Mitul Bucurestilor

Today I feel like a mythbuster. Plecai in Bucuresti stiind de la unul, de la altul ca lumea de acolo e naspa. Ca nu-ti raspunde nimeni daca vrei sa afli cum sa ajungi intr-un punct anume, ca nu-ti raspunde nimeni daca intrebi cat e ceasul si ca nu trebuie sa iti tradezi originea moldoveneasca atunci cand vorbesti, pentru ca vei fi tratat urat. Plecai asadar pregatita cu toate injuraturile pe care le stiu si sigura ca va fi nevoie sa le utilizez macar o data. Mare mi-a fost bucuria sa descopar ca lucrurile nu sunt chiar asa de negre pe cat se zvoneste. Nici macar o persoana nu m-a ignorat cand am avut de pus o intrebare, ba mai mult unii m-au invitat sa-i insotesc "Daca vreti puteti merge cu noi, avem aceeasi directie". I-am refuzat insa, multumindu-le de amabilitate, pentru ca ma grabeam. Poate experienta mea a fost cam scurta, dar cred ca asa va ajunge bucuresteanul sa fie privit cu ciuda in Iasi de moldoveanul cunoscator de zvonuri, care moldovean va fi privit apoi cu ciuda in capitala de bucuresteanul cu experiente triste si tot asa..

Exista tot mai putini romani in Romania:) Adica na, sunt tot mai multi straini pe la noi. Noi plecam, ei vin, culmea:). Uitandu-ma dupa oameni carora sa le adresez o intrebare imi tot dadeam seama ca multi erau straini. Pana la urma, din doua persoane care mi-au indicat directia catre metrou din centrul vechi unde ma aflam, una nu vorbea romaneste. "Ooh, you're not from around here." "No, no, I live here, but I don't speak Romanian much. So what was the question?".

Dincolo de politica de la TV si care, odata cu apropierea alegerilor, devine tot mai vizibila si pe strada si tot mai discutata de cunoscuti, exista ceva miscari "subterane" interesante. Afisele sunt sursa mea de informatie: in Iasi are loc o miscare tot mai puternica antifascista iar in Bucuresti se pare ca una legionara - asa se intelegea la o investigare rapida a afisului. Interesant...

V-am spus ca mirii erau frumosi? Nu va mai spun, ca aici nu sunt pagini de jurnal:)

Recunosc, sunt paranoica

Zi "conspiratie" si-s numai ochi si urechi. Nu e goana dupa senzational, nu suport stirile violente, nici pe cele despre cum s-au cuplat niste mari vedete, nici filmele de actiune, nici multe altele. Am dubii cu privire la orice, inclusiv la ce-mi vei spune dupa "conspiratie". Dar cu siguranta voi asculta.

Tocmai am citit punctul 1 de la acest link:http://ro.altermedia.info/ah1n1. Este un material despre virusului gripei porcine si despre vaccinul ce ar trebui sa ne protejeze. Ce pot sa spun, am citit si am zis: "stiam eu!".

Voi da doar cateva citate dar va recomand sa cititi intreg materialul, urmand ca fiecare sa-si formeze propria parere:
"Toate decesele din lume datorate gripei porcine au fost la persoane care aveau deja imunodeficienţă prin boli anterioare. O.M.S.-ul încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică ( DSP), care a început să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autonomia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii." (Dr.Vasile Astărăstoaie)
Jurnalista austriaca Jane Burgmeister sustine ca a fost lansat "un virus creat artificial, pentru a elimina o parte din populaţie şi pentru a obţine profituri din vânzarea vaccinului, prin companiile farmaceutice."
"Vaccinurile vor fi testate pentru numai câteva săptămâni pe câteva sute de voluntari." Vaccinul este periculos si ineficient.


Cred ca am mai discutat problema adevarului pe aici pe undeva. Conteaza foarte mult sursa informatiei, scopurile declarate pentru distribuirea acesteia si posibilele scopuri ascunse, modul in care este prezentata - puterea argumentelor, cat sunt de precise sau de vagi - modul de distribuire a informatiei. Precum tocmai ii spuneam Claudiei, conteaza foarte mult cine te-a invatat, unde si cat timp. Scoala mi-a zis ani de-a randul spre exemplu ca dacii si romanii ne sunt stramosi, informatie pe care nu o voi putea eu verifica vreodata. Chiar si intr-un muzeu cu obiecte din acea vreme nu am garantia ca ele sunt dacice si nu turcesti, stiu doar ca asa mi se spune. Asa si aici: pana ce nu incerci tu vaccinul, nu-ti urmaresti evolutia in urmatorii 10 ani si nu-i vezi si pe ceilalti din jurul tau cum reactioneaza nu ai decat ceea ce spun unii si ceea ce spun altii... In plus cu trecerea timpului ceea ce suntem invatati se schimba daca nu chiar se inverseaza. La urma urmei Pamantul nu a fost rotund (in mintea noastra) dintotdeauna.. (sau.. ? unele voci spun ca de fapt a fost, chiar daca noua ni s-a spus de mitul Pamantului plat)

Inactiunea este un tip de actiune

Nu eu am spus-o, am citit-o undeva. "Inactiunea dintr-o fapta de mila devine actiune intr-un pacat de moarte." "Lipsa actiunii, nascuta din teama egoista, nu da decat fruct otravit." Imi dau de multe ori seama ca atunci cand ceva trebuie facut si nu il fac profit de faptul ca nu am facut de fapt ceva efectiv, un ceva aiurea, pentru a merge mai departe. E ca atunci cand treci pe langa un cersetor fara sa-l bagi in seama. Nu l-ai pocnit, nu ai facut ceva aiurea efectiv. Doar ai trecut mai departe. Dar poate nevoia lui nu a fost niciodata mai mare ca in acea zi cand ai trecut tu alaturi de toti ceilalti mai departe si te-ai simtit linistit dupa ce nu i-ai mai simtit prezenta. E doar un exemplu, nu sunt cea mai generoasa persoana. Sunt insa multe lucruri pe care nu le facem (unii, nu incerc sa includ pe toata lumea in aceeasi oala) spunand ca e de datoria altora, ca nu suntem singurii ce le pot face, ca nu sunt urgente, ca pot fi lasate pe mai incolo, ca nu mai e nevoie de ele daca momentul mai intens de alarma a trecut. Dar acea lipsa de actiune nu impiedica acumularea unor probleme. Cum ar fi sa consideri ca poti evita sa-ti ceri iertare daca ai gresit. A trecut momentul in care se cerea sa spui asta si crezi ca totul e in regula, dar poate nu e si se va vedea asta mai tarziu. Ca sa inchei: e bine sa evaluam actiunea si inactiunea cu aceeasi atentie, ele sunt aproape egale.

Metafora castelului si a gardianului

Laurei i-am mai prezentat o data metafora, sa ma ierte ca acum o plictisesc. Era in felul urmator: imagineaza-ti ca te afli intr-un castel condus de un conducator desigur. Ca toate fortaretele are nevoie si de paznici, instruiti sa aiba grija de loc zi si noapte. Intr-o zi insa vine vremea ca marele conducator sa moara. Din inertie, fara a se face o evaluare a situatiei, fara a se cerceta daca nu cumva ar trebui schimbat modul de a conduce si pazi castelul, daca nu cumva e cazul sa fie facute niste schimbari, gardienii isi fac turele neincetat. Mor si toti dusmanii (da, da, la fel ca in cantec) dar ei tot acolo stau, nu sunt obisnuiti sa faca altceva. Si asta e, ca toate lucrurile, unul cu doua fete: daca alti dusmani apar de unde nu-s, gardienii vor fi pregatiti sa ii infrunte, ceea ce e bine; daca insa pacea va domni pana ce vor muri si ei, nu vor apuca vreodata sa se bucure de ea.

Dupa mine educatia functioneaza cam tot asa. Intai te invata de mititel mama ca nu trebuie sa strici lucruri. Ca mare conducator te supravegheaza, iti da peste mana cand e cazul, iti aduce aminte ce sa faci sau sa nu faci cand e cazul sau ascunde lucrurile fragile cand e cazul. Tu te gandesti cand pui mana pe vaza ca ea poate sa apara si atunci eziti. Pe masura ce cresti nu mai e nevoie sa fie ea acolo sa te corecteze, ai deja in tine format un reflex de a fi atent, ai gardienii tai care au invatat de la conducator cum sa aiba grija ce faci. Sunt multe lucruri pe care le invatam din start bine, dar mai sunt si unele care trebuie reevaluate in timp. Uneori e cazul sa ne aducem aminte de ce facem un lucru, sa ne aducem aminte de scopul lui initial si sa vedem daca nu cumva scopul a fost de mult atins, daca nu cumva scopul nu mai are rost sa existe sau daca nu trebuie servit intr-un alt mod incepand dintr-un anumit moment. Altfel ar fi ca si cum odata cu apusul lasat peste comunism ai continua sa mergi de la 5 dimineata in fata magazinului ca sa prinzi rand inainte sa se deschida. Dar ce ma preocupa sunt anumite mecanisme interne pe care ni le formam pentru a ne adapta unor situatii si care raman si dupa incheierea ei cand poate chiar nu mai sunt necesare. Si nici nu ne mai dam seama de asta, conducatorul nu mai e dar noi am si uitat de existenta lui, gardienii stiu doar ca trebuie sa-si faca treaba, oricum n-au inteles niciodata exact de ce o fac.

Dureri si depresii

Vorbeam cu Claudia zilele astea despre fuga de lumina cand paradoxal lumina e cea pe care o dorim. Construiam noi metafora baltii, ceea ce candva as fi numit "the metaphor of hitting rock bottom". Mana de la mana sau mai bine zis cuvant cu cuvant, cate unul fiecare, concluzionam ca atunci cand cineva cade intr-o balta are doua alegeri: de a iesi din ea sau de a ramane acolo. Primul impuls este acela de a iesi din ea, razboi care poate dura cateva batalii pana cand.. daca razboiul nu e castigat, se trece la planul B - supravietuirea in balta. Supravietuirea asta e buna, dar doar ca si etapa intermediara. Insa treptat persoana refuza sa mai iasa din acea balta, ii este frica sa nu alunece inapoi de pe un colt de mal, ii este frica de traiul uitat pe teren uscat si sigur, se obisnuieste cu ideea ca balta ii este casa. Si chiar cand unii vor incerca sa o ajute sa iasa afara nu va mai putea sa colaboreze cu ei, sa le dea voie sa faca asta. Revenind la "hitting rock bottom" cred ca se intampla ca atunci cand esti in cadere, daca nu ai reusit sa te prinzi de nimic pe care sa te cateri inapoi sus, sa decizi sa te lasi in voia caderii. Si nu oricum, ci pana la izbitura finala. Pentru ca acea izbitura, cea mai dureroasa din toata caderea e cea care te face sigur ca nu mai ai unde cadea. Prins de o ramurica, leganat in bataia vantului, ai avea mereu in minte cum se poate cadea mai departe si cum va fi sa te izbesti. Decat sa ramai agatat urmarit de imaginea izbiturii, decizi sa cazi, sa te izbesti si practic sa-ti iei de-o grija. Apoi te culegi frumusel si cauti o scara, una care merge in sus, pe langa care nu ai cazut dar care este totusi in zona, sau iti ridici acolo o coliba. Varianta cam nasoala. Varianta dezirabila e cea in care nu renunti de la a iesi din balta, doar iti intaresti rabdarea, astepti poate sa se opreasca ploaia care o tulbura si te incurca dar esti mereu pregatit sa te arunci pe mal. Nu renunti nici la ramurile de pe parcursul caderii pentru ca asta inseamna ca iti mentii privirea sus si nu jos. Obiectivul sus si nu jos.

Asa e cu durerea.. uneori ca sa treaca trebuie lasata sa se desfasoare pana in extreme. E ca si apa dintr-un burete.. desi e greu sa-l strangi tare si sa storci tot, pana la urma e ceea ce asigura ca tot continutul se va scurge. Si strangi, strangi, ca apoi.. sa se lase linistea de dupa furtuna. Uneori doar crizele rezolva situatii... momentele acute..

Certitudini vs Incertitudini

Incertitudinile te rod iar certitudinile te infunda. Uneori. Exista o perioada in care incertitudinile si ceata iti dau o betie placuta, totul pare un zbor aleator si de aceea interesant. Pana cand apare nevoia, dictata fie din exterior fie din interior, de a sti precis. A sti diverse: ce se intampla in lume, de ce-uri, ce vrei, ce simti, ce crezi, ce nu crezi, de ce ploua. Pe de alta parte cand un lucru e stiut cert dar exista piedici exterioare pentru a folosi practic acea stiinta apare frustrarea. Pare ca atunci o ceata te-ar salva, pentru ca in ceata asta se afla mai multe variante, mai multi colaci de salvare. Uneori nimic nu este bun, nimic nu este rau.. incertitudinea permite adancirea unor cautari, utilizarea unor noi arme in lupta, descoperirea unor cai pe care nu le mai vezi atunci cand consideri ca ceva e sigur. Ceea ce e sigur in schimb iti da stabilitate, echilibru si iti permite sa mai urci niste scari in loc de a ramane blocat mereu pe aceeasi treapta. Daca in credinta de exemplu am considera ca ceea ce stim e sigur nu am avea ochii deschisi catre pareri noi, credinte si obiceiuri pe care nu le stiam, interpretari noi. Daca insa am fi mereu cu ochii pe o balanta (o sa consideram ca exista balante cu mai mult de 2 talere) la un moment dat analiza se va transforma in neliniste...

Revenire

In toata perioada in care nu am mai scris mi-au venit in minte diverse lucruri pe care le-as fi asternut aici, dar cum amanarea imi e a doua natura... am amanat. O venit insa vremea sa fiu amenintata: "daca nu scrii, te reneg". Am profitat de ocazie ca sa incep sa postez iar, desi trebuie sa-mi dau seama daca acum mai am despre ce scrie:) In fine, iata-ma inapoi in blogosfera, ramane de vazut pentru cat timp.