Mi-am dat seama ca au si copacii o problema. Ni s-a tot zis la orele de romana, in special in contextul basmelor, si am mai auzit si in alte contexte mitologico-filosofico-religioase despre copaci ca si legatura pamant-cer, ca si simbol al legaturii cu divinul, al echilibrului pe verticala si pe orizontala. Sau asa ceva. Ei, problema e cam asa: cred ca nu ajung copacii niciodata la cer pentru ca se pierd in ramurici, ramurele, care se tot impart in ramurici, ramurele. Se pierd in detalii. In supravietuire. Si in echilibrul pe orizontala. Isi epuizeaza resursele pe maruntisuri si nu mai ajung la destinatie. Probabil o si uita.
Cine stie mai bine...
Eram nitel ametita. Numai bine, altfel m-as fi gandit sa fac asta dar as fi trecut totusi mai departe. Iesisem din supermarket, ne intorceam la dantuit. Aproape 2 noaptea. Un cersetor sta pe scarile de la banca. Zice ceva dar nu inteleg ce, eram atenta probabil la Codrin. Observ apoi ca Mimi se apropie de om. Ii aprinde tigara. Asta era, intrebase de o bricheta. Vad ca are un carton langa el pe scara. Bun, gata, ma asez, am mai zis eu ca fac asta si e timpul sa fie pe bune, cartonul ala e pentru mine acolo. Vreau sa aflu de ce e in strada, asta e dilema mea principala. Nu se sfieste sa raspunda la intrebari, asa ca aflu destule. Avea un apartament pe care l-a pierdut din cauza unui imprumut in banca. Asta se intampla acum vreo zece ani. N-a lucrat mult la viata lui, dar a lucrat. Tamplar parca. Sotia lui e in alt oras, s-au desparit de cand cu apartamentul. Copiii ii sunt toti realizati, toti cu studii superioare. A trecut o luna, nu mai stiu daca erau doi sau trei. O fiica retin sigur insa ca e in Belgia, a terminat Dreptul si profeseaza acolo. Spune ca la maritisul fetei nu a mers ca nu cumva sa o faca de rusine. S-o fi gandit si la el atunci, spun eu, dar atitudinea fata de ea conteaza oricum. Imi zice si mie sa invat si sa-mi folosesc capul. "Capul e cel mai de pret lucru."
Intr-o seara se gandea batranul (are in jur de 60 de ani dar pare mai batran de atat) la felul cum a ajuns. Era trist. Statea in acelasi loc ca si acum si a auzit o voce dinspre felinar. S-a uitat intr-acolo. Vocea venea chiar din lumina felinarului. "Eram treaz, nu bausem." Vocea ii spunea sa nu dispere. "Sa nu disperi!" imi zice si el mie. EL mie!
Povesteste de copiii lui. I-a spus fetei sale, care lupta mereu sa se ridice profesional si mai mult, sa nu se lacomeasca. EL ei!
Apoi trece la prietenii lui din strada. Unul dintre ei bea spirt. El nu face asta si ii invata si pe altii sa-i urmeze exemplul. Intr-o dimineata prietenul lui ii spune: "Mai, tu mi-ai vorbit aseara in somn. Mi-ai spus sa nu mai beau spirt." "Da, i-am vorbit prin telepatie. De atunci nu mai bea si e mai bine." Telepatie...
Ma mai intereseaza daca cerseste pentru altii. Zice ca e pe cont propriu. Asa o fi.
Dincolo de detalii pe care nu le mai retin, am ramas cu astea in primul rand: un om care traieste de azi pe maine invata pe altii sa nu fie lacomi, sa nu-si faca rau, sa nu faca rau nici altora si sa aiba incredere in viata si in Dumnezeu. Oare a gandit asa dintotdeauna sau doar experienta anilor in strada l-a schimbat? Nu mai conteaza oricum, gandirea prezenta e cea importanta.
Desfasurarea actiunii
E amuzant. Mizam intotdeauna pe faptul ca sfarsitul aduce un nou inceput si stim ca orice inceput e primul pas catre sfarsit. Pana la urma insa important e ce se intampla intre cele doua. Se pare totusi ca pot exista inceputuri si sfarsituri fara nimic intre ele. Se repeta in continuu: start, stop, start, stop. Dar unde e desfasurarea actiunii? Nu e.
Fara sens
Uneori lucrurile sunt atat de stupide si lipsite de sens incat iti vine greata. Greata, cel mai greata, foarte greata dar nici macar sa borasti nu poti. Ce verb urat, Dumnezeule. Macar ar fi eliberator. Nu cel mai eliberator, nu foarte eliberator, doar un pic eliberator. In practica insa nici macar el nu exista.
Fericirea
"Fericirea-i la bursa dar nici p-aia n-o am":)
Exista cateva concepte de care ma lovesc in mod repetat in ultima vreme, fericirea e unul dintre ele. Ce am constatat in mod special e ca fericirea nu e un drept, e o responsabilitate. Responsabilitate nu doar fata de tine insuti, ci si fata de ceilalti. Cand te ingropi confortabil in mocirla pentru ca nu gasesti puterea de a iesi, ajungi sa-i tragi si pe ceilalti dupa tine la un moment dat. Fie ca doar cand ii "chemi in vizita" fie "full time". Am observat in cativa oameni frustrarile vechi de ani de zile care se exprima inca prin reactii exagerate la chestii marunte, prin ton agresiv sau prin indiferenta. Fiecare problema trebuie tratata la timp si corespunzator pentru ca altfel va iradia catre cei din jur, atat catre cei partasi la problema cat si catre cei care nu erau nici macar in trecere cand ea s-a nascut. Am senzatia ca am fost invatati ca bucuria e un pacat si de aceea multi oameni fug cu aceeasi energie catre fericire cat si de ea.. si nu ar trebui sa fie asa.
Cat despre ce inseamna a fi fericit.. inseamna a avea privirea senina a omului care e pregatit sa primeasca si bune si rele, care intelege ca orice problema e o proba ce nu ii este oferita cu ciuda de viata ci este doar naturala si ca dezamagirea e proportionala cu asteptarile exagerate de la viata. E cel care are puterea de a intelege si de a nu raspunde doar emotional "pragurilor", care stie sa spere, sa viseze si sa nu transforme iubirea in ura doar pentru ca asta ii ofera iluzia ca va supravietui mai usor. Fericit este cel care nu se teme de viata, doar o traieste. Ocazional el gusta puncte culminante ale fericirii - senzatia de a fi beat de fericire - la fel cum ocazional gusta tristetea dar nu o lasa sa-l doboare, stie ca si ea e trecatoare. Fericit e cel ce nu isi uita scopurile de fond ametindu-se in diferite "forme" pe care le ofera viata si mai ales cel care isi identifica un scop al lui insusi, ca fiinta. Fiecare cu scopul lui.. important e sa stii sa-l formulezi... spre exemplu daca vrei o masina, scopul nu ar trebui sa fie masina in sine ci ceea ce poti si vrei sa faci cu ea. Fericit e cel ce poate ierta si cel ce se intelege pe sine, e cel care cand se priveste in interior vede pace si echilibru. Puteti adauga, va rog.
Analgezice
Expresia a lansat-o Claudia. Cand spunem analgezice putem spune uitare, negare, shopping, alcool, plimbari, fuga de ganduri, orice ne creeaza iluzia ca lucrurile merg bine. La fel ca si zaharul, sarea si grasimile, analgezicele trebuie administrate moderat. Nu e gresit sa profiti de acea iluzie atat timp cat esti constient ca realitatea e inca acolo si ca te asteapta. Ele sunt substitutul batului in care te sprijini cand urci muntele si simti ca panta a devenit prea abrupta sau ca pur si simplu nu mai poti. Batul nu il folosesti tot drumul si nu trebuie sa devina el miezul mersului pe munte, asa cum shopping-ul sau alcoolul nu trebuie sa devina scopuri in sine iar negarea sau evitarea unei probleme nu trebuie sa devina un stil de viata. Se folosesc temporar si cu masura pentru a face cautarea unei solutii sa para mai usoara sau mai placuta.
Uita cine esti...
...ca sa iti aduci aminte cine esti cu adevarat. Te pierzi uneori intre cum erai candva, cum esti mai nou, cum cred altii ca esti si nu mai stii daca efectiv ceva s-a schimbat sau daca ai devenit mai mult tu decat erai inainte. Nu stii cine are dreptate intre cei ce iti spun cine esti si nu stii daca poate avea doar cineva dreptate si nu toti. Asa ca daca uiti sabloanele in care te-ai incadrat singurel si cele in care te-au incadrat altii, s-ar putea sa ajungi la varianta potrivita. Nu trebuie sa uiti de tot, trebuie sa le pastrezi intr-un sertar ca repere, poate chiar sa le scoti de acolo imediat ce ai ajuns la varianta de care spuneam, pentru ca s-ar putea sa-ti dai seama ca si ea e o eroare... dar sa faci abstractie o vreme de profilele cu care crezi ca te identifici.
