Acelasi concurs al Cristinei http://cristina-v.blogspot.com/, o noua proba. In principiu e acelasi lucru, trebuie sa ne imaginam o continuare la textul dat.
"John a inceput s-o pretuiasca mai mult pe Irene. Dupa cateva incercari la intamplare, urmate de o indepartare scurta [ si ntesata de asistente ] si apoi de o cearta serioasa, John a pus iar relatia pe o baza sexuala.Trebuie sa ne repezim sa tragem improbabila concluzie ca inima lui John a fost in cele din urma topita de dragostea unei femei? Care, pe deasupra, mai e si grasa, de o anumita varsta, ne iarta totul si ne vegheaza somnul? Care este, de ce sa n-o recunoastem, mai degraba ca o mama decat o iubita? Momentul de cotitura sau momentul datator de putere a fost cand Irene ne-a spus "secretul" ei. Cuvintele in sine au intrerupt o lunga tacere.- O fetita, a zis Irene. A fost adoptata de o familie. In Pennsylvania. Eu nu puteam avea grija de ea. Eram in pragul sinuciderii.John a pufnit si a zis:- Nu esti singura.- Exista ceva ce nu ti-am spus niciodata. Am avut un copil.In acel moment, erau impreuna in pat si se uitau fix si trist la tavan. Apoi lucrurile au evoluat de la sine.E paradoxal, pentru ca lui John nu-i plac femeile care au copii. Soti pot sa aiba. SI iubiti cati vor. Dar nu copii. Daca se intampla sa intre in vorba cu femei care au copii, e practic prima intrebare pe care le-o pune. E primul test la care sunt supuse. Si apoi nu iese nimic. O gramada de asistente, o gramada de surori. Multe doamne respectabile. Dar nici o mama.Toti trei stim ca John are un secret. Numai unul dintre noi stie in ce consta acel secret, iar el il lasa nedezvaluit, ceea ce e probabil cea mai buna solutie cand e vorba de secrete.
Mare parte din viata, toti ne suntem doctori noua insine. Nu la batranete, cand totul pare atat de amortit si mort, iar decenta si dezgustul interzic examinarea. Si nici la tinerete, cand trupul e un extaz neinvestigat. Doar in intervalul dintre ele. Priviti-i..."
Priviti-i pe doctori cum se straduie uneori degeaba. La fel si noi cu noi insine. Te chinui ani de-a randul sa-ti pui un diagnostic, vorbim de suflet desigur, si daca reusesti iti mai trebuie ani buni sa descoperi doctoria. John incearca sa lupte cu secretul lui, sa gaseasca un remediu, dar nu reuseste, de asta ne-am si dat seama ca are un secret, altfel nu ar fi fost evident. Anna venise cu o presupunere care ne-a pus pe ganduri... parca nu ar fi fost exclus ca varianta ei sa fie tocmai punctul pe i. Ea spune ca John sta cu Irene acum ca stie de copil, desi s-au certat din lucruri mai neinsemnate decat asta, pentru ca are si el un copil uitat pe undeva si asta il bantuie. In acelasi timp copilul asta al ei nu e acolo, langa ei, sa-i deranjeze, il poate accepta, e aproape virtual sa spunem. Irene nu e o mama ca celelalte cu care el n-ar iesi niciodata. Revenind, amandoi au aceeasi pata pe constiinta si de asta s-au apropiat. E ca o terapie de grup. Bine, e in doi, e un grup mic. Sam insa nu prea se gandeste la varianta asta, nu-i pare atat de interesanta cat sa o rumege. Cel mult l-ar intreba direct pe John ca sa lamureasca lucrurile, nu ar sta sa adune cu noi dovezi, sa faca o lista de pro si contra si asa mai departe.
- Mie mi se pare destul de simplu, zice el. John are nevoie de un scop in viata. Acum ca stie secretul Irenei o pretuieste mai mult pentru ca simte ca fiindu-i ei sprijin are un rost. Se simte implinit sa spunem, intr-o anume masura, creste in ochii proprii simtindu-se salvatorul ei, singurul care ii accepta povara din trecut, care o intelege, care o poate face sa treaca peste asta.
- Bine, si secretul lui?
- N-au treaba una cu alta. Irene e Irene, secretul e secretul, spune Sam.
- Daca e sa ramanem la ochii lui... eu spun ca ramane cu ea pentru ca a descoperit in sfarsit ca au ceva in comun: un secret. Se simte mai bine cu el insusi avand un mare secret acum ca ea are un secret imens de-a dreptul. Nu mai e secret, fie, dar continutul fostului secret e “imens”. Totusi imi place sa revin la ideea ca secretul lui are ceva ce se potriveste cu ea... daca am cunoaste-o pe ea mai bine am putea ghici si secretul lui cu o eroare mai mica.
- Eu cred ca de fapt nu ma intereseaza, spuse Anna. Secretul asta e divertisment pentru mine, dar sa nu exageram, nu poate deveni un hobby. Eu spun sa trecem la plantele noastre de colectie, e mai interesant.
- Daca fumez voi avansa si mai mult in subiect.
- Eu spun sa fumam cu John si sa-l tragem de limba.
- Anna, nu ar fi corect, nu facem de-astea. Nu profitam de slabiciunea omului, de vulnerabilitatea sa cand e afumat.
- Stiu ca asta era regula, dar noi nu am tinut cont de faptul ca afumat fiind nu prea mai ai simtul regulii.
- Nu ai mai spus asta pana acum. De fapt tu vrei sa profiti de faptul ca noi am putea crede ca “atacul” tau tine de fum, dar va fi perfect constient. S-ar putea sa te exclud din clubul meu de “colectionari” daca renunti la regulile noastre.
- Incepeti sa ma plictisiti. M-as duce la servici sa-mi treaca. Pacat ca le-am zis ca-s in spital si de-asta nu vin. Daca mi-era doar rau puteam sa apar deodata sa le zic ca mi-a trecut.
- Eu vreau sa-l ajut pe John, de asta ma preocupa.
- Sam, daca ar fi sa folosim teoria ta de mai devreme, as spune ca vrei sa-l ajuti pentru a te stima tu pe tine insuti mai mult, zise Anna cu o sclipire biruitoare in ochi.
- Pacat ca pe tine nu vrea sa te ajute nimeni, i-o taie Sam. Asta e problema ta, dam atentie altora in timp ce tu nu primesti destula. Plictiseala asta provocata de subiect e de fapt o revolta in toata regula.
- Ma duc sa ma culc. Am gasit remediul plictiselii pe azi.
- Cand iti trece sigur revii la subiectul John. Noi asteptam sa mai vii cu ceva teorii interesante.
- Hai nu ma mai baga asa frumos in seama. Va salut din mers, si iesi din camera.
Priviti-i pe doctori cum se straduie uneori degeaba. La fel si noi cu noi insine. Te chinui ani de-a randul sa-ti pui un diagnostic, vorbim de suflet desigur, si daca reusesti iti mai trebuie ani buni sa descoperi doctoria. John incearca sa lupte cu secretul lui, sa gaseasca un remediu, dar nu reuseste, de asta ne-am si dat seama ca are un secret, altfel nu ar fi fost evident. Anna venise cu o presupunere care ne-a pus pe ganduri... parca nu ar fi fost exclus ca varianta ei sa fie tocmai punctul pe i. Ea spune ca John sta cu Irene acum ca stie de copil, desi s-au certat din lucruri mai neinsemnate decat asta, pentru ca are si el un copil uitat pe undeva si asta il bantuie. In acelasi timp copilul asta al ei nu e acolo, langa ei, sa-i deranjeze, il poate accepta, e aproape virtual sa spunem. Irene nu e o mama ca celelalte cu care el n-ar iesi niciodata. Revenind, amandoi au aceeasi pata pe constiinta si de asta s-au apropiat. E ca o terapie de grup. Bine, e in doi, e un grup mic. Sam insa nu prea se gandeste la varianta asta, nu-i pare atat de interesanta cat sa o rumege. Cel mult l-ar intreba direct pe John ca sa lamureasca lucrurile, nu ar sta sa adune cu noi dovezi, sa faca o lista de pro si contra si asa mai departe.
- Mie mi se pare destul de simplu, zice el. John are nevoie de un scop in viata. Acum ca stie secretul Irenei o pretuieste mai mult pentru ca simte ca fiindu-i ei sprijin are un rost. Se simte implinit sa spunem, intr-o anume masura, creste in ochii proprii simtindu-se salvatorul ei, singurul care ii accepta povara din trecut, care o intelege, care o poate face sa treaca peste asta.
- Bine, si secretul lui?
- N-au treaba una cu alta. Irene e Irene, secretul e secretul, spune Sam.
- Daca e sa ramanem la ochii lui... eu spun ca ramane cu ea pentru ca a descoperit in sfarsit ca au ceva in comun: un secret. Se simte mai bine cu el insusi avand un mare secret acum ca ea are un secret imens de-a dreptul. Nu mai e secret, fie, dar continutul fostului secret e “imens”. Totusi imi place sa revin la ideea ca secretul lui are ceva ce se potriveste cu ea... daca am cunoaste-o pe ea mai bine am putea ghici si secretul lui cu o eroare mai mica.
- Eu cred ca de fapt nu ma intereseaza, spuse Anna. Secretul asta e divertisment pentru mine, dar sa nu exageram, nu poate deveni un hobby. Eu spun sa trecem la plantele noastre de colectie, e mai interesant.
- Daca fumez voi avansa si mai mult in subiect.
- Eu spun sa fumam cu John si sa-l tragem de limba.
- Anna, nu ar fi corect, nu facem de-astea. Nu profitam de slabiciunea omului, de vulnerabilitatea sa cand e afumat.
- Stiu ca asta era regula, dar noi nu am tinut cont de faptul ca afumat fiind nu prea mai ai simtul regulii.
- Nu ai mai spus asta pana acum. De fapt tu vrei sa profiti de faptul ca noi am putea crede ca “atacul” tau tine de fum, dar va fi perfect constient. S-ar putea sa te exclud din clubul meu de “colectionari” daca renunti la regulile noastre.
- Incepeti sa ma plictisiti. M-as duce la servici sa-mi treaca. Pacat ca le-am zis ca-s in spital si de-asta nu vin. Daca mi-era doar rau puteam sa apar deodata sa le zic ca mi-a trecut.
- Eu vreau sa-l ajut pe John, de asta ma preocupa.
- Sam, daca ar fi sa folosim teoria ta de mai devreme, as spune ca vrei sa-l ajuti pentru a te stima tu pe tine insuti mai mult, zise Anna cu o sclipire biruitoare in ochi.
- Pacat ca pe tine nu vrea sa te ajute nimeni, i-o taie Sam. Asta e problema ta, dam atentie altora in timp ce tu nu primesti destula. Plictiseala asta provocata de subiect e de fapt o revolta in toata regula.
- Ma duc sa ma culc. Am gasit remediul plictiselii pe azi.
- Cand iti trece sigur revii la subiectul John. Noi asteptam sa mai vii cu ceva teorii interesante.
- Hai nu ma mai baga asa frumos in seama. Va salut din mers, si iesi din camera.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu