De la roșu la violet

by Cătălina Ababei


- Nu are importanță! 
De câte ori Ouroboros vorbea, Vulcanus voia să adauge în față un „poate”.
- Poate.
- Nu are. Totul este recirculat, totul se schimbă și ai spune că este important... dar ce importanță are dacă e trecător? Important e doar procesul tranziției.
- E foarte neimportant procesul tranziției dacă punctele intermediare nu sunt importante.
- Ești foarte prezentă, nu-i așa? spuse Ouroboros intrigată.
- Important este doar să fii atent la ce faci atunci când faci. Ai un scop și îl umărești cu consecvență.
- Mă pierd. Viața este o cărare pe care mergi și tot îți vine să te avânți în dreapta și în stânga prin pădure să culegi flori. Urmărești cărarea, dar pe ocolite.
- Asta ți-e problema. Ieși de pe cărare până când uiți de ea. Ajungi la mama naibii în pădure, lângă un lac, te oprești și privești lebedele. Vorbea apăsat, a supărare. Frumos, n-am ce zice. Dar după te întrebi unde și cine ești și nici măcar nu știi de ce. Cum de ce? Ai plecat de pe cărare. Viața nu e pentru trăit la întîmplare.
- Sunt perfect de acord, o întrerupse Ouroboros, deși se putea și fără rimă. A ba nu, e mai bine cu rimă! Revenind, în același timp nu sunt de acord. Să pierzi cărarea înseamnă să nu mai ajugi la oraș, decât poate prea târziu și plin de confuzie. Just. Dar poate ajungi în alt oraș decât cel pe care credeai că trebuie să-l cauți. Cum poți fi sigur că știi cu adevărat unde trebuie să ajungi? Poate de fapt nu poți descoperi decât din mers. Fiind atent la luminișurile pe lângă care treci. În fiecare poți să descoperi ceva ce te schimbă. Îți redefinești scopul pe drum. Nu poți ști că îl poți ști din start.
- Fii atentă, Prinde-Fluturi, îi spuse și-i așeză o mână pe umăr, ce spui tu nu înseamnă redefinire. Înseamnă să nu ai scop.
Ourobos se uită puțin speriată în propria-i minte la auzul cuvintelor. Își dădu brusc seama că știa asta deja dar evitase să își spună. Vulcanus era mulțumită de sine. Îi clătină sistemul. Asta era marea ei bucurie de altfel: să producă efecte.
- Sunt oameni care trăiesc pentru a produce. Trebuie să vezi ceva clar ieșind din mâna ta, vor spune. Și oameni făcuți pentru a contempla procesul. Ouroboros își mai reveni puțin. În fond și la urma urmei viața e o spirală, nu? Am mai vorbit despre asta doar. E o spirală tocmai pentru că în timp ce o forță produce, o alta redirecționează. O forță e concentrată în fix punctul pe care îl creează. O alta contemplă posibilitățile următoare. Una produce, una se bucură. Nu e niciuna greșită. Se susțin reciproc fără a ști asta. Dar în tot timpul ăsta se ceartă pentru a demonstra că doar una are dreptate.
- Fără coerență nu ajungi nicăieri!
- La fel și fără incoerență. Prin coerență poți foarte bine să stai pe loc. 
- Prin incoerență produci haos și atât!
- Haosul e făcut din mici insule de organizare. Dacă ar fi toate organizate în același fel, ar fi ordine perfectă. Dar nu s-ar întâmpla nimic. Fără haos nu se întâmplă ni-mic! spuse accentuând silabele. Uneori trebuie doar să fugi în continuu după propria coadă și să nu o prinzi niciodată. Dacă o prinzi e doar pentru a repeta lucrurile. Să treci din nou prin tine de la coadă la cap. Dar  altfel. Pentru că ai impresia că știi unde vrei să ajungi dar de fapt nu poți ști.
- Vezi tu... și organizarea e făcută din mici insule de haos. Să spunem că accept haosul, Cuvâtul cheie rămâne oricum însă ”organizare”

Ana nu mai înțelegea. Oricât ar fi fost de prezentă nimic nu se lega. Oricât ar fi fost de absentă nimic nu era greșit. Își dădea cu stângul în dreptul căutând să se hotărască. Avea nevoie de un scop și în același timp nu avea nevoie de niciunul. Iar în tot timpul ăsta se străduia să pară că are de fapt ochii deschiși.


- Provocarea Cătălinei: scrie o poveste după imagine! -

Să adăugăm și o piesă:


0 comentarii: