Respect

Cand ai uitat sa respecti ceea ce te inconjoara, lumea isi pierde sensul.

Bine/Rau

E o problema veche de cand lumea care mereu va fi veche de cand lumea. Pentru ca mai mult decat au spus baietii de la Parazitii, "mie daca nu mi-e greata, atunci mi-e rau", nu se poate spune nimic sigur despre Bine si Rau. Totusi am ajuns la o concluzie relativ sinistra.. ca lupta pe care o poarta lumea pentru Bine e o lupta care, odata castigata, lasa lumea pe un taram linistitor dar extrem de static.. un taram unde nu se mai intampla nimic.. pentru ca doar alternanta Bine/Rau face lumea sa se miste, ii confera dinamism si ii confera mai ales un scop. Odata invingator Binele, nu se poate intampla decat un singur lucru pentru ca lucrurile sa iasa din repaos.. sa se nasca un nou conflict Bine/Rau, sa mai cada un inger pentru ca lucrurile sa o poata lua de la inceput. Poate vor fi un alt fel de Bine si un alt fel de Rau intr-un nou inceput, dar esential e ca dualitatea e ceea ce da viata Universului. Dar asta spun de fapt si taoismul, hermetismul (tare sper sa nu gresesc) si altele.. ideea polaritatii si a nevoii ca doua opuse sa existe pentru a se modela, potenta, determina si inhiba reciproc starnind astfel "valuri" in Univers e veche.. atata tot ca unele lucruri pe care le stii de-o vreme le intelegi cu adevarat mult mai tarziu.. si poate ca inca nu le-am inteles.. dar am inteles ca, oricat de sinistru ar fi, Raul e necesar in lume. Pentru ca altfel ea nu ar fi dinamica. De oricare din concepte s-ar apropia mai mult cineva, fie de Bine, fie de Rau, nu poate gresi cu adevarat in fata Universului. Pentru ca de oricare parte ar sta mai mult, acel cineva promoveaza miscarea in Univers. Si daca ni s-a spus mereu ca Binele si Raul sunt relative, acum imi par mai relative decat oricand, chit ca "relativ" nu suporta probabil comparativul... pentru ca si a fi de partea Binelui si a fi de cea a Raului este un bine pentru Univers atata timp cat el mai are nevoie de miscare... Va avea nevoie desigur si de pauza candva, dar somnul lui nu vine in orice noapte, ca la noi...

Dincolo de sinistru exista totusi "o smecherie". Cumva Fericirea nu poate fi atasata decat de acest Bine si tot ceea ce include el: Frumusete, Iubire, Generozitate, Altruism, Speranta, Incredere, Daruire si asa mai departe. E ca la sah, faptul ca jocul are reguli il face sa existe ca joc. Iar aici asta e regula: nu oricum ai promova miscarea Universului vei gasi Fericirea, pentru ca ea nu e inclusa in ambii poli, ci intr-unul singur, cel al Binelui. Si oricum niciodata nu va fi atinsa daca prioritara va fi descoperirea ei prin celelalte concepte incluse in Bine si nu descoperirea celorlalte concepte care vor conduce apoi accidental la Fericire.

Inchei cu un citat: "o sa fie bine..."

Am revenit cu ceva completari/modificari. Am primit un feedback foarte interesant la postarea asta (de la Subhashis Banerji) si il voi cita aici:

"The real happiness is actually independent of good and bad. That bliss comes from the knowledge that you and the universe are one...rather it is an infusion of energy so cosmic in nature that it overwhelms one in its effulgence. Here the duality of good and bad is irrelevant.

Till such time, we must side with the good because good allows us the freedom to open ourselves, our heart and soul, more and more. The more you are good and do good, the more the expansion. With evil, there is contraction....and so chances of being one with the universe diminish."

Eroi... de ce?

Unii oameni traiesc o viata-ntreaga facand mereu doar ce trebuie, facand alegerile cele mai sigure dar nu cele care sa-i ajute sa fie fericiti. Sau multumiti cel putin. Muncind ani de zile in acelasi loc si neintrebandu-se daca ce fac e pentru ei, caci important e ca ce au inceput trebuie sa si continue. Facand pentru propria viata alegerile pe care ceilalti le considera acceptabile. Facand uneori alegeri fara a alege de fapt. Alegand sa faca ce li se cere fara sa se mai intrebe daca e drept sa li se ceara asa ceva sau nu si considerand ca drept e sa aleaga ce nu aleg de fapt si sa o faca intr-un mod cat mai corect posibil. Totul conform unor norme pe care nu le-a mai sters nimeni de mult de praf ca sa vada daca nu zac la pastrare degeaba. Si fac toate astea cu capul sus si rar dandu-si seama ca de fiecare data cand fac asta inghit in sec. Pentru ca si atunci cand isi dau seama ca nu vor un ceva anume considera ca e corect sa-l faca pentru ca normele sunt norme. Si sunt niste eroi. Oameni care au renuntat la ei pentru ca lucrurile sa mearga bine. Atata tot ca lucrurile ar fi putut de fapt sa mearga bine si fara sa renunte la ei insisi. Alte alegeri. Alegeri reale care in aceeasi masura sa faca bine ca si cele neautentice. Sa faca bine familiei, societatii, sistemului financiar si poate chiar si balenelor. Si poate n-ar mai fi fost dupa atata inghitit in sec niste eroi tristi. Tristi si ocupati de-acum doar sa rabufneasca incet si constant pentru atata inghitit in sec. Asupra lor insisi si a tot ce e in jur. Poate ca daca s-ar fi gandit ca pe termen lung conteaza nu doar elementul practic ci si muzica interioara ar fi fost nu doar mai bine, ci mai bine pentru mai mult timp si nu doar pentru ceilalti ci si pentru ei, si nu doar pentru ei ci si pentru ceilalti. Eroi minunati. Si totusi eroi degeaba. Respect cu tristete.

Pe dos

Uneori inainte de a vedea fata trebuie sa te uiti pe dos. Trebuie sa mergi pe dos ca sa stii sa mergi pe unde trebuie. Trebuie sa intorci lucrurile pe dos pentru a-ti da seama ca ceea ce parea a fi fata era intr-adevar fata.. sau nu. Pe dos... adica fie inauntru, in dedesubturile dedesubturilor, fie in "invers". Peste tot ca sa te opresti intr-un singur punct. Fara discriminare, alegere si atat.

Principii

Unele principii sunt sabloane dar nu toate sabloanele sunt principii. Sau asa ceva. Un set de principii e mai important decat un set de sabloane, dar la fel de vulnerabil. Unele principii ar merita sa nu fie schimbate niciodata, unele ar trebui (re)adaptate la anume oameni/circumstante/timpuri iar altele se nasc dupa ce cateva au fost incalcate. Uneori poti incalca principii pentru ca iti dai seama ca nu mai e necesar a fi valabile ci dimpotriva, trebuie reformulate/inlocuite. Iluzia insa e inevitabila: nevoia de reformulare/inlocuire poate fi oricand cea mai buna scuza adusa pentru faptul de a fi incalcat un principiu a carui forma chiar nu avea nevoie de niciun retus...

Sabloane

Sabloanele sunt niste instrumente care scurteaza timpul de decizie, de evaluare a unor situatii, care ajuta la a indeparta o parte din ceata cauzata de o informatie, dar doar o parte. Nu trebuie niciodata considerate instrumente cu efect total, pentru ca atunci devin periculoase. Sabloanele sunt necesare asa cum regulile sunt necesare intr-un joc pentru ca din teancul de carti disponibile sa se poata obtine o forma, o forma cu sens a folosirii lor treptate. Fara niciun fel de regula nu s-ar putea intampla nimic, nu ar exista jocul si nu ar exista nici macar optiunea de a incalca o regula. Si mai sunt necesare asa cum autostrada e necesara intre doua orase: daca legatura intre cele doua puncte a fost facuta deja si testata, de ce sa nu fie facuta de urmatorii in ritm mai alert, de ce sa nu devina poteca sosea si apoi autostrada?
Cel mai simplu joc e probabil Macaua. Cand cineva pune romb, tu pui romb, cand pune 2 de romb, iei doua carti, cand pune 4 de romb, stai o tura, cand pune as de orice fel se poate schimba culoarea. Asa e si cu sabloanele, uneori e nevoie in viata de cateva drumuri predefinite pe care sa poti inainta pentru ca lucrurile sa nu stea in loc, pentru a nu ne obosi cu totii in mod constant sa inventam noi insine drumuri, mai ales ca nu ne nastem "constructori profesionisti" ci devenim in timp, fiecare atingand un alt nivel al talentului si maiestriei construirii si fiecare ramanand dependent de capacitatea altora de a construi pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. E nevoie de sabloane in special in perioada de dezvoltare a fiecaruia, in perioada in care ii este greu sa decida prudent, sau calculat, sau eficient sau moral de unul singur. Cat esti mic ti se spune ca poti sta afara, dar doar in parc. E un prim sablon. Nu ti se explica prea multe, doar ti se spune. Stii ca daca nu faci ce ti s-a spus esti pedepsit. Cand mai cresti ti se poate explica mai pe larg ca stand doar in parc poti fi supravegheat, deci esti in siguranta. Stai in parc de bunavoie, nu de teama pedepsei. Apoi mai cresti si ti se spune ca poti traversa si strada, dar doar dupa ce ai anuntat unde mergi. Incepi sa intelegi cand ti se explica cum sa te porti, cum sa traversezi, cum sa te orientezi prin oras, asa ca incet-incet te poti descurca si singur. Apoi ti se spune ca ai voie si in Copou, dar nu mai mult de o ora. Si-apoi vin ziua cand ti se spune: "Nu mai sta numai in parc, mai vezi si tu lumea" si ziua cand spui tu unde vrei sa mergi. Sabloanele initiale sunt simple, neinsotite de comentarii complexe despre ce inseamna orasul si societatea, dar sunt necesare. O forma mai complicata a lor prezentata prea devreme ar fi inutila. Lipsa lor ar duce la lipsa de siguranta, sau lipsa de orientare, sau irosire de resurse de cunoastere. La inceput sabloanele sunt deci simple, rigide si limitate ca numar. Apoi incep sa se inmulteasca si poti alege intre ele. Dar si mai tarziu ar trebui sa ti se spuna: "Toate sabloanele de pana acum au fost precum rotile ajutatoare de la bicicleta ta micuta pe care ai invatat ce inseamna mersul pe bicicleta. Acum poti merge si fara, ba chiar pe o bicicleta mai mare. Exista chiar mai multe feluri de bicicleta decat cea pe care ai avut-o pana acum: semicursiere, cursiere, mountain bikes, cu suspensii, fara suspensii, cu n tipuri de frana, cu x sau z viteze si asa mai departe, mai afla tu alte feluri. Acum ca esti in siguranta si acum ca intelegi ce te inconjoara si ce inseamna a alege, poti alege. Mai mult, poti sa-ti creezi propriul model de bicicleta, un hibrid intre altele 3 plus inca alte idei noi. Mergi si alege!" De la un timp toate sabloanele pot sa cada: ce inseamna sa fii realizat, ce inseamna Dumnezeu, ce inseamna sa fii cuminte, ce inseamna sa fii bun, ce inseamna sa fii rau, ce inseamna frumusete, ce trebuie sa vrei in viata, ce trebuie sa faci in viata, ce trebuie sa spui in viata, ce nu trebuie sa spui in viata. Si asa mai departe.  E decizia ta daca sa urmezi in continuare primul sablon, si sa ramai in parc, daca sa alegi intre mai multe variante - Copou sau peste strada - sau daca sa-ti creezi propria varianta, un nou fel de Macaua jucat unde nimeni nu joaca carti. Poti urma drumuri pe care le-au testat altii inainte, pentru ca ai incredere sau doar pentru ca e mai comod, iar alte dati poti inventa noi drumuri. Important e sa nu ramai la a vedea doar un drum. Si sa urmezi unul dintre cele din fata ta pentru ca tu l-ai ales, in cunostinta de cauza, in mod asumat. Dar nu din incapatanarea de nu urma un drum pe care ai fost sfatuit sa mergi, nu din ambitia oarba de a nu urma sablonul predat de profesori doar pentru ca a fost predat de ei, ci pentru ca ai invatat si singur. Important e sa ti se dea libertatea de a parasi un sablon sau sa intuiesti singur ca ai dreptul la ea. Important e sa stii ca exista mii de sabloane, atat de multe incat s-ar putea spune ca nu exista de fapt nici unul, mai ales dupa ce ai desenat si tu altele noi. Si important e ca oricare ar fi sabloanele pe care le folosesti, sa respecti faptul ca altii urmeaza altele pentru ca la randul lor au ales.

