Karma Police

- Ăștia-s Radiohead, nu?
- Da, Karma Police.

- Bună piesă. Și mai desfăcu o doză de bere.

- Bună și treabă cu karma în general.
- Adică?

- Păi... e o idee bună...

- A cui?

- Nu știu. A Universului. A conștiinței colective. A... mă-sa, nu știu exact, dar e o idee bună.

- Idee bună pentru ce?

- Tu vrei să mă închizi azi, nu?

- Nu, vreau să înțeleg la ce te referi. Să văd dacă te referi la ce m-aș referi eu dacă ar fi să fac o astfel de referire pe marginea acestui subiect. 

- Și la finalul argumentării mele vrei și niște referințe?

- Da. Și încă o doză. Sper că mai sunt. Deci?

- Păi, e cam așa. Am încercat eu să înțeleg și am ajuns la concluzia următoare: Ion - iar acest personaj va fi cu siguranță rănit până la finalul acestei povești - e un tip cam antipatic. Uite, spre exemplu astăzi a țipat la maică-sa. Și a mințit o fată cum că îi pasă. Apoi s-a dus la alta. Putea să-i spună din start că nu îi pasă.

- Stai, nu-mi place povestea. Dai în neamul meu. Hai să vorbim despre Geta, nu despre Ion. Hai să fie Geta antipatică.

- Hai să fie personajul nostru principal un dinozaur. Au și dispărut, deci fie cum o fi, n-au cum să fie supărați de situație. Nu, continui cu Ion, nu mă bruia. Ion s-a purtat aiurea. Poate nici nu și-a dat seama că a făcut asta. și tocmai aici e problema: nici măcar nu poate înțelege unde și de ce a greșit. Știi, când copiii se joacă și unul e lovit, celălalt îi spune: ”Dacă ai păți și tu la fel?” Eventual continuă ăștia: ”Na, fă-mi și mie...” E un fel de a echilibra situația, e un fel de a se scuza și e mai ales un fel de a înțelege.

- Da, și dacă copilul lovit e la fel de nasol ca vinovatul, chiar îi dă una înapoi.

- Exact. Iar vinovatul înțelege ce a făcut și de ce e nasol. ”Băi, mă doare! Și nu e confortabil sentimentul.”

- Reformulează, copilul din poveste cred că e prea mic să cunoască cuvântul ”confortabil”.

- Copiii de azi sunt mai deștepți ca noi uneori. Mă rog, copilul înțelege de ce a fost aiurea gestul lui în momentul în care îl resimte și el. La fel este cu Ion al nostru. S-ar putea să fie sau să nu fie conștient de efectele comportamentului lui. Și s-ar putea să nu înțeleagă prea curând. Așa că următoarea viață îi rezervă o lecție, îi rezervă o situație prin care el să ajungă în locul tipei sau al maică-sii. Ca să înțeleagă.

- Mda... 

Un minut de tăcere și reflecție.

- Păi și pentru ce să înțeleagă?

- Pentru o eventuală armonie socială. Peste n-șpe încarnări.

- Și de ce să nu înțeleagă în viața asta?

- Poate să înțeleagă și în asta, nu mă înțelege greșit. Sunt mai multe tipuri de karma: personală, individuală și colectivă. Sau așa ceva. Cea personală e legată de lecții pe care le înveți rapid, în viața curentă. Cea individuală e legată de ce înveți de-a lungul mai multor vieți. Pentru că uneori nu îți ajunge un singur volum ca să termini un roman. Nu poți aglomera un singur volum cu prea multe lecții, întâmplări, gânduri, emoții. Ar trebui să îl închei trimițându-ți personajul în ospiciu. Așa, îi dai un pic de timp să ”mestece”. Îi dai și al doilea volum. Mai uită chestii. Așa rezistă mai bine altora noi. Nu poate trăi cu prea multe dureri adunate. O să adune destule poate, dar toate din decursul a trei vieți ar fi prea greu de trăit într-una singură. În fine, și karma colectivă o ignorăm momentan, complică prea mult lucrurile.
- Deci... karma e un fel de a le da tuturor șansa să înțeleagă niște lucruri prin experiența personală. Pentru că uneori nivelul propriu de empatie nu-i ajută să înțeleagă doar uitându-se la chestiile prin care trec alții din cauza lor, sau poate din cauza altora. Și karma acționează într-un anume ritm, oarecum.
- Da. Ăsta e un element esențial: experiența personală. Al doilea e că uneori nu poți învăța toate lecțiile odată. Când înveți pentru un examen o noapte întreagă s-ar putea chiar să știi niște lucruri la final. Dar nu le știi pe termen lung, nu e un tip de a învăța constructiv. Dacă înveți mai multe dar în mai mult timp, s-ar putea ca studiul să fie chiar eficient. Așa că s-ar putea să fie nevoie de mai multe vieți ca să înțelegi niște lucruri.
- Păi și așa nu uiți de la o viață la alta? Ce rost are? Că le înveți repede și le uiți sau că le înveți încet dar mori și în consecință le uiți nu e același lucru?
- Mmmnu. Nu. Din două motive. Primul e că nu uiți de fapt de la o viață la alta. Conștientul tău nu e, să spunem așa, conștient de ele. Dar subconștientul e. Și o să lucreze într-o măsură mai mică sau mai mare cu lecțiile alea. Funcție de ce se activează în el și când - că știe cam multe ca să poată accesa toată informația odată și să o transmită subtil conștientului deodată.
- Mhhmmm.....
- Asta e ca și atunci când cineva te întreabă: ”Știi bancul cu iepurașul și cu ursul?”. Iar tu stai și te gândești oleacă și spui: ”Nu sunt sigur...”. Și apoi începe: ”Păi erau ursul și iepurașul la pescuit când, ce să vezi? Au prins un peștișor de aur.” Iar tu brusc îți amintești: ”Aaa, gata, îl știu: când ursul vrea multe ursoaice și iepurașul își bate joc de urs. Iepurașii nu sunt niște inocenți.” Ideea e că tu îți amintești lecțiile alea funcție de contexte potrivite pentru ele. Și or fi și mai multe situații în care îți amintești, dar aici îmi dau și eu cu presupusul oricum, și nu pot să-mi dau cu presupusul prea mult....
- Na, ce zici tu seamănă cu ideea de ”deja-vu”, deci are oleacă de sens, ajunge la un concept deja popular.
- Da. Nici nu mi-am dat seama. Îhm, îmi place paralela.
- Și al doilea motiv?
- Al doilea? Stai să-mi amintesc unde vroiam să ajung... Aa, motive pentru care înveți în mai multe vieți. Al doilea motiv e că uneori înveți niște lucruri greșit. Iar ca să le înveți corect s-ar putea să fie nevoie să uiți tot ce ai învățat. Știi cum e mai ușor să rezolvi tu o problemă direct decât să corectezi o rezolvare greșită? Trebuie să te detașezi total de un adevăr curent, sau ceea ce crezi tu că e un adevăr - deși nu e - ca să poți găsi ușor și eficient varianta corectă.
- Asta e teoria aia cu ”You have to unlearn everything in order to create something new.” Știi copilul ăla autist care vorbea despre cum a înțelege cu adevărat forța de gravitație se leagă de a nu ști ce au spus alții despre ea? Pentru că anumite informații sunt utile pentru a construi pe ele, în timp ce altele te blochează de fapt din a vedea într-un mod nou lucrurile. Iar acel mod nou chiar e necesar.
- Da, da. Modul ăla nou s-ar putea să fie mai corect de fapt. Au fost oameni care au crezut că niciodată nu s-ar putea construi aparate de zbor. Drept pentru care ei înșiși nu și-ar fi bătut vreodată capul cu asta. Și au fost alții care nu au văzut limitele în privința zborului. Drept pentru care azi se zboară.
- Dar câțiva au murit încercând.
- Da... Însă chiar și așa, până la urmă s-a putut zbura. Cineva trebuia doar să vadă altfel lucrurile, să nu fie limitat de lecțiile și cunoștințele clasice despre zbor.
- Într-o zi o să mergem pe apă.
- Sincer, aș băga mâna în foc că o să facem asta.
- Haha, good one.
- Anyway, uneori ceea ce înveți nu uiți defel, iar alteori tocmai asta e ideea, să uiți ca să poți reînvăța, dar corect.
- Bun... dar am o problemă....
- Doar una?
- Una momentan. Karma e mereu legată de a învăța lucruri noi în sfera Binelui. E un mecanism util pentru ca oamenii să devină mai Buni, ca totul să se îndrepte către Bine. Corect?
- Da.
- Păi dacă lumea e duală, un amestec destul de neomogen de Bine și Rău, nu există și o karmă a Răului? O contra-forță care să încerce să miște lucrurile în direcția opusă?
- Aham.... Good point. Sau dimpotrivă. Gata, am obosit. Hai să schimbăm formația, nu vrei?
- Un Johnny Cash, ”Hurt”...