Adevarul

Traim intr-o lume in care e extrem de usor sa fii pacalit, extrem de usor sa creezi variante ale aceluiasi fenomen, toate variantele sa aiba detalii care sa le demonstreze validitatea, si totusi nicio varianta sa nu poata coexista cu cealalta. Sa ti se spuna ca X e un lucru bun. Sa ti se spuna ca X e un lucru rau. Ambele sa para reale. Iar sursele sa fie de incredere. Ambele. Iar motivele de a nu crede intr-una din surse sa vina din terta parte despre care nu poti sti niciodata daca e in parteneriat cu vreuna din ele sau nu, daca vrea sa o discrediteze pe una si sa o sustina pe cealalta sau nu (in interes personal, nu din motive obiective, nu pentru a face un bine ascultatorului). O lume in care imaginea poate ascunde in loc sa dezvaluie continutul, o lume in care a crede poate fi oricand riscant. (Exemplu: 11 septembrie 2001)
Apoi mai e ceva... acel ceva pe care cineva il spune. Ai toate motivele sa-l crezi. Si el il crede, nu incearca sa te-nsele. Si toata lumea aplica acel ceva. Si pare ceva de-a dreptul genial si solutia multor probleme eventual. Pentru ca peste ani cineva sa iti spuna ca e gresit. Si chiar asa sa fie. E un subiect care ma irita mai mult zilele astea si de-asta apare aici. M-a mai iritat si alta data, si a iritat pe multi altii, si toti il stim.
Un exemplu simplu si discutabil: inventia antibioticelor, despre care au crezut cu totii ca sunt o mana cereasca. Si care sunt contestate, de un grup restrans de oameni ce-i drept (dar toti le cunoastem efectele secundare). Ei spun ca s-au inventat antibioticele cand s-a descoperit ca bacteriile sunt sursa multor boli. Dar ca solutia nu era distrugerea bacteriilor ci intarirea organismului si cautarea cauzei pentru care organismul devine vulnerabil in fata lor. Cu alte cuvinte bacteria nu e o cauza ci un efect. Si a distruge bacteria nu e o solutie ci oarecum asigurarea persistentei cauzei. Discutabil, dupa cum spuneam, dar ridica un semn de intrebare: cate din lucrurile in care credem cu tarie sunt rezultatul unor erori?
Pe ideea de principiu pe care il urmam pentru ca il consideram bun cand el de fapt ne blocheaza in greseala ajung in alt domeniu, ceva mai sensibil, tot pentru exemplificare: credinciosul ortodox vrea sa Il urmeze pe Domnul, sa traiasca drept si nepacatos. Dar el foloseste icoane, care sunt respinse de alte religii crestine. Nu stiu inca daca ortodoxul greseste sau nu.. dar daca o face, nu e trist ca el crede atat de ferm ca ceea ce face e bine? E trist ca a face diferenta dintre rau si bine nu e un lucru atat de simplu pe cat e in basme, unde albul e alb si negrul e negru si stii dintr-o privire asta.

cercuri vicioase

Exista un mers al lucrurilor intr-un cerc care parca e aproape regula: pornesti de la ceva, ajungi la ceva bun, din acel ceva bun ajungi in ceva mai putin bun.
Exemple: omul a constatat ca se imbolnaveste.. daca a constatat asta a inventat licori, tincturi si a ajuns la pastile in diferite forme, mai precis a luat nastere industria farmaceutica. Cumva insa, desi aceasta industrie s-a nascut ca sa-l ajute pe om, ea are nevoie de om sa fie neajutorat ca sa existe. De aceea nu intereseaza pe nimeni daca omul se face bine sau nu, important e ca el sa cumpere ce e in reteta.
Armele au fost inventate pentru ca oamenii sa se apere. Sau sa atace... Razboiul era un mijloc si nu un scop in sine. Astazi insa, conform unor teorii pe care nu le pot verifica, s-ar putea spune ca exista razboaie menite sa sustina industria de arme. Deci ai nevoie de un mijloc, il creezi, iar apoi devine scop..
Casatoria. Iei doi oameni, facuti unul pentru altul, cred ei... se iau ca si consecinta a iubirii... iar dupa ani si ani, pentru ca sunt casatoriti si de, birocratia e grea, gurile vorbesc, incearca sa-si gaseasca iubirea pentru a-si motiva casatoria si a o mai tine in picioare.
Sunt sigura ca exista exemple de lucruri si mai mici si mai neinsemnate in care cercul se invarte.. si de altele si mai mari si mai insemnate care respecta principiul. Ma intreb daca nu exista o solutie pentru a sti cand sa ne oprim si a nu devia de la scopurile initiale...

Dupa vorba, dupa port

Dupa port si doar atat de fapt. E curios cum ajungi intr-un loc care e aproape de tinta ta si vezi la un moment dat un personaj, doua si iti dai seama, dupa aspectul lor fizic (includem vestimentatia, mersul, gesturile), sau dupa locurile in care i-ai mai vazut, ca merg unde mergi si tu. Ce spun e ca exista o categorie de oameni care asculta o anume muzica, se imbraca intr-un anume fel si stii ca exista sanse mari sa fie interesati de anume alte lucruri. N-au in comun doar un loc, doar o atitudine, doar un stil de a se prezenta, doat o pasiune, le au pe toate:) Toate se leaga. Desigur, exista si altii care se incadreaza dar nu stii de la prima vedere si de asemenea altii care nu le au in comun pe toate. Nici nu ar fi bine de fapt sa le aiba in comun chiar pe toate, diversitatea are totusi mai mult farmec.

Intre a vrea si a putea

Exista un mecanism care pe mine ma intriga: cel ce leaga ceea ce vrei de ceea ce poti. Din nou e intrigant faptul ca ma intriga in contextul in care am auzit de mica in jurul meu spunandu-se ca daca vrei poti. Totusi.. se-ntampla uneori sa vrei.. si sa nu poti - turul 1. Se-ntampla mai apoi sa vrei si sa nu poti (aceeasi tema, acelasi gen de situatie) - turul 2. Dupa cateva etape de tipul asta ceea ce se-ntampla nu e ca incepi sa poti ci ca incepi sa nu mai vrei.. Se mai intampla si sa vrei, sa ti se permita si totusi sa nu poti.. dar nu ne complicam in detalii, esential e ca finalul e acelasi: nu mai vrei. Desigur, varianta in care ai cazut o data, te-ai ridicat si apoi, avand dorinta de a nu mai cadea si mai nou si stiinta, vei ramane in picioare e la fel de adevarata. Dar nu e subiectul discutiei:) Problema mea e ca am intalnit oameni care, trecand prin cicluri precum cel mai sus mentionat au uitat ce vor. Au mai trecut ei si printr-un ciclu sa-i spunem invers: au putut dar nu au vrut. Au realizat ieri ceva desi nu a pornit dintr-o mare dorinta de-a lor de a face asta, au mai facut si azi, ca de, s-a intamplat, circumstantele si-au spus cuvantul. Finalul: si-au dat seama de ce pot, a inceput sa le placa faptul ca pot si nu-si mai pot da seama daca inca nu vor, daca n-au vrut niciodata, daca vor vrea..
Din varianta 1 si varianta 2 ceea ce rezulta sunt oameni care nu mai stiu ce vor, nu mai stiu de unde au pornit si unde vor ajunge, nu mai stiu nici ce nu vor si pe ce sa fie revoltati.. ei exista pur si simplu si asteapta sa se lumineze.. le urez succes.. intre timp sunt tare curioasa cum, separand neghina de bob (asa e expresia?) s-ar putea face curatenie in ei si gasi/regasi calea.

Educatie si dezeducatie

Voi folosi un cuvant pentru care cred imi trebuie brevet de inventie:) Mi-am dat seama azi de un fenomen care pentru mine e culmea: societatea te educa, societatea te dezeduca. Nu ar trebui sa fie culmea pentru mine, iar faptul ca e ar trebui considerat tot culmea la urma urmei. Stiam doar de mult ca "nu trebuie sa faci ce face popa ci ceea ce spune popa".. totusi e ciudat cum tot ceea ce societatea se straduie sa te invete cand esti mic e foarte putin din ceea ce face efectiv.. e trist pe de o parte ca poti sti cum trebuie facute lucrurile dar nu poti gasi resortul interior care sa te determine sa le si faci cum trebuie.. si apoi mai e trist ciclul caruia suntem supusi: azi invatam ca X e ceva bun; maine invatam cum sa facem X; poimaine invatam ca X se poate face de fapt si sub forma X prim; raspoimaine ca nici X si nici X prim nu exista. Ar trebui totusi sa dau exemple: copilul este invatat de adulti ca a vorbi urat este fara doar si poate un lucru urat. Treptat copilul descopera ca adultii vorbesc totusi urat. Copilul descopera ca unele cuvinte urate sunt totusi mai putin urate decat altele. Le foloseste. A crescut, nu mai e copil.. Adultii in jurul lui vorbesc.. urat. Si.. treptat.. nici pentru el nu mai e o crima sa faca asta. (acest vorbit urat include atat cuvinte ce nu apar in dictionar cat si cuvinte simple spuse pe o tonalitate agresiva)
Stiu ar trebui sa tin cont de faptul ca cei care te invata bine nu sunt aceiasi cu membrii societatii care te invata rau (nu mereu cel putin). Totusi valorile pe care le am in minte le asociez cu valori pe care intreaga societate le recunoaste ca fiind bune...

Introducere

Aceasta este prima mea postare pe blog... blog-ul exista de mai bine de o luna si e in proiect de cam 2 ani... asta inseamna ca a doua postare pe blog ar putea sa fie facuta.. la anu':) .. sau poate nu. Ce trebuie precizat e ca as vrea ca acest blog sa nu devina un jurnal. Singura problema e ca in momentul in care as dori sa vorbesc despre ceva, acel ceva ar fi cel mai probabil inspirat de un alt ceva din experienta mea, experienta ce uneori se cere prezentata pentru mai multa claritate.. astfel riscul de a capata caracter de jurnal.
De ce nu vreau sa aiba caracter de jurnal? Pentru ca nu vreau sa se plictiseasca cei ce l-ar putea citi accidental fara a sti ca nu sunt public tinta (asta imi ridica o mare intrebare ce-i drept: am public tinta? nu stiu inca..) si alte motive precum instinctul de autoaparare:) Plus faptul ca desi blogul este menit sa creeze iluzia ca Irina vorbeste din cand in cand.. pai stai.. daca am spus iluzie nu mai trebuie sa completez:D