Altruism vs Egoism si invers

E o discutie destul de clasica cea despre ce reprezinta altruismul si egoismul si cam pe unde se intalnesc. Pentru ca m-am lovit de ea in ultima vreme de cateva ori ma voi opri un pic asupra subiectului. 

A fi egoist e un lucru perfect normal. Ne-am nascut inarmati cu un instinct de autoconservare, de autoaparare care depinde de acest egoism ca sa functioneze. Egoismul si orgoliul sunt rude. E natural sa raspunzi unor situatii in viata prin prisma orgoliului si nu a problemei in sine. Ca atunci cand doi oameni se cearta iar ce e important e cine castiga si nu a cui idee e cea corecta. E natural ca orgoliul sa incetoseze gandirea. Nu e insa si de dorit. Orgoliul e bun numai pana la nivelul la care o persoana accepta sa se respecte pe sine si considera ca a primi respect din partea altora e un drept, nu un moft. Iar egoismul e bun pana la nivelul in care ne salveaza atunci cand suntem in pericol. In rest e doar de inteles ca exista cele doua, dar trebuie cumintite. Ceea ce desigur e un exercitiu dificil. Iar cel caruia ii reuseste ajunge fie la altruism, fie cel putin la un echilibru decent intre cele doua opuse.

Problema cu altruismul e ca e inselator. A oferi ceva altcuiva in mod neconditionat, fara urma de interes si asteptari, am fost invatati sa credem ca e ciudat. In telenovele toata lumea se lupta pentru sine cu inversunare, cu asta suntem obisnuiti. Apoi se pune problema ca daca totusi asa ceva se intampla - cineva ofera din proprie initiativa si fara interes (orice) - atunci poate nu altruismul e in spatele actiunii sale ci tot egoismul. Daca ii face cu adevarat placere cuiva sa ofere, atunci poate ca placerea sa proprie, fie ea si nascuta din bucuria celuilalt, e cea care il stimuleaza. Sau placerea de a vedea lucrul bun facut de el, care ii reflecta calitati ce ii incanta orgoliul, il mobilizeaza. Daca se simte prost sa nu ofere, poate teama de vinovatie e cea care il stimuleaza sa faca un gest generos si nu ceea ce numim altruism. Sau teama de a ramane singur. Probabil ca asa stau lucrurile.. altruismul si egoismul se inrudesc pana la urma, fie ele si aparent opuse.. Dar a simti totusi bucurie prin bucuria altuia sau vinovatie pentru contributia la nefericirea lui nu sunt totusi lucruri mici. Imi dau seama tot mai mult ca lucrurile nu pot fi niciodata albe sau negre, in niciun caz. Fiecare actiune, concept, atitudine si asa mai departe are in spatele ei mai multi factori determinanti si unii dintre ei pot fi chiar contradictorii. In cazul de fata imi dau seama ca la urma urmei lumea e duala, ca Binele si Raul sunt poli ai aceluiasi concept fara nume si la fel Altrusimul si Egoismul. Atunci e natural ca cele doua notiuni sa se contamineze reciproc intr-o oarece masura si sa-si dea nastere reciproc de asemenea. Si mai e ceva... daca toti suntem Unul, a fi altruist e cu atat mai mult un lucru egoist si asta nu e catusi de putin rau.. pentru ca a simti ca ajutand pe cineva te ajuti pe tine devine asemanator cu ajutorul pe care mana dreapta i-l da celei stangi.. cand cineva isi leaga sireturile de exemplu. Inseamna a ajunge la constiinta faptului ca nu suntem separati unii de altii. Ca intr-un fel ciudat ne completam, intrepatrundem si suntem rotite dintr-un sistem. Si fiecare rotita din jur conteaza. Si nimic din ceea ce facem pentru noi nu e doar pentru noi, ci si pentru ceilalti, si nimic din ceea ce facem pentru ceilalti nu e doar pentru ceilalti, ci si pentru noi. 

Si-acum ca am teoretizat poate imi explica cineva cum e cu practica...