Competie vs. colaborare

La iesirea de azi cu fetele din liceu s-a discutat mult despre cum se poarta oamenii cu oamenii. Despre oameni care ii batjocoresc pe altii cand rolul pe care si l-au asumat prin profesia aleasa ar fi de a-i ajuta (medici), despre oameni care profita de pozitia lor mai inalta decat a celorlalti pentru a-i "juca" pe acestia din urma (profesori vs. studenti). Pentru ca am acelasi Zeitgeist in minte, din postul anterior, si opozitia pe care o prezinta la un moment dat intre competitia cu care suntem invatati si acel "we're all one" nu pot sa nu ma gandesc la deviatii. Deviatia de la competitia cu ceilalti care ne este promovata cand suntem mici doar pentru a ne ridica mereu standardele, doar in ideea de a ajunge sa fim buni si competitia asa cum ajunge ea in final, un mod de a-ti castiga dreptul sa te uiti "in jos". Mi-a placut revolta cu care s-a discutat, ma tem uneori sa nu ajung de cealalata parte a baricadei. Pana atunci ma gandesc ca e mult mai bine sa fim invatati de mici in spirtul cooperarii si al competitiei doar cu noi insine decat in spiritul detasarii de ceilalti care se pare ca poate deveni exagerat. "Abilitati de lucru in echipa", clasic in CV-uri, poate ne este insuflat pe undeva, dar echipa nu prea este privita ca mai mult decat grupul de oameni cu care trebuie sa lucrezi.

Merita spusa aici o idee promovata de mama: un om isi dovedeste pozitia inalta cu cat este in stare sa-l respecte si pe cel de jos. Parca ideea era completata de "e normal ca si generalul sa salute femeia de servici".