Mâine

A fost odată ca niciodată o zi în care exista un Mâine. Era credibil, realist și pregătit să intre în scenă. Aștepta cuviincios la coada zilelor, când brusc a fost dat dispărut. Toți ceilalți Mâine, care îi urmau la rând, s-au gândit că poate a plecat doar puțin. 

"Și-a dat seama ca trebuia să mai mănânce ceva înainte de a-și da startul, și a plecat până la chioșc probabil. Să-și ia un covrig." 

Probabil. Așa că nu au intrat în panică, au lăsat niște Mâine de Urgență să treacă în fața lor la rând și au tot așteptat. Au așteptat ce-au așteptat până și-au dat seama ca acei Mâine de Urgență începeau să dezvolte niște Mâine de ultimă generație, cumva ca o specie nouă care nu poate trăi concomitent pe același teren cu alte specii. Ca ei. Brusc deveniseră o altă specie, una străină și care nu părea să își mai aibă rostul pe terenul numit Viitor. Se speriară și deschiseră o anchetă spre a descoperi unde a dispărut acel Mâine fără de care ei nu puteau să-și ocupe locul de drept, adică Tronul Regelui de o Zi.  

"Unde ar fi putut să dispară? L-a omorât cineva? Cine ar fi avut motiv să facă așa ceva?"

 "Poate un Mâine al altcuiva."

"Nu, nu, e exclus. Nu exista niciun astfel de Mâine pe atunci, cum nu există nici acum."

"Ești sigur, Mâine? Poate ai uitat. Au trecut atâția Ieri de atunci..."

"Da, sunt cât se poate de sigur. Dar... stai un pic. Poate asta e cheia... poate a fost un Ieri ce stătea înaintea lui la rând."

"Asta ar avea ceva sens. Dar care Ieri ar fi putut face asta? Cu ce putere, cu ce motiv?"

"Exact. În plus, a fost premeditat sau doar un accident?"

"Și asta e o întrebare bună. Dar unde găsim niște Ieri care să ne poată ghida spre cel pe care îl căutăm anume?"

Și astfel începură un mare consiliu, în care fiecare vorbea după cum îi venea, până începură să se acopere unii pe alții și să facă o mare dezordine în idei.

"Liniște puțin! Uneori trebuie să potolești întrebările iar răspunsul va veni singur. Din senin. Așa cum profesorul vine atunci când discipolul e pregătit, la fel și răspunsul. Dacă punem întrebările greșit, ne putem îndepărta prea tare de răspuns. Dacă însă ne liniștim și îl așteptăm pur și simplu, va veni când va simți că e momentul potrivit!"

Căzură de acord să aștepte. Și așteptară. Puțin. Nu rezistară mai mult de vreo două zile. Și începu din nou gâlceava.

"Eu cred că știu! Am văzut un Ieri suspect. Undeva prin timpul facultății. Întâi de toate, ploua îngrozitor, semn rău aș spune eu!"

"Nu, nu, nici vorbă, eu cred că a fost un Ieri mai bătrân, de fapt am motive să cred că a fost o grupare întreagă!"

"Ei, ce vorbești, o conspirație?"

"Poate e mult spus conspirație. Dar a fost ceva organizat oricum."

Dintre toți acei Mâine revoltați, unul începu să bată din palme ca să le atragă atenția, spre a lua cuvântul:

"Auziți, dar noi de ce ne certăm? Ce vrem de fapt?"

"Ei cum ce vrem? răbufni unul dintre ei. Vrem... vrem...."

"Vrem să ne luăm locul care ni se cuvine!", preluă cuvântul un altul mai hotărât.

"Dar... și să nu mă înțelegeți greșit vă rog, nu aș vrea să arăt o lipsă de respect față de niște minunați Mâine precum sunteți voi. Dar totuși... dacă noi nu mai avem vreun rost?"

"Ei cum?"

"Ei cum?!"

"Ei cum?!" Ei cum?!!!" "Ei cum?" "Ei cum?!!", răbufniră mai mulți deodată. Se opriră totuși să îl asculte, teribil de intrigați.

"Păi... dacă Mâine de nouă generație merg unde trebuie? Știu, nu par a avea cine știe ce potențial, dar dacă îi subestimăm? Sau.. dacă e nevoie chiar de o cu totul altă nouă generație de Mâine, dar nu de noi? Dacă.... dacă nu are sens să mai luptăm pentru locurile noastre și ar trebui să le cedăm altora... mai în ton cu timpurile actuale?"

"Și.... se încumetă un Mâine dintre toți ceilalți, care erau prea șocați să vorbească, cum putem fi siguri de asta? Cum putem fi siguri că nu mai avem sens?..."