- Domnule controlor, îmi cer scuze că vă întreb, doar nu este vina dumneavoastră. Totuși, ce e cu vagoanele astea? Data trecută erau vagoane mai bune, curate. Priviți și dumneavoastră vă rog, îmi cer scuze că vorbesc așa, dar vagoanele acestea sunt efectiv jegoase.
Puțin încurcat, îi răspunse:
- Știți, erau alte vagoane. Da. Dar le-au... știți, le-au dus la reparat pe alea. Le-au dus... și dădu din umeri... și nu știe nimeni când îs gata. Știți cum e. Durează.
Ceva mai târziu, o tânără cu evident retard mintal se opri în dreptul ușii compartimentului:
- Dați-mi și mie ceva de mâncare. Hai, vă rog, mi-e foame! Foaaame!
- Nu avem, ne pare rău.
Se îndoi spre spate, privind cumva de sus și strâmbându-se:
- Eh, de-asta vine cutremuru'! Că nu sunteți atenți la oameni, de-aia!
Și plecă.
Doamna profesoară de pe bancheta din față, colțul de la geam - femeie pe la vreo 60 de ani - rămase pe gânduri.
- Domnișoară!
Privii cu așteptare în ochi. Părea că își caută în minte o idee importantă.
- Uneori mă întreb dacă oamenii ăștia care par a avea o întârziere mintală - păcat de ei - nu sunt de fapt oameni foarte inteligenți. Mici genii care se prefac. Și îți vorbesc și mimează foarte bine că sunt altceva decât sunt.
- Și de ce ar face așa ceva?
- Asta e problema. Că nu știu.
Privi în gol, căutând o nouă idee. Puțin zadarnic.
- Băi, George, dar eu am înțeles atunci! Se aplecă peste masa din barul destul de zgomotos, ca să poată fi auzită mai clar.
- Ei, ia zi! George zâmbi a îndoială. De fiecare dată se îndoia. Cred și eu, parcă eu nu m-aș îndoi de mine.
- Ar putea disimula doar pentru că pot! Pentru că sunt atât de deștepți, încât ar putea fi oricine cu ușurință! Oricând, după propriul plac.
- Saaaauuu.. sau pentru că vor să fraierească oameni. Cu ai căror bani pleacă într-un moment prielnic. Îți distrag atenția cu strâmbături și gesturi ciudate și pac! portofelul ia-l de unde nu-i.
- Băi, George, eu ți-am spus să nu mai fii plictisitor. Credeam că vorbim serios aici. Zâmbii, știind că înțelege.
- Bine, continuă. Hai mai repede, înainte să mă aud vorbind iar.
- Ar putea fi oricine. Știu prea bine cum ar fi să fie și ei înșiși și total alte persoane. Au prea multe idei, prea multă înțelegere a atitudinilor tuturor. Și când se plictisesc, încearcă să joace rolul altei persoane.
- Ar putea să devină actori. It would be more legit.
- Păi ar putea fi și actori, de ce nu? Dar nu se pot abține să nu fie așa și în viața reală. Anyway, știu că nu pare, dar de fapt mă doare în pulă de ce fac ei și ce sau de ce disimulează. Eu altceva vream să spun.
Dădu din cap a ”Ia zi!”
- Așa a apărut lumea. Era Dumnezeu, Unu', materia condensată înainte de Bing Bang, sau ce-o fi fost. Și avea în miezul ăla atâtea posibilități: bun, rău, drăgălaș, sarcastic, erou, dictator, stea, copac, bacterie, sens, lipsă de sens, fotoni, energie neagră, protoni, electroni, sentiment, rațiune și milioane de alte lucruri descrise prin cuvinte care încă nici nu există. Și se plictisea, domnule!
Izbii cu mâna peste masă și așteptai puțin. Nu părea că ar conta ce zic, dar ce contează! Deci continuai:
- Asta a fost tot. Le conținea pe toate, dar erau într-un echilibru care făcea ca nimic să nu se întâmple. Și-atunci a zis: gata! Trebuie să exprim toate lucrurile astea. Dar nu se poate dacă le țin împreună într-un mare Unu'. Și s-a spart în milioane de milioane de bucăți, spirite, particule și așa mai departe. Și - o să mă refer la oameni, că e cel mai la îndemână - printr-un om își exprimă altruismul, prin altul egoismul. Printr-unul emoționalul - și e rac, posibil - prin altul rațiunea - și o fi capricorn, posibil. Printr-unul tendința spre acțiune și prin altul tendința spre pasivitate. Printr-unul spiritul pașnic și printr-altul spiritul de războinic. Și de fapt e același El peste tot. Dar împrăștiat. Pentru că se plictisese să nu se întâmple nimic și să rămână neexprimat. Așa că disimulează cât poate. Pentru că poate.
George oftă, nefiind sigur dacă într-adevăr trebuia să înțeleagă ceva din acest discurs. Dădu din umeri și spuse:
- Amin!
Pauză.
- Exact!
Trenul acesta nepierdut
Publicat de
Irina
on sâmbătă, 16 mai 2015
/
Etichete:
bere,
Dumnezeu,
filosofie de 2 lei,
trenul vietii,
Unul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu