- Fiecare sunet se împrăștie în jur și ia câte o bucățică din mine către toate zările în care fuge. Înțelegi? Un sunet... pe locuri, fiți gata și la start se multiplică în mii de exemplare care se disipă care încotro. Și fiecare exemplar ia un exemplar din mine cu el. Ioana vorbea cu gesturi largi și puțin uimită ea însăși de ceea ce spunea.
- Un exemplar sau o bucățică din tine?
- Îhm, bună întrebare, era să nu remarc că nu am spus practic același lucru. Într-un fel, ambele răspunsuri funcționează. Dacă e să fie câte un exemplar din mine... înseamnă că și eu m-am multiplicat la start. Dar nicio copie nu seamănă perfect cu originalul. Pentru că de fapt nici nu există un original unic. Orice individ are mii de fețe și mii de straturi. Ele sunt cele care pleacă de mânuță, câte doi în șir, cu câte un sunet. E multiplicare și totodată nu e. Saaau. Sau câte o bucățică de față și câte o bucățică de strat își iau zborul. Și atunci funcționează al doilea răspuns.
- Ce spui tu e genul de lucru pe care nu îl înțelegi când cineva îți vorbește despre esența lui, ci doar atunci când îl simți, spuse Daria puțin nelămurită. Cum e cu iubirea. Ți se poate povesti despre ea mult și bine și chiar crezi că înțelegi ceva din ceea ce ți se spune. Când începi să crezi că ai prins-o de-un picior, când începi să te surprinzi pe tine prin faptul că o simți, abia atunci însă o înțelegi. Abia atunci una din multele idei pe care le-ai auzit despre ea poate fi aleasă ca ecuson al ei, după care știi sigur că o vei recunoște când o reîntâlnești. Abia atunci îți și dai seama că, dacă până atunci credeai că o înțelesesei, de fapt te înșelai.
- Da. Exact. Ioana o aprobă, simțind că intervenția Dariei o ajuta chiar să înțeleagă mai bine ceea ce ea însăși spusese. Nici eu nu înțelegeam sunetele înainte, continuă ea, deși credeam că o fac. Sunt multe lucruri pe care nu le înțelegeam. De exemplu, că un sunet și o culoare pot umple același spațiu. Și, deși nu vezi sunetul, îl poți simți vizual ca și o culoare.
- Nu înțeleg, spuse scurt Daria, neștiind cum să explice de ce s-a blocat în descrierea ascultată.
- Nu pot explica oricum. Precum spuneai, doar dacă ai simți asta vreodată, ai putea înțelege. Într-o zi vei realiza cu stupoare că multe dintre cele care par separate unele de altele, de fapt se întrepătrund sau chiar se suprapun. Înapoi și înainte coexistă. Ele sunt separate doar când privești timpul printr-un filtru special pentru timp. Dacă se dereglează filtrul, înapoi și înainte în timp sunt de fapt același lichid din aceeași cană. Pe care uneori îl simți dulce, iar alteori mai puțin dulce, deși cantitatea de zahăr din el e aceeași. Nu e nimic diferit înăutru, doar degustătorul e diferit. Posibilități sunt mult mai multe decât gândim că e posibil. Simplul fapt că există cuvântul ”posibil” arată că noi nu suntem conștienți de cât de multe sunt posibile, de aceea avem nevoie de un nume generic pentru ele.
- Sunt unele lucruri mai posibile decât altele?
- Categoric. Sunt și altele mai imposibile decât altele. Asta privind cu filtru, dar și fără filtru.
Ioana se întrerupse singură pentru a sorbi încet din paharul cu vin, privind în jur și înăuntru în același timp. Continuă apoi:
- Știi, toată viața lucrăm la a învăța să separăm lucrurile, să le diferențiem unele de altele, pentru că avem nevoie să ne purtăm diferențiat cu ele. Cu fiecare, altfel. Și pentru a schița acest ”altfel”, trebuie să clarificăm esența pentru ”fiecare”. Fiecare esență e un buton. Odată apăsat butonul, tu devii cumva. Apeși un alt buton, devii altcumva. Te porți într-un fel cu un câine și altfel cu un calculator. Apoi diferit cu fiecare altă rasă de câine, dacă te pricepi cel puțin. Cu fiecare altă rasă de câine altfel, dacă exemplarul e singur sau dacă e în haită. Dacă e zi sau dacă e noapte. Și totuși, dincolo de câine, rasă, singur-nesingur, momentul zilei, el e un animal. Și mai nespecific, e o vietate.
- Într-un fel te raportezi deci la câine atunci când îl consideri doar o vietate între alte vietăți, ceea ce îl portretizează, ca să spun așa, foarte vag, și altfel când știi mai multe detalii despre el, care îl separă de alte vietăți. E util să faci diferența între lucruri și uneori chiar vital.
- Da. Până în ziua în care îți dai seama că cercul poate fi pătrat și invers. Contează filtrul prin care privești. Pentru că altfel, ca esență, au aceeași rădăcină. Undeva în trecutul lor istoric ele sunt același lucru.
O privea cu nedumerire. Nu pricepea unde vrea să ajungă. Înțelegând că trebuia să mai adauge ceva, Ioana încercă să mai explice:
- Plutești într-un timp care se agită domol, amestecând atunci și acum până sunt același lucru, în toate locurile și într-un singur loc deodată. Trăiești o viață căutând diferența între lucruri și brusc îți dai seama că poate ceea ce trebuie să cauți e asemănarea. E vital să înțelegi diferențele și totuși e o pierdere și chiar o limitare să nu înțelegi asemănările. Iar dacă te aventurezi în căutarea asemănării.. la un moment dat diferențele nu își pierd doar sensul. Ci dispar cu totul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu