Aberatii

Respect

2012-01-12T03:25:00.001+02:00

Cand ai uitat sa respecti ceea ce te inconjoara, lumea isi pierde sensul.

Bine/Rau

2012-01-12T03:12:00.003+02:00

E o problema veche de cand lumea care mereu va fi veche de cand lumea. Pentru ca mai mult decat au spus baietii de la Parazitii, "mie daca nu mi-e greata, atunci mi-e rau", nu se poate spune nimic sigur despre Bine si Rau. Totusi am ajuns la o concluzie relativ sinistra.. ca lupta pe care o poarta lumea pentru Bine e o lupta care, odata castigata, lasa lumea pe un taram linistitor dar extrem de static.. un taram unde nu se mai intampla nimic.. pentru ca doar alternanta Bine/Rau face lumea sa se miste, ii confera dinamism si ii confera mai ales un scop. Odata invingator Binele, nu se poate intampla decat un singur lucru pentru ca lucrurile sa iasa din repaos.. sa se nasca un nou conflict Bine/Rau, sa mai cada un inger pentru ca lucrurile sa o poata lua de la inceput. Poate vor fi un alt fel de Bine si un alt fel de Rau intr-un nou inceput, dar esential e ca dualitatea e ceea ce da viata Universului. Dar asta spun de fapt si taoismul, hermetismul (tare sper sa nu gresesc) si altele.. ideea polaritatii si a nevoii ca doua opuse sa existe pentru a se modela, potenta, determina si inhiba reciproc starnind astfel "valuri" in Univers e veche.. atata tot ca unele lucruri pe care le stii de-o vreme le intelegi cu adevarat mult mai tarziu.. si poate ca inca nu le-am inteles.. dar am inteles ca, oricat de sinistru ar fi, Raul e necesar in lume. Pentru ca altfel ea nu ar fi dinamica. De oricare din concepte s-ar apropia mai mult cineva, fie de Bine, fie de Rau, nu poate gresi cu adevarat in fata Universului. Pentru ca de oricare parte ar sta mai mult, acel cineva promoveaza miscarea in Univers. Si daca ni s-a spus mereu ca Binele si Raul sunt relative, acum imi par mai relative decat oricand, chit ca "relativ" nu suporta probabil comparativul... pentru ca si a fi de partea Binelui si a fi de cea a Raului este un bine pentru Univers atata timp cat el mai are nevoie de miscare... Va avea nevoie desigur si de pauza candva, dar somnul lui nu vine in orice noapte, ca la noi...

Dincolo de sinistru exista totusi "o smecherie". Cumva Fericirea nu poate fi atasata decat de acest Bine si tot ceea ce include el: Frumusete, Iubire, Generozitate, Altruism, Speranta, Incredere, Daruire si asa mai departe. E ca la sah, faptul ca jocul are reguli il face sa existe ca joc. Iar aici asta e regula: nu oricum ai promova miscarea Universului vei gasi Fericirea, pentru ca ea nu e inclusa in ambii poli, ci intr-unul singur, cel al Binelui. Si oricum niciodata nu va fi atinsa daca prioritara va fi descoperirea ei prin celelalte concepte incluse in Bine si nu descoperirea celorlalte concepte care vor conduce apoi accidental la Fericire.

Inchei cu un citat: "o sa fie bine..."

Am revenit cu ceva completari/modificari. Am primit un feedback foarte interesant la postarea asta (de la Subhashis Banerji) si il voi cita aici:

"The real happiness is actually independent of good and bad. That bliss comes from the knowledge that you and the universe are one...rather it is an infusion of energy so cosmic in nature that it overwhelms one in its effulgence. Here the duality of good and bad is irrelevant.

Till such time, we must side with the good because good allows us the freedom to open ourselves, our heart and soul, more and more. The more you are good and do good, the more the expansion. With evil, there is contraction....and so chances of being one with the universe diminish."

Eroi... de ce?

2012-01-12T01:11:00.000+02:00

Unii oameni traiesc o viata-ntreaga facand mereu doar ce trebuie, facand alegerile cele mai sigure dar nu cele care sa-i ajute sa fie fericiti. Sau multumiti cel putin. Muncind ani de zile in acelasi loc si neintrebandu-se daca ce fac e pentru ei, caci important e ca ce au inceput trebuie sa si continue. Facand pentru propria viata alegerile pe care ceilalti le considera acceptabile. Facand uneori alegeri fara a alege de fapt. Alegand sa faca ce li se cere fara sa se mai intrebe daca e drept sa li se ceara asa ceva sau nu si considerand ca drept e sa aleaga ce nu aleg de fapt si sa o faca intr-un mod cat mai corect posibil. Totul conform unor norme pe care nu le-a mai sters nimeni de mult de praf ca sa vada daca nu zac la pastrare degeaba. Si fac toate astea cu capul sus si rar dandu-si seama ca de fiecare data cand fac asta inghit in sec. Pentru ca si atunci cand isi dau seama ca nu vor un ceva anume considera ca e corect sa-l faca pentru ca normele sunt norme. Si sunt niste eroi. Oameni care au renuntat la ei pentru ca lucrurile sa mearga bine. Atata tot ca lucrurile ar fi putut de fapt sa mearga bine si fara sa renunte la ei insisi. Alte alegeri. Alegeri reale care in aceeasi masura sa faca bine ca si cele neautentice. Sa faca bine familiei, societatii, sistemului financiar si poate chiar si balenelor. Si poate n-ar mai fi fost dupa atata inghitit in sec niste eroi tristi. Tristi si ocupati de-acum doar sa rabufneasca incet si constant pentru atata inghitit in sec. Asupra lor insisi si a tot ce e in jur. Poate ca daca s-ar fi gandit ca pe termen lung conteaza nu doar elementul practic ci si muzica interioara ar fi fost nu doar mai bine, ci mai bine pentru mai mult timp si nu doar pentru ceilalti ci si pentru ei, si nu doar pentru ei ci si pentru ceilalti. Eroi minunati. Si totusi eroi degeaba. Respect cu tristete.

Pe dos

2011-12-09T01:57:00.000+02:00

Uneori inainte de a vedea fata trebuie sa te uiti pe dos. Trebuie sa mergi pe dos ca sa stii sa mergi pe unde trebuie. Trebuie sa intorci lucrurile pe dos pentru a-ti da seama ca ceea ce parea a fi fata era intr-adevar fata.. sau nu. Pe dos... adica fie inauntru, in dedesubturile dedesubturilor, fie in "invers". Peste tot ca sa te opresti intr-un singur punct. Fara discriminare, alegere si atat.

Principii

2011-09-16T05:02:00.001+03:00

Unele principii sunt sabloane dar nu toate sabloanele sunt principii. Sau asa ceva. Un set de principii e mai important decat un set de sabloane, dar la fel de vulnerabil. Unele principii ar merita sa nu fie schimbate niciodata, unele ar trebui (re)adaptate la anume oameni/circumstante/timpuri iar altele se nasc dupa ce cateva au fost incalcate. Uneori poti incalca principii pentru ca iti dai seama ca nu mai e necesar a fi valabile ci dimpotriva, trebuie reformulate/inlocuite. Iluzia insa e inevitabila: nevoia de reformulare/inlocuire poate fi oricand cea mai buna scuza adusa pentru faptul de a fi incalcat un principiu a carui forma chiar nu avea nevoie de niciun retus...

Sabloane

2011-09-16T04:43:00.000+03:00

Sabloanele sunt niste instrumente care scurteaza timpul de decizie, de evaluare a unor situatii, care ajuta la a indeparta o parte din ceata cauzata de o informatie, dar doar o parte. Nu trebuie niciodata considerate instrumente cu efect total, pentru ca atunci devin periculoase. Sabloanele sunt necesare asa cum regulile sunt necesare intr-un joc pentru ca din teancul de carti disponibile sa se poata obtine o forma, o forma cu sens a folosirii lor treptate. Fara niciun fel de regula nu s-ar putea intampla nimic, nu ar exista jocul si nu ar exista nici macar optiunea de a incalca o regula. Si mai sunt necesare asa cum autostrada e necesara intre doua orase: daca legatura intre cele doua puncte a fost facuta deja si testata, de ce sa nu fie facuta de urmatorii in ritm mai alert, de ce sa nu devina poteca sosea si apoi autostrada?
Cel mai simplu joc e probabil Macaua. Cand cineva pune romb, tu pui romb, cand pune 2 de romb, iei doua carti, cand pune 4 de romb, stai o tura, cand pune as de orice fel se poate schimba culoarea. Asa e si cu sabloanele, uneori e nevoie in viata de cateva drumuri predefinite pe care sa poti inainta pentru ca lucrurile sa nu stea in loc, pentru a nu ne obosi cu totii in mod constant sa inventam noi insine drumuri, mai ales ca nu ne nastem "constructori profesionisti" ci devenim in timp, fiecare atingand un alt nivel al talentului si maiestriei construirii si fiecare ramanand dependent de capacitatea altora de a construi pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. E nevoie de sabloane in special in perioada de dezvoltare a fiecaruia, in perioada in care ii este greu sa decida prudent, sau calculat, sau eficient sau moral de unul singur. Cat esti mic ti se spune ca poti sta afara, dar doar in parc. E un prim sablon. Nu ti se explica prea multe, doar ti se spune. Stii ca daca nu faci ce ti s-a spus esti pedepsit. Cand mai cresti ti se poate explica mai pe larg ca stand doar in parc poti fi supravegheat, deci esti in siguranta. Stai in parc de bunavoie, nu de teama pedepsei. Apoi mai cresti si ti se spune ca poti traversa si strada, dar doar dupa ce ai anuntat unde mergi. Incepi sa intelegi cand ti se explica cum sa te porti, cum sa traversezi, cum sa te orientezi prin oras, asa ca incet-incet te poti descurca si singur. Apoi ti se spune ca ai voie si in Copou, dar nu mai mult de o ora. Si-apoi vin ziua cand ti se spune: "Nu mai sta numai in parc, mai vezi si tu lumea" si ziua cand spui tu unde vrei sa mergi. Sabloanele initiale sunt simple, neinsotite de comentarii complexe despre ce inseamna orasul si societatea, dar sunt necesare. O forma mai complicata a lor prezentata prea devreme ar fi inutila. Lipsa lor ar duce la lipsa de siguranta, sau lipsa de orientare, sau irosire de resurse de cunoastere. La inceput sabloanele sunt deci simple, rigide si limitate ca numar. Apoi incep sa se inmulteasca si poti alege intre ele. Dar si mai tarziu ar trebui sa ti se spuna: "Toate sabloanele de pana acum au fost precum rotile ajutatoare de la bicicleta ta micuta pe care ai invatat ce inseamna mersul pe bicicleta. Acum poti merge si fara, ba chiar pe o bicicleta mai mare. Exista chiar mai multe feluri de bicicleta decat cea pe care ai avut-o pana acum: semicursiere, cursiere, mountain bikes, cu suspensii, fara suspensii, cu n tipuri de frana, cu x sau z viteze si asa mai departe, mai afla tu alte feluri. Acum ca esti in siguranta si acum ca intelegi ce te inconjoara si ce inseamna a alege, poti alege. Mai mult, poti sa-ti creezi propriul model de bicicleta, un hibrid intre altele 3 plus inca alte idei noi. Mergi si alege!" De la un timp toate sabloanele pot sa cada: ce inseamna sa fii realizat, ce inseamna Dumnezeu, ce inseamna sa fii cuminte, ce inseamna sa fii bun, ce inseamna sa fii rau, ce inseamna frumusete, ce trebuie sa vrei in viata, ce trebuie sa faci in viata, ce trebuie sa spui in viata, ce nu trebuie sa spui in viata. Si asa mai departe. E decizia ta daca sa urmezi in continuare primul sablon, si sa ramai in parc, daca sa alegi intre mai multe variante - Copou sau peste strada - sau daca sa-ti creezi propria varianta, un nou fel de Macaua jucat unde nimeni nu joaca carti. Poti urma drumuri pe care le-au testat altii inainte, pentru ca ai incredere sau doar pentru ca e mai comod, iar alte dati poti inventa noi drumuri. Important e sa nu ramai la a vedea doar un drum. Si sa urmezi unul dintre cele din fata ta pentru ca tu l-ai ales, in cunostinta de cauza, in mod asumat. Dar nu din incapatanarea de nu urma un drum pe care ai fost sfatuit sa mergi, nu din ambitia oarba de a nu urma sablonul predat de profesori doar pentru ca a fost predat de ei, ci pentru ca ai invatat si singur. Important e sa ti se dea libertatea de a parasi un sablon sau sa intuiesti singur ca ai dreptul la ea. Important e sa stii ca exista mii de sabloane, atat de multe incat s-ar putea spune ca nu exista de fapt nici unul, mai ales dupa ce ai desenat si tu altele noi. Si important e ca oricare ar fi sabloanele pe care le folosesti, sa respecti faptul ca altii urmeaza altele pentru ca la randul lor au ales.

Altruism vs Egoism si invers

2011-07-06T01:40:00.002+03:00

E o discutie destul de clasica cea despre ce reprezinta altruismul si egoismul si cam pe unde se intalnesc. Pentru ca m-am lovit de ea in ultima vreme de cateva ori ma voi opri un pic asupra subiectului.

A fi egoist e un lucru perfect normal. Ne-am nascut inarmati cu un instinct de autoconservare, de autoaparare care depinde de acest egoism ca sa functioneze. Egoismul si orgoliul sunt rude. E natural sa raspunzi unor situatii in viata prin prisma orgoliului si nu a problemei in sine. Ca atunci cand doi oameni se cearta iar ce e important e cine castiga si nu a cui idee e cea corecta. E natural ca orgoliul sa incetoseze gandirea. Nu e insa si de dorit. Orgoliul e bun numai pana la nivelul la care o persoana accepta sa se respecte pe sine si considera ca a primi respect din partea altora e un drept, nu un moft. Iar egoismul e bun pana la nivelul in care ne salveaza atunci cand suntem in pericol. In rest e doar de inteles ca exista cele doua, dar trebuie cumintite. Ceea ce desigur e un exercitiu dificil. Iar cel caruia ii reuseste ajunge fie la altruism, fie cel putin la un echilibru decent intre cele doua opuse.

Problema cu altruismul e ca e inselator. A oferi ceva altcuiva in mod neconditionat, fara urma de interes si asteptari, am fost invatati sa credem ca e ciudat. In telenovele toata lumea se lupta pentru sine cu inversunare, cu asta suntem obisnuiti. Apoi se pune problema ca daca totusi asa ceva se intampla - cineva ofera din proprie initiativa si fara interes (orice) - atunci poate nu altruismul e in spatele actiunii sale ci tot egoismul. Daca ii face cu adevarat placere cuiva sa ofere, atunci poate ca placerea sa proprie, fie ea si nascuta din bucuria celuilalt, e cea care il stimuleaza. Sau placerea de a vedea lucrul bun facut de el, care ii reflecta calitati ce ii incanta orgoliul, il mobilizeaza. Daca se simte prost sa nu ofere, poate teama de vinovatie e cea care il stimuleaza sa faca un gest generos si nu ceea ce numim altruism. Sau teama de a ramane singur. Probabil ca asa stau lucrurile.. altruismul si egoismul se inrudesc pana la urma, fie ele si aparent opuse.. Dar a simti totusi bucurie prin bucuria altuia sau vinovatie pentru contributia la nefericirea lui nu sunt totusi lucruri mici. Imi dau seama tot mai mult ca lucrurile nu pot fi niciodata albe sau negre, in niciun caz. Fiecare actiune, concept, atitudine si asa mai departe are in spatele ei mai multi factori determinanti si unii dintre ei pot fi chiar contradictorii. In cazul de fata imi dau seama ca la urma urmei lumea e duala, ca Binele si Raul sunt poli ai aceluiasi concept fara nume si la fel Altrusimul si Egoismul. Atunci e natural ca cele doua notiuni sa se contamineze reciproc intr-o oarece masura si sa-si dea nastere reciproc de asemenea. Si mai e ceva... daca toti suntem Unul, a fi altruist e cu atat mai mult un lucru egoist si asta nu e catusi de putin rau.. pentru ca a simti ca ajutand pe cineva te ajuti pe tine devine asemanator cu ajutorul pe care mana dreapta i-l da celei stangi.. cand cineva isi leaga sireturile de exemplu. Inseamna a ajunge la constiinta faptului ca nu suntem separati unii de altii. Ca intr-un fel ciudat ne completam, intrepatrundem si suntem rotite dintr-un sistem. Si fiecare rotita din jur conteaza. Si nimic din ceea ce facem pentru noi nu e doar pentru noi, ci si pentru ceilalti, si nimic din ceea ce facem pentru ceilalti nu e doar pentru ceilalti, ci si pentru noi.

Si-acum ca am teoretizat poate imi explica cineva cum e cu practica...

Responsabilitate vs Responsabilitate

2011-06-12T14:07:00.000+03:00

Cunvantul "responsabilitate" e pus undeva la loc de cinste de oameni, undeva alaturi de "Bine", "Adevar", "Dreptate" si asa mai departe. E o chestie mare sa fii responsabil. Totusi am uneori senzatia ca poate e mai responsabil sa nu-ti asumi o responsabilitate in anumite situatii. Uneori iti cad in brate responsabilitati care nu ti se potrivesc, care nu te stimuleaza constructiv sau pe care nu le poti duce. Sau pe care nu le vrei si din fericire nu e vital ca Tu sa le accepti, le pot prelua altii care sa se ocupe mai bine de ele. Din inertie ai spune "OK, hai sa incerc." Dar stii ca ar fi mai bine sa stai deoparte. Sunt desigur si dati cand tu si doar tu poti sa te ocupi de ele si atunci ti le asumi, asa e cel mai bine. In cazul celor pe care mai bine le-ai indeparta de tine, ce e mai responsabil? Sa le refuzi intr-adevar, pentru ca stii ca nu sunt pentru tine, sau nu sunt pentru tine intr-un anume moment, sau sa le accepti cu orice risc?..

Nu te grabi

2011-06-12T11:52:00.000+03:00

Eu nu ma grabesc niciodata, decat intotdeauna, doar ca nu incepand din momentul in care ar trebui sa o fac. Dar nu despre asta e vorba. E vorba de faptul ca uneori sunt atat de nervoasa incat merg pe strada si-mi vine sa iau la bataie pe primul nevinovat care imi iese in cale. Cu cat mai nevinovat cu atat mai bine. De ce? Buna intrebare.. probabil ca "transferul" (nu e tocmai un transfer) de energie negativa nu e atat de eficient cand merge dintr-un pahar plin de ea la altul la fel de plin ca atunci cand merge de la plin la gol. Si inca vreo 3 alte motive. Si parca atunci e mai evident ca niciodata ca exista o groaza de oameni buni, parca atunci imi ies in cale intr-un mod care sa ma suprinda mai tare decat de obicei, atat cat sa ma faca sa ma calmez, sa plec capul si sa-mi mai dau si-o palma eventual. Ma refer nu la oamenii de zi cu zi, ci la straini sau oameni de care un oarece context m-a instrainat. Intru in cabinetul unui medic si nu-mi vine sa cred ca la plecare are o vorba buna pentru mine, vorba care nu e in fisa postului si care are mai mult sau mai putin legatura cu motivul pentru care sunt acolo. Ma intalnesc cu o profesoara de acum ceva vreme si raman uimita de faptul ca-mi stie numele, ca-mi zambeste cald si gaseste de cuviinta sa ma incurajeze. Vine un plod spre mine si-mi spune: "Vedeti ca arunc sarpele asta pe Dvs.". Ma uit spre el si vad un pestisor in mana lui. Apoi observ un zambet cuminte si niste ochi la fel de zambitori. Desi sunt tinta glumei lui, rad si eu cu el, caci e simpatic jocul si inca si mai simpatica politetea cu care il joaca. Auzi, "dumneavoastra". Ai fi putut spune ca e un copil rautacios dar eu spun ca sigur nu e. Cu-atat mai mult cu cat m-a facut sa rad. Si cam asta-i... te calmezi si eventual iti dai o palma..

Eternul maine

2011-04-11T22:55:00.000+03:00

Uneori eternul maine nu mai vine. Maine intarzie. Maine nu are notiunea timpului si intarzie.

Puzzle

2011-04-06T05:45:00.001+03:00

Ultima data cand mi-am facut ordine in camera (acum o luna - cred ca nu pot trai cu ordinea si pace) mi-am dat seama de ceva. Am gasit o cutituta. O cutiuta frumoasa pe care n-am vrut s-o arunc desi statea goala de mult. Cautand un loc potrivit pentru fiecare lucru ce zacea pana atunci aruncat am gasit o brosa primita cu ceva timp inainte. Si mi-am dat seama ca se potriveste foarte bine in acea cutiuta. Asezata acolo nu se va prafui degeaba in timpul in care nu e folosita. Si-atunci mi-am dat seama: unele lucruri vin pe rand, dar la un moment dat se vor potrivi unele cu altele. Nimic nu apare in viata ta degeaba: daca acum pare ca ceva nu are sens, isi va gasi sensul mai incolo, pe masura ce va aparea un nou element de care sa se lege in mod logic, ori daca nu, un element ce se face vizibil acum e doar menit sa continue povestea altuia de mai demult, trebuie doar sa-ti dai seama care.

Paradoxes

2011-04-06T05:31:00.000+03:00

Some people have nothing at all. Some people have it all but have nothing to do with it yet.

E si ele oameni

2011-01-23T02:44:00.001+02:00

Daca nu e corect din punct de vedere stiintific, sa nu fie nici din pdv gramatical. Treceam din nou pe langa casa aia care imi atrage de fiecare data atentia. E o casa veche atat de faina... si ma intrebam de ce casele astea vechi sunt atat de speciale. Motivul pare a fi dincolo de arhitectura lor frumoasa, de stilul in care sunt construite care nu se mai poarta la casele noi. Farmecul lor vine din viata pe care o poarta in ele, din faptul ca e atat de evident ca au un trecut, ca au povesti de spus. Si-apoi m-am gandit: 1.daca un medium poate spune mai multe lucruri despre o persoana doar privindu-i fotografia, pentru ca teoretic aceasta retine din energia persoanei (tare sper sa nu ma exprim gresit) 2. daca un obiect poate spune ceva in aceeasi maniera despre cel caruia i-a apartinut, atunci: oare cladirile nu se darama de suparare? Inmagazineaza in ele atatea povesti dintre care multe insotite de tristeti.. te uiti la ele si parca sunt triste.. poate de asta sunt asa, pentru ca in fiecare caramida sunt inregistrate emotii, sentimente, evenimente, ganduri. Asa ca, dincolo de actiunea apei, de vibratiile de la masini si trenuri care le trec prin apropiere, de dilatarea si contractia materialelor sub influenta vremii, este oare posibil ca o casuta sa se degradeze de la uzura emotionala?:)

Dezordinea instiga la dezordine

2011-01-19T04:21:00.001+02:00

Cred ca exista si un principiu in Feng Shui care spune cam acelasi lucru, doar ca nu ma pricep la Feng Shui asa ca nu pot sa bag mana in foc ca e asa. Ideea e ca dezordinea odata instaurata se generalizeaza: daca iti permiti sa fii dezordonat in lucruri, devii si in viata. Un sambure de dezordine, probabil ca la fel ca un sambure de orice, se poate usor dezvolta daca nu e sfaramat din prima. Posibil ca "expansiunea" dezordinii sa porneasca de la o cauza comuna pe care toate felurile de dezordine traite o impartasesc. Cred insa ca se adauga la cauze si principiul inmultirii, al amplificarii. A face ordine in tine e un prim pas spre a face ordine in jurul tau. A face ordine in jur stimuleaza ordinea interioara. A permite dezordinea exterioara inseamna a o stimula si pe cea interioara. Cea interioara probabil exista deja, pentru ca cele doua pornesc de la aceeasi cauza, dar se amplifica odata cu permiterea oricarei alte forme de dezordine sa existe in jur. Se reflecta una pe alta si se stimuleaza una pe alta.

-Hei, ce-i aici, ordine si disciplina imediat!

Problema lor

2011-01-17T13:56:00.001+02:00

Mi-am dat seama ca au si copacii o problema. Ni s-a tot zis la orele de romana, in special in contextul basmelor, si am mai auzit si in alte contexte mitologico-filosofico-religioase despre copaci ca si legatura pamant-cer, ca si simbol al legaturii cu divinul, al echilibrului pe verticala si pe orizontala. Sau asa ceva. Ei, problema e cam asa: cred ca nu ajung copacii niciodata la cer pentru ca se pierd in ramurici, ramurele, care se tot impart in ramurici, ramurele. Se pierd in detalii. In supravietuire. Si in echilibrul pe orizontala. Isi epuizeaza resursele pe maruntisuri si nu mai ajung la destinatie. Probabil o si uita.

Cine stie mai bine...

2011-01-06T02:32:00.002+02:00

Eram nitel ametita. Numai bine, altfel m-as fi gandit sa fac asta dar as fi trecut totusi mai departe. Iesisem din supermarket, ne intorceam la dantuit. Aproape 2 noaptea. Un cersetor sta pe scarile de la banca. Zice ceva dar nu inteleg ce, eram atenta probabil la Codrin. Observ apoi ca Mimi se apropie de om. Ii aprinde tigara. Asta era, intrebase de o bricheta. Vad ca are un carton langa el pe scara. Bun, gata, ma asez, am mai zis eu ca fac asta si e timpul sa fie pe bune, cartonul ala e pentru mine acolo. Vreau sa aflu de ce e in strada, asta e dilema mea principala. Nu se sfieste sa raspunda la intrebari, asa ca aflu destule. Avea un apartament pe care l-a pierdut din cauza unui imprumut in banca. Asta se intampla acum vreo zece ani. N-a lucrat mult la viata lui, dar a lucrat. Tamplar parca. Sotia lui e in alt oras, s-au desparit de cand cu apartamentul. Copiii ii sunt toti realizati, toti cu studii superioare. A trecut o luna, nu mai stiu daca erau doi sau trei. O fiica retin sigur insa ca e in Belgia, a terminat Dreptul si profeseaza acolo. Spune ca la maritisul fetei nu a mers ca nu cumva sa o faca de rusine. S-o fi gandit si la el atunci, spun eu, dar atitudinea fata de ea conteaza oricum. Imi zice si mie sa invat si sa-mi folosesc capul. "Capul e cel mai de pret lucru."

Intr-o seara se gandea batranul (are in jur de 60 de ani dar pare mai batran de atat) la felul cum a ajuns. Era trist. Statea in acelasi loc ca si acum si a auzit o voce dinspre felinar. S-a uitat intr-acolo. Vocea venea chiar din lumina felinarului. "Eram treaz, nu bausem." Vocea ii spunea sa nu dispere. "Sa nu disperi!" imi zice si el mie. EL mie!

Povesteste de copiii lui. I-a spus fetei sale, care lupta mereu sa se ridice profesional si mai mult, sa nu se lacomeasca. EL ei!

Apoi trece la prietenii lui din strada. Unul dintre ei bea spirt. El nu face asta si ii invata si pe altii sa-i urmeze exemplul. Intr-o dimineata prietenul lui ii spune: "Mai, tu mi-ai vorbit aseara in somn. Mi-ai spus sa nu mai beau spirt." "Da, i-am vorbit prin telepatie. De atunci nu mai bea si e mai bine." Telepatie...

Ma mai intereseaza daca cerseste pentru altii. Zice ca e pe cont propriu. Asa o fi.

Dincolo de detalii pe care nu le mai retin, am ramas cu astea in primul rand: un om care traieste de azi pe maine invata pe altii sa nu fie lacomi, sa nu-si faca rau, sa nu faca rau nici altora si sa aiba incredere in viata si in Dumnezeu. Oare a gandit asa dintotdeauna sau doar experienta anilor in strada l-a schimbat? Nu mai conteaza oricum, gandirea prezenta e cea importanta.

Desfasurarea actiunii

2011-01-04T02:41:00.001+02:00

E amuzant. Mizam intotdeauna pe faptul ca sfarsitul aduce un nou inceput si stim ca orice inceput e primul pas catre sfarsit. Pana la urma insa important e ce se intampla intre cele doua. Se pare totusi ca pot exista inceputuri si sfarsituri fara nimic intre ele. Se repeta in continuu: start, stop, start, stop. Dar unde e desfasurarea actiunii? Nu e.

Fara sens

2010-09-11T13:22:00.001+03:00

Uneori lucrurile sunt atat de stupide si lipsite de sens incat iti vine greata. Greata, cel mai greata, foarte greata dar nici macar sa borasti nu poti. Ce verb urat, Dumnezeule. Macar ar fi eliberator. Nu cel mai eliberator, nu foarte eliberator, doar un pic eliberator. In practica insa nici macar el nu exista.

Fericirea

2010-02-27T18:26:00.004+02:00

"Fericirea-i la bursa dar nici p-aia n-o am":)

Exista cateva concepte de care ma lovesc in mod repetat in ultima vreme, fericirea e unul dintre ele. Ce am constatat in mod special e ca fericirea nu e un drept, e o responsabilitate. Responsabilitate nu doar fata de tine insuti, ci si fata de ceilalti. Cand te ingropi confortabil in mocirla pentru ca nu gasesti puterea de a iesi, ajungi sa-i tragi si pe ceilalti dupa tine la un moment dat. Fie ca doar cand ii "chemi in vizita" fie "full time". Am observat in cativa oameni frustrarile vechi de ani de zile care se exprima inca prin reactii exagerate la chestii marunte, prin ton agresiv sau prin indiferenta. Fiecare problema trebuie tratata la timp si corespunzator pentru ca altfel va iradia catre cei din jur, atat catre cei partasi la problema cat si catre cei care nu erau nici macar in trecere cand ea s-a nascut. Am senzatia ca am fost invatati ca bucuria e un pacat si de aceea multi oameni fug cu aceeasi energie catre fericire cat si de ea.. si nu ar trebui sa fie asa.

Cat despre ce inseamna a fi fericit.. inseamna a avea privirea senina a omului care e pregatit sa primeasca si bune si rele, care intelege ca orice problema e o proba ce nu ii este oferita cu ciuda de viata ci este doar naturala si ca dezamagirea e proportionala cu asteptarile exagerate de la viata. E cel care are puterea de a intelege si de a nu raspunde doar emotional "pragurilor", care stie sa spere, sa viseze si sa nu transforme iubirea in ura doar pentru ca asta ii ofera iluzia ca va supravietui mai usor. Fericit este cel care nu se teme de viata, doar o traieste. Ocazional el gusta puncte culminante ale fericirii - senzatia de a fi beat de fericire - la fel cum ocazional gusta tristetea dar nu o lasa sa-l doboare, stie ca si ea e trecatoare. Fericit e cel ce nu isi uita scopurile de fond ametindu-se in diferite "forme" pe care le ofera viata si mai ales cel care isi identifica un scop al lui insusi, ca fiinta. Fiecare cu scopul lui.. important e sa stii sa-l formulezi... spre exemplu daca vrei o masina, scopul nu ar trebui sa fie masina in sine ci ceea ce poti si vrei sa faci cu ea. Fericit e cel ce poate ierta si cel ce se intelege pe sine, e cel care cand se priveste in interior vede pace si echilibru. Puteti adauga, va rog.

Analgezice

2010-02-27T16:40:00.001+02:00

Expresia a lansat-o Claudia. Cand spunem analgezice putem spune uitare, negare, shopping, alcool, plimbari, fuga de ganduri, orice ne creeaza iluzia ca lucrurile merg bine. La fel ca si zaharul, sarea si grasimile, analgezicele trebuie administrate moderat. Nu e gresit sa profiti de acea iluzie atat timp cat esti constient ca realitatea e inca acolo si ca te asteapta. Ele sunt substitutul batului in care te sprijini cand urci muntele si simti ca panta a devenit prea abrupta sau ca pur si simplu nu mai poti. Batul nu il folosesti tot drumul si nu trebuie sa devina el miezul mersului pe munte, asa cum shopping-ul sau alcoolul nu trebuie sa devina scopuri in sine iar negarea sau evitarea unei probleme nu trebuie sa devina un stil de viata. Se folosesc temporar si cu masura pentru a face cautarea unei solutii sa para mai usoara sau mai placuta.

Uita cine esti...

2010-02-27T16:28:00.002+02:00

...ca sa iti aduci aminte cine esti cu adevarat. Te pierzi uneori intre cum erai candva, cum esti mai nou, cum cred altii ca esti si nu mai stii daca efectiv ceva s-a schimbat sau daca ai devenit mai mult tu decat erai inainte. Nu stii cine are dreptate intre cei ce iti spun cine esti si nu stii daca poate avea doar cineva dreptate si nu toti. Asa ca daca uiti sabloanele in care te-ai incadrat singurel si cele in care te-au incadrat altii, s-ar putea sa ajungi la varianta potrivita. Nu trebuie sa uiti de tot, trebuie sa le pastrezi intr-un sertar ca repere, poate chiar sa le scoti de acolo imediat ce ai ajuns la varianta de care spuneam, pentru ca s-ar putea sa-ti dai seama ca si ea e o eroare... dar sa faci abstractie o vreme de profilele cu care crezi ca te identifici.

"Matale nu ai dreptate!"

2009-12-31T03:55:00.001+02:00

Eram in tramvai cand doi indivizi se certau. Una dintre replici a fost: "Matale nu ai dreptate!". Raspicat si victorios rostita. Parea ca nici nu conteaza subiectul dezbatut, ca nu conteaza varianta cui e mai buna ci doar cine a lansat-o. Se intampla ca de la un anumit punct in niste discutii sa se piarda cu totul din vedere subiectul discutiei si sa se lupte intre ele doua orgolii, ale celor care doresc neaparat sa fie cei care au dreptate. Unii isi impun ideile cu o mare convingere nu pentru ca niciun contraargument nu le-ar putea darama ci pentru ca sunt ale lor. Contraargumente pot veni fara sa fie cu adevarat luate in seama, esenta nemaifiind tema dezbatuta dupa cum spuneam, ci persoanele care o dezbat. Important de multe ori nici macar nu e a lua in seama acel contraargument, nu trebuie sa te convinga la urma urmei, exista doar o posibilitate de n% de a te convinge, important e respectul fata de dreptul contraargumentului de a exista. Cand riscurile aplicarii unei idei pe care o consideram a fi gresita sunt mari, accentul ar trebui sa cada pe cum combatem ideea si nu pe cum ne afirmam, nu pe cum demonstram ca noi suntem cei ce au dreptate. Ihm?

Utopie

2009-12-31T03:44:00.000+02:00

Am cazut de acord si cu Claudia pe tema asta, as putea spune ca scriu si in numele ei acum. Vreau o tara lipsita de partide, in care sa existe numai idei. Cei care aleg intre idei sa o faca in baza cunostintelor lor diverse, de la istorie la economie si la filosofie si in baza simtului lor practic. Sa nu o faca in baza apartenentei lor la un partid a carui decizie poate sa depinda de orgoliu - idei mulate pe politica lor de stanga/dreapta si nu pe fnalitatea urmarita de drept, idei respinse doar pentru ca oponentii le-au propus sau votate doar pentru ca dintre coechipieri au fost lansate - si mai ales de interese personale ale unor indivizi sau grupuri de indivizi. Fara aliante fortate, fara denigrarea unuia sau altuia. Si ca tot vorbeam de putere, o tara/lume in care puterea sa nu fie confundata cu posesia ci sa fie privita ca aptitudinea de a face ceva. Important nu e pe cati ai prostit ci pe cati ai salvat.

Putere

2009-12-31T03:32:00.000+02:00

Am 10 neuroni treji (optim pentru o buna stare de spirit este sa ai doar 2) si s-au hotarat sa le dea degetelor mele sarcina de a tasta cateva dintre cele ce mai aveau programat sa tasteze inainte de a se incheia anul.

Vor sa dezbata conceptul de putere azi.

Putere inseamna pentru unii a-i controla pe ceilalti. Fie ca ii manipulezi, fie ca ii cumperi, fie ca ii obligi sa faca ceva, daca reusesti sa-i determini sa faca acel ceva se cheama ca esti puternic. Ori mie mi se pare eronata chestia asta. Mi se pare ca puternic este cel ce reuseste sa-i convinga pe ceilalti de ceva anume, folosind argumente sincere, si nu cel care pur si simplu forteaza o anume actiune a lor. Daca el ofera libertate acelora de nu fi de acord cu cele prezentate de el/ea si de a-si pastra opinia si directia initiala, si este capabil de a accepta orice raspuns, cu atat este mai puternic(a). Ca si exemplu: a ameninta pe cineva cu moartea pentru credinta sa crestina in speranta ca va declara ca se leapada de ea vs. a-i prezenta argumentele contra si a-l lasa sa aleaga. Nu ajuta cu nimic declaratiile si actiunile facute de catre cineva din frica, sunt doar de suprafata. A murit crestinismul odata cu martirii sai? Cumva tind sa includ in conceptul de putere si pe cel de a avea dreptate. Puternic esti atunci cand ideea ta este utila pe termen lung, potrivita cu adevarat celor ce le-o propui si aprobata de ei de buna voie si nesiliti de nimeni. Ceea ce deviaza este moft. Exemple se pot gasi multe, de la relatii conjugale la New World Order. Mai precis: a nu insela din frica vs. a nu insela din principiu/iubire/respect. A conduce lumea prin minciuna vs. a fi in stare sa o conduci corect si a demonstra si lumii acest fapt. Etc, etc, etc...

Inocentiu a murit

2009-12-20T23:30:00.002+02:00

Vai, cine-ar fi crezut? (normal ca toti) L-am plantat acum o luna cred. Era un simpatic, tanar si neprihanit, un micut Eonymus pe care l-am numit Inocentiu. Primul contact al lui cu lumea reala a fost dur: inca din momentul plantarii cineva din specia "Vipera" s-a aratat pentru a impiedica integrarea sa in lume - se pare ca un Inocentiu face umbra si deranjeaza serpuitoarele. Face desigur, nu prea mare insa, pentru ca nu creste prea mare. Nu pe planeta asta. De obicei umbra pamantului fac putini de-al de Inocentiu. Apoi l-am abandonat cateva zile. Recunosc. Dupa care a venit iarna inainte ca el sa fie, spun eu, pregatit. Mai ales ca nush ce uragan a trecut pe aici si l-a lasat fara sticla lui protectoare. Anyway, ideea e ca sunt sigura ca a murit. Incet-incet circumstantele si inamicii l-au doborat. L-am cautat azi cu oarece frica in zapada si nu l-am gasit. Exista 3 variante: 1. e mort 2. exponentul speciei vipera l-a retezat profitand de zapada ce l-ar fi camuflat - deci nu s-ar fi observat prea curand - 3. ar trebui sa il mai caut si maine si voi descoperi ca e si el adormit si atat de chel de nu l-am gasit, dar se trezeste la primavara. Eu insa presimt ca a murit. Stiam de la bun inceput ca nu poate supravietui mult. Ca va reusi fie sa razbata dar chinuit rau de tot si cedand uneori, fie sa fie convertit - s-ar traduce in limbaj vegetal probabil prin a fi devenit gazda primitoare a unor specii "otravitoare" - fie sa moara. Desigur, exista si sansa de 1% de a fi razbatut pana la capat, reusind sa converteasca pe cei din specia vipera la religia lui si fiind puternic pana la capat, in permanenta rabdator si optimist. Respect acest 1% si cred in puterea lui de a deveni buturuga mica ce rastoarna carul mare. Insa stiu ca daca ar fi sa crape sub carul mare nimeni nu ar putea fi surprins de asta. Am tendinta sa fiu nitel negativista si totusi n-o sa fiu. Stiu doua lucruri: 1. exista sanse ca Inocentiu sa invie din morti chiar si daca intr-adevar a murit 2. daca nu invie el, se va naste un altul si pas cu pas, in urma unui indelung razboi in care va fi mult timp in minoritate, el va reusi intr-un final sa schimbe inamicul. Secretul nu e sa omori inamicul ci sa-l convertesti. Victoria lui nu va fi una brusca, doar inamicii sai poarta razboaie fulger, insa va fi o victorie pana "la radacina" si mult mai longeviva decat orice alta victorie obtinuta violent. Right? Must keep telling myself that.

Pauza umoristica

2009-11-17T01:03:00.000+02:00

Eu: ca sa ma inscriu la concursul de pe beerclub tre' sa le zic ce ocupatie am
Eu: ce ocupatie am?
Claudia: bioinginer
Eu: asta e .. profesie.. nu ocupatie.. gresesc..?
Eu: sunt de profesie bioinginer, adica sunt bioinginer teoretic, de ocupatie frec menta, adica frec menta practic
Claudia: fata, da' macar faci bine ceea ce faci :P

Sursa versus aplicant

2009-11-15T02:23:00.001+02:00

Dupa un frumos si poetic moment eliberator:| sa trecem la lucruri serioase.

E ciudat si e pacat - you know, the usual - ca unii oameni scriu lucruri cu un scop iar altii le interpreteaza si le folosesc in cu totul altul; ca unii oameni descopera niste lucruri cu bune intentii iar altii le aplica cu rele intentii; ca unii oameni cred in niste lucruri iar altii le folosesc credinta pentru un scop nepotrivit cu acele lucruri; iar in plus, la final unii pot acuza acele scrieri, acele descoperiri si acele credinte de a fi gresite cand nu sursa e cea otravita ci doar aplicantii. Cel mai simplu exemplu e al credintei folosite pentru a atrage oamenii sa se lupte intre ei, lupta care nu are nicio legatura cu acea credinta de fapt. Cand insa nu cunosti bine sursa, nu cunosti bine nici pe cel care o reinterpreteaza si ti-o transmite tie mai departe si nici modurile in care lucrurile s-au "strambat" e asa usor sa fii indepartat de esenta...

Intrebare: daca cercetezi ceva si stii ca rezultatul tau poate fi folosit si in scopuri bune si in altele mai putin bune, dar cel mai probabil varianta a doua va fi aplicata mai curand, ce alegi: sa continui cercetarea sau sa renunti?

I'm sick and tired

2009-11-15T02:12:00.001+02:00

Of being sick and tired
of being sick and tired
of being sick and tired
of being sick and tired
of being sick and tired
of being sick and tired
of being sick and tired
of being sick and tired
and yet waking up every other morning and being sick and fucking tired of...
Cam atat...

Mitul Bucurestilor

2009-11-03T16:55:00.003+02:00

Today I feel like a mythbuster. Plecai in Bucuresti stiind de la unul, de la altul ca lumea de acolo e naspa. Ca nu-ti raspunde nimeni daca vrei sa afli cum sa ajungi intr-un punct anume, ca nu-ti raspunde nimeni daca intrebi cat e ceasul si ca nu trebuie sa iti tradezi originea moldoveneasca atunci cand vorbesti, pentru ca vei fi tratat urat. Plecai asadar pregatita cu toate injuraturile pe care le stiu si sigura ca va fi nevoie sa le utilizez macar o data. Mare mi-a fost bucuria sa descopar ca lucrurile nu sunt chiar asa de negre pe cat se zvoneste. Nici macar o persoana nu m-a ignorat cand am avut de pus o intrebare, ba mai mult unii m-au invitat sa-i insotesc "Daca vreti puteti merge cu noi, avem aceeasi directie". I-am refuzat insa, multumindu-le de amabilitate, pentru ca ma grabeam. Poate experienta mea a fost cam scurta, dar cred ca asa va ajunge bucuresteanul sa fie privit cu ciuda in Iasi de moldoveanul cunoscator de zvonuri, care moldovean va fi privit apoi cu ciuda in capitala de bucuresteanul cu experiente triste si tot asa..

Exista tot mai putini romani in Romania:) Adica na, sunt tot mai multi straini pe la noi. Noi plecam, ei vin, culmea:). Uitandu-ma dupa oameni carora sa le adresez o intrebare imi tot dadeam seama ca multi erau straini. Pana la urma, din doua persoane care mi-au indicat directia catre metrou din centrul vechi unde ma aflam, una nu vorbea romaneste. "Ooh, you're not from around here." "No, no, I live here, but I don't speak Romanian much. So what was the question?".

Dincolo de politica de la TV si care, odata cu apropierea alegerilor, devine tot mai vizibila si pe strada si tot mai discutata de cunoscuti, exista ceva miscari "subterane" interesante. Afisele sunt sursa mea de informatie: in Iasi are loc o miscare tot mai puternica antifascista iar in Bucuresti se pare ca una legionara - asa se intelegea la o investigare rapida a afisului. Interesant...

V-am spus ca mirii erau frumosi? Nu va mai spun, ca aici nu sunt pagini de jurnal:)

Recunosc, sunt paranoica

2009-10-30T04:00:00.005+02:00

Zi "conspiratie" si-s numai ochi si urechi. Nu e goana dupa senzational, nu suport stirile violente, nici pe cele despre cum s-au cuplat niste mari vedete, nici filmele de actiune, nici multe altele. Am dubii cu privire la orice, inclusiv la ce-mi vei spune dupa "conspiratie". Dar cu siguranta voi asculta.

Tocmai am citit punctul 1 de la acest link:http://ro.altermedia.info/ah1n1. Este un material despre virusului gripei porcine si despre vaccinul ce ar trebui sa ne protejeze. Ce pot sa spun, am citit si am zis: "stiam eu!".

Voi da doar cateva citate dar va recomand sa cititi intreg materialul, urmand ca fiecare sa-si formeze propria parere:
"Toate decesele din lume datorate gripei porcine au fost la persoane care aveau deja imunodeficienţă prin boli anterioare. O.M.S.-ul încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică ( DSP), care a început să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autonomia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii." (Dr.Vasile Astărăstoaie)
Jurnalista austriaca Jane Burgmeister sustine ca a fost lansat "un virus creat artificial, pentru a elimina o parte din populaţie şi pentru a obţine profituri din vânzarea vaccinului, prin companiile farmaceutice."
"Vaccinurile vor fi testate pentru numai câteva săptămâni pe câteva sute de voluntari." Vaccinul este periculos si ineficient.

Cred ca am mai discutat problema adevarului pe aici pe undeva. Conteaza foarte mult sursa informatiei, scopurile declarate pentru distribuirea acesteia si posibilele scopuri ascunse, modul in care este prezentata - puterea argumentelor, cat sunt de precise sau de vagi - modul de distribuire a informatiei. Precum tocmai ii spuneam Claudiei, conteaza foarte mult cine te-a invatat, unde si cat timp. Scoala mi-a zis ani de-a randul spre exemplu ca dacii si romanii ne sunt stramosi, informatie pe care nu o voi putea eu verifica vreodata. Chiar si intr-un muzeu cu obiecte din acea vreme nu am garantia ca ele sunt dacice si nu turcesti, stiu doar ca asa mi se spune. Asa si aici: pana ce nu incerci tu vaccinul, nu-ti urmaresti evolutia in urmatorii 10 ani si nu-i vezi si pe ceilalti din jurul tau cum reactioneaza nu ai decat ceea ce spun unii si ceea ce spun altii... In plus cu trecerea timpului ceea ce suntem invatati se schimba daca nu chiar se inverseaza. La urma urmei Pamantul nu a fost rotund (in mintea noastra) dintotdeauna.. (sau.. ? unele voci spun ca de fapt a fost, chiar daca noua ni s-a spus de mitul Pamantului plat)

Inactiunea este un tip de actiune

2009-10-27T19:24:00.003+02:00

Nu eu am spus-o, am citit-o undeva. "Inactiunea dintr-o fapta de mila devine actiune intr-un pacat de moarte." "Lipsa actiunii, nascuta din teama egoista, nu da decat fruct otravit." Imi dau de multe ori seama ca atunci cand ceva trebuie facut si nu il fac profit de faptul ca nu am facut de fapt ceva efectiv, un ceva aiurea, pentru a merge mai departe. E ca atunci cand treci pe langa un cersetor fara sa-l bagi in seama. Nu l-ai pocnit, nu ai facut ceva aiurea efectiv. Doar ai trecut mai departe. Dar poate nevoia lui nu a fost niciodata mai mare ca in acea zi cand ai trecut tu alaturi de toti ceilalti mai departe si te-ai simtit linistit dupa ce nu i-ai mai simtit prezenta. E doar un exemplu, nu sunt cea mai generoasa persoana. Sunt insa multe lucruri pe care nu le facem (unii, nu incerc sa includ pe toata lumea in aceeasi oala) spunand ca e de datoria altora, ca nu suntem singurii ce le pot face, ca nu sunt urgente, ca pot fi lasate pe mai incolo, ca nu mai e nevoie de ele daca momentul mai intens de alarma a trecut. Dar acea lipsa de actiune nu impiedica acumularea unor probleme. Cum ar fi sa consideri ca poti evita sa-ti ceri iertare daca ai gresit. A trecut momentul in care se cerea sa spui asta si crezi ca totul e in regula, dar poate nu e si se va vedea asta mai tarziu. Ca sa inchei: e bine sa evaluam actiunea si inactiunea cu aceeasi atentie, ele sunt aproape egale.

Metafora castelului si a gardianului

2009-10-27T18:52:00.004+02:00

Laurei i-am mai prezentat o data metafora, sa ma ierte ca acum o plictisesc. Era in felul urmator: imagineaza-ti ca te afli intr-un castel, condus de un conducator desigur. Ca toate fortaretele are nevoie si de paznici, instruiti sa aiba grija de loc zi si noapte. Intr-o zi insa vine vremea ca marele conducator sa moara. Din inertie, fara a se face o evaluare a situatiei, fara a se cerceta daca nu cumva ar trebui schimbat modul de a conduce si pazi castelul, daca nu cumva e cazul sa fie facute niste schimbari, gardienii isi fac turele neincetat. Mor si toti dusmanii (da, da, la fel ca in cantec) dar ei tot acolo stau, nu sunt obisnuiti sa faca altceva. Si asta e, ca toate lucrurile, unul cu doua fete: daca alti dusmani apar de unde nu-s, gardienii vor fi pregatiti sa ii infrunte, ceea ce e bine; daca insa pacea va domni pana ce vor muri si ei, nu vor apuca vreodata sa se bucure de ea.

Dupa mine educatia functioneaza cam tot asa. Intai te invata de mititel mama ca nu trebuie sa strici lucruri. Ca mare conducator te supravegheaza, iti da peste mana cand e cazul, iti aduce aminte ce sa faci sau sa nu faci cand e cazul sau ascunde lucrurile fragile cand e cazul. Tu te gandesti cand pui mana pe vaza ca ea poate sa apara si atunci eziti. Pe masura ce cresti nu mai e nevoie sa fie ea acolo sa te corecteze, ai deja in tine format un reflex de a fi atent, ai gardienii tai care au invatat de la conducator cum sa aiba grija ce faci. Sunt multe lucruri pe care le invatam din start bine, dar mai sunt si unele care trebuie reevaluate in timp. Uneori e cazul sa ne aducem aminte de ce facem un lucru, sa ne aducem aminte de scopul lui initial si sa vedem daca nu cumva scopul a fost de mult atins, daca nu cumva scopul nu mai are rost sa existe sau daca nu trebuie servit intr-un alt mod incepand dintr-un anumit moment. Altfel ar fi ca si cum odata cu apusul lasat peste comunism ai continua sa mergi de la 5 dimineata in fata magazinului ca sa prinzi rand inainte sa se deschida. Dar ce ma preocupa sunt anumite mecanisme interne pe care ni le formam pentru a ne adapta unor situatii si care raman si dupa incheierea ei cand poate chiar nu mai sunt necesare. Si nici nu ne mai dam seama de asta, conducatorul nu mai e dar noi am si uitat de existenta lui, gardienii stiu doar ca trebuie sa-si faca treaba, oricum n-au inteles niciodata exact de ce o fac.

Dureri si depresii

2009-10-19T04:06:00.003+03:00

Vorbeam cu Claudia zilele astea despre fuga de lumina cand paradoxal lumina e cea pe care o dorim. Construiam noi metafora baltii, ceea ce candva as fi numit "the metaphor of hitting rock bottom". Mana de la mana sau mai bine zis cuvant cu cuvant, cate unul fiecare, concluzionam ca atunci cand cineva cade intr-o balta are doua alegeri: de a iesi din ea sau de a ramane acolo. Primul impuls este acela de a iesi din ea, razboi care poate dura cateva batalii pana cand.. daca razboiul nu e castigat, se trece la planul B - supravietuirea in balta. Supravietuirea asta e buna, dar doar ca si etapa intermediara. Insa treptat persoana refuza sa mai iasa din acea balta, ii este frica sa nu alunece inapoi de pe un colt de mal, ii este frica de traiul uitat pe teren uscat si sigur, se obisnuieste cu ideea ca balta ii este casa. Si chiar cand unii vor incerca sa o ajute sa iasa afara nu va mai putea sa colaboreze cu ei, sa le dea voie sa faca asta. Revenind la "hitting rock bottom" cred ca se intampla ca atunci cand esti in cadere, daca nu ai reusit sa te prinzi de nimic pe care sa te cateri inapoi sus, sa decizi sa te lasi in voia caderii. Si nu oricum, ci pana la izbitura finala. Pentru ca acea izbitura, cea mai dureroasa din toata caderea e cea care te face sigur ca nu mai ai unde cadea. Prins de o ramurica, leganat in bataia vantului, ai avea mereu in minte cum se poate cadea mai departe si cum va fi sa te izbesti. Decat sa ramai agatat urmarit de imaginea izbiturii, decizi sa cazi, sa te izbesti si practic sa-ti iei de-o grija. Apoi te culegi frumusel si cauti o scara, una care merge in sus, pe langa care nu ai cazut dar care este totusi in zona, sau iti ridici acolo o coliba. Varianta cam nasoala. Varianta dezirabila e cea in care nu renunti de la a iesi din balta, doar iti intaresti rabdarea, astepti poate sa se opreasca ploaia care o tulbura si te incurca dar esti mereu pregatit sa te arunci pe mal. Nu renunti nici la ramurile de pe parcursul caderii pentru ca asta inseamna ca iti mentii privirea sus si nu jos. Obiectivul sus si nu jos.

Asa e cu durerea.. uneori ca sa treaca trebuie lasata sa se desfasoare pana in extreme. E ca si apa dintr-un burete.. desi e greu sa-l strangi tare si sa storci tot, pana la urma e ceea ce asigura ca tot continutul se va scurge. Si strangi, strangi, ca apoi.. sa se lase linistea de dupa furtuna. Uneori doar crizele rezolva situatii... momentele acute..

Certitudini vs Incertitudini

2009-10-19T02:07:00.004+03:00

Incertitudinile te rod iar certitudinile te infunda. Uneori. Exista o perioada in care incertitudinile si ceata iti dau o betie placuta, totul pare un zbor aleator si de aceea interesant. Pana cand apare nevoia, dictata fie din exterior fie din interior, de a sti precis. A sti diverse: ce se intampla in lume, de ce-uri, ce vrei, ce simti, ce crezi, ce nu crezi, de ce ploua. Pe de alta parte cand un lucru e stiut cert dar exista piedici exterioare pentru a folosi practic acea stiinta apare frustrarea. Pare ca atunci o ceata te-ar salva, pentru ca in ceata asta se afla mai multe variante, mai multi colaci de salvare. Uneori nimic nu este bun, nimic nu este rau.. incertitudinea permite adancirea unor cautari, utilizarea unor noi arme in lupta, descoperirea unor cai pe care nu le mai vezi atunci cand consideri ca ceva e sigur. Ceea ce e sigur in schimb iti da stabilitate, echilibru si iti permite sa mai urci niste scari in loc de a ramane blocat mereu pe aceeasi treapta. Daca in credinta de exemplu am considera ca ceea ce stim e sigur nu am avea ochii deschisi catre pareri noi, credinte si obiceiuri pe care nu le stiam, interpretari noi. Daca insa am fi mereu cu ochii pe o balanta (o sa consideram ca exista balante cu mai mult de 2 talere) la un moment dat analiza se va transforma in neliniste...

Revenire

2009-10-19T00:46:00.004+03:00

In toata perioada in care nu am mai scris mi-au venit in minte diverse lucruri pe care le-as fi asternut aici, dar cum amanarea imi e a doua natura... am amanat. O venit insa vremea sa fiu amenintata: "daca nu scrii, te reneg". Am profitat de ocazie ca sa incep sa postez iar, desi trebuie sa-mi dau seama daca acum mai am despre ce scrie:) In fine, iata-ma inapoi in blogosfera, ramane de vazut pentru cat timp.

Concurs - proba 3

2009-03-01T14:12:00.003+02:00

Proba:

Continuati textul, cu propriile cuvinte

"M-am infiorat si m-am intors spre usa. Se intunecase de-a binelea. Zapada, care nu se mai distingea decat in bataia luminii de la ferestre, cadea invizibila in adancurile propriului somn. Rosemary incepu sa cante alt colind."

Era una dintre ultimele dati cand aveam sa-i vad... Rosemary, Kevin, Clara. Au mai cantat cateva colinde, pe rand sau impreuna, apoi ne-am asezat la masa. Pana la sfarsitul serii le-am martusit ca dupa Anul Nou ne mutam. Eram copii, dar cu atat mai mult conta. Sa fi fost mai mare mi-ar fi fost usor sa ii mai vizitez si dupa, chiar locuind in celalalt capat al orasului, dar asa..
Sara se opri, rotindu-si ochii si cautand continuarea.
- Cum au reactionat prietenii tai?
- Ah, erau tristi. Cu totii eram. 12 ani? Da, cred ca 12 ani aveam... ne jucam impreuna de pe la 5. Pe atunci ne imaginam ca lucrurile vor ramane mereu asa. In fine.. a urmat Anul Nou.. ai mei au hotarat sa nu ne mutam inainte, sa pot sarbatori cu ei... si ei, parintii, cu ai lor. A fost foarte distractiva noaptea aia, in schimb dimineata m-am intristat... stiam ca era ultima data. Dupa ce ne-am mutat s-au mai facut cateva schimburi rare de vizite.. apoi am pierdut legatura.
- Doresti sa-mi mai povestesti o alta experienta de revelion?
- Toate au fost faine mai apoi, dar mereu lipsea ceva. De aceea vreau sa discut despre asta, m-am saturat de depresia de final/inceput de an.
- La final de an obisnuiesti sa faci o lista cu ce a fost frumos si mai putin frumos in acel an?
- Nu... mi-e frica sa o fac...
- Cand te gandesti la schimbare la ce te gandesti?
- Schimbare...
- Asociaza cateva cuvinte pentru inceput.
- Schimbare – dezechilibru, risc, pierdere/castig... uitare.
- Poti dezvolta acum?
- Da... orice schimbare aduce cu sine o pierdere din tine insuti.. cum stii ca acel lucru chiar trebuia pierdut, ca un obiect stricat ce trebuie aruncat, sau ca ar fi trebuit sa-l pastrezi? Unele schimbari sunt bruste, altele mai putin.. unele te obliga sa te adaptezi, pe altele le alegi... posibil ca la final sa-ti fie mai bine... si de asemenea posibil sa nu..
- Anul Nou aduce cu sine schimbari?
- Ooo, da... intotdeauna e parca momentul care cere asta.. evaluare, reevaluare, schimbare.
- Mie imi pare ca tu asociezi trecerea asta de la un an la altul cu o schimbare nedorita.. Ai ales un singur eveniment pe care sa-l povestesti. Un eveniment care te-a intristat candva, un eveniment din perioada ta de formare. O schimbare nedorita, cum spuneam.
- ?
- Te-ai obisnuit sa te astepti la ce e mai rau odata cu trecerea dintre ani... e bine inradacinat sentimentul asta in tine de atunci, suficient de bine cat sa nu-ti imaginezi ce e mai bine... desi ar trebui sa o faci, spuse accentuat.
- Dar.. a trecut atata timp... relatiile din copilarie sunt cu totul alfel decat cele adulte, zise cu neincredere.
- Ce diferentiaza relatiile din copilarie de cele adulte?
- Sunt... sa ma gandesc... in copilarie totul era usor... ne jucam... secretele pareau mereu interesante dar din fericire nu erau decat lucruri simple... incredere presupunea ca nu se triseaza la v-ati ascunselea... cel putin asa era cu ei.
- Si nu erau relatii importante?
Il privi putin parca intelegand...
- Da, atunci erau. Aveam echilibru in ele ce-i drept. Si ma bucurau. Poate ar trebui sa-i caut, sa vad ce mai fac, zise zambind.
- E o idee buna.
Uitandu-se subtil la ceas, completa apoi:
- Atat pentru astazi. Doresti sa ne mai vedem?
- Da... ar mai fi niste lucruri de lamurit.
- Joi la 17? spuse dupa ce rasfoi agenda.
- Ihhmm.. da, da, e bine, raspunse in timp ce isi aranja haina. La revedere, las canapeaua urmatorului, si zambi.
- La revedere, si schita un zambet, raspuns la al ei.
Inchise usa si auzi in urma ei pe hol:
- Da, da, e bun, de altfel e un psiholog despre care vorbeste multa lume.
- E prima data cand vin...
- Nu va faceti griji, nu va faceti griji.

Concurs - proba 2

2009-02-28T13:57:00.002+02:00

Acelasi concurs al Cristinei http://cristina-v.blogspot.com/, o noua proba. In principiu e acelasi lucru, trebuie sa ne imaginam o continuare la textul dat.

"John a inceput s-o pretuiasca mai mult pe Irene. Dupa cateva incercari la intamplare, urmate de o indepartare scurta [ si ntesata de asistente ] si apoi de o cearta serioasa, John a pus iar relatia pe o baza sexuala.Trebuie sa ne repezim sa tragem improbabila concluzie ca inima lui John a fost in cele din urma topita de dragostea unei femei? Care, pe deasupra, mai e si grasa, de o anumita varsta, ne iarta totul si ne vegheaza somnul? Care este, de ce sa n-o recunoastem, mai degraba ca o mama decat o iubita? Momentul de cotitura sau momentul datator de putere a fost cand Irene ne-a spus "secretul" ei. Cuvintele in sine au intrerupt o lunga tacere.- O fetita, a zis Irene. A fost adoptata de o familie. In Pennsylvania. Eu nu puteam avea grija de ea. Eram in pragul sinuciderii.John a pufnit si a zis:- Nu esti singura.- Exista ceva ce nu ti-am spus niciodata. Am avut un copil.In acel moment, erau impreuna in pat si se uitau fix si trist la tavan. Apoi lucrurile au evoluat de la sine.E paradoxal, pentru ca lui John nu-i plac femeile care au copii. Soti pot sa aiba. SI iubiti cati vor. Dar nu copii. Daca se intampla sa intre in vorba cu femei care au copii, e practic prima intrebare pe care le-o pune. E primul test la care sunt supuse. Si apoi nu iese nimic. O gramada de asistente, o gramada de surori. Multe doamne respectabile. Dar nici o mama.Toti trei stim ca John are un secret. Numai unul dintre noi stie in ce consta acel secret, iar el il lasa nedezvaluit, ceea ce e probabil cea mai buna solutie cand e vorba de secrete.

Mare parte din viata, toti ne suntem doctori noua insine. Nu la batranete, cand totul pare atat de amortit si mort, iar decenta si dezgustul interzic examinarea. Si nici la tinerete, cand trupul e un extaz neinvestigat. Doar in intervalul dintre ele. Priviti-i..."

Priviti-i pe doctori cum se straduie uneori degeaba. La fel si noi cu noi insine. Te chinui ani de-a randul sa-ti pui un diagnostic, vorbim de suflet desigur, si daca reusesti iti mai trebuie ani buni sa descoperi doctoria. John incearca sa lupte cu secretul lui, sa gaseasca un remediu, dar nu reuseste, de asta ne-am si dat seama ca are un secret, altfel nu ar fi fost evident. Anna venise cu o presupunere care ne-a pus pe ganduri... parca nu ar fi fost exclus ca varianta ei sa fie tocmai punctul pe i. Ea spune ca John sta cu Irene acum ca stie de copil, desi s-au certat din lucruri mai neinsemnate decat asta, pentru ca are si el un copil uitat pe undeva si asta il bantuie. In acelasi timp copilul asta al ei nu e acolo, langa ei, sa-i deranjeze, il poate accepta, e aproape virtual sa spunem. Irene nu e o mama ca celelalte cu care el n-ar iesi niciodata. Revenind, amandoi au aceeasi pata pe constiinta si de asta s-au apropiat. E ca o terapie de grup. Bine, e in doi, e un grup mic. Sam insa nu prea se gandeste la varianta asta, nu-i pare atat de interesanta cat sa o rumege. Cel mult l-ar intreba direct pe John ca sa lamureasca lucrurile, nu ar sta sa adune cu noi dovezi, sa faca o lista de pro si contra si asa mai departe.
- Mie mi se pare destul de simplu, zice el. John are nevoie de un scop in viata. Acum ca stie secretul Irenei o pretuieste mai mult pentru ca simte ca fiindu-i ei sprijin are un rost. Se simte implinit sa spunem, intr-o anume masura, creste in ochii proprii simtindu-se salvatorul ei, singurul care ii accepta povara din trecut, care o intelege, care o poate face sa treaca peste asta.
- Bine, si secretul lui?
- N-au treaba una cu alta. Irene e Irene, secretul e secretul, spune Sam.
- Daca e sa ramanem la ochii lui... eu spun ca ramane cu ea pentru ca a descoperit in sfarsit ca au ceva in comun: un secret. Se simte mai bine cu el insusi avand un mare secret acum ca ea are un secret imens de-a dreptul. Nu mai e secret, fie, dar continutul fostului secret e “imens”. Totusi imi place sa revin la ideea ca secretul lui are ceva ce se potriveste cu ea... daca am cunoaste-o pe ea mai bine am putea ghici si secretul lui cu o eroare mai mica.
- Eu cred ca de fapt nu ma intereseaza, spuse Anna. Secretul asta e divertisment pentru mine, dar sa nu exageram, nu poate deveni un hobby. Eu spun sa trecem la plantele noastre de colectie, e mai interesant.
- Daca fumez voi avansa si mai mult in subiect.
- Eu spun sa fumam cu John si sa-l tragem de limba.
- Anna, nu ar fi corect, nu facem de-astea. Nu profitam de slabiciunea omului, de vulnerabilitatea sa cand e afumat.
- Stiu ca asta era regula, dar noi nu am tinut cont de faptul ca afumat fiind nu prea mai ai simtul regulii.
- Nu ai mai spus asta pana acum. De fapt tu vrei sa profiti de faptul ca noi am putea crede ca “atacul” tau tine de fum, dar va fi perfect constient. S-ar putea sa te exclud din clubul meu de “colectionari” daca renunti la regulile noastre.
- Incepeti sa ma plictisiti. M-as duce la servici sa-mi treaca. Pacat ca le-am zis ca-s in spital si de-asta nu vin. Daca mi-era doar rau puteam sa apar deodata sa le zic ca mi-a trecut.
- Eu vreau sa-l ajut pe John, de asta ma preocupa.
- Sam, daca ar fi sa folosim teoria ta de mai devreme, as spune ca vrei sa-l ajuti pentru a te stima tu pe tine insuti mai mult, zise Anna cu o sclipire biruitoare in ochi.
- Pacat ca pe tine nu vrea sa te ajute nimeni, i-o taie Sam. Asta e problema ta, dam atentie altora in timp ce tu nu primesti destula. Plictiseala asta provocata de subiect e de fapt o revolta in toata regula.
- Ma duc sa ma culc. Am gasit remediul plictiselii pe azi.
- Cand iti trece sigur revii la subiectul John. Noi asteptam sa mai vii cu ceva teorii interesante.
- Hai nu ma mai baga asa frumos in seama. Va salut din mers, si iesi din camera.

Concurs - proba 1

2009-02-27T13:38:00.007+02:00

Iar s-a implinit o luna si mai bine de cand am scris ultima data. De fapt ultimul post, pentru cei care l-au vazut, a fost sters cand nu a mai fost necesar - s-a gasit o casa pentru catel.

Post-ul de azi e o proba de concurs. Cristina l-a lansat: http://cristina-v.blogspot.com/. Detalii legate de regulament si probe:

http://cristina-v.blogspot.com/2009/02/concurs-proba-i.html
http://cristina-v.blogspot.com/2009/02/concurs-premii-si-inscriere-oficial.html
http://cristina-v.blogspot.com/2009/02/yepee.html

" Era liniste ca intr-o manastire si nu se auzea decat bataia ciocanului pe nicovala, la potcovarie. In fund erau garduri, gradini verzi ca mugurii ce incepeau sa apara pe crengile liliacului, case albe si galbene, cu ferestre deschise ici-colo. Maigret o lua la stanga, catre casa cu un etaj a familiei Gastin. Cand intinse mana, inainte sa bata, usa se deschise si el se trezi in pragul unei bucatarii. Inauntru, un baiat cu ochelari sedea in fata mesei acoperite cu panza cerata cafenie, aplecat asupra unui caiet. Ii deschise doamna Gastin. Il vazuse pe fereastra cum se oprise in curte, cum privise in jur si inaintase cu pasi inceti.

- Am aflat de ieri ca o sa veniti, spuse ea, dandu-se la o parte ca sa-i faca loc sa treaca. Intrati, domnule comisar. Daca ati sti ce bine-mi pare ca ati venit!Femeia isi sterse mainile ude de sort, intorcandu-se catre fiul ei care nu ridicase capul si parea ca nu-l ia in seama pe vizitator.

- Nu-i dai buna ziua comisarului, Jean-Paul? "

- Buna ziua!
- Buna, Jean-Paul. Domnul este? o intreba pe stapana casei.
- Desigur, va asteapta. Il gasiti in biblioteca, sa va conduc.
Iesira din bucatarie si patrunsera intr-un hol. Dna deschise una dintre cele doua usi si il pofti sa intre.
- Doriti o cafea, un ceai?
- O cafea, va rog.
- Revin imediat.
Maigret intra si saluta. Joseph statea la masa de studiu cu mai multe carti deschise in fata.
- Poftiti, luati loc!
Cercetand cu coada ochiului incaperea, Maigret se indrepta catre scaunul din fata biroului. Nu venise sa-l intrebe despre Leonie Birard, nici despre seara crimei, dar trebuia sa o faca pentru a nu-si trada usor adevaratul scop. Ramasese surprins sa afle ca si Gastin fusese voluntar in armata sub comanda lui Jaques Noir. Cele 5 luni pe care le-a petrecut acolo fusesera groaznice pentru el, cu greu a inteles ca Jaques nu isi asumase pur si simplu rolul de militar ci ca avea probleme de alta natura decat educatia armatei ce ii dictau comportamentul rece si absurd. Prins intr-o etapa de incursiune in propriul trecut, avea nevoie sa cunoasca si parerea altcuiva. Ar fi vrut sa stie daca si Gastin a parasit armata din cauza lui Jaques.
- V-am deranjat de la lucru observ.
- Nu, nu, va asteptam. Pauza de la lucru e binevenita. De cand cu... incidentul nu ma mai pot concentra, munca e frustranta asa ineficienta cum e.
“Poate totusi azi e o zi buna pentru a afla lucruri noi. E mai deschis decat de obicei...”
- Inteleg. Dvs ati avut o relatie profesionala buna cu dna Birard, ati avut cateva proiecte comune...
- Doar unul, o culegere pentru elevii de gimnaziu. Am colaborat bine, nu aveam neintelegeri.
Maigret nu putea fi spontan azi. Vroia sa devieze discutia si in acelasi timp s-ar fi simtit vinovat sa o faca inainte de a lamuri cateva aspecte. Amestecul de profesional si personal il facea sa se simta incomod.
- Ati colaborat bine.. cat de bine?
- Cat de bine? Nu aveam probleme in impartirea sarcinilor, in... stati putin, insinuati ceva? spuse Gastin schimband brusc tonul, cu o figura copilareasca de uimire.
- Este o intrebare clasica, va rog sa nu va simtiti ofensat, raspunse Maigret cu figura senina, amuzat de reactie.
- Nu aveam o relatie de alta natura cu dna. Am o sotie, un copil, sunt fericit cu familia mea, zise mai linistit. Dansa urma sa se casatoreasca...

- Cand s-a incheiat proiectul?

- In urma cu doua luni. Luna trecuta a plecat de la scoala, gasise se pare un post mai bun.
- Au existat persoane care sa aiba nemultumiri legate de acest proiect?
- Dna directoare parea sa nu aiba foarte mare incredere la inceput.. Iar Jaques, colegul nostru de catedra, s-a simtit exclus..
Se auzi usa. Dupa doua batai deschise timid dna Gastin, avand tava cu cafele intr-o mana.
- Sper ca nu e un moment nepotrivit.
Aseza tava pe masa, puse cafelele si un cos cu biscuiti in fata celor doi si iesi in timp ce Maigret multumi. In pauza aceasta isi pregatise intrebarea.
- Jaques.. imi aduce aminte de marturisirea Dvs.. cea cu armata
- ? Aaa, Jaques Noir, da..
- Imi mai puteti povesti despre acea perioada?
- Nu inteleg, ce relevanta are?
- Stiu ca pare ca deviem de la subiect, dar va rog, ii spuse Maigret cu o siguranta impunatoare. Gastin se supuse, gandind ca dl comisar stie mai bine.
Dupa 15 de minute de povesti Maigret era din nou sigur ca Jaques era vinovat de incidentul din timpul voluntariatului sau. Atunci a prins gustul pentru intrebari si investigatii. Atunci a decis sa fie detectiv. Acela putea fi considerat primul lui caz. Primul caz, insa nerezolvat... Decise totusi sa se mai gandeasca la asta alta data. Poate lucrurile nu trebuiau dezgropate, sau oricum nu era momentul cel mai potrivit. Reveni la cazul Birard alte cateva minute si, dupa cateva raspunsuri, a mai adaugat doua persoane pe lista celor ce trebuiau intervievati. Arunca ochii pe ceas si realiza ca e timpul sa plece la intalnirea cu legistul.
- Voi incheia discutia pe astazi, dar voi mai reveni.
- Ma veti anunta inainte presupun.
- Nu neaparat, spuse Maigret si zambi cu inteles. O zi buna va doresc!
- Si eu imi doresc una, raspunse Gastin plictisit.
- La revedere.

- La revedere. Abia astept, completa apatic printre dinti.

Competie vs. colaborare

2009-01-17T02:25:00.003+02:00

La iesirea de azi cu fetele din liceu s-a discutat mult despre cum se poarta oamenii cu oamenii. Despre oameni care ii batjocoresc pe altii cand rolul pe care si l-au asumat prin profesia aleasa ar fi de a-i ajuta (medici), despre oameni care profita de pozitia lor mai inalta decat a celorlalti pentru a-i "juca" pe acestia din urma (profesori vs. studenti). Pentru ca am acelasi Zeitgeist in minte, din postul anterior, si opozitia pe care o prezinta la un moment dat intre competitia cu care suntem invatati si acel "we're all one" nu pot sa nu ma gandesc la deviatii. Deviatia de la competitia cu ceilalti care ne este promovata cand suntem mici doar pentru a ne ridica mereu standardele, doar in ideea de a ajunge sa fim buni si competitia asa cum ajunge ea in final, un mod de a-ti castiga dreptul sa te uiti "in jos". Mi-a placut revolta cu care s-a discutat, ma tem uneori sa nu ajung de cealalata parte a baricadei. Pana atunci ma gandesc ca e mult mai bine sa fim invatati de mici in spirtul cooperarii si al competitiei doar cu noi insine decat in spiritul detasarii de ceilalti care se pare ca poate deveni exagerat. "Abilitati de lucru in echipa", clasic in CV-uri, poate ne este insuflat pe undeva, dar echipa nu prea este privita ca mai mult decat grupul de oameni cu care trebuie sa lucrezi.

Merita spusa aici o idee promovata de mama: un om isi dovedeste pozitia inalta cu cat este in stare sa-l respecte si pe cel de jos. Parca ideea era completata de "e normal ca si generalul sa salute femeia de servici".

Zeitgeist

2009-01-17T00:58:00.007+02:00

Am vazut zilele astea partea a doua din Zeitgeist ( http://www.zeitgeistmovie.com/ - aici gasiti ambele parti, cu subtitrare inclusiv in romana) si am inceput sa cred mai tare intr-un post mai vechi: Praf. Nu voi discuta prea mult filmul, desi se poate discuta mult, vreau sa punctez insa cateva chestii:

1. E genul de film care te face sa te indoiesti de absolut orice din jurul tau, inclusiv de el

2. E ciudat cum vezi exemple de lucruri bune ce ar avea in spate de fapt intentii rele, cum ceva rau poate fi construit din piese pozitive. Trebuie sa existe si inversul probabil, dar cat de autentic ar putea fi rezultatul?

3. Incep sa-mi dau seama, continuand ideile filmului, ca sistemul occidental "omul si piulitza", in care fiecare se ocupa de un detaliu din angrenajul in care e implicat, ar putea fi mai mult decat un mod productiv de a lucra, ci un mod de a educa lumea sa nu mai vada imaginea de ansamblu

4. Educatia de la televizor: pe langa divertismentul care ar trebui sa plafoneze omul, poate toate stirile violente sunt la fel de neintamplatoare - daca exista un plan maret de fi redusa populatia de pe Glob, poate stirile ii servesc, promovand criminalitatea. O lume in care nu ti se spune nimic nu e cu adevarat lumea ta pentru ca nu o cunosti de fapt, e bine sa stii exact unde te afli. O lume in care o idee este repetata obsesiv e insa o lume care te educa in spiritul ei, nu doar ti se prezinta.. mai exact te educa intr-un anume aspect al spiritului ei, care astfel se dezvolta. Paranteza: apropo de asta, am vazut azi o reclama la un film in care se spunea la un moment dat: "Seductie" - pe un ton dorit a fi seducator - "Crima" - pe acelasi ton. Te auzi, nene?!

5. Partea cu religia din film pare a face parte dintr-un plan la fel de malefic de a face oamenii sa nu mai creada in nimic sfant.. e usor sa distrugi omul cand ii distrugi credinta, cand ii distrugi reperele, e si un mod de a-l rupe de ceilalti... Tot dezbinarea pe care ei nu o prezentau in culori calde. E drept ca pana la urma nu incercau sa distruga ideea de spiritualitate, ci dimpotriva. Totusi, per total, invatandu-te sa nu crezi in nimic: in conducatori, in trecut, in media, in educatie, in orice fel de sistem in care esti implicat, te invata sa te instrainezi de orice din jurul tau, aceeasi instrainare pe care o condamna. Odata pornita teoria lor a conspiratiei tind sa merg mai departe pana la a descoperi filmul insusi ca o conspiratie si nu neaparat una care sa se impotriveasca conspiratiei demascate de ei:) Problema e de fapt ca prea putini vor aplica mesajul final: "it's a choice right here: between fear and love", dar poate ma insel.

O sa ma opresc.. fiecare dintre punctele astea merita mai multa atentie dar prefer sa las doar introducerea.

Lectie despre mass-uri

2009-01-17T00:36:00.004+02:00

Postez direct discutia cu scop educativ. Voi folosi initiale in loc de nume pentru a nu deranja.

Eu: Disparut: Dragos 13 ani, inaltime 1.54, parul de culoare neagra, tenul deschis, semnalmente remarcabile : pistrui , ochi caprui e la liceul teoretic dimitrie cantemir iasi in clasa 7 B. Oricine da detalii despre el, este rugat sa sune la numerele de telefon 0745231689 (tatal) si 07498637152 (mama). Va multumim...

A: Nu ti-am povestit de massuri?
Eu: Ba da, dar asta e un mass diferit.. ma gandesc ca.. daca e adevarat? e drept ca o metoda mai buna e sa postezi anuntul pe un site, sa pui o poza, sa circuli link-ul.. dar.. cred ca exista totusi oameni care atunci cand au o problema incearca sa profite de tot ce au la indemana, inclusiv de mass-uri.. Nu mai trimit de-alea cu "daca nu dai mai departe mori", pe asta l-am ignorat mult timp pana am zis ca poate totusi nu e bine sa fac asta. Ai auzit vreodata un zgomot ciudat afara si te-ai intrebat daca a fost o pisica sau un tipat inabusit.. si toata lumea se intreaba: "o pisica sau un om?..." si se intreaba, si nu face nimic.. si daca intr-o zi nu e o pisica? Pregateste-ti glontul, shoot me if u will
A: I'm loading up, making sure I've got enough amo. Nu, serios, cei care fac bani din asta se gandesc la toate posibilitatile ca sa-i sensibilizeze pe cat mai multi si, daca au vazut ca nu mai merge "daca nu dai mai departe, iti crapa monitorul" si "iubirea adevarata o sa ti se arate la ora 12", aleg strategiile care inca mai merg
Eu: Eu totusi nu inteleg cum fac bani din asta.. stiu ca mi-ai explicat candva, cred ca am uitat..
A: E simplu, tu dai mass-uri si, daca nu esti atenta, iei cu tot cu id si cel care da mai departe la fel si la un moment dat ajunge si lista de id-uri si se colecteaza id-urile... pe care el o vinde mai departe. El are nshpe mii de id-uri "colectoare". Tu poate ca ai dat fara id, dar ai dat la alti 100, care la randul lor or sa dea la alti 100 si asa se fac 10000 potentiali care ar putea da cu id. R u starting to see the big picture yet?
Eu: :( Daca eu o sa trimit intr-o zi un mass serios si inocent si nimeni n-o sa-l trimita mai departe pentru ca o sa creada ca fac parte din acest plan monstruos?:D
A: Pai, tocmai, daca trimiti mass-uri de genul asta si intr-o zi o sa ai nevoie chiar sa te ia cineva in serios, n-o s-o faca din cauza celor trimise pana atunci

Obiceiuri

2009-01-08T03:22:00.002+02:00

Obiceiurile vechi se schimba greu.. si mai rau e ca revin usor. De fapt nu neaparat usor, uneori sunt atat de inselatoare incat revin treptat dupa mult timp, cand deja nu le mai percepi ca pe un pericol, sau pur si simplu se transforma in altceva si nu le mai recunosti, desi in esenta sunt aceleasi. Bataliile grele se castiga, desigur, greu si conflictul poate totusi renaste? Asta doar pentru ca o problema este uneori perceputa gresit ca fiind rezolvata. E ca atunci cand ai facut toate calculele, stii laturile triunghiului. Dar ai uitat sa transformi in centimetri iar problema nu accepta alte unitati de masura. Evaluarea rezultatului este partea careia i se da cel mai putin importanta de multe ori, epuizarea de la finalul drumului nu te lasa sa mai pasesti decat taraindu-ti picioarele. E prima posibilitate. A doua sursa de probleme ce reapar, pe langa rezolvari incomplete: renasterea circumstantelor. Acestea pot fi interne sau externe. Sa spunem ca cele interne sunt inca "rezolvate", dar cele externe se recreaza - este foarte probabil sa le atraga si pe cele interne in vartej. Sa spunem ca cele externe sunt potrivnice - daca cele interne se strica suficient de tare, le vor modifica suficient si pe cele din afara.

Sa dau totusi un exemplu: avem o persoana care cosuma droguri si se lasa. Peste 5 ani se reapuca atunci cand se reintalneste cu prietenii consumatori - circumstantele externe, circumstante fata de care are un raspuns format cu mult timp in urma, raspuns pe care si-l poate aminti usor. Si-l poate aminiti desigur si pe cel de respingere, invatat in momentul dezintoxicarii, dar.. nu musai. Avem aceeasi persoana care si-a schimbat mediul - anumite modificari interne fac sa reapara interesul pentru acele substante si ... le gaseste pana la urma - intern care modifica in plan extern. Cat despre problema rezultatului.. subiectul nostru este eliberat de sub supravegherea celor care incearca sa-l ajute, crezand ca obiectivul lor a fost atins.. dar s-au grabit. Gata, am si exemplificat.

Be careful what not to wish for

2009-01-08T03:09:00.002+02:00

You just might get it. Da, de obicei e: "ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa primesti" asa ca ar putea parea logic (pentru mine cel putin) ca opusul sa fie "ai grija ce sa nu-ti doresti, s-ar putea sa nu primesti". Dar e, probabil ca in legile lui Murphy, "s-ar putea sa primesti". S-ar putea ca totul sa tina pana la urma tot de imagine. Observ o asemanare cu "nu te gandi la o maimuta roz care tipa". Cel caruia ii ceri asa ceva se va gandi in general la acea maimuta roz inevitabil, probabil pentru a sti la ce sa nu se gandeasca. Eu m-am gandit :)

De aici as putea trece la gandirea pozitiva si de ce e utila.. ar putea fi utila macar pentru ca a nu gandi negativ ar inseamna mai mici sanse de a invoca ceva negativ. Dar despre asta s-au scris carti o groaza, pe care nu le-am citit, si ar mai fi oricum multe alte puncte de vedere care sa sustina acest tip de gandire si nu doresc sa postez ceva despre asta momentan. Plus ca automat trebuie discutate motivele pentru care i-ar putea fi infirmata puterea sau pur si simplu contestata utilizarea si ar dura prea mult.

Imagine

2009-01-07T21:19:00.004+02:00

A trecut mai mult de o luna de cand n-am mai scris... mi-am pierdut cred cei doi cititori de-acum:) Se pare ca am o lista lunga de cuvinte cheie, notate pe servetele/hartiute si mai nou un carnetel, care ar fi trebuit sa-mi aminteasca sa scriu anumite chestii... dar pe majoritatea nu mai reusesc sa le dezleg:P

O sa ma opresc totusi la o tema: imaginea. Imaginea este unul dintre acele multe lucruri ce pot in evolutia lor sa traseze un cerc: pe de o parte ai un obiect/o persoana care prin trasaturi/comportament ajunge sa fie perceput(a) intr-un anume fel de ceilalti. Astfel dobandeste o imagine. Pe de alta parte, in cazul persoanelor, odata construita si constientizata imaginea, acestea ajung sa se supuna ei. Se supun imaginii pe care ceilalti o au despre ei sau imaginii pe care o au despre ei insisi. E un fel de a pierde controlul asupra abilitatii de a invata noi lucruri, de a te adapta la noi situatii, de a-ti controla comportmentul. Asta pana ce constientizezi cum a aparut imaginea, daca inca te mai reprezinta sau nu, daca te-a reprezentat vreodata, daca in adancul tau nu exista o chemare spre o noua imagine, daca e buna chemarea sau nu. E destul de greu sa renunti la ceva care te reprezinta chiar si cand exista erori in acel ceva. Uneori e greu sa crezi ca poti, pentru ca a crede foarte mult in imagine inseamna uneori pierderea/slabirea legaturii cu fondul.

Acum ma gandesc la adolescenti de exemplu care incearca o vreme sa devina puternici in fata celorlalti si a lor insisi printr-o atitudine libera, mai exact smechera. Cat de greu este sa-i schimbi atunci cand ei cred ca asta le e rolul cel mai potrivit intre ceilalti, de smecher, si ca asta e esenta lor. Vor fi orbi mult timp in fata altor resurse ce se gasesc in interiorul lor daca evenimentul sau persoana potrivita nu le va deschide ochii.

Imaginea vietii este de asemenea importanta. Daca ii impui un anumit ritm vietii, daca dezvolti o anumita atitudine in fata ei, daca folosesti o anume scara pentru a o evalua, la un moment dat se poate pierde din nou controlul. Vrei sa schimbi ceva si nu reusesti... pentru ca nu crezi suficient ca poti.. ai o anume imagine desenata apasat careia ajungi sa i te supui... Iesi din acea imagine fie datorita vointei, fie a credintei (in orice, in schimbare mai ales, in bine, in tine, in Divinitate) fie descompunand incet-incet imaginea veche si incercand sa o vizualizezi pe cea noua. Problema e ca simpla vizualizare nu e suficienta - imaginea trebuie perceputa, e vorba de o stare. O foita care a ajuns intr-un anume context la mine si mai apoi pe laterala bibliotecii mele spune: "Pentru a aduce orice in viata ta, imagineaza-ti ca este deja acolo". Am ros mult timp citatul asta in cuvinte... pana ce mi-am dat seama ca esenta lui sta in a-l transforma intr-o stare. A-ti imagina ca este deja acolo desenand in mintea ta nu e destul, ci trebuie sa simti ca esti in desen, trebuie sa crezi in el, trebuie sa il accepti cu adevarat. Spun "accepti cu adevarat" pentru ca mi-am dat seama ca exista o diferenta intre a vrea si ... a vrea. Exista "vreau si primesc" si "vreau si spun pas". Dar asta poate fi un nou post, poate luna viitoare:)

Si pentru ca ideea de imagine este asociata cu publicitatea atat de mult, voi spune si aici doua vorbe. Sunt fantastici oamenii care te duc intr-un punct pe o carare laturalnica dar fascinanta, acei care nu doar iti spun, ci iti spun intr-o maniera in care sa-ti insusesti o stare (din nou, stare), acei oameni care vad dincolo de peretii cutiei. Singura problema e atunci cand imaginea bate produsul. De fapt nu e singura, mai e si acea granita, fina uneori, intre convingere si manipulare, intre informare si orbire. Mi-ar placea o lume in care imaginea sa fie construita fara ridicare la puterea n si in care omului sa-i fie respectate nevoia, dorinta si dreptul de a alege.

Mi-ar placea ca imaginea mea despre imagine sa nu fie inlocuita de o alta imagine ale carei conotatii sa fie negative. Mi-ar placea un pictor cu talent stapanit de ratiune, ratiune stapanita de echilibru, cu ratiune suficient de rationala cat sa stie cand sa dea frau liber exprimarii. Pictorul meu intern.

Cum sa te mai distrezi in Iasi

2008-11-21T23:31:00.002+02:00

Tudor Vladimirescu, campus studentesc, o aglomerare de baruri, pub-uri, terase, cluburi.

Dar nu despre astfel de distractii voi vorbi. Statia de autobuz poate fi la fel de distractiva. Te postezi frumos pe trotuar, intri in modul asteptare si te uiti dupa autobuz. Dupa o vreme apare un tramvai: e perfect, scrie mare pe el ca te duce acolo unde vrei. Ca sa te urci insa in tramvai trebuie sa mergi 5 metri de-a lungul trotuarului, sa cobori, sa traversezi, sa parchezi pe refugiu. Dar mai ales sa astepti culoarea verde la semafor. Astepti culoarea verde... astepti... tramvaiul a plecat. Verde! Te uiti frumos dupa autobuz in zare... nu se vede. "Bun, voi merge totusi cu tramvaiul". Traversezi, iti faci loc pe refugiu si astepti. Privind in continuare in zare observi autobuzul. Desigur trebuie sa urmezi pasii mentionati anterior, in ordine inversa: traversezi, urci pe trotuar, mergi 5 metri de-a lungul trotuarului, te urci in autobuz. Dar mai ales astepti culoarea verde la semafor. Stai, stai, stai... autobuzul a plecat. Verde!

P.S. Ar trebui spus ca inainte refugiul nu era acolo si ca in respectiva statie puteai astepta lejer autobuz, maxi, tramvai si sa te urci in primul care "sa ti se potriveasca".

Ce-am avut si ce-am pierdut

2008-11-19T13:34:00.005+02:00

Dupa cum ii spuneam Laurei azi, se zice des ca nu stii ce ai pana ce nu pierzi. De cele mai multe ori e referitor la relatii: "nu mi-am dat seama ce bine era pana nu te-am pierdut". Prea putin se pune accentul si invers: "daca nu se termina (si nu deschideam astfel ochii catre restul lumii) nu-mi dadeam atat de bine seama cat de eronat a fost totul". Dar pe mine nu ma preocupa partea de relatii, era doar o introducere.

Adevarul asta e general valabil: poti sa pierzi un job si sa-ti dai seama ca, pe cat de mult te stresa, pe atat de mult iti placea; poti sa pierzi un prieten si sa-ti dai seama ce rol important avea in viata ta; poti sa pierzi o parte din tine si abia asa sa realizezi ca era acolo. Invatasem candva la logica despre cele n tipuri de definitii care exista si observ ca uneori, oricat am sti niste lucruri, formularea definitiei lor conteaza mult cand e vorba de cat de bine le percepem sensul. O definitie de tipul obisnuit "E bine ca am/stiu/sunt etc" s-ar putea sa nu aiba destul impact, in timp ce "Nu e bine ca nu am/nu stiu/nu sunt", o definitie negativa a unei stari, s-ar putea sa fie mai bine inteleasa. Ca si cum cel mai bine intelegi (uneori cel putin) ce inseamna cald, daca spui "cald e atunci cand nu e frig".

A victim stays a victim

2008-11-19T01:38:00.003+02:00

Se spune mult ca "Esti ceea ce crezi ca esti", "Poti fi orice vrei sa fii" si alte lucruri pozitive. Ce se intampla atunci cand ceea ce crezi sau vrei nu e... de bine? E ciudat cum o persoana slaba poate deveni si mai slaba daca nu-si gaseste puterea interioara la timp. A fi victima o data si a nu lupta atrage alti agresori, incat rolul de victima nu se schimba. Oamenii au un simt animalic al vulnerabilitatii. Unii au reflexul de a sustine pe cel slab, altii de a profita de asta.

Ma intrebam la un moment dat de ce cainii tind sa latre mereu dupa oameni ai strazii. Exista multe variante: le simt rautatea unora; e doar o intamplare - important e ca persoanele in cauza sunt singure la momentul respectiv; importanta nu era persoana ci ritmul ei de mers. Varianta pe care am preferat insa sa o aleg este ca acei oameni, slabi cum sunt in fata tuturor, sunt slabi si in fata cainilor. E noapte, cainii sunt agitati, vor sa se impuna: in fata cui sa se impuna mai bine daca nu in fata celor slabi? Nu in fata lor iti demonstrezi cel mai bine puterea? Nu am citit literatura de specialitate, nu stiu prea multe despre caini, deci e posibil sa gresesc. Daca insa nu se intampla asta, ajung unde vroiam sa ajung: cu cat cineva este mai vulnerabil este foarte probabil ca alegerea celorlalti cea mai la indemana sa fie cea de a profita si cea mai peste mana de a ajuta. Esti slab si nu te ridici: te vor mentine slab!

"Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face"

2008-11-19T01:23:00.003+02:00

E o zicala foarte buna, am fost o sustinatoare infocata a ei o vreme. Dar, ca orice lucru, privit din niste unghiuri dupa dorintele personale, poate devia si ajunge intr-un punct gresit.

Se intampla sa aud oameni mai mult decat revoltati pentru ca anumite lucruri nu se fac intr-un anumit fel. Motivul revoltei: "Daca eu nu fac asa, ei de ce fac?". Pare drept la prima vedere, dar daca lucrurile in cauza nu sunt norme morale bine stiute, nu sunt reguli de bun simt acceptate de oricine ci... preferinte personale? De ce ar trebui sa stie toti ceea ce preferi? De ce ar trebui sa fie de acord ca preferintele tale sunt bine de urmat? De ce a nu se face dupa preferinta ta este gresit? Gresit... in sensul de "obiectiv vorbind este gresit"? Nu, a nu se confunda ceea ce vrem cu ceea ce e bine, a nu se confunda ceea ce e gresit cu ceea ce nu ne place. A nu fi judecati oameni fara niciun rost pentru preferinte nerespectate. Si a nu se intelege gresit "daca eu nu fac asta, nu fa nici tu asta" si a se accepta "daca eu gresesc asa... te mai inteleg". Fiecare dupa puteri: unii nu vor face greselile tale dar nici nu vor respecta doleantele tale; tu nu vei face greselile pe care tu le consideri de nefacut... dar vei face alte greseli, de nefacut in ochii lor; tu nu vei face greselile lor dar nici nu le vei respecta doleantele.

Lumea nu se raporteaza la o singura persoana, cea pe care o putem "accesa" cel mai usor, adica propria persoana. E mai simplu sa vedem printr-o singura pereche de ochi... dar putem incerca sa ne mai imaginam cateva perechi in plus macar ocazional, nu?

La bloc

2008-11-19T00:21:00.005+02:00

Nu am mai scris de demult pentru ca... lenea e grea... si pentru ca nu aveam calculatorul la indemana de cele mai multe ori cand mai simteam ca as tasta ceva... nu prea are farmec sa scrii dupa ce ti s-a stins elanul.

Trecand la subiect, toata lumea a vazut blocuri, sunt niste "asezari" umane pe verticala compuse din, functie de inaltimea si latimea paralelipipedului, 16, 20, 60 de familii. Nu stiu cum e cu managementul la un bloc de 60, dar la 16, frate, nu-i usor. E destul de interesant/amuzant sa vezi cate poti invata despre membrii acestui habitat si al intregii natiuni atunci cand au ceva de facut impreuna. Sa spunem ... un termosistem:
1. Cativa oameni vin cu ideea
2. Catorva altor oameni le place ideea
3. Cativa oameni alearga sa gaseasca oferte pe piata
4. Se gaseste o oferta cat de cat convenabila
5. Incetul cu incetul majoritatea cade de acord: ne facem bloc... de firma
6. Se monteaza schelele: se aud primele voci potrivnice - "fara schele peste tavanul meu"
7. Se aduna muncitorii.. 2-3 la numar
8. Unde-s muncitorii? Sa vina muncitorii!
9. Vin muncitori in plus

10. Consultam net-ul, globul nostru de cristal cel de toate zilele. Termosistemul se pare ca se face in mod normal... altfel!
11. Inginerul este inlocuit de noi sefi de santier, care lucreaza in ture - vecinii
12. Muncitorii incearca sa scape de vecini - prea stau cu ochii pe ei
13. Paranoia: "Materialele alea de sub bratul necunoscutului aluia nu-s ale noastre???". Nu, nu-s ale noastre
14. Numaratul zilnic, dimineata si seara al materialelor. Nu de catre muncitori, de catre vecini
15. Muncitorii se revolta: "Domn' inginer nu ne-o dat banii, noi nu mai muncim!"
16." No, bine, da' vine iarna! Noi ce vina avem?"
17. Inginerul se achita de datorii
18. "Schelele alea se mai muta? La mine la balcon mai ajung anul asta?"
19. Firma cu schelele e responsabila, nu noi
20. Unde e inginerul?
21. Da' de ce s-au schimbat diblurile? Da' de ce n-au pus plasa asa? Da' de ce ....? Da' de ce?...

22. Inginerul ala.. ala de nu vine pe santier sa coordoneze munca.. este cu adevarat inginer?
23. "Mata stii ca barbatu' dumitale vorbeste despre femei in loc sa munceasca?" - de la vecina la sotie
24. "Da' la aia de peste drum de ce merge mai repede?"
Sunt cateva lucruri dragute si altele triste de vazut pe parcurs. In prima categorie intra ajutorul oferit de un binevoitor unei vecine care nu-si permitea investitia; lucrul in echipa al vecinilor initial. Din a doua categorie: "Astazi avem control, trebuie sa dam hamuri si cate o casca de protectie la fiecare muncitor." Desigur, doar azi. "Doamna, noi venim de la tara.. nu putem dormi si noi in boxa asta, intre cutii, sa nu mai batem atata drum, ca mai e si scump transportul?...". "Doamna, nu ne-o platit!" "Doamna, dar n-o muncit!" Plus baietii de pana in 17 ani de pe schele.
Nu stii de unde se trage mersul eronat al lucrurilor: unul nu organizeaza, altul nu e de cuvant, altul nu e motivat, altuia nu-i plac poate vecinii.. Ce e ciudat e ca eu, dupa mintea mea, nici nu m-as fi gandit sa urmaresc lucrul: ei is specialisti, ei stiu. Se pare ca nu e asa.
Cat despre bloc: de mult n-a mai fost atat de plin de viata:)

Principii vs normalitate

2008-10-07T23:16:00.003+03:00

Normalitatea este ceea ce se intampla in jur cu o frecventa ridicata.. nu ceea ce e bun, nu ceea ce e de dorit. Exista legi spre exemplu si am putea gresi si spune "normal este sa respecti legea". Nu e tocmai asa, de cele mai multe normal este sa nu o respecti. A zice "ar trebui sa fie normal sa respecti legea" e OK. Eii.. atunci cand te confrunti cu legea si cu normalitatea, cum faci sa alegi? Exista legea si masa care o ignora. A o respecta ar putea insemna ca esti singurul (sau na, al doilea si ultimul:P ) care pierde un avantaj si care nu are nicio sansa sa "faca primavara" prin renuntarea sa... ar putea insemna conformarea cu niste reguli care oricum sunt considerate eronate de catre multi... desi, cine e in masura cu adevarat sa critice o lege? ar putea insemna uneori ca dintr-un numar de n care au incercat sa profite de ea, singurii care au castig de cauza sunt cei care o meritau chiar mai putin decat cel care incearca sa fie corect si renunta. A fi corect inseamna a introduce o schimbare in lucruri, schimbare care se poate "inmulti"? Cand a renunta este un sacrificiu pentru o cauza nobila si cand doar un mod de a-i lasa pe cei mai corupti sa castige (poate nu pe alti beneficiari, poate chiar pe cei care au ales-o anume incat putini sa se bucure de ea)? De unde porneste corectitudinea si unde se termina? Atunci cand poate o regula in sine nu e corecta dar tu o respecti pentru ca asa simti ca trebuie, te numesti "corect"? Cand sa te simti mai rau, cand ai "jonglat" sau cand ai pierdut un beneficiu care nu e prea mult de cerut oricum? Ce e prea mult, ce e optim, ce e prea putin?

Se pot spune multe despre corectitudine, pacat ca am doar un singur exemplu in minte dupa care sa ma orientez in momentul de fata.

"Teren arabil"

2008-10-06T21:11:00.006+03:00

De ce unele chestii ii doboara pe unii si pe altii nu? De ce unele chestii ii corup pe altii si pe altii nu? De ce ii schimba pe unii in intervalul (-infinit,0] iar pe altii in [0,+infinit)? E important pentru ca asa iti dai seama de ce fiecare om trebuie abordat altfel, de ce o cauza nu atrage mereu acelasi efect, de ce a spune "si altii au trecut prin asta si nu au facut asa" nu rezolva mare lucru. Desigur, ultima varianta poate fi utila in masura in care o folosim drept exemplu de urmat pe viitor, dar nu in judecarea in sine a situatiei.

Diferenta consta desigur in "teren", pe care de cele mai multe ori il ignoram. Unii sunt tari pentru ca au fost educati sa fie, unii sunt pentru au avut multe "bobarnace" educative pana la evenimentul de analizat, altii sunt slabi din acelasi motiv; unii sunt tari ca urmare a unui control de sine natural, dintr-o intelepciune.. stiti voi, aia de demonstreaza ca ai trecut prin multe vieti inainte:), sau dobandita in viata curenta desigur:), unii pentru ca, in ciuda faptului ca au mai trecut prin alte situatii similare, au avut pe cineva sa ii ridice sau au beneficiat oricum de o "deraiere" de la drumul care i-ar fi dus in directii eronate. Intotdeauna conteaza momentul si persoana.. ambele sunt variabile.. o persoana va reactiona diferit la un stimul functie de moment.. uneori va lupta, uneori va ceda, uneori va face haz de necaz, uneori va "doini", uneori va ceda unor impulsuri si alteori va tine cont de ratiune.

Detinutii si Penitenciarele din Romania

2008-09-30T21:35:00.007+03:00

Uneori dupa un film ce urmareste o situatie limita la finalul careia unul dintre personaje poate fi considerat erou ma intreb cum va fi viata lui mai incolo.. genericul filmului este derulat, povestea incheiata, viata personajului neterminata. Odata cu noul sau statut, cel de erou, se mai poate intoarce pur si simplu la viata lui asa cum era inainte? Asteptarile celorlati de la el nu au crescut? Asteptarile sale de la el insusi nu sunt si ele altele? Probabil ca, cel putin o vreme, va fi urmarit de gandul ca el trebuie sa faca mai mult, ca are responsabilitatea de a salva toate situatiile problematice in care va mai fi implicat de acum incolo. Dar nu e asa... nu are mai multe obligatii decat au ceilalti... daca va putea redeveni erou va fi desigur aplaudat.. nu are insa obligatia de a mai fi.

Cum e insa pentru cei care devin intr-un moment al vietii personaje negative? Raman asa pentru totdeauna? Trebuie sa ne asteptam mereu de la ei sa joace acelasi rol? In momentul in care o persoana paraseste inchisoarea libertatea nu mai e la fel ca inainte de a intra in penitenciar. Asteptandu-ne ca aceasta sa joace acel rol, noi nu ii mai oferim aceeasi libertate, poate chiar nu i-o mai oferim deloc.

De felul nostru suntem obisnuiti sa ne orientam in societate folosindu-ne de categorii, asa cum intr-un oras ne orientam folosindu-ne de cartiere. Categorii, etichete.. o persoana ce a savarsit o pedeapsa are inscris pe eticheta... un pret redus... dar, nu e ca in mall, nu ajunge sa fie la mare cautare cu ocazia asta. Problema increderii celor din jur este oarecum de inteles... mecanismul increderii e clasic: cineva greseste, celalalt nu mai investeste la fel de multa incredere in el a doua oara. Despre asta insa am mai vorbit: despre faptul ca omul depinde intotdeauna de contextul sau, ca acesta il stimuleaza intr-un anume fel, ca a-i schimba contextul poate insemna ca el va avea automat alte reactii sau ca poate fi invatat sa reactioneze diferit acelorasi circumstante. Poate fi discutat in continuare subiectul, dar cu alta ocazie. Trecand peste incredere as vrea sa ajung la scopul pedepsei in sine... Cand copilul alearga prin toata casa mama ii spune sa se linisteasca. Copilul o aude insa alearga in continuare. Jocul sau se opreste atunci cand a spart o vaza, mama il cearta si ii interzice sa mai iasa afara dupa-amiaza... De ce? Pentru ca mama vrea ca fiul/fiica sa sa inteleaga ca a gresit si vrea de asemenea sa-l/sa o motiveze sa nu mai iasa din cuvantul ei a doua oara. Dupa ispasirea pedepsei copilul isi contiua traiul in acelasi mediu si este asteptata noua lui atitudine fata de reguli. Atunci cand cineva este pedepsit cu inchisoarea scopul ar trebui sa fie acelasi: persoana revine in mediul din care a plecat si trebuie sa arate ca a invatat ceva din pedeapsa. El insa va fi marginalizat, deci exclus din mediu... Fiindu-i chiar mai greu decat inainte sa-si gaseasca un job, un cerc de oameni noi, mai cuminti, sa-si construiasca o familie, el va recidiva...

Cauza insa nu e una singura... avem pe de o parte societatea... pe de alta inchisoarea. Pe rand insa: societatea. Societatea ar putea sa fie mai deschisa fata de acesti oameni si sa le permita sa se reintegreze. Pentru a ajuta societatea in acest sens, ar putea fi facute parteneriate prin care unele firme sa asigure loc de munca unui numar de n fosti detinuti - cu sprijinul statului, supravegherea autoritoritatilor etc, important e ca un numar sigur de locuri de munca sa existe... treptat isi vor putea gasi o pozitie decenta in multime. Poate nu e usor sa convingi niste oameni sa-i invite pe acesti fosti detinuti intre ei.. dar, odata adusi in mijlocul lor, cu increderea in masurile de protectie luate, mentalitatile lor ar fi mult mai usor de schimbat.

Problema cea mai mare insa nu e societatea ci inchisoarea in sine... incerc sa-mi dau seama cum a aparut conceptul de inchisoare... tind sa cred ca nu din ideea de a schimba un om ci din ideea de a-l tine pe cel periculos departe de posibile victime... pentru asta exista pedeapsa pe viata, pentru acei ce reprezinta intr-adevar un mare risc pentru societate. Cand e vorba de ceilalti ar trebui sa se puna mare accent pe reeducare, consiliere psihologica, dezvoltarea de aptitudini. Ma refer in special la cei care au ajuns sa traiasca in afara legii pentru ca nu au terminat o scoala, nu au fost ghidati spre a-si alege in viata modele demne de urmat, nu li s-au oferit perspective si nu inteleg concepte precum respectul, responsabilitatea, drepturi, obligatii.. Pornind de la aceste obiective probabil ca multi dintre detinuti nici nu ar trebui sa se afle dupa gratii ci poate doar sa lucreze in folosul comunitatii... dupa ce au atentat la binele ei ar trebui invatati sa lucreze in folosul acesteia.

S-a pus problema gratierii unor pedepse si exista o petitie in acest sens: http://www.petitieonline.ro/petitie/noul_proiect_de_lege_privind_gratierea_unor_pedepse_si_inlaturarea_unor_masuri_si_sanctiuni_initiat_de_deputatul_nati_meir-p46270046.html Personal sunt curioasa cum arata proiectul de lege, ce masuri si sanctiuni se doresc a fi inlaturate si ce anume le va inlocui... Mi-ar placea sa fiu informata cu privire la delictele pentru care se pot lua pedepse pana in 5 ani pentru a-mi da seama daca intr-adevar gratierea e acceptabila sau nu. Am citit spre exemplu un articol despre o femeie care a fost inchisa pentru ca nu a platit pensie alimentara sotului si pentru ca a furat curent.. o asteptau 2 copii acasa dar nu a fost gratiata... sunt sigura ca atunci cand va iesi din inchisoare va avea destule notiuni ce ar putea fi incadrate in "Manualul spargatorului de banci incepator". Cu alte cuvinte inteleg ca in cazul unor oameni ar fi mai intelept sa isi ispaseasca pedeapsa in libertate iar aceasta sa fie una constructiva. As vrea insa sa stiu mai mult decat 1-2 exemple inainte de a semna petitia. Pe acei dintre voi care considerati ca puteti lua o decizie mai usor decat mine, va invit sa o semnati.

In incheiere as mai spune doar ca m-as bucura sa aflu ca apare un "Proces Bologna" al educatiei in inchisoare. (desigur sistemul Bologna din Universitati merge imbunatatit daca tot am adus vorba, dar sa ne concentram momentan doar pe conceptul de schimbare:) ) Educatie, schimbare de orizonturi, schimbare de rol...

P.S. Un site legat de detinutii din Romania si problema schimbarii situatiei lor: Blogul detinutilor: http://natimeir.blogspot.com/

Acest articol participa la concursul http://natimeir.blogspot.com/2008/08/concurs-cu-premii-pentru-blogeri-cu.html

Cuvinte

2008-09-29T21:14:00.004+03:00

Culmea, chiar azi am vazut o reclama la Cosmote (cred ca de la ei era...) pe aceeasi tema.

E uimitor cum unii oameni nu aud nimic, cum altii aud tot si totusi pentru ambele categorii uneori mii de cuvinte se uita imediat iar altele pot "fierbe" materia cenusie, "rasuci" miocardul ore, zile, luni.. uneori chiar ani. Un singur cuvant sau o propozitie simpla poate ramane mai adanc intiparita in cineva decat zeci de povesti. Uneori cuvantul e bine ales de cel ce il retine.. e intr-adevar important, chiar ascunde ceva in el.. alteori insa se intampla ca acel/acele cuvint(e) sa fi fost o eroare a emitatorului... sa fie rezultatul amplificarii momentane si chiar al distorsionarii unui sentiment sau unei idei... sa nu fie, asa cum pare la prima vedere, dezvelirea adevarului pur.. ci o eroare... atitudinea corecta drept raspuns... greu de ales

Dar stii destul?

2008-09-28T00:53:00.002+03:00

Cum iti dai seama cand stii destul pentru a avea o convingere? Sunt unele lucruri care pot fi despicate in atatea mii de fire incat ar fi necesari multi ani de studiu a problemei inainte de a lua o hotarare - in ce crezi si in ce nu crezi? Totusi majoritatea elementelor importante din "credinta" unui om, acele elemente care il ghideaza, sunt cele despre care nu stie decat cateva lucruri vagi.. pe de alta parte unele cercetari ar putea schimba parerea persoanei inainte de vreme.. cercetezi, crezi ca ai descoperit ceva si adopti o noua convingere, oprindu-te din "intrebat"... si asta ar putea fi o mare greseala.. pentru ca alte n cercetari ti-ar mai putea schimba directia de cateva ori... si cine stie, cand ai putea spune ca ai epuizat subiectul, ai putea sa ajungi de unde ai plecat.

Cred ca ceea ce ma intereseaza aici cel mai tare e religia. Exista oameni ce au o credinta puternica fara sa fi pus vreodata vreun semn de intrebare dupa ceea ce li se spune.. si altii care renunta la a crede dupa doua descoperiri senzationale.. care ar trebui aprofundate spre a ajunge la concluzia finala, poate total opusa celei pe care au adoptat-o, doar ca nu li se pare ca mai au de ce sa o faca..

Persoana sau morala

2008-09-27T22:26:00.003+03:00

Alta dilema veche incat ar putea parea neinteresanta...
Ce alegi intre persoana si morala? Daca o persoana, draga tie, face ceva ce nu este acceptabil din punct de vedere social, etic, religios, corect e sa iti respecti principiile sau primeaza persoana? Pe de o parte nu ar fi corect sa accepti unele lucruri pentru care pe altii i-ai condamna doar pentru ca persoana conteaza. Ar trebui cu alte cuvinte judecata fapta si nu autorul. Pe de alta parte inclusiv a nu fi "fidel" persoanei nu e tocmai frumos.. adica.. daca nu incearca cei apropiati sa ierte, sa inteleaga, sa gaseasca circumstante atenuante, sa nu uite "contextul" persoanei, atunci cine? A nu respecta un principiu poate contribui la pierderea lui in timp.. a nu oferi o a doua sansa ar putea tine de niste "orizonturi inguste" ale celui care refuza sa o ofere.. ar putea..
Ei, dar daca "lungesti povestea" ajungi la coruptia ce porneste din drag si din etica:) Favoritisme facute rudelor, prietenilor, indiferent de nereguli, de drepturile altora, de circumstante obiective.. de la intratul la medic sarind peste coada la admiterea in scoli sarind peste cei cu note mari si reale si.. tot asa.. Eu am zis ca n-o sa fac favoruri nimanui, ca eu o sa tin cont de regulamente (atata timp cat nu-s absurde.. dar aici apare intrebarea: in ce masura pot eu decide ce-i absurd si ce nu?). Oare? (oare o sa am eu cum face favoruri daca ma trezesc.. femeie de servici pe undeva?:) - nu e o meserie pe care sa nu o respect, don't get me wrong here:) )

Schimbarea

2008-09-20T00:41:00.009+03:00

M-am hotarat ca e cazul sa sterg praful de pe blog (desi nu sunt facuta pentru asta) si sa mai scriu ceva.
Ceea ce vroiam de mult sa postez aici e pe tema schimbarii (desi presimt ca amanarea mi-a sters din minte o mare parte din ce era de zis)... Schimbarea e o chestie dubioasa. Se intampla uneori ca o stare, o atitudine, un sentiment, o idee, o convingere sau un simplu statut (elev, student, angajat) sa se schimbe intr-un mod atat de "nebrusc" incat, daca nu esti atent, nici macar nu iti dai seama ca se intampla. Schimbarile pot fi chestii foarte bune, iti permit adaptarea la mediu, care si el se schimba, iti permit sa descoperi si sa te descoperi dar uneori, daca uiti drumul, s-ar putea sa ajungi undeva unde sa nu fi vrut sa ajungi.. sau oricum, sa nu fie destinatia optima. De fapt, chiar si o destinatie ok cred ca trebuie inteleasa si nu acceptata pur si simplu. Ce vreau sa spun e ca intotdeauna e bine sa nu uiti punctul de plecare si pasii.. pentru ca pe parcurs sa poti evalua schimbarea din doua puncte de vedere, mai exact din patru ochi: doi, cei de la plecare si doi, cei din punctul curent. Asa iti poti da seama, in cazul in care poti sa te identifici cu adevarat cu ambele perechi de ochi, daca erau mai corecte viziunile tale trecute sau nu, daca poti continua pe acelasi drum sau nu. Viziunea curenta insa o va incetosa pe cea veche chiar daca o vei putea identifica pe aceasta.. va fi greu sa o si simti ca si atunci cand era vremea ei..
De mult mult timp vreau sa-mi notez in jurnalul meu, care intr-un fel nu exista, niste evenimente cheie, niste viraje, asociate cu viziunea mea de atunci asupra lor, de frica sa nu le uit.. de teama ca o schimbare ar putea merge atat de departe incat sa stearga primul pas, papucul in sine:).. si ca de acolo controlul asupra mersului lucrurilor va fi oarecum doar o fantezie.
Se mai incadreaza in subiect teoria conform careia daca vrei o schimbare reala trebuie sa stergi tot.. pentru ca toate elementele se sustin reciproc.. pentru a sterge cateva ai putea incerca sa le stergi pe toate (in cazul in care stergerea individuala nu functioneaza). Dar chestia asta nu imi place, e prea drastica.. pentru ca e trist, spre exemplu, sa te gandesti ca tot ce stim noi despre o importanta fila de istorie (e.g. Egiptul Antic) s-ar pierde.. fiecare poveste lipsa e o pierdere.

Inertia

2008-09-20T00:41:00.008+03:00

Schimbarea ca si schimbarea dar inertia.. pai inertia ridica la fel de multe probleme. Exista oameni care sunt atat de consecventi incat uita pe ce si-au cladit acele convingeri, idei, sentimente ce rezista atat de bine in fata timpului. Ajung in acelasi punct: odata uitata radacina, evaluarea starii curente e supusa esecului. Daca nu mai stii "de ce?" s-ar putea sa nu-ti dai seama ca nu mai ai dreptate... nu mai ai fie pentru ca atunci cand totul s-a cladit nu erai destul de matur, nu stiai destule, nu intelegeai lumea destul de bine (dar acum ai putea vedea lucrurile altfel daca ti-ai da seama ca trebuie sa iti acorzi din nou timp sa le privesti) sau nu mai ai pentru ca, odata cu schimbarile de mediu, "cladirea" ta ar trebui adaptata noilor conditii.

Uneori tind sa cred ca a fi consecvent inseamna a ramane "tu" pana la capat.. alteori insa imi dau seama ca acest "tu" nu e ceva static.. nu e precum roca unui munte.. ci precum apa marii: in continua miscare..

Bucurestii Ralucai

2008-08-19T00:46:00.004+03:00

Dupa ce mi-a povestit cu mult patos problema ei cu job-urile, Raluca mi-a zis, mai in gluma, mai in serios, sa dedic un post revoltei ei pe blog. Chiar scriu despre asta pentru ca a fost oarecum amuzant... vorbind despre toti dracii posibili si imposibili Raluca era enervata, pe de o parte, de cei care nu-si asuma riscuri. "Cum adica, nu pleci la Bucuresti pentru ca ti-e frica? Ca o sa fie greu e normal, dar te duci naibii si incerci".. De.. daca ai o oportunitate profita, nu sta sa te impiedici de cioate: unde stai, cum te descurci printre straini, cum te descurci cu banii.. Partea draguta e ca eu o vedeam vorbind cu ea insasi, nicidecum cu toti fricosii pe care i-a cunoscut sau nu.. stiu Raluca, n-ai tupeul, vrei sa-l ai si incerci sa-ti dai singura sutul in fund propulsator.. succes din partea mea.. sa ajungi acolo si sa fii victorioasa. Eu una cred ca in prima luna o sa-ti fie frica. Mai cred si ca o sa-ti treaca! (ma mai gandesc de fapt...) De, sigur gasesti magazine de cosmetice faine in Bucuresti, nu?:) Poate ma fac si eu fata faina si raspund mai usor la telefon cu ocazia asta si poate iti fac si o vizita, mai stii?

People change one another

2008-08-15T23:12:00.004+03:00

Iar rezultatele sunt uneori mai mult decat de rahat. E foarte important sa-ti dai seama care sunt oamenii langa care poti sta mult timp, care sunt cei cu care poti comunica doar profesional, care cei cu care poti impartasi un hobby si atat etc. Unii oameni au potentialul de a fi faini.. dar faini doar in anumite medii. Cei care reusesc sa fie faini in toate si pe termen lung sunt.. sfinti?
Asta imi aduce aminte de un tip de afirmatie pe care l-am auzit pentru mult timp si nu l-am aprobat: "Oamenii nu stiu ca X cand e pe tarla e un taran pentru ca atunci cand se intalnesc cu el in bar e numai lapte si miere" (nu astea sunt cuvintele exacte, e doar un model). Faptul ca X se comporta naspa in niste situatii si foarte bine in altele nu inseamna nici ca X e naspa nici ca e bun. Inseamna ca anumite medii il stimuleaza intr-un fel iar altele in alt fel. Inseamna ca amestecul/compozitul rezultat intre el si mediu (fie ca e vorba de un grup/un om, fie ca e vorba de un loc, fie de o activitate) e intr-un fel. Omul nu prea e in niciun fel. Omul are doar un potential.. atat unul de a avea calitati cat si unul de a avea defecte.. e drept ca unii oameni isi vor mentine calitatile si in conditii de mediu grele si foarte grele.. intervine.. nu stiu exact ce.. controlul de sine, cunoasterea de sine, aspiratiile personale (privind definitia propriei persoane), echilibrul, puterea cu care crede in anumite standarde/principii, intelepciunea.. mai ales ultima probabil.. E drept ca atunci cand un om greseste sansele sa greseasca din nou si in special in acelasi mod sunt mari.. dar nu e un lucru obligatoriu.. nici faptul ca omul face un lucru bun nu arata in mod obligatoriu ca va mai face multe altele.. Dupa mine a caracteriza o persoana e un lucru extrem de dificil.. In plus cred ca o persoana poate fi caracterizata pe varste.. poate avea n calitati in tinerete care sa se transforme in antonimul lor la o alta varsta.. si invers.. alteori atat calitatile cat si defectele pot fi constante.. existenta lor intr-un anumit moment demonstreaza potentialul persoanei de a le avea.. dar circumstantele potrivite/nepotrivite i le pot devia in timp.. faptul ca le-a avut candva arata, zic eu, potentialul persoanei de a le avea, deci de le recapata.. dar garantii nu exista. Nu stiu inca ce e mai important: sa fii constant sau sa fii flexibil.. mult timp am crezut ca a fi fidel tie insuti e cel mai important.. nu mai sunt foarte sigura.. depinde cine acest tu insuti e la un moment dat... oricum, e foarte important sa fii constient (desi nu stiu daca se poate) de cine a fost "tu insuti" ieri, cine azi si cum a ajuns dintr-un punct in altul... voi reveni in alt post mai pe larg..
O alta expresie din filme care mereu m-a pus pe ganduri e: "nu te mai recunosc", consecinta fiind ruperea legaturii persoanelor.. mult timp mi s-a parut ciudata desfiintarea perceptiei asupra unei persoane, uitarea faptului ca omul a fost cumva candva.. probabil ruperea aceasta e naturala, pentru ca schimbarile pot duce la pierderea compatibiliatii.. atat doar ca, la final mi se pare ca perceptia asupra persoanei nu poate fi una singura: nu poti spune "esti asa"; perceptia trebuie sa fie impartita in a)"ai fost asa, felicitari/shame on you" b)"esti asa, shame on you/felicitari".. apoi "am crezut ca esti altcineva".. sunt acele situatii cand omul se preface perfect constient, perfect premeditat.. dar tind sa cred ca sunt rare.. orisicum, excluderea devenirii nu mi se pare corecta..
In acelasi timp, gandindu-ma tot la filme.. inainte nu intelegeam de ce un om se poate schimba foarte mult.. acum inteleg..

Build and destroy

2008-07-27T22:07:00.002+03:00

Da, nu "seek and destroy" cum era de asteptat... e vorba despre lucruri pe care le construiesti cu greu.. poate total natural, fara a fi un proces constient, dar orisicum, caramizile se aseaza prin investire de timp, grija, munca etc, depinde de ce construim.. si totusi.. mai apoi.. e atat de usor sa distrugi acel ceva.. un castel de nisip nu se inalta usor, dar si un val il poate da jos.. uneori o facem intentionat.. fara a sti de unde vine intentia si fara a intelege de ce exista.. uneori pur si simplu se-ntampla.. poate din neatentie.. intotdeuna insa e mai greu sa repari decat sa cladesti..

As time passes by

2008-07-27T01:19:00.002+03:00

Se petrec multe schimbari in oameni odata cu timpul... desi cred ca esenta ramane in mare aceeasi, cel putin se poate vorbi despre accentuarea unor calitati/defecte. De fapt nu e timpul de vina, ci evenimentele si interactiunile umane din cursul vietii. Exista persoane pe care as fi foarte curioasa sa le cunosc asa cum erau acum 20 de ani. Sa vad cum anumite persoane/evenimente le-au marcat personalitatea. Apoi sa pun pariuri, sa ghicesc cum ar fi fost ele daca ar fi facut alte alegeri.

Uneori facem alegeri care nu sunt gresite, sau nu par, dar nu sunt cele optime. In timp se va vedea impactul lor negativ (in jumatate din cazuri cel putin; cealalta jumatate se va bucura de norocul de a se adapta la/a aprecia si mai mult anumite lucruri pe parcurs). De fapt e vorba de diferenta intre a gandi pe termen scurt si a gandi pe termen lung. Exista decizii despre care crezi ca sunt cele mai bune pentru tine si pentru cei din jur.. pentru ca apoi, dupa ani si ani, sa vezi ca e exact invers.

Exista la urma urmei in orice lucru o parte buna si o parte rea...

Perspective

2008-07-27T00:59:00.004+03:00

Nu stiu exact de ce, dar azi am ajuns sa ma gandesc la cum unele lucruri sunt importante pentru unii si altii nu-si dau seama nici macar ca ele exista (nu e aceeasi perspectiva ca in post-ul cu little things). Sunt gesturi, vorbe, lucruri mici semnificative pentru unii si aproape inexistente pentru altii, implicati in acelasi proces.
Ca sa dau si un exemplu: momentul in care treci pe langa un omulet batran cu un cantar, ii arunci o privire si treci mai departe: nu te intereseaza serviciul pe care ti-l ofera. Batranul insa.. poate te-a vazut din departare cum te apropii.. nimeni nu s-a oprit la el de o ora si isi pune sperantele in tine. Iti surprinde privirea si-si spune: "ma vede! se va opri cu siguranta, nu pare ca vrea sa ma ocoleasca". Dar.. il ocolesti.. pentru tine sunt cateva clipe goale... pentru el cateva pline de tensiune.. apoi ramane mult timp cu sentimentul ca e ignorat si ca la finalul zilei va pleca cum a venit.

Praf

2008-07-27T00:41:00.005+03:00

Cu ocazia maretului eveniment cunoscut sub numele Sters Praful am descoperit adevaratul scop al promovarii consumismului. Odata cu durerea de cap provocata de substanta magica de curatat praful mi-am dat seama: trebuie sa consumam pentru ca asa inevitabil ne indopam cu E-uri, inspiram tot felul de chestii neurotoxice si pana la urma ajungem la neuroni in minus. Neuroni in minus pentru mase inseamna un mai bun control pentru capi.
Concluzie: probabil nu imi place sa sterg praful.

Into the wild

2008-07-16T18:15:00.003+03:00

Yesterday I saw the movie "Into the wild". Regardless of the true message/messages of the movie, what is of interest to me now is my enthusiasm when seeing the young boy going into wilderness on his own, just him, himself and the nature, no one else. There I was thinking of my own plan.. well, vision... maybe I shouldn't call it plan since it was just a thought and not really something I seriously decided to do or seriously thought I could actually do. My thought was of a life where radical changes came every 10 years so that my experiences would be as various as possible: changes in what I would have for a job that is, different domains, different kinds of involvement (medical bioengineer (really?), psychologist, archeologist so on). My last 10 years would then be spent on a mountain in meditation, maybe in several kinds of monasteries (of different religions) so that, with my gathered social experience, my scientific view on the world and that spiritual experience I could leave the world with some sort of answer.. Anyway.. watching the movie I envisioned a life where my run away would come sooner. Away from answers I cannot give to people, away from questions I cannot clear for myself. Away from things I cannot explain, messes I don't wanna cause yet messes that I'm living with, things I cannot do, see, feel and so on. Of course.. I would not be as brave as our Alexander Supertramp.. and no matter what my problems related to society would be, I may not be able to live far from it for too long... maybe not even longer than a week.. or a day... but who knows, once there in the wild, with every new experience I might get adjusted... too well... or maybe not at all...

Some may say it's an easy way out.. solving nothing.. or only solving problems for myself and not for those surrounding me also.. I would agree...

Of course, if I were to take one of the messages of the movie into account... "happiness is only true when shared"... I should not be enthusiastic of the idea of leaving at all.. then again, in life "you should measure yourself at least once"

And now, something I found on the net while searchig for "Into the wild" related stuff:

"Relieved that he had again evaded the impending threat of human intimacy, of friendship, and of all the messy emotional baggage that comes with it... flitting out of their lives before anything was expected of him" (Jon Krakauer)

--- Oh, boy, this is a journal like post ---

Ticuri verbale

2008-07-14T21:41:00.001+03:00

Este bine sa scrii in viteza si apoi sa citesti pentru ca asa descoperi ca ai ticuri verbale.. si poti incepe sa le controlezi.

It's the little things

2008-07-14T15:37:00.004+03:00

Oarecum fara prea mare legatura, sa-i zicem totusi partea I:
"You can burn my house
You can cut my hair
You can make me wrestle naked
With a grizzly bear
You can poison my cat
Baby I don't care
But if you talk in the movies
I'll kill you right there
It's the little things
It's just the little things
Aw it's the little things
It's just the little things
Yeah it's the little things
That drive me wild"
(Alice Cooper - "It's the little things")

Partea a II-a
Sunt unele lucruri care sunt, domnule, atat de naturale si de simple. Simple, banale, majoritatea nici nu le constientizeaza in cursul unei zile... dar care pe altii ii omoara.. e ca si cazul unor fobii: vad un paianjen, ma apropii cu un papuc de el si l-am nimicit; nu si cel cu fobia: vede un paianjen, e la cativa metri departare creatura si nici nu se misca dar, simtindu-i prezenta, omul nostru incepe sa hiperventileze. Este incredibil cum sunt multe alte lucruri simple la modul absolut (facand o medie) si totusi foarte complicate raportate la anumiti indivizi. Ma-ntreb daca exista insa o compensatie incat pentru acestia din urma sa se gaseasca mai multe lucruri complexe, general vorbind, care pentru ei sa fie banale...

Acum ca ma uit mai bine partea I poate fi usor integrata in partea a II-a sau invers... le las totusi separat pentru ca in mintea mea se pot separa usor la o adica.

Revolta

2008-07-13T23:26:00.003+03:00

Cand ai voie sa te revolti? Sunt situatii in care candva nu as fi reactionat in niciun fel.. nici pe interior nici pe exterior.. dar in ultima vreme.. cum sa spun, soarele a cam fost prost aspectat:)

Sunt situatii in care odata cu revolta apare ideea (fie ca vine de la tine fie ca iti este pusa sub ochi de altii) ca "sunt atatia care trec prin asa ceva".. te gandesti atunci ca poti sa accepti, cot la cot cu ei.. niciunul nu e mai breaz decat celalalat sa fie mai afectat decat ei si mai lovit decat ei cand situatia e aceeasi.. apoi m-am mai gandit un pic si-am zis: nu conteaza cati trec prin asta, daca nu e ok, nu e ok, punct. Inteleg ca uneori acea situatie nu poate fi schimbata... si-atunci accepti.. dar sunt dati cand toata lumea tace pentru ca traiesc in aceeasi oala dar oala aia nu a aparut din neputinta ci din reavointa cuiva. Si-atunci: revolta-te! Daca stii ca lucrurile pot fi altfel, nu le accepta asa cum sunt! Revolta-te cum stii.. dar pe cat posibil pasnic.. pentru a nu strica lucrurile mai mult...

In acelasi timp in toata revolta mea ma gandeam la principiul budhist al lipsei dorintelor.. in baza lui revolta nu e ok.. pentru ca esti mai fericit daca inveti sa accepti lucrurile cum sunt si daca nu esti sclavul propriilor mofturi mai mult sau mai putin "imposibile".. Totusi asta contrazice uneori ideea de progres... oare?... sau, cand e vorba de "asupritori" permite unora sa profite de altii, permite deci perpetuarea unei greseli...

Intr-un fel imi pare rau ca acum nu mai sunt revoltata pentru ca asa nu mai pot dezvolta prea mult subiectul.. pe de alta parte asta ma face sa-mi dau seama cat de neconfortabil e sentimentul de revolta.. pe cat de mult te-ar putea motiva sa rezolvi o problema, pe-atat de mult te macina.. mda, energii negative..

A sti

2008-07-08T01:12:00.000+03:00

Exista ceva mai important decat a sti: a simti ceea ce stii. Asta te mobilizeaza.

Ex. simplu, dar nu cel mai relevant: eu stiu ca am examen azi si ca e important sa invat. Dar nu simt acel "e important sa invat". Asa ca nu actionez decat cu 30% din energia, atentia si timpul disponibile.

Obiectivitate

2008-07-07T22:49:00.000+03:00

Exista, in opinia mea, cateva solutii pentru o lume mai buna, ca sa zic asa (stiu ca e noua expresia "ca sa zic asa" in limbajul meu, stiu si de unde am luat-o, mama, cum iti sare pe limba fara sa-ti dai seama): psihoterapie pentru toata lumea:) ; obiectivitate; echilibru. Cred ca mai sunt.. is de-ajuns astea pe moment. Daca tot le-am enumerat sa spun doua vorbe la toate desi numai una este de interes in acest post:

Psihoterapie - pentru ca daca nu ai conflicte interioare, nu ai frustrari, nu ai un trecut nerezolvat sunt sanse mari sa nu fii agresiv, sa nu vrei sa calci pe cadavre, sa nu fii lacom, invidios si asa mai departe, lista aia lunga de lucruri care dauneaza grav societatii. Spun asta pentru ca in cazul catorva dintre cei cunoscuti mie se poate uneori vedea usor cum o izbucnire, o rautate, o banuiala (dintr-acelea ce nasc conflicte) se leaga de ceva ce-i macina si i-a macinat mult si inainte. Deci nici lor nu le e bine.. nici celor din jurul lor..

Echilibru - e destul de clar: daca stii sa mentii mentalul, afectivul, spiritualul in armonie, daca stii cat sa vrei, daca stii cine esti etc vei simti.. pace.. da, suna cam liric, iar ce e cam liric poate fi uneori .. cam mult, sa zicem. Dar e un cuvant bun. Revenind la cele de mai sus: exista oameni carora nu le e bine dar, prin echilibru, se mentin la un nivel deasupra celui "al marii" si se integreaza si frumos in lume.

Obiectivitate (in sfarsit):

a) Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Trece un an. Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Trece un an. Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Trece un an. Fiinta 1 si Fiinta 2 se cearta azi. Motive importante. Mai trece un an. Azi, dupa 4 ani, un pahar a cazut de pe masa. Se pare ca Fiinta 1 era sprijinita intr-un anume fel de masa incat Fiinta 2 s-a lovit de ea intinzand mana dupa cheile din colt, a ricosat in pahar, paharul a cazut si s-a spart. "Daca n-ai sta degeaba toata ziua, ba la masa, ba motaind in pat, nu s-ar fi spart paharul meu preferat!" "Daca n-ai umbla toata ziua fara rost, daca n-ai cumpara numai porcarii, daca, daca, daca!". Deci.. s-a spart un pahar? Si alti 4 ani odata cu el.. totusi.. era un pahar.. dar pentru ca n-a fost doar atat acum, la anu' se va sparge iar, infundat in cei 5 ani. Obiectiv vorbind: problema zilei de azi nu era doar un pahar?

b) Te duci la scoala. Esti grabit. Ai uitat ceva. Te intorci. "Vai, de ce-am uitat cartea tocmai acum?". Ai gasit-o, iesi repede pe usa. Fugi repede pe scari. Vecinii tai mai in varsta coboara agale. E normal, la varsta lor tu s-ar putea sa fii si mai lent. In sfarsit, afara din scara. Fugi. Te-mpiedici. "Cine-o pus bordura-n drum?!!". Incetinit de oboseala, inaintezi in ritm mai domol. Te-opreste un nene politicos si te intreaba cat e ceasul: "E tarziu, dom'le, ce intrebare mai e si asta?!!!". Batranul e derutat. Se simte prost. Nici nu stie de ce. Plecase vesel de acasa, racoarea diminetii ii facea bine. Acum insa parca nu mai e asa frumos afara... Obiectiv vorbind.. era batranul vinovat pentru o carte, niste vecini, o bordura? Dar te-ai gandit la asta mai devreme?

(efecte multiplicatoare: batranul, mai plictisit acum, merge si intalneste pe .... dar... - continuati voi)

Raspunzi azi pentru ieri, lui pentru altceva si adiearea nu se opreste ci devine furtuna.

Obiectivare... pentru o societate mai libera de tensiune...

P.S. Imi pare rau ca nu stiu sa compun istorii usor de vizualizat cu mintea, placut de urmarit cu gandul, ar fi mult altfel post-ul.. nu mi-s Creanga..

P.S.2 Nu sunt Fiinta 1. Nici Fiinta 2. Nici grabitul spre scoala (orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare, pe bune:)) ). Nici batranul. Nici batranii.

Sau poate nu stiu eu.

Din nou in cercul vicios

2008-07-07T22:36:00.000+03:00

Revin la o idee veche care e numai buna dupa post-ul aproape proaspat cu cercurile vicioase. Daca din punctul A ajungi in B si din B ajungi in A, atunci poti forta aparitia cauzei incepand cu efectul? Stiu ca am avut exemple pana acum, dar nu-mi vine decat unul in minte pe moment: se presupune ca pentru a zambi trebuie sa te simti bine. Dar, daca iti educi zambetul, daca te stradui sa zambesti mai mult decat simti, nu se poate sa ajungi la o stare de mai bine si pe interior? Cred ca te vei simti mai inviorat si putin pozitiv, suficient de pozitiv cat sa lupti mai puternic cu ceea ce te tine departe de starea de bine. De fapt cred ca asta e principiul gandirii pozitive: intai crezi si apoi se-nfaptuie ceva si nu neaparat invers.

Pe de o parte tind sa spun tot eu: total eronat, e ca un tratament simptomatic, acum il simti si-apoi te-ntorci de-unde-ai plecat.. da, cam asa e.. nu poti, cel putin in exemplul dat, sa ajungi cu adevarat din B in A.. e o solutie temporara, ca si cafeaua care te intremeaza pe moment - oboseala nu ti-o taie, dar o uiti macar atunci cand e urgent sa faci asta.

Si ajung iar la negare, cea care te salveaza uneori.. dar te distruge daca te lasi prea mult in mrejele ei. Totusi n-am vorbit despre ea aici. Alt' dat'.

Dupa cateva ore de somn editez articolul, s-ar putea sa fi gasit un exemplu bun: ca sa te intelegi bine cu o persoana trebuie sa-ti placa. Daca o persoana nu-ti place, nu te intelegi bine cu ea. Asta inseamna ca n-ai o atitudine faina fata de ea, ca aveti tot felul de discutii in contradictoriu pentru ca tu ai in tine acel "nu-mi place". Totusi.. daca pornesti invers si incerci sa te intelegi cu persoana: sa asculti mai atent ce are de spus fara a refuza sa recunosti ca pe-alocuri macar are dreptate; daca-i raspunzi frumos chiar daca o dezaprobi, dar macar asa nu instigi la cearta; daca-i dai ragazul de a se exprima pana la capat pentru ca asa s-ar putea sa ajunga la un punct care iti place.. nu cresti sansele sa descoperi ca acea persoana e mai ok decat ai stabilit tu candva ca e? Ma lovesc iar de obiectivitatea de mai sus: daca judeci momentul si nu persoana, te scutesti de nervi/frustrare (si alte sentimente negative) si ai sansa sa descoperi puncte in care te poti intelege cu respectivul/respectiva.

Adevarul

2008-06-28T17:00:00.000+03:00

Traim intr-o lume in care e extrem de usor sa fii pacalit, extrem de usor sa creezi variante ale aceluiasi fenomen, toate variantele sa aiba detalii care sa le demonstreze validitatea, si totusi nicio varianta sa nu poata coexista cu cealalta. Sa ti se spuna ca X e un lucru bun. Sa ti se spuna ca X e un lucru rau. Ambele sa para reale. Iar sursele sa fie de incredere. Ambele. Iar motivele de a nu crede intr-una din surse sa vina din terta parte despre care nu poti sti niciodata daca e in parteneriat cu vreuna din ele sau nu, daca vrea sa o discrediteze pe una si sa o sustina pe cealalta sau nu (in interes personal, nu din motive obiective, nu pentru a face un bine ascultatorului). O lume in care imaginea poate ascunde in loc sa dezvaluie continutul, o lume in care a crede poate fi oricand riscant. (Exemplu: 11 septembrie 2001)

Apoi mai e ceva... acel ceva pe care cineva il spune. Ai toate motivele sa-l crezi. Si el il crede, nu incearca sa te-nsele. Si toata lumea aplica acel ceva. Si pare ceva de-a dreptul genial si solutia multor probleme eventual. Pentru ca peste ani cineva sa iti spuna ca e gresit. Si chiar asa sa fie. E un subiect care ma irita mai mult zilele astea si de-asta apare aici. M-a mai iritat si alta data, si a iritat pe multi altii, si toti il stim.

Un exemplu simplu si discutabil: inventia antibioticelor, despre care au crezut cu totii ca sunt o mana cereasca. Si care sunt contestate, de un grup restrans de oameni ce-i drept (dar toti le cunoastem efectele secundare). Ei spun ca s-au inventat antibioticele cand s-a descoperit ca bacteriile sunt sursa multor boli. Dar ca solutia nu era distrugerea bacteriilor ci intarirea organismului si cautarea cauzei pentru care organismul devine vulnerabil in fata lor. Cu alte cuvinte bacteria nu e o cauza ci un efect. Si a distruge bacteria nu e o solutie ci oarecum asigurarea persistentei cauzei. Discutabil, dupa cum spuneam, dar ridica un semn de intrebare: cate din lucrurile in care credem cu tarie sunt rezultatul unor erori?

Pe ideea de principiu pe care il urmam pentru ca il consideram bun cand el de fapt ne blocheaza in greseala ajung in alt domeniu, ceva mai sensibil, tot pentru exemplificare: credinciosul ortodox vrea sa Il urmeze pe Domnul, sa traiasca drept si nepacatos. Dar el foloseste icoane, care sunt respinse de alte religii crestine. Nu stiu inca daca ortodoxul greseste sau nu.. dar daca o face, nu e trist ca el crede atat de ferm ca ceea ce face e bine? E trist ca a face diferenta dintre rau si bine nu e un lucru atat de simplu pe cat e in basme, unde albul e alb si negrul e negru si stii dintr-o privire asta.

cercuri vicioase

2008-06-28T16:45:00.000+03:00

Exista un mers al lucrurilor intr-un cerc care parca e aproape regula: pornesti de la ceva, ajungi la ceva bun, din acel ceva bun ajungi in ceva mai putin bun.
Exemple: omul a constatat ca se imbolnaveste.. daca a constatat asta a inventat licori, tincturi si a ajuns la pastile in diferite forme, mai precis a luat nastere industria farmaceutica. Cumva insa, desi aceasta industrie s-a nascut ca sa-l ajute pe om, ea are nevoie de om sa fie neajutorat ca sa existe. De aceea nu intereseaza pe nimeni daca omul se face bine sau nu, important e ca el sa cumpere ce e in reteta.
Armele au fost inventate pentru ca oamenii sa se apere. Sau sa atace... Razboiul era un mijloc si nu un scop in sine. Astazi insa, conform unor teorii pe care nu le pot verifica, s-ar putea spune ca exista razboaie menite sa sustina industria de arme. Deci ai nevoie de un mijloc, il creezi, iar apoi devine scop..
Casatoria. Iei doi oameni, facuti unul pentru altul, cred ei... se iau ca si consecinta a iubirii... iar dupa ani si ani, pentru ca sunt casatoriti si de, birocratia e grea, gurile vorbesc, incearca sa-si gaseasca iubirea pentru a-si motiva casatoria si a o mai tine in picioare.
Sunt sigura ca exista exemple de lucruri si mai mici si mai neinsemnate in care cercul se invarte.. si de altele si mai mari si mai insemnate care respecta principiul. Ma intreb daca nu exista o solutie pentru a sti cand sa ne oprim si a nu devia de la scopurile initiale...

Dupa vorba, dupa port

2008-06-28T14:18:00.000+03:00

Dupa port si doar atat de fapt. E curios cum ajungi intr-un loc care e aproape de tinta ta si vezi la un moment dat un personaj, doua si iti dai seama, dupa aspectul lor fizic (includem vestimentatia, mersul, gesturile), sau dupa locurile in care i-ai mai vazut, ca merg unde mergi si tu. Ce spun e ca exista o categorie de oameni care asculta o anume muzica, se imbraca intr-un anume fel si stii ca exista sanse mari sa fie interesati de anume alte lucruri. N-au in comun doar un loc, doar o atitudine, doar un stil de a se prezenta, doat o pasiune, le au pe toate:) Toate se leaga. Desigur, exista si altii care se incadreaza dar nu stii de la prima vedere si de asemenea altii care nu le au in comun pe toate. Nici nu ar fi bine de fapt sa le aiba in comun chiar pe toate, diversitatea are totusi mai mult farmec.

Intre a vrea si a putea

2008-06-25T20:33:00.000+03:00

Exista un mecanism care pe mine ma intriga: cel ce leaga ceea ce vrei de ceea ce poti. Din nou e intrigant faptul ca ma intriga in contextul in care am auzit de mica in jurul meu spunandu-se ca daca vrei poti. Totusi.. se-ntampla uneori sa vrei.. si sa nu poti - turul 1. Se-ntampla mai apoi sa vrei si sa nu poti (aceeasi tema, acelasi gen de situatie) - turul 2. Dupa cateva etape de tipul asta ceea ce se-ntampla nu e ca incepi sa poti ci ca incepi sa nu mai vrei.. Se mai intampla si sa vrei, sa ti se permita si totusi sa nu poti.. dar nu ne complicam in detalii, esential e ca finalul e acelasi: nu mai vrei. Desigur, varianta in care ai cazut o data, te-ai ridicat si apoi, avand dorinta de a nu mai cadea si mai nou si stiinta, vei ramane in picioare e la fel de adevarata. Dar nu e subiectul discutiei:) Problema mea e ca am intalnit oameni care, trecand prin cicluri precum cel mai sus mentionat au uitat ce vor. Au mai trecut ei si printr-un ciclu sa-i spunem invers: au putut dar nu au vrut. Au realizat ieri ceva desi nu a pornit dintr-o mare dorinta de-a lor de a face asta, au mai facut si azi, ca de, s-a intamplat, circumstantele si-au spus cuvantul. Finalul: si-au dat seama de ce pot, a inceput sa le placa faptul ca pot si nu-si mai pot da seama daca inca nu vor, daca n-au vrut niciodata, daca vor vrea..
Din varianta 1 si varianta 2 ceea ce rezulta sunt oameni care nu mai stiu ce vor, nu mai stiu de unde au pornit si unde vor ajunge, nu mai stiu nici ce nu vor si pe ce sa fie revoltati.. ei exista pur si simplu si asteapta sa se lumineze.. le urez succes.. intre timp sunt tare curioasa cum, separand neghina de bob (asa e expresia?) s-ar putea face curatenie in ei si gasi/regasi calea.

Educatie si dezeducatie

2008-06-25T20:14:00.000+03:00

Voi folosi un cuvant pentru care cred imi trebuie brevet de inventie:) Mi-am dat seama azi de un fenomen care pentru mine e culmea: societatea te educa, societatea te dezeduca. Nu ar trebui sa fie culmea pentru mine, iar faptul ca e ar trebui considerat tot culmea la urma urmei. Stiam doar de mult ca "nu trebuie sa faci ce face popa ci ceea ce spune popa".. totusi e ciudat cum tot ceea ce societatea se straduie sa te invete cand esti mic e foarte putin din ceea ce face efectiv.. e trist pe de o parte ca poti sti cum trebuie facute lucrurile dar nu poti gasi resortul interior care sa te determine sa le si faci cum trebuie.. si apoi mai e trist ciclul caruia suntem supusi: azi invatam ca X e ceva bun; maine invatam cum sa facem X; poimaine invatam ca X se poate face de fapt si sub forma X prim; raspoimaine ca nici X si nici X prim nu exista. Ar trebui totusi sa dau exemple: copilul este invatat de adulti ca a vorbi urat este fara doar si poate un lucru urat. Treptat copilul descopera ca adultii vorbesc totusi urat. Copilul descopera ca unele cuvinte urate sunt totusi mai putin urate decat altele. Le foloseste. A crescut, nu mai e copil.. Adultii in jurul lui vorbesc.. urat. Si.. treptat.. nici pentru el nu mai e o crima sa faca asta. (acest vorbit urat include atat cuvinte ce nu apar in dictionar cat si cuvinte simple spuse pe o tonalitate agresiva)
Stiu ar trebui sa tin cont de faptul ca cei care te invata bine nu sunt aceiasi cu membrii societatii care te invata rau (nu mereu cel putin). Totusi valorile pe care le am in minte le asociez cu valori pe care intreaga societate le recunoaste ca fiind bune...

Introducere

2008-06-25T19:13:00.000+03:00

Aceasta este prima mea postare pe blog... blog-ul exista de mai bine de o luna si e in proiect de cam 2 ani... asta inseamna ca a doua postare pe blog ar putea sa fie facuta.. la anu':) .. sau poate nu. Ce trebuie precizat e ca as vrea ca acest blog sa nu devina un jurnal. Singura problema e ca in momentul in care as dori sa vorbesc despre ceva, acel ceva ar fi cel mai probabil inspirat de un alt ceva din experienta mea, experienta ce uneori se cere prezentata pentru mai multa claritate.. astfel riscul de a capata caracter de jurnal.
De ce nu vreau sa aiba caracter de jurnal? Pentru ca nu vreau sa se plictiseasca cei ce l-ar putea citi accidental fara a sti ca nu sunt public tinta (asta imi ridica o mare intrebare ce-i drept: am public tinta? nu stiu inca..) si alte motive precum instinctul de autoaparare:) Plus faptul ca desi blogul este menit sa creeze iluzia ca Irina vorbeste din cand in cand.. pai stai.. daca am spus iluzie nu mai trebuie sa completez:D