Tratat fără substrat despre substrat

- Fii atent. Eu îți spun că vreau să mă las de fumat. Tu fumezi în continuare. Cum reacționezi?

Se uită puțin la ea, neînțelegând de ce ar trebui să aibă o reacție specială. Așa că ea adăugă:

- Îți scoți o țigară din pachet și ți-o aprinzi. Ce faci, îmi oferi una și mie? Faci o glumă legată de cum nu voi rezista? Îmi explici cum viața mea nu va mai fi niciodată la fel și îți aprinzi țigara așteptând să te rog să îmi oferi una?

- Acum că îmi oferi un set de opțiuni, mă întreb sincer de ce ar trebui să îmi pese. Am și alte lucruri care să mă preocupe. Just sayin'... și zâmbi. O văzu serioasă, așa că reveni: zi-mi tu, cum ar trebui să reacționez?

- Mmmpăi... ar trebui să fie cam așa. Îți aprinzi țigara și îmi arunci o privire care zice: " Ție nu îți ofer, dude, stai în banca ta!" Apoi eu e posibil să zic în mintea mea „O.K., ce ar fi totuși să mai fumez una. Una și atât?” Și te întreb dacă îmi dai o țigară. Iar tu spui ”Nu!”. Dar eu chiar vreau una și chiar cred că nu e grav. Dar tu nu cedezi. Pentru că știi că e mai important planul meu pe termen lung, pentru mine, decât slăbiciunea mea curentă. Că ce vreau acum e mai bine să nu fie împlinit pentru că am un scop mai important pe termen lung. Și termenul lung se împlinește din suma mai multor termene scurte respectate.

- Unde bați mai exact?

- Intențiile bune se văd în susținerea cuiva în chestii mari. În a îmi pune pe tava un refuz mie, celei slabe, pentru a susține o altă parte din mine care caută să devină mai puternică. Desigur, pornim de la premisa că ești de acord că e un lucru bun pentru mine să mă las de fumat. Iar dacă e vorba de altceva, ce nu poate fi încadrat nici în bun, nici în rău, important e că tu știi că pentru mine contează să mă țin de cuvânt față de mine. Nu contează în legătură cu ce. Numai să nu fie ceva rău pentru mine sau pentru ceilalți. Atunci, dacă e ceva cu beneficii discutabile sau chiar potențiale efecte negative, îți poți băga pula, să nu te intereseze și să nu mă încurajezi. Voi fi de acord. Într-un final.

Își mângâia ciocul ascultănd-o:

- Deci eu ar trebui să fac chestia asta. Cu încurajarea unei anume părți din tine, de care ai nevoie... De ce? o întrebă cu revoltă și amuzament. Cum am ajuns să discutăm niște reguli, pentru mine, în ziua mea liberă? Sunt liber azi de orice regulă. Încercă să își aprindă imediat o țigară, fiind în sufragerie. În general, nu era recomandat. 

Ea nu protestă. Înțelegea.

- Aaa, nu încerc să îți prezint un set de reguli. Nu era vorba despre tine. Vezi că bricheta aia nu e bună. Ia-o pe asta, și îi întinse una transparentă, prin care se vedea clar că mai era suficient gaz. Te-am folosit ca exemplu, atât. Voiam să îți văd părerea. De fapt, oricum aveam ceva în minte ce doar voiam sa organizez puțin. Încerc să îmi clarific ce înseamnă interacțiuni umane valoroase. Și înseamnă o sumedenie de lucruri. Ăsta e un aspect, în schimb, care mi-a venit acum în minte ca fiind important. Intențiile umane. Aici, intenția mai valoroasă e nu cea de a-ți păstra tu un partener de fumat ci cea de a încuraja o alegere sănătoasă a cuiva din exteriorul tău. Mă rog, cred că exemplul meu nici măcar nu pare important. Dar e, adăugă zâmbind.

Cred că, continuă ea după o scurtă pauză în care fugi la bucătărie și opri focul de la cafeaua din ibric, de multe ori, intenția face diferența între doi sau mai mulți oameni: pot face fix același lucru, sau pot spune fix aceeași chestie care îți este defavorabilă, dar unul o poate face din greșeală, altul având niște intenții bune pe care nu știe să le pună în practică iar altul fix pentru că voia să te lovească. La fel cum intenția poate face diferența între niște oameni care fac o chestie faină. Să zicem că se implică într-o acțiune de întrajutorare a nu-știu-cărei comunități defavorizate. O pot face din convingere, o pot face din plictiseală sau doar pentru C.V. Autenticitatea adaugă valoare gestului.

- Intențiile nu sunt ceva care să fie declarat de obicei, o întrerupse George. Intențiile se citesc. Aici te lovești de o problemă: cum știi că le citețti corect? După ce criterii le citești? Ele pot fi trucate la urma urmelor. Îți place ție să te joci cu dedesubturi, dar în viață în final ceea ce ai de confruntat, sau pur și simplu trăit sunt fapte. Fapte reale. Nu intenții. Cu rezultatul faptelor ai de operat. Ai adunat suficienți oameni pentru o acțiune de plantat? Perfect. Ai rezultatul unor chestii palpabile. Cu câtă convingere au venit oamenii sau nu? Asta nu se știe de la început. Și oricum poate convingerea lor se amplifică sau, dimpotrivă, se pierde pe parcursul acțiunii. O.K., sunt de acord - probabil aici bați - că o mentalitate sănătoasă generează acțiuni sănătoase. Sau că sunt mai multe șanse să le genereze decât o mentalitate... nici nu știu cum să o caracterizez... nu poți spune că o mentalitate e rea. Prea nu spune nimic asta. În fine. Sunt mai multe șanse să o genereze decât o mentalitate formată dintr-o multitudine de prejudecăți, nepăsare, intenții agresive etc.  Dar diferența de care spui nu știu dacă e mai importantă decât acțiunile în sine. 

- Dude, dacă doi oameni fac un gest fain, îl voi aprecia de la ambii, de acord. Dacă intenția cuiva e dubioasă, voi ține cont de asta totuși. Bine, nu e de ca și cum mă aștept ca oamenii să aibă intenții rele, și căpătă un ton cu care declara că se contrazice puțin pe ea însăși. Chiar e o variantă la care mă gândesc prea puțin. Dar în intenții dubioase includ și gesturi ce se pot lega în vreun fel de frici ale lor, de frustrări ale lor, de complexe, de vise personale și alte de-astea. Înțelegi?

George o fixă cu privirea a ”da”.

- Da, înțeleg. Intenția te afectează diferit, funcție și de cauza ei.

- Da, exact. Pot înțelege multe chestii. Mă rog, nu înseamnă și că le accept. Și mai e o ceva: cred că de multe ori în oameni pot coexista intenții de foarte multe feluri și naturi. Sunt multe intenții potențiale și se expirmă, se activează pe rând. Iar dacă tu ai încredere, intenția potrivită se va activa în acea persoana. Va fi ”chemată”.

- Sauuuu... va avea potențial mai mare de a se activa. Dar background-ul omului și planurile lui nu pot fi schimbate de atitudinea ta. Te întâlnești cu intenții... insalubre, să spunem așa. Și nu reușești să le ”dezactivezi”. Ce faci?

- Păi. Așa ceva nu prea ar trebui să se întâmple. Oamenii chiar au intenții bune pe care vor să le scoată la suprafață și să le materializeze. Poate au uneori doar nevoie să li se amintească asta. În plus, pentru orice intenție insalubră ar trebui să-mi asum parte din vină: o parte e la purtătorul intențiilor, o parte e în karma mea. Dar.. karmă sau nu. Suspectez intenții nepotrivite? Aștept să văd dacă am dreptate. Mi se confirmă? Te calc pe față!

George se lăsă pe spate, afundîndu-se în spătarul canapelei, cu un aer surprins. Apoi izbucni în râs.

- Măi, eu care credeam că ții aici o prelegere frumoasă despre pacifism și puritate, și continuă să râdă, surprins de contrast. 

Eliza ridică din sprânceană,

- Da. Chiar asta voiam. Dar să fim serioși, uneori și survival mode mai trebuie activat. 

Dar cine spală vasele?

- Știi, există două moduri de a face un lucru: întâi crezi într-un concept asociat și apoi întreprinzi o acțiune asociată lui. Sau întâi faci acel lucru și treptat descoperi conceptul din spatele său.

- Da... deși poți face o mulțime de lucruri fără a le asocia cu un concept. Fără a le teoretiza. Știi, mai spun unii ”Nu gândi viața, trăiește-o!”

- Ăsta era un grafitti pe un zid. Citezi de pe ziduri?

- De pe ziduri adunate... și pereții vorbesc bine, de ce nu?

- Da, categoric. ”A vorbi ca la pereți” e o expresie ce ar putea să nu existe. Pentru că și ei pot vorbi. Doar că nu știu dacă îți vor răspunde neaparat la ce zici tu. Or să spună ce vor ei.

- Dar, Eliza, nu ai spune chiar tu că o să vezi mesajul potrivit la timpul potrivit? Pe principiul ăsta, peretele pe care scrie ceva ce poate fi important pentru tine de fapt nu zice pur și simplu. Ci îți răspunde.

Maria avea dreptate. Eliza se gândi puțin, dădu din cap a aprobare și reveni la firul pe care începuse să-l deruleze inițial.

- Ei, dacă faci un lucru dintr-o credință...

Maria zâmbi, observând încăpățânarea.

- Atunci ai chestia aia în care întâi e gândul și apoi acțiunea. Ceea ce demonstrează că un gând într-adevăr creează, chiar dacă e imaterial. Dar dacă faci un lucru... să spunem că ai o sticlă de Cola în casă. Tu nu prea consumi Cola, decât foarte rar. Dar colega de apartament ia Cola vreo trei zile la rând. Și bei și te obișnuiești. Iar a patra zi iei tu, pentru că obișnuința asta deja te face să crezi că o sticlă de Cola poate fi o alegere personală.

- Încerci să-mi spui că nu ar trebui să mai iau Cola?

- Încerc să spun că poate continui o acțiune doar pentru că a fost începută deja pentru mine iar nu pentru că îmi stă în fire.

- Stai așa, Eliza, dar tu nu ai bea dacă nu ai fi O.K. cu sucul ăla. Să stabilim asta.

- Da, ești O.K. cu acel suc, dar nu și înclinat către el, exact, să subliniem. Ești O.K. cu acea acțiune, dar nu și înclinat către a o face. Dar ajungi prin repetiție să crezi că ești înclinat spre a consuma Cola. Și continui. Apare o întrebare.

Maria dădu din umeri a ”Evident!”

- Faptul că ajungi tu să cumperi și să consumi e pentru că mintea ta a fost păcălită să creadă că dacă face un lucru, acest fapt e susținut de o crendință în acel lucru, în acea activitate? Ajungi să crezi că e ceva personal, dar în fapt nu e? Sau faptul că ajungi să cumperi și să consumi se leagă de o nouă descoperire? Pe principiul pofta vine mâncând? Ai descoperit că e ceva care într-adevăr ți se potrivește. Și poți vedea conceptul din spatele activității după ce ai început activitatea. Și descoperi că e un concept care te caracterizează. Așa că tu poți continua liniștit acea activitate care devine și una repetată cu o anume frecvență?

- Fii atentă. Există două răspunsuri opuse și în mod egal adevărate aici: 1. Da, mintea ta a fost păcălită. Se poate folosi ca tehnică de manipulare lejer. Și funcționează și pentru că merge mână în mână cu instinctul de supraviețuire. Ești paznic la un lagăr de concentrare. Nu ți-ai ales să ajungi acolo, sistemul te-a trimis. Faci ceea ce ți se cere până când ajungi să crezi că ești de acord cu asta. Că e ceva în care crezi. Tu poți să te revolți din start și asta îți pune viața la risc. Sau poți face ceea ce ți se cere un timp. Înghițind în sec. Ca să supraviețuiești gândului că faci ceva ce nu vrei să faci trebuie să te convingi că vrei să faci acel lucru. Da, O.K., rămâne un conflict interior undeva în spatele sufletului. El țipă în continuu, dar nu îl auzi pentru că ai fost nevoit să îl acoperi cu zeci de perne, I-ai construit o cameră antifonată în care l-ai închis. Și dacă nu-l auzi, crezi că nu există. Dar există și se manifestă. Și faci cancer sau mai știu eu ce. Dar orișicum, continui să faci și ajungi să crezi că faci acel lucru pentru că tu crezi în conceptul care i-a dat naștere.

- Exemplu tău e foarte... brutal.

- Nu, nu este. Și de altfel despre astfel de manipulări vorbeai oricum. Nu vorbeai despre Cola în niciun caz.

Eliza era de acord. Mai luă o gură de Cola cumpărată de Maria, uitându-se undeva în dreapta ei în gol. Așa spunea că aprobă.

- Sau... 2. Da, ai descoperit ceva. Ești invitat la un concert. Nu i-ai ascultat niciodată pe băieții ăia care or să cânte dar îți plac oamenii care te-au invitat și mergi de dragul prezenței lor. Încep dracii să dea din chitări. Și maaaamă, ce bine sună. Nu te așteptai. Mergi acasă și îi cauți pe Youtube, desigur. Ți se potrivesc. Au rezonat cu tine. Dar nu știai că se va întâmpla asta. Nu ai ales să-i vezi. Ai fost acolo în schimb și da, ai descoperit că sunt construiți pe un concept care ți se potrivește. Pana mea, nici măcar nu e un gen despre care să fi știut că există. Și totuși el exista și era pentru tine iar tu nu știai. Nu știai că îl poți căuta.

- Dacă nu știi ce cauți ori n-ai direcție ori găsești din greșeală ceea ce îți trebuie cutreierând în derivă...

- Exact. Revenind, da, ambele posibilități se pot manifesta în mod egal. Așa sunt toate lucrurile, să fim serioși, niște posibilități care la un moment dat devin realități. Nu înseamnă că sunt unicul adevăr ci doar că sunt posibilități care au devenit reale dintr-o mulțime de multe alte posibilități dintre care unele nu s-au materializat. Ca atunci când plantezi niște semințe iar unele devin plante iar altele nu cresc. E o chestie parțial random dar parțial ține de alegere. Și de cât ești tu de prezent în ceea ce faci, întrebându-te dacă ceea ce faci este o manifestare autentică a ta. Și de câtă voință ai să pui în practică doar ceea ce este autentic pentru tine.

- Și de câtă înțelepciune ai, o întrerupse Eliza relativ brusc. Cum dezvolți înțelepciunea de a ști că ceea ce faci îți este personal și te face autentic? Dar mai ales că ceea ce te face autentic chiar e bun? Poate trebuie naibii să faci ceva ce nu te caracterizează pentru că pe o scară a valorilor atemporală e mult mai bun decât ceea ce ai face tu în mod normal și îți este propriu.

- Trial and error. Și mai alege-ți bine și punctele de reper și evaluatorii în a căror părere să te încrezi.

- Pfffff, păi iar ai tone de subiectivitate care te pot duce către ceva greșit. Ca să-ți alegi corect reperele trebuie să ai deja o oarece doză sănătoasă de înțelepciune.

- Da, o completă repede Maria, nu o să știi niciodată. Autentic? Bun? Lider de încredere? Valori eterne? Nu știi. O să trăiești într-un etern dubiu. Nu știai asta până acum, sau ce?

Eliza strâmbă din buze puțin dezamăgită:

-  Ba da, futu-i pizda mă-sii... zise apăsat. Daaaar... revenind, cum știi dacă în ceea ce faci ghidajul tău e pe primul principiu: te-ai păcălit că e ceva propriu ceea ce faci dar nu e, sau pe al doilea: ai descperit ceva ce nu știai că îți este propriu dar îți este, tocmai făcând acel lucru?

Maria izbucni în râs aproape isteric:

- Vorbesc ca la pereți needucați care nu știu să răspundă la ceea ce au fost într-adevăr întrebați: nu știi! Ăsta e răspunsul! Nu știi! și își izbi palmele de genunchi și continuă să râdă.

Eliza izbucni și ea, puțin mai liniștit totuși și aratând ușor debusolată:

- Hai să trecem la lucruri serioase. Cine spală vasele?

- Eu duc gunoiul! răspunse foarte prompt și cu multă importanță Maria, de ca și cum tocmai ar fi declarat că ea va salva lumea.

- Bine, adjudecat, eu spăl vasele.