Timișoreana la PET

- Mi-am ținut respirația pentru o săptămână.
- Și cum a fost?
- În mod surprizător, mai bine decât atunci când am respirat liniștit. Mi-am ținut respirația și am înotat pe sub apă. Știam că trebuie să ajung neaparat undeva ca să îmi permit să respir. Când eram la suprafață și respiram liniștit, nu mă grăbeam nicăieri. Și nu ajungeam nicăieri.
- Ai fi vrut să ajungi undeva?
- Aș fi vrut să vreau. Stinse țigara și se uită către Petru cu o sprânceană ridicată. Știi?... Mi-am mai dat seama de niște lucruri.
- Cum ar fi?
George se lăsă pe spătar într-o pauză de gândire.
- Păi... de exemplu: știi cum spunem mereu că atunci când nu ne dorim ceva, ni se întâmplă? Eh, ai spune că Universul este ironic și se joacă cu tine din amuzament. Dar nu e așa. Problema nu e că ceva nu îți dorești, ci că te gândești mai mult la asta decât la ceea ce îți dorești. Placebo-Nocebo, it's that simple.
- Și poți face ceva în privința asta? Gândurile nu sunt ușor de controlat.
- Poți, poți, tocmai. Când devii conștient de asta, poți începe să îți controlezi gândurile, să ți le direcționezi unde simți că e mai rentabil să le direcționezi. Și pun accentul pe direcționare, pentru că e ușor ca Universul să te vireze înspre nu, dacă tu nu îi oferi ca alternativă vreun da. 
- Și n-are Universul nicio dorință proprie vis-a-vis de tine? Îi ești subordonat și totuși el face doar ce vrei sau nu vrei tu?
- Păi... oarecum da.. bine, gestionează dorințele tuturor și pot apărea conflicte de interese care să nu poată fi soluționate în favoarea ta. Apoi mai sunt și alte voci pe care trebuie să le asculte, care nu sunt umane. Vocile râurilor, copacilor, pietrelor. Și, revenind la tine, vocea subconștientului tău sau pe a Sinelui tău. Și astfel se face că uneori îți oferă ceva ce pare că nu ți-ai dori, dar este fără doar și poate în favoarea ta.
- Cum ar fi?
- Cum ar fi tot felul de piedici, boli, despărțiri, inimi frânte. În niciun caz nu ți le-ai dori. Dar sunt necesare pentru a fi trezite niște lucruri în tine. De care ai nevoie treze, încheie George.
- Deci astea nu sunt pedepse? Înainte de cea finală, lovitura de grație, Iadul?
- Dar tu nu crezi în Iad...
- Nu cred, dar multă lume se raportează la el.
- Oricum în discuția asta Iadul e... un intrus. E rătăcit în fimul ăsta, dar ar trebui să fie în alt film. Sau... sau nu.
- Tu ai fost vreodată hotarât? îl întrebă Petru nemulțumit.
- Fii atent: ai Iad și Rai, Mama Pământ și Tatăl Cer. De fapt Raiul nu se supără vreodată pe tine pentru așa-zisele păcate. Nu ți se spune să nu păcătuiești pentru că ajungi în Iad. Adevărul e un pic diferit, din perspectiva mea: dacă ești prea concentrat pe ceea ce ține de materie - a se citi Pământ și chiar Iad - e inevitabil că nu vei mai vedea Cerul. Pentru că de multe ori nu vedem lucrurile spre care nu ne uităm ca și alegere. Dacă mă uit la o panoramă și mie îmi atrag atenția mai ales casele, n-o sa văd vacile din peisaj deși sunt în fața mea.
- De ce ai pus vacile în peisaj? O panoramă spre un canion pustiu nu puteai să îți alegi? Aș fi preferat asta...
- Râdem, glumim, dar fix despre asta e vorba: despre puncte de interes și alegeri. Când ți se spune să stai departe de ispită e doar pentru că există riscul să devii atât de atașat de materie, încât să nu mai vezi Cerul. Și să nu-l mai ”crești” în tine. De asta ajungi în Iad... nu ca pedeapsă, ci ca urmare a alegerii tale. De fapt, cred că important e doar să te ții departe de exces: să îți găsești echilibrul între Pământ și Cer, să fii mereu cu ochii pe amândouă. Să te crucifici.
- Auzi?.... spuse Petru amuzat. Să nu îți faci vreo sectă, te rog. Hai să rămână totul o discuție la bere. Sper ca mâine să uiți...