Dimineața, marea...

Dimineața, marea era agitată. Valurile se umflau treptat, unul mai tare ca altul, apoi se spărgeau în mii de stropi haotici când digul le punea piedică. Un val mai molcom, apoi unul mai puternic și după un oarece șir urma unul care parcă aduna în el energia tuturor celor de dinainte plus încă puțin. Viguros și hotărât, se întâlnea cu pietrele într-o explozie albă. Nici măcar nu era nervos. Doar consuma energii care prea se adunau una peste alta până ce nu mai incăpeau în aceeași mare.
- Te-ai supărat?
- Nu, dar am nevoie să mă consum.
- Să te consumi?
- Sau... să mă pun în ordine.
- Credeam că ești mereu în ordine. Fiecare strop își găsește locul singur.
- Eeeii... în parte și-l găsește singur. În parte are nevoie de un imbold. Nu pot sta toți stropii împreună fără ca suma lor să aibă ceva de spus.

Dimineața, ea era agitată. Se uita la mare și nu înțelegea cum de îi răspunde.

- Ce ai visat aseară, oare? Ce gânduri nu ai mai putut ține sub control?
Iar marea îi șoptea:
- Eeeeii... am mai vorbit despre asta noi...

Spre amiază, marea se liniștea pe nesimțite iar soarele devenea tot mai mângâietor. Ba chiar, marea și soarele deveneau una. Nu înțelegea cum era posibil, dar era soare în apă și, ca urmare, apă în soare. Era atâta lumină în apă și pe luciul ei, încât soarele și apa desigur fuzionaseră. Un echilibru delicat din care se evapora liniște. Ea își așeza gândurile unul căte unul, le cumințea pe cele revoltate, clarifica motive, scopuri, amintiri, netezea colțurile fiecărei idei și emoții care îi înțepau sufletul. Cu puțin realism, inimă și contemplare, până la finalul zilei în ea totul era pace. Suma ei stârnea valuri și tot suma ei le liniștea. Totul era clar, nu mai era nevoie de explicații și de circumstanțe atenuante. Înțelegea totul, accepta totul și găsea în toate straturile ei numai senin. Putea veni apocalipsa, iar ea o îmbrățișa cu inima ușoară. ”În noi toți vine apocalipsa de câteva ori în viață. E timpul uneori să acceptăm schimbări majore. Întâi totul se dărâmă, apoi construim peste. Întâi apocalipsa, apoi renașterea. De ce n-ar veni o apocalipsă și pentru societate și Pământ? O fi necesară. Ceva nou se cere instaurat după.” Ea era împăcată. Iar marea era liniștită.

Apoi urma somnul de noapte. Iar dimineața, marea era agitată...