Pe dos

Uneori inainte de a vedea fata trebuie sa te uiti pe dos. Trebuie sa mergi pe dos ca sa stii sa mergi pe unde trebuie. Trebuie sa intorci lucrurile pe dos pentru a-ti da seama ca ceea ce parea a fi fata era intr-adevar fata.. sau nu. Pe dos... adica fie inauntru, in dedesubturile dedesubturilor, fie in "invers". Peste tot ca sa te opresti intr-un singur punct. Fara discriminare, alegere si atat.

Principii

Unele principii sunt sabloane dar nu toate sabloanele sunt principii. Sau asa ceva. Un set de principii e mai important decat un set de sabloane, dar la fel de vulnerabil. Unele principii ar merita sa nu fie schimbate niciodata, unele ar trebui (re)adaptate la anume oameni/circumstante/timpuri iar altele se nasc dupa ce cateva au fost incalcate. Uneori poti incalca principii pentru ca iti dai seama ca nu mai e necesar a fi valabile ci dimpotriva, trebuie reformulate/inlocuite. Iluzia insa e inevitabila: nevoia de reformulare/inlocuire poate fi oricand cea mai buna scuza adusa pentru faptul de a fi incalcat un principiu a carui forma chiar nu avea nevoie de niciun retus...

Sabloane

Sabloanele sunt niste instrumente care scurteaza timpul de decizie, de evaluare a unor situatii, care ajuta la a indeparta o parte din ceata cauzata de o informatie, dar doar o parte. Nu trebuie niciodata considerate instrumente cu efect total, pentru ca atunci devin periculoase. Sabloanele sunt necesare asa cum regulile sunt necesare intr-un joc pentru ca din teancul de carti disponibile sa se poata obtine o forma, o forma cu sens a folosirii lor treptate. Fara niciun fel de regula nu s-ar putea intampla nimic, nu ar exista jocul si nu ar exista nici macar optiunea de a incalca o regula. Si mai sunt necesare asa cum autostrada e necesara intre doua orase: daca legatura intre cele doua puncte a fost facuta deja si testata, de ce sa nu fie facuta de urmatorii in ritm mai alert, de ce sa nu devina poteca sosea si apoi autostrada?
Cel mai simplu joc e probabil Macaua. Cand cineva pune romb, tu pui romb, cand pune 2 de romb, iei doua carti, cand pune 4 de romb, stai o tura, cand pune as de orice fel se poate schimba culoarea. Asa e si cu sabloanele, uneori e nevoie in viata de cateva drumuri predefinite pe care sa poti inainta pentru ca lucrurile sa nu stea in loc, pentru a nu ne obosi cu totii in mod constant sa inventam noi insine drumuri, mai ales ca nu ne nastem "constructori profesionisti" ci devenim in timp, fiecare atingand un alt nivel al talentului si maiestriei construirii si fiecare ramanand dependent de capacitatea altora de a construi pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. E nevoie de sabloane in special in perioada de dezvoltare a fiecaruia, in perioada in care ii este greu sa decida prudent, sau calculat, sau eficient sau moral de unul singur. Cat esti mic ti se spune ca poti sta afara, dar doar in parc. E un prim sablon. Nu ti se explica prea multe, doar ti se spune. Stii ca daca nu faci ce ti s-a spus esti pedepsit. Cand mai cresti ti se poate explica mai pe larg ca stand doar in parc poti fi supravegheat, deci esti in siguranta. Stai in parc de bunavoie, nu de teama pedepsei. Apoi mai cresti si ti se spune ca poti traversa si strada, dar doar dupa ce ai anuntat unde mergi. Incepi sa intelegi cand ti se explica cum sa te porti, cum sa traversezi, cum sa te orientezi prin oras, asa ca incet-incet te poti descurca si singur. Apoi ti se spune ca ai voie si in Copou, dar nu mai mult de o ora. Si-apoi vin ziua cand ti se spune: "Nu mai sta numai in parc, mai vezi si tu lumea" si ziua cand spui tu unde vrei sa mergi. Sabloanele initiale sunt simple, neinsotite de comentarii complexe despre ce inseamna orasul si societatea, dar sunt necesare. O forma mai complicata a lor prezentata prea devreme ar fi inutila. Lipsa lor ar duce la lipsa de siguranta, sau lipsa de orientare, sau irosire de resurse de cunoastere. La inceput sabloanele sunt deci simple, rigide si limitate ca numar. Apoi incep sa se inmulteasca si poti alege intre ele. Dar si mai tarziu ar trebui sa ti se spuna: "Toate sabloanele de pana acum au fost precum rotile ajutatoare de la bicicleta ta micuta pe care ai invatat ce inseamna mersul pe bicicleta. Acum poti merge si fara, ba chiar pe o bicicleta mai mare. Exista chiar mai multe feluri de bicicleta decat cea pe care ai avut-o pana acum: semicursiere, cursiere, mountain bikes, cu suspensii, fara suspensii, cu n tipuri de frana, cu x sau z viteze si asa mai departe, mai afla tu alte feluri. Acum ca esti in siguranta si acum ca intelegi ce te inconjoara si ce inseamna a alege, poti alege. Mai mult, poti sa-ti creezi propriul model de bicicleta, un hibrid intre altele 3 plus inca alte idei noi. Mergi si alege!" De la un timp toate sabloanele pot sa cada: ce inseamna sa fii realizat, ce inseamna Dumnezeu, ce inseamna sa fii cuminte, ce inseamna sa fii bun, ce inseamna sa fii rau, ce inseamna frumusete, ce trebuie sa vrei in viata, ce trebuie sa faci in viata, ce trebuie sa spui in viata, ce nu trebuie sa spui in viata. Si asa mai departe.  E decizia ta daca sa urmezi in continuare primul sablon, si sa ramai in parc, daca sa alegi intre mai multe variante - Copou sau peste strada - sau daca sa-ti creezi propria varianta, un nou fel de Macaua jucat unde nimeni nu joaca carti. Poti urma drumuri pe care le-au testat altii inainte, pentru ca ai incredere sau doar pentru ca e mai comod, iar alte dati poti inventa noi drumuri. Important e sa nu ramai la a vedea doar un drum. Si sa urmezi unul dintre cele din fata ta pentru ca tu l-ai ales, in cunostinta de cauza, in mod asumat. Dar nu din incapatanarea de nu urma un drum pe care ai fost sfatuit sa mergi, nu din ambitia oarba de a nu urma sablonul predat de profesori doar pentru ca a fost predat de ei, ci pentru ca ai invatat si singur. Important e sa ti se dea libertatea de a parasi un sablon sau sa intuiesti singur ca ai dreptul la ea. Important e sa stii ca exista mii de sabloane, atat de multe incat s-ar putea spune ca nu exista de fapt nici unul, mai ales dupa ce ai desenat si tu altele noi. Si important e ca oricare ar fi sabloanele pe care le folosesti, sa respecti faptul ca altii urmeaza altele pentru ca la randul lor au ales.

Altruism vs Egoism si invers

E o discutie destul de clasica cea despre ce reprezinta altruismul si egoismul si cam pe unde se intalnesc. Pentru ca m-am lovit de ea in ultima vreme de cateva ori ma voi opri un pic asupra subiectului. 
A fi egoist e un lucru perfect normal. Ne-am nascut inarmati cu un instinct de autoconservare, de autoaparare care depinde de acest egoism ca sa functioneze. Egoismul si orgoliul sunt rude. E natural sa raspunzi unor situatii in viata prin prisma orgoliului si nu a problemei in sine. Ca atunci cand doi oameni se cearta iar ce e important e cine castiga si nu a cui idee e cea corecta. E natural ca orgoliul sa incetoseze gandirea. Nu e insa si de dorit. Orgoliul e bun numai pana la nivelul la care o persoana accepta sa se respecte pe sine si considera ca a primi respect din partea altora e un drept, nu un moft. Iar egoismul e bun pana la nivelul in care ne salveaza atunci cand suntem in pericol. In rest e doar de inteles ca exista cele doua, dar trebuie cumintite. Ceea ce desigur e un exercitiu dificil. Iar cel caruia ii reuseste ajunge fie la altruism, fie cel putin la un echilibru decent intre cele doua opuse.
Problema cu altruismul e ca e inselator. A oferi ceva altcuiva in mod neconditionat, fara urma de interes si asteptari, am fost invatati sa credem ca e ciudat. In telenovele toata lumea se lupta pentru sine cu inversunare, cu asta suntem obisnuiti. Apoi se pune problema ca daca totusi asa ceva se intampla - cineva ofera din proprie initiativa si fara interes (orice) - atunci poate nu altruismul e in spatele actiunii sale ci tot egoismul. Daca ii face cu adevarat placere cuiva sa ofere, atunci poate ca placerea sa proprie, fie ea si nascuta din bucuria celuilalt, e cea care il stimuleaza. Sau placerea de a vedea lucrul bun facut de el, care ii reflecta calitati ce ii incanta orgoliul, il mobilizeaza. Daca se simte prost sa nu ofere, poate teama de vinovatie e cea care il stimuleaza sa faca un gest generos si nu ceea ce numim altruism. Sau teama de a ramane singur. Probabil ca asa stau lucrurile.. altruismul si egoismul se inrudesc pana la urma, fie ele si aparent opuse.. Dar a simti totusi bucurie prin bucuria altuia sau vinovatie pentru contributia la nefericirea lui nu sunt totusi lucruri mici. Imi dau seama tot mai mult ca lucrurile nu pot fi niciodata albe sau negre, in niciun caz. Fiecare actiune, concept, atitudine si asa mai departe are in spatele ei mai multi factori determinanti si unii dintre ei pot fi chiar contradictorii. In cazul de fata imi dau seama ca la urma urmei lumea e duala, ca Binele si Raul sunt poli ai aceluiasi concept fara nume si la fel Altrusimul si Egoismul. Atunci e natural ca cele doua notiuni sa se contamineze reciproc intr-o oarece masura si sa-si dea nastere reciproc de asemenea. Si mai e ceva... daca toti suntem Unul, a fi altruist e cu atat mai mult un lucru egoist si asta nu e catusi de putin rau.. pentru ca a simti ca ajutand pe cineva te ajuti pe tine devine asemanator cu ajutorul pe care mana dreapta i-l da celei stangi.. cand cineva isi leaga sireturile de exemplu. Inseamna a ajunge la constiinta faptului ca nu suntem separati unii de altii. Ca intr-un fel ciudat ne completam, intrepatrundem si suntem rotite dintr-un sistem. Si fiecare rotita din jur conteaza. Si nimic din ceea ce facem pentru noi nu e doar pentru noi, ci si pentru ceilalti, si nimic din ceea ce facem pentru ceilalti nu e doar pentru ceilalti, ci si pentru noi. 
Si-acum ca am teoretizat poate imi explica cineva cum e cu practica...

Responsabilitate vs Responsabilitate

Cunvantul "responsabilitate" e pus undeva la loc de cinste de oameni, undeva alaturi de "Bine", "Adevar", "Dreptate" si asa mai departe. E o chestie mare sa fii responsabil. Totusi am uneori senzatia ca poate e mai responsabil sa nu-ti asumi o responsabilitate in anumite situatii. Uneori iti cad in brate responsabilitati care nu ti se potrivesc, care nu te stimuleaza constructiv sau pe care nu le poti duce. Sau pe care nu le vrei si din fericire nu e vital ca Tu sa le accepti, le pot prelua altii care sa se ocupe mai bine de ele. Din inertie ai spune "OK, hai sa incerc." Dar stii ca ar fi mai bine sa stai deoparte. Sunt desigur si dati cand tu si doar tu poti sa te ocupi de ele si atunci ti le asumi, asa e cel mai bine. In cazul celor pe care mai bine le-ai indeparta de tine, ce e mai responsabil? Sa le refuzi intr-adevar, pentru ca stii ca nu sunt pentru tine, sau nu sunt pentru tine intr-un anume moment, sau sa le accepti cu orice risc?..

Nu te grabi

Eu nu ma grabesc niciodata, decat intotdeauna, doar ca nu incepand din momentul in care ar trebui sa o fac. Dar nu despre asta e vorba. E vorba de faptul ca uneori sunt atat de nervoasa incat merg pe strada si-mi vine sa iau la bataie pe primul nevinovat care imi iese in cale. Cu cat mai nevinovat cu atat mai bine. De ce? Buna intrebare.. probabil ca "transferul" (nu e tocmai un transfer) de energie negativa nu e atat de eficient cand merge dintr-un pahar plin de ea la altul la fel de plin ca atunci cand merge de la plin la gol. Si inca vreo 3 alte motive. Si parca atunci e mai evident ca niciodata ca exista o groaza de oameni buni, parca atunci imi ies in cale intr-un mod care sa ma suprinda mai tare decat de obicei, atat cat sa ma faca sa ma calmez, sa plec capul si sa-mi mai dau si-o palma eventual. Ma refer nu la oamenii de zi cu zi, ci la straini sau oameni de care un oarece context m-a instrainat. Intru in cabinetul unui medic si nu-mi vine sa cred ca la plecare are o vorba buna pentru mine, vorba care nu e in fisa postului si care are mai mult sau mai putin legatura cu motivul pentru care sunt acolo. Ma intalnesc cu o profesoara de acum ceva vreme si raman uimita de faptul ca-mi stie numele, ca-mi zambeste cald si gaseste de cuviinta sa ma incurajeze. Vine un plod spre mine si-mi spune: "Vedeti ca arunc sarpele asta pe Dvs.". Ma uit spre el si vad un pestisor in mana lui. Apoi observ un zambet cuminte si niste ochi la fel de zambitori. Desi sunt tinta glumei lui, rad si eu cu el, caci e simpatic jocul si inca si mai simpatica politetea cu care il joaca. Auzi, "dumneavoastra". Ai fi putut spune ca e un copil rautacios dar eu spun ca sigur nu e. Cu-atat mai mult cu cat m-a facut sa rad. Si cam asta-i... te calmezi si eventual iti dai  o palma..

Eternul maine

Uneori eternul maine nu mai vine. Maine intarzie. Maine nu are notiunea timpului si intarzie.

Puzzle

Ultima data cand mi-am facut ordine in camera (acum o luna - cred ca nu pot trai cu ordinea si pace) mi-am dat seama de ceva. Am gasit o cutituta. O cutiuta frumoasa pe care n-am vrut s-o arunc desi statea goala de mult. Cautand un loc potrivit pentru fiecare lucru ce zacea pana atunci aruncat am gasit o brosa primita cu ceva timp inainte. Si mi-am dat seama ca se potriveste foarte bine in acea cutiuta. Asezata acolo nu se va prafui degeaba in timpul in care nu e folosita. Si-atunci mi-am dat seama: unele lucruri vin pe rand, dar la un moment dat se vor potrivi unele cu altele. Nimic nu apare in viata ta degeaba: daca acum pare ca ceva nu are sens, isi va gasi sensul mai incolo, pe masura ce va aparea un nou element de care sa se lege in mod logic, ori daca nu, un element ce se face vizibil acum e doar menit sa continue povestea altuia de mai demult, trebuie doar sa-ti dai seama care.

Paradoxes

Some people have nothing at all. Some people have it all but have nothing to do with it yet.

E si ele oameni

Daca nu e corect din punct de vedere stiintific, sa nu fie nici din pdv gramatical. Treceam din nou pe langa casa aia care imi atrage de fiecare data atentia. E o casa veche atat de faina... si ma intrebam de ce casele astea vechi sunt atat de speciale. Motivul pare a fi dincolo de arhitectura lor frumoasa, de stilul in care sunt construite care nu se mai poarta la casele noi. Farmecul lor vine din viata pe care o poarta in ele, din faptul ca e atat de evident ca au un trecut, ca au povesti de spus. Si-apoi m-am gandit: 1.daca un medium poate spune mai multe lucruri despre o persoana doar privindu-i fotografia, pentru ca teoretic aceasta retine din energia persoanei (tare sper sa nu ma exprim gresit) 2. daca un obiect poate spune ceva in aceeasi maniera despre cel caruia i-a apartinut, atunci: oare cladirile nu se darama de suparare? Inmagazineaza in ele atatea povesti dintre care multe insotite de tristeti.. te uiti la ele si parca sunt triste.. poate de asta sunt asa, pentru ca in fiecare caramida sunt inregistrate emotii, sentimente, evenimente, ganduri. Asa ca, dincolo de actiunea apei, de vibratiile de la masini si trenuri care le trec prin apropiere, de dilatarea si contractia materialelor sub influenta vremii, este oare posibil ca o casuta sa se degradeze de la uzura emotionala?:)

Dezordinea instiga la dezordine

Cred ca exista si un principiu in Feng Shui care spune cam acelasi lucru, doar ca nu ma pricep la Feng Shui asa ca nu pot sa bag mana in foc ca e asa. Ideea e ca dezordinea odata instaurata se generalizeaza: daca iti permiti sa fii dezordonat in lucruri, devii si in viata. Un sambure de dezordine, probabil ca la fel ca un sambure de orice, se poate usor dezvolta daca nu e sfaramat din prima. Posibil ca "expansiunea" dezordinii sa porneasca de la o cauza comuna pe care toate felurile de dezordine traite o impartasesc. Cred insa ca se adauga la cauze si principiul inmultirii, al amplificarii. A face ordine in tine e un prim pas spre a face ordine in jurul tau. A face ordine in jur stimuleaza ordinea interioara. A permite dezordinea exterioara inseamna a o stimula si pe cea interioara. Cea interioara probabil exista deja, pentru ca cele doua pornesc de la aceeasi cauza, dar se amplifica odata cu permiterea oricarei alte forme de dezordine sa existe in jur. Se reflecta una pe alta si se stimuleaza una pe alta.
-Hei, ce-i aici, ordine si disciplina imediat!

Problema lor

Mi-am dat seama ca au si copacii o problema. Ni s-a tot zis la orele de romana, in special in contextul basmelor, si am mai auzit si in alte contexte mitologico-filosofico-religioase despre copaci ca si legatura pamant-cer, ca si simbol al legaturii cu divinul, al echilibrului pe verticala si pe orizontala. Sau asa ceva. Ei, problema e cam asa: cred ca nu ajung copacii niciodata la cer pentru ca se pierd in ramurici, ramurele, care se tot impart in ramurici, ramurele. Se pierd in detalii. In supravietuire. Si in echilibrul pe orizontala. Isi epuizeaza resursele pe maruntisuri si nu mai ajung la destinatie. Probabil o si uita.

Cine stie mai bine...

Eram nitel ametita. Numai bine, altfel m-as fi gandit sa fac asta dar as fi trecut totusi mai departe. Iesisem din supermarket, ne intorceam la dantuit. Aproape 2 noaptea. Un cersetor sta pe scarile de la banca. Zice ceva dar nu inteleg ce, eram atenta probabil la Codrin. Observ apoi ca Mimi se apropie de om. Ii aprinde tigara. Asta era, intrebase de o bricheta. Vad ca are un carton langa el pe scara. Bun, gata, ma asez, am mai zis eu ca fac asta si e timpul sa fie pe bune, cartonul ala e pentru mine acolo. Vreau sa aflu de ce e in strada, asta e dilema mea principala. Nu se sfieste sa raspunda la intrebari, asa ca aflu destule. Avea un apartament pe care l-a pierdut din cauza unui imprumut in banca. Asta se intampla acum vreo zece ani. N-a lucrat mult la viata lui, dar a lucrat. Tamplar parca. Sotia lui e in alt oras, s-au desparit de cand cu apartamentul. Copiii ii sunt toti realizati, toti cu studii superioare. A trecut o luna, nu mai stiu daca erau doi sau trei. O fiica retin sigur insa ca e in Belgia, a terminat Dreptul si profeseaza acolo. Spune ca la maritisul fetei nu a mers ca nu cumva sa o faca de rusine. S-o fi gandit si la el atunci, spun eu, dar atitudinea fata de ea conteaza oricum. Imi zice si mie sa invat si sa-mi folosesc capul. "Capul e cel mai de pret lucru."
Intr-o seara se gandea batranul (are in jur de 60 de ani dar pare mai batran de atat) la felul cum a ajuns. Era trist. Statea in acelasi loc ca si acum si a auzit o voce dinspre felinar. S-a uitat intr-acolo. Vocea venea chiar din lumina felinarului. "Eram treaz, nu bausem." Vocea ii spunea sa nu dispere. "Sa nu disperi!" imi zice si el mie. EL mie!
Povesteste de copiii lui. I-a spus fetei sale, care lupta mereu sa se ridice profesional si mai mult, sa nu se lacomeasca. EL ei!
Apoi trece la prietenii lui din strada. Unul dintre ei bea spirt. El nu face asta si ii invata si pe altii sa-i urmeze exemplul. Intr-o dimineata prietenul lui ii spune: "Mai, tu mi-ai vorbit aseara in somn. Mi-ai spus sa nu mai beau spirt." "Da, i-am vorbit prin telepatie. De atunci nu mai bea si e mai bine." Telepatie...
Ma mai intereseaza daca cerseste pentru altii. Zice ca e pe cont propriu. Asa o fi.
Dincolo de detalii pe care nu le mai retin, am ramas cu astea in primul rand: un om care traieste de azi pe maine invata pe altii sa nu fie lacomi, sa nu-si faca rau, sa nu faca rau nici altora si sa aiba incredere in viata si in Dumnezeu. Oare a gandit asa dintotdeauna sau doar experienta anilor in strada l-a schimbat? Nu mai conteaza oricum, gandirea prezenta e cea importanta.

Desfasurarea actiunii

E amuzant. Mizam intotdeauna pe faptul ca sfarsitul aduce un nou inceput si stim ca orice inceput e primul pas catre sfarsit. Pana la urma insa important e ce se intampla intre cele doua. Se pare totusi ca pot exista inceputuri si sfarsituri fara nimic intre ele. Se repeta in continuu: start, stop, start, stop. Dar unde e desfasurarea actiunii? Nu e.