Dureri si depresii

Vorbeam cu Claudia zilele astea despre fuga de lumina cand paradoxal lumina e cea pe care o dorim. Construiam noi metafora baltii, ceea ce candva as fi numit "the metaphor of hitting rock bottom". Mana de la mana sau mai bine zis cuvant cu cuvant, cate unul fiecare, concluzionam ca atunci cand cineva cade intr-o balta are doua alegeri: de a iesi din ea sau de a ramane acolo. Primul impuls este acela de a iesi din ea, razboi care poate dura cateva batalii pana cand.. daca razboiul nu e castigat, se trece la planul B - supravietuirea in balta. Supravietuirea asta e buna, dar doar ca si etapa intermediara. Insa treptat persoana refuza sa mai iasa din acea balta, ii este frica sa nu alunece inapoi de pe un colt de mal, ii este frica de traiul uitat pe teren uscat si sigur, se obisnuieste cu ideea ca balta ii este casa. Si chiar cand unii vor incerca sa o ajute sa iasa afara nu va mai putea sa colaboreze cu ei, sa le dea voie sa faca asta. Revenind la "hitting rock bottom" cred ca se intampla ca atunci cand esti in cadere, daca nu ai reusit sa te prinzi de nimic pe care sa te cateri inapoi sus, sa decizi sa te lasi in voia caderii. Si nu oricum, ci pana la izbitura finala. Pentru ca acea izbitura, cea mai dureroasa din toata caderea e cea care te face sigur ca nu mai ai unde cadea. Prins de o ramurica, leganat in bataia vantului, ai avea mereu in minte cum se poate cadea mai departe si cum va fi sa te izbesti. Decat sa ramai agatat urmarit de imaginea izbiturii, decizi sa cazi, sa te izbesti si practic sa-ti iei de-o grija. Apoi te culegi frumusel si cauti o scara, una care merge in sus, pe langa care nu ai cazut dar care este totusi in zona, sau iti ridici acolo o coliba. Varianta cam nasoala. Varianta dezirabila e cea in care nu renunti de la a iesi din balta, doar iti intaresti rabdarea, astepti poate sa se opreasca ploaia care o tulbura si te incurca dar esti mereu pregatit sa te arunci pe mal. Nu renunti nici la ramurile de pe parcursul caderii pentru ca asta inseamna ca iti mentii privirea sus si nu jos. Obiectivul sus si nu jos.

Asa e cu durerea.. uneori ca sa treaca trebuie lasata sa se desfasoare pana in extreme. E ca si apa dintr-un burete.. desi e greu sa-l strangi tare si sa storci tot, pana la urma e ceea ce asigura ca tot continutul se va scurge. Si strangi, strangi, ca apoi.. sa se lase linistea de dupa furtuna. Uneori doar crizele rezolva situatii... momentele acute..