Oameni

Unii oameni te fac la psihic fără să spună nimic, fără sa facă nimic. Le simți prezența în același spațiu cu tine într-un mod total incontrolabil. Uneori poate fi o persoană care pur și simplu contează. Și nu contează că e tocmai în celălalt colț de cameră şi că mai sunt poate câţiva sau câteva zeci de oameni în încăpere, îi simți constant prezența chiar fără să te uiți spre colțul cu pricina. Orice ai face, senzația nu dispare și îți acaparează gânduri sau mișcări, în variate procente. 

Alteori e o persoană care pur și simplu se întâmplă să fie în același loc cu tine, fără vreo altă legătură. Nu o  ştii de nicăieri. Cum e bătrâna asta: stă la o masă într-un colț, fără nimic în față. E bine îmbrobodită, deși a dat primăvara afară. Are atâta bătrânețe și totuși inocență pe chip, de neimaginat. Și chipul ăla de om simplu și umil. Umil nu în sensul de om slab și umil,  ci de om demn și umil, pur și simplu fără pretenții, fără așteptări grabnice. Și nu face nimic și totuși îi simt prezența și îmi tot fuge coada ochiului spre ea. E un moment dintr-ăla în care mă întreb dacă ar fi O.K. să-i cumpăr ceva din patiserie: dacă de asta are nevoie, sau de fapt gestul ar jigni-o. Vrea sa fie lăsată să se odihnească puțin pe scaun sau speră de fapt în atenția cuiva? Și apoi, dincolo de oamenii care te fac la psihic inocenți, există oameni buni. Cât m-am întrebat eu ce ar trebui și ce aș putea să fac, un domn i-a pus în față o cafea și un pateu. Fără să-i fi cerut nimeni nimic. Aham, deci e o idee bună să intervii: bătrâna a primit bucuroasă. În următoarele 10 minute o altă bătrână îi oferă și ea ceva. Eh, puțin prea religios gestul poate ("Să zici bogdaprosti!"), dar parcă nu părea făcut doar de dragul mântuirii, ci pentru că îi păsa. Da... o patiserie de oameni simpli în care oamenii ăștia simpli fac repede un gest pentru cineva mai simplu decât ei... fără să li se ceară nimic...