Traim intr-o lume in care e extrem de usor sa fii pacalit, extrem de usor sa creezi variante ale aceluiasi fenomen, toate variantele sa aiba detalii care sa le demonstreze validitatea, si totusi nicio varianta sa nu poata coexista cu cealalta. Sa ti se spuna ca X e un lucru bun. Sa ti se spuna ca X e un lucru rau. Ambele sa para reale. Iar sursele sa fie de incredere. Ambele. Iar motivele de a nu crede intr-una din surse sa vina din terta parte despre care nu poti sti niciodata daca e in parteneriat cu vreuna din ele sau nu, daca vrea sa o discrediteze pe una si sa o sustina pe cealalta sau nu (in interes personal, nu din motive obiective, nu pentru a face un bine ascultatorului). O lume in care imaginea poate ascunde in loc sa dezvaluie continutul, o lume in care a crede poate fi oricand riscant. (Exemplu: 11 septembrie 2001)
Apoi mai e ceva... acel ceva pe care cineva il spune. Ai toate motivele sa-l crezi. Si el il crede, nu incearca sa te-nsele. Si toata lumea aplica acel ceva. Si pare ceva de-a dreptul genial si solutia multor probleme eventual. Pentru ca peste ani cineva sa iti spuna ca e gresit. Si chiar asa sa fie. E un subiect care ma irita mai mult zilele astea si de-asta apare aici. M-a mai iritat si alta data, si a iritat pe multi altii, si toti il stim.
Un exemplu simplu si discutabil: inventia antibioticelor, despre care au crezut cu totii ca sunt o mana cereasca. Si care sunt contestate, de un grup restrans de oameni ce-i drept (dar toti le cunoastem efectele secundare). Ei spun ca s-au inventat antibioticele cand s-a descoperit ca bacteriile sunt sursa multor boli. Dar ca solutia nu era distrugerea bacteriilor ci intarirea organismului si cautarea cauzei pentru care organismul devine vulnerabil in fata lor. Cu alte cuvinte bacteria nu e o cauza ci un efect. Si a distruge bacteria nu e o solutie ci oarecum asigurarea persistentei cauzei. Discutabil, dupa cum spuneam, dar ridica un semn de intrebare: cate din lucrurile in care credem cu tarie sunt rezultatul unor erori?
Pe ideea de principiu pe care il urmam pentru ca il consideram bun cand el de fapt ne blocheaza in greseala ajung in alt domeniu, ceva mai sensibil, tot pentru exemplificare: credinciosul ortodox vrea sa Il urmeze pe Domnul, sa traiasca drept si nepacatos. Dar el foloseste icoane, care sunt respinse de alte religii crestine. Nu stiu inca daca ortodoxul greseste sau nu.. dar daca o face, nu e trist ca el crede atat de ferm ca ceea ce face e bine? E trist ca a face diferenta dintre rau si bine nu e un lucru atat de simplu pe cat e in basme, unde albul e alb si negrul e negru si stii dintr-o privire asta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu