata lui asa cum era inainte? Asteptarile celorlati de la el nu au crescut? Asteptarile sale de la el insusi nu sunt si ele altele? Probabil ca, cel putin o vreme, va fi urmarit de gandul ca el trebuie sa faca mai mult, ca are responsabilitatea de a salva toate situatiile problematice in care va mai fi implicat de acum incolo. Dar nu e asa... nu are mai multe obligatii decat au ceilalti... daca va putea redeveni erou va fi desigur aplaudat.. nu are insa obligatia de a mai fi.
Cum e insa pentru cei care devin intr-un moment al vietii personaje negative? Raman asa pentru totdeauna? Trebuie sa ne asteptam mereu de la ei sa joace acelasi rol? In momentul in care o persoana paraseste inchisoarea libertatea nu mai e la fel ca inainte de a intra in penitenciar. Asteptandu-ne ca aceasta sa joace acel rol, noi nu ii mai oferim aceeasi libertate, poate chiar nu i-o mai oferim deloc.
De felul nostru suntem obisnuiti sa ne orientam in societate folosindu-ne de categorii, asa cum intr-un oras ne orientam folosindu-ne de cartiere. Categorii, etichete.. o persoana ce a savarsit o pedeapsa are inscris pe eticheta... un pret redus... dar, nu e ca in mall, nu ajunge sa fie la mare cautare cu ocazia asta. Problema increderii celor din jur este oarecum de inteles... mecanismul increderii e clasic: cineva greseste, celalalt nu mai investeste la fel de multa incredere in el a doua oara. Despre asta insa am mai vorbit: despre faptul ca omul depinde intotdeauna de contextul sau, ca acesta il stimuleaza intr-un anume fel, ca a-i schimba contextul poate insemna ca el va avea automat alte reactii sau ca poate fi invatat sa reactioneze diferit acelorasi circumstante. Poate fi discutat in continuare subiectul, dar cu alta ocazie. Trecand peste incredere as vrea sa ajung la scopul pedepsei in sine... Cand copilul alearga prin toata casa mama ii spune sa se linisteasca. Copilul o aude insa alearga in continuare. Jocul sau se opreste atunci cand a spart o vaza, mama il cearta si ii interzice sa mai iasa afara dupa-amiaza... De ce? Pentru ca mama vrea ca fiul/fiica sa sa inteleaga ca a gresit si vrea de asemenea sa-l/sa o motiveze sa nu mai iasa din cuvantul ei a doua oara. Dupa ispasirea pedepsei copilul isi contiua traiul in acelasi mediu si este asteptata noua lui atitudine fata de reguli. Atunci cand cineva este pedepsit cu inchisoarea scopul ar trebui sa fie acelasi: persoana revine in mediul din care a plecat si trebuie sa arate ca a invatat ceva din pedeapsa. El insa va fi marginalizat, deci exclus din mediu... Fiindu-i chiar mai greu decat inainte sa-si gaseasca un job, un cerc de oameni noi, mai cuminti, sa-si construiasca o familie, el va recidiva...
Cauza insa nu e una singura... avem pe de o parte societatea... pe de alta inchisoarea. Pe rand insa: societatea. Societatea ar putea sa fie mai deschisa fata de acesti oameni si sa le permita sa se reintegreze. Pentru a ajuta societatea in acest sens, ar putea fi facute parteneriate prin care unele firme sa asigure loc de munca unui numar de n fosti detinuti - cu sprijinul statului, supravegherea autoritoritatilor etc, important e ca un numar sigur de locuri de munca sa existe... treptat isi vor putea gasi o pozitie decenta in multime. Poate nu e usor sa convingi niste oameni sa-i invite pe acesti fosti detinuti intre ei.. dar, odata adusi in mijlocul lor, cu increderea in masurile de protectie luate, mentalitatile lor ar fi mult mai usor de schimbat.
Problema cea mai mare insa nu e societatea ci inchisoarea in sine... incerc sa-mi dau seama cum a aparut conceptul de inchisoare... tind sa cred ca nu din ideea de a schimba un om ci din ideea de a-l tine pe cel periculos departe de posibile victime... pentru asta exista pedeapsa pe viata, pentru acei ce reprezinta intr-adevar un mare risc pentru societate. Cand e vorba de ceilalti ar trebui sa se puna mare accent pe reeducare, consiliere psihologica, dezvoltarea de aptitudini. Ma refer in special la cei care au ajuns sa traiasca in afara legii pentru ca nu au terminat o scoala, nu au fost ghidati spre a-si alege in viata modele demne de urmat, nu li s-au oferit perspective si nu inteleg concepte precum respectul, responsabilitatea, drepturi, obligatii.. Pornind de la aceste obiective probabil ca multi dintre detinuti nici nu ar trebui sa se afle dupa gratii ci poate doar sa lucreze in folosul comunitatii... dupa ce au atentat la binele ei ar trebui invatati sa lucreze in folosul acesteia.
S-a pus problema gratierii unor pedepse si exista o petitie in acest sens: http://www.petitieonline.ro/petitie/noul_proiect_de_lege_privind_gratierea_unor_pedepse_si_inlaturarea_unor_masuri_si_sanctiuni_initiat_de_deputatul_nati_meir-p46270046.html Personal sunt curioasa cum arata proiectul de lege, ce masuri si sanctiuni se doresc a fi inlaturate si ce anume le va inlocui... Mi-ar placea sa fiu informata cu privire la delictele pentru care se pot lua pedepse pana in 5 ani pentru a-mi da seama daca intr-adevar gratierea e acceptabila sau nu. Am citit spre exemplu un articol despre o femeie care a fost inchisa pentru ca nu a platit pensie alimentara sotului si pentru ca a furat curent.. o asteptau 2 copii acasa dar nu a fost gratiata... sunt sigura ca atunci cand va iesi din inchisoare va avea destule notiuni ce ar putea fi incadrate in "Manualul spargatorului de banci incepator". Cu alte cuvinte inteleg ca in cazul unor oameni ar fi mai intelept sa isi ispaseasca pedeapsa in libertate iar aceasta sa fie una constructiva. As vrea insa sa stiu mai mult decat 1-2 exemple inainte de a semna petitia. Pe acei dintre voi care considerati ca puteti lua o decizie mai usor decat mine, va invit sa o semnati.
In incheiere as mai spune doar ca m-as bucura sa aflu ca apare un "Proces Bologna" al educatiei in inchisoare. (desigur sistemul Bologna din Universitati merge imbunatatit daca tot am adus vorba, dar sa ne concentram momentan doar pe conceptul de schimbare:) ) Educatie, schimbare de orizonturi, schimbare de rol...
P.S. Un site legat de detinutii din Romania si problema schimbarii situatiei lor: Blogul detinutilor: http://natimeir.blogspot.com/

Cuvinte

Culmea, chiar azi am vazut o reclama la Cosmote (cred ca de la ei era...) pe aceeasi tema.
E uimitor cum unii oameni nu aud nimic, cum altii aud tot si totusi pentru ambele categorii uneori mii de cuvinte se uita imediat iar altele pot "fierbe" materia cenusie, "rasuci" miocardul ore, zile, luni.. uneori chiar ani. Un singur cuvant sau o propozitie simpla poate ramane mai adanc intiparita in cineva decat zeci de povesti. Uneori cuvantul e bine ales de cel ce il retine.. e intr-adevar important, chiar ascunde ceva in el.. alteori insa se intampla ca acel/acele cuvint(e) sa fi fost o eroare a emitatorului... sa fie rezultatul amplificarii momentane si chiar al distorsionarii unui sentiment sau unei idei... sa nu fie, asa cum pare la prima vedere, dezvelirea adevarului pur.. ci o eroare... atitudinea corecta drept raspuns... greu de ales

Dar stii destul?

Cum iti dai seama cand stii destul pentru a avea o convingere? Sunt unele lucruri care pot fi despicate in atatea mii de fire incat ar fi necesari multi ani de studiu a problemei inainte de a lua o hotarare - in ce crezi si in ce nu crezi? Totusi majoritatea elementelor importante din "credinta" unui om, acele elemente care il ghideaza, sunt cele despre care nu stie decat cateva lucruri vagi.. pe de alta parte unele cercetari ar putea schimba parerea persoanei inainte de vreme.. cercetezi, crezi ca ai descoperit ceva si adopti o noua convingere, oprindu-te din "intrebat"... si asta ar putea fi o mare greseala.. pentru ca alte n cercetari ti-ar mai putea schimba directia de cateva ori... si cine stie, cand ai putea spune ca ai epuizat subiectul, ai putea sa ajungi de unde ai plecat.
Cred ca ceea ce ma intereseaza aici cel mai tare e religia. Exista oameni ce au o credinta puternica fara sa fi pus vreodata vreun semn de intrebare dupa ceea ce li se spune.. si altii care renunta la a crede dupa doua descoperiri senzationale.. care ar trebui aprofundate spre a ajunge la concluzia finala, poate total opusa celei pe care au adoptat-o, doar ca nu li se pare ca mai au de ce sa o faca..

Persoana sau morala

Alta dilema veche incat ar putea parea neinteresanta...
Ce alegi intre persoana si morala? Daca o persoana, draga tie, face ceva ce nu este acceptabil din punct de vedere social, etic, religios, corect e sa iti respecti principiile sau primeaza persoana? Pe de o parte nu ar fi corect sa accepti unele lucruri pentru care pe altii i-ai condamna doar pentru ca persoana conteaza. Ar trebui cu alte cuvinte judecata fapta si nu autorul. Pe de alta parte inclusiv a nu fi "fidel" persoanei nu e tocmai frumos.. adica.. daca nu incearca cei apropiati sa ierte, sa inteleaga, sa gaseasca circumstante atenuante, sa nu uite "contextul" persoanei, atunci cine? A nu respecta un principiu poate contribui la pierderea lui in timp.. a nu oferi o a doua sansa ar putea tine de niste "orizonturi inguste" ale celui care refuza sa o ofere.. ar putea..
Ei, dar daca "lungesti povestea" ajungi la coruptia ce porneste din drag si din etica:) Favoritisme facute rudelor, prietenilor, indiferent de nereguli, de drepturile altora, de circumstante obiective.. de la intratul la medic sarind peste coada la admiterea in scoli sarind peste cei cu note mari si reale si.. tot asa.. Eu am zis ca n-o sa fac favoruri nimanui, ca eu o sa tin cont de regulamente (atata timp cat nu-s absurde.. dar aici apare intrebarea: in ce masura pot eu decide ce-i absurd si ce nu?). Oare? (oare o sa am eu cum face favoruri daca ma trezesc.. femeie de servici pe undeva?:) - nu e o meserie pe care sa nu o respect, don't get me wrong here:) )

Schimbarea

M-am hotarat ca e cazul sa sterg praful de pe blog (desi nu sunt facuta pentru asta) si sa mai scriu ceva.
Ceea ce vroiam de mult sa postez aici e pe tema schimbarii (desi presimt ca amanarea mi-a sters din minte o mare parte din ce era de zis)... Schimbarea e o chestie dubioasa. Se intampla uneori ca o stare, o atitudine, un sentiment, o idee, o convingere sau un simplu statut (elev, student, angajat) sa se schimbe intr-un mod atat de "nebrusc" incat, daca nu esti atent, nici macar nu iti dai seama ca se intampla. Schimbarile pot fi chestii foarte bune, iti permit adaptarea la mediu, care si el se schimba, iti permit sa descoperi si sa te descoperi dar uneori, daca uiti drumul, s-ar putea sa ajungi undeva unde sa nu fi vrut sa ajungi.. sau oricum, sa nu fie destinatia optima. De fapt, chiar si o destinatie ok cred ca trebuie inteleasa si nu acceptata pur si simplu. Ce vreau sa spun e ca intotdeauna e bine sa nu uiti punctul de plecare si pasii.. pentru ca pe parcurs sa poti evalua schimbarea din doua puncte de vedere, mai exact din patru ochi: doi, cei de la plecare si doi, cei din punctul curent. Asa iti poti da seama, in cazul in care poti sa te identifici cu adevarat cu ambele perechi de ochi, daca erau mai corecte viziunile tale trecute sau nu, daca poti continua pe acelasi drum sau nu. Viziunea curenta insa o va incetosa pe cea veche chiar daca o vei putea identifica pe aceasta.. va fi greu sa o si simti ca si atunci cand era vremea ei..
De mult mult timp vreau sa-mi notez in jurnalul meu, care intr-un fel nu exista, niste evenimente cheie, niste viraje, asociate cu viziunea mea de atunci asupra lor, de frica sa nu le uit.. de teama ca o schimbare ar putea merge atat de departe incat sa stearga primul pas, papucul in sine:).. si ca de acolo controlul asupra mersului lucrurilor va fi oarecum doar o fantezie.
Se mai incadreaza in subiect teoria conform careia daca vrei o schimbare reala trebuie sa stergi tot.. pentru ca toate elementele se sustin reciproc.. pentru a sterge cateva ai putea incerca sa le stergi pe toate (in cazul in care stergerea individuala nu functioneaza). Dar chestia asta nu imi place, e prea drastica.. pentru ca e trist, spre exemplu, sa te gandesti ca tot ce stim noi despre o importanta fila de istorie (e.g. Egiptul Antic) s-ar pierde.. fiecare poveste lipsa e o pierdere.

Inertia

Schimbarea ca si schimbarea dar inertia.. pai inertia ridica la fel de multe probleme. Exista oameni care sunt atat de consecventi incat uita pe ce si-au cladit acele convingeri, idei, sentimente ce rezista atat de bine in fata timpului. Ajung in acelasi punct: odata uitata radacina, evaluarea starii curente e supusa esecului. Daca nu mai stii "de ce?" s-ar putea sa nu-ti dai seama ca nu mai ai dreptate... nu mai ai fie pentru ca atunci cand totul s-a cladit nu erai destul de matur, nu stiai destule, nu intelegeai lumea destul de bine (dar acum ai putea vedea lucrurile altfel daca ti-ai da seama ca trebuie sa iti acorzi din nou timp sa le privesti) sau nu mai ai pentru ca, odata cu schimbarile de mediu, "cladirea" ta ar trebui adaptata noilor conditii.
Uneori tind sa cred ca a fi consecvent inseamna a ramane "tu" pana la capat.. alteori insa imi dau seama ca acest "tu" nu e ceva static.. nu e precum roca unui munte.. ci precum apa marii: in continua miscare